Recenzie-A doua cursa

Inca o adolescenta care se bucura de cartile mele. Multumesc, Panda!

Panda Stories

Marina Costa este printre primii autori români pe care i-am descoperit și mi-au adus bucuria de a citi o carte scrisă cu sufletul.

În cartea “A doua cursă”, continuarea lecturii “Echipajul”, autoarea pune accentul pe evoluția lui Serghei, ce încearcă să își refacă viața după mulți ani de suferință din dragoste.

Acesta se îndrăgostește fără să vrea de o femeie frumoasă și văduvă, o prietenă bună, o femeie cu suflet mare și cu studii.

Aceasta îl încurajează să își găsească pe cineva, ajungând chiar ea să fie iubita lui: “Nu esti atât de bătrân cât îți place ție să crezi. Alege pe cineva cu care să te înțelegi, nu care să-ți placă numai să fii invidiat pe stradă.”

Marina Costa evidențiază portretul fizic al Alionei: “era bine făcută, proporțională..”

Pe parcurs, cei doi îndrăgostiți trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, atât la distanță cât și împreună.

Mi-a plăcut foarte tare…

View original post 101 more words

Recomandare de carte – LA SOCRATE de Alina Gherasim

LA SOCRATE

de Alina Gherasim

251 pag

Editura Oscar Print, 2020

ISBN 978-973-668-523-1

Alina Gherasim, scriitoare, pictoriță și ilustratoare cu o bogată experiență, fiica pictorului Marin Gherasim, este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Pictură. În domeniul artelor plastice, a avut peste 6 expoziții personale și zeci de expoziții de grup, naționale și internaționale, fiind unul dintre artistii plastici postmoderni, care mânuiesc condeiul la fel de bine ca penelul, exprimându-se în scris cu eleganță.

A debutat editorial în anul 2016, cu volumul de proză scurtă intitulat Femeia-valiză, apărut la Editura Oskar Print din București. Până în prezent a scris 3 volume de proză scurtă și 5 romane, La Socrate apărând în anul 2020.

Anul acesta a mai publicat un roman, intitulat Piața Trapez. Nu știu în ce localitate este această piață (București și Brăila aveau piețe cu acest nume), dar poate o fi tot în Mangalia, localitate unde începe și aventura romanului La Socrate, pentru a se continua, pe meleagurile strămoșilor personajului principal feminin, în Monemvasia.

            “Țin minte bine cum arăta prăvălia La Socrate. Era o încăpere întunecoasă nu foarte adâncă, cu o tejghea în partea stângă cum intrai. În spatele tejghelei erau ordonate pe rafturi mărfurile. Câteva pungi cu făină, sare, zahăr, conserve de mazăre, foi de napolitane, sticle cu diverse și mult praf. Mama lui Socrate ținea și un colț unde se încărcau sifoane. Prima oară când bunica mi-a dat misiunea să aduc acasă sifonul plin, a fost într-o zi cu furtuni de vară. Mi se părea că întreaga energie a sticlei bubuie prin ceruri, sărbătorind orele lungi ale verii. Mă cam plictiseam pe atunci. De fapt cred că moleșeala era o activitate în sine de care mă bucuram împreună cu prietenii mei. Socrate se dovedea de departe cel mai bun la zăcut, făcuse o artă din plictiseală, o plăcere.”

            Prietenia dintre cei doi copii, apoi adolescenți, despărțiți de soartă, continuă după o regăsire la anii maturității. Cei doi, schimbați, și totuși aceiași dintotdeauna, de la Mangalia, aștern punte peste decenii, descoperindu-și prietenia acolo, intactă, o altfel de dragoste decât cea la care visau odinioară, însă atemporală, perpetuă, tocmai prin această continuitate.

            Romanul se încadrează în genul literar modern, suprarealist, cu nuanțe de poveste de dragoste. Inițial, îi descoperisem și o tentă de vag realism magic, dar nu, este altceva, pentru care nu am suficientă experiență literară să îl pot defini. Ceva ademenitor – fiindcă, înainte de a fi o poveste de dragoste, este, în primul rând, o poveste de viață, a maturizării celor două personaje principale – naratoarea și Socrate – și o poveste a căutării rădăcinilor acestora, pe baza nostalgiei dezvoltate în ei încă din copilărie:

“Până prin clasa a opta, după amiezile mi le petreceam prin preajma casei, cu cele două prietene și vecine, Florica și Ana sau în vizită la Socrate (băiatul femeii care ținea prăvălia cu de toate) care ne invita să se laude cu guma de mestecat și cu jucăriile din plastic colorat pe care i le aducea tatăl lui, marinar pe un vas comercial. Mi-l imaginam pe tatăl lui Socrate ca un bărbat cu barbă neagră și pipă în colțul gurii și de vină nu era imaginația mea ci cărțile de aventuri citite cu nesaț. Beam cu plăcere nectar de piersici și citeam pe rupte din Jules Verne sau Panait Istrati. Pe tatăl lui Socrate l-am auzit o dată vorbind într-o limbă ciudată, limba greacă, îmi explica bunica, limba strămoșilor tăi. Ea m-a învățat mai încolo să o vorbesc. Bunica mea dinspre mamă, Evanghelina, se avea bine cu mama lui Socrate cu care depănau povești la ceașca de cafea neagră al cărei zaț îl răsturnau pe farfuriuțe mici din porțelan translucid.”

Acesta a fost citatul care m-a fermecat inițial, făcându-mă să-mi doresc să citesc cartea. Implica tot ce îmi plăcea mie cel mai mult: marea și comunitatea greacă de pe țărmurile apelor din România. M-am bucurat să descopăr apoi că povestea continuă în Grecia.

            Bunica Evanghelina, deși personaj secundar, este cea care a crescut-o și a educat-o cu dragoste pe naratoare, învățând-o nu numai limba greacă și nostalgia Itacăi din care plecase tatăl ei, stabilindu-se în altă cetate cu greci, la altă mare, Callatis-Mangalia. Portretul ei, reflectat în amintirile femeii care crește, se împletește cu prezentul naratoarei care i-a moștenit rădăcinile aeriene, gata de a se stabili oriunde fără să aparțină total niciunui loc.

Romanul alternează în mod vivant, cinematografic, prezentul din Monemvasia cu trecutul din Mangalia și o multitudine de personaje secundare emblematice.

            Cred că nici locul din Grecia unde s-a stabilit naratoarea nu a fost ales întâmplător. Dintre toate insulele sau orașele, acesta este Gibraltarul Egeei, o stâncă țâșnită din mare, legată de Peloponez cu un pod. Numele Monemvasia sugerează unicitatea, singurătatea, semnificația sa fiind unica intrare. Plaja pietroasă contrastează cu nisipul fin al Mangaliei, ceea ce remarcă și naratoarea, iar istoria bogată a locului, la care se face aluzie, pornește de la spartanii de odinioară spre bizantini și franci, pentru a cuprinde venețienii și otomanii, toți lăsându-și amprenta în cetatea de pe stâncă și în spiritul specific.

            Faptul că autoarea este și artist plastic se oglindește în descrierile măiestre – de la ciulinii care se rostogolesc în vânt la invazia nemaipomenită de cicade, de la un om pe moarte la unul îndrăgostit.

Cartea abordează teme actuale și delicate, cum este sexualitatea femeii, locul ei în societate, căutarea identității personale și etnice, homosexualitatea, migrația modernă sub toate aspectele ei, boala și moartea, reușita profesională și personală, într-un amestec proaspăt și original. De asemenea, merită subliniat faptul că, deși unele capitole exultă sexualitate, limbajul nu alunecă nicio clipă în vulgaritate, ca la atâția autori contemporani din toate țările.

            Recomand La Socrate atât îndrăgostiților de Grecia și tot ce presupune ea, cât și amatorilor de literatură postmodernistă, contemporană, precum și sufletelor nomade, care își caută identitatea prezentă sau rădăcinile. Este o lectură deosebită, deși nu foarte ușoară.

            Pentru a vă familiariza cu stilul Alinei Gherasim, găsiți texte de proză scurtă ale acestei scriitoare, online, pe website https://www.lapunkt.ro/ . O parte din volumele publicate sunt disponibile pe site-ul editurii https://oscarprint.ro/product-category/literatura-contemporana/

Paris In Ruins – available for preorder

An interesting novel for the lovers of French history and of times depicted by Victor Hugo!

All about historical fiction

Dear friends … my latest novel, Paris In Ruinsis ready for pre-order! As you can imagine, I’m thrilled to be able to tell you about it and as nervous as … well, let’s just say too nervous for me to find an appropriate comparison. Bringing a fourth novel to market is just as challenging as the first one.

Paris In Ruins has been a true labour of love — love for a city of incomparable beauty and tumultuous history, and love for the process of storytelling.

Paris in Ruins by M.K. Tod ~~ Paris 1870. Raised for a life of parties and servants, Camille and Mariele have much in common, but it takes the horrors of war to bring them together to fight for the city and people they love.

The story of two women whose families were caught up in the defense of Paris is deeply moving and…

View original post 326 more words

Recomandare de carte – ULTIMUL CANIBAL de Hanna Bota

ULTIMUL CANIBAL

de Hanna Bota

428 pag

Editura Polirom 2015

ISBN 978-973-46-5506-9

Hanna Bota este una dintre scriitoarele contemporane de la Cluj, născută în anul 1968. Licențiată în teologie și filologie, absolventă a unui master de etnologie și folclor și doctor în antropologie culturală, este autoarea a numeroase volume de poezie și proză. Debutul editorial a avut loc în 1996, cu volumul de poezie Candidați pentru ploaia târzie.

Apărut în Colecția Hexagon – Cartea de călătorie a Editurii Polirom, volumul ULTIMUL CANIBAL este mai mult decât un jurnal de călătorie. Antropolog și explorator în același timp, autoarea descrie întâlnirea între două civilizații radical diferite, cu bune și rele, după ce a petrecut o lună pe trei insule din Arhipelagul Vanuatu, printre melanezienii primitivi – cei mai fericiți oameni din lume, potrivit New York Times.

După cum declara Hanna Bota într-un interviu în revista Elle din decembrie 2011, “Prima dorință care m-a pus pe drum a fost să scriu o carte despre închisorile pe care ni le facem noi înșine. Am observat că toată lumea trăiește într-o cușcă pe care și-o clădește singur și în care se simte în siguranță. Am vrut să scriu o carte despre trăirea mea limitată, într-un spațiu nemărginit. …Mi-am dat seama că, dacă insule exotice mai putem fabrica, pe oamenii aceștia nu îi mai putem face primitivi, după ce i-am contaminat cu informație. Eu văd omenirea ca pe un organism care se dezvoltă, de la copilărie spre maturitate. Ei sunt copiii umanității. …În afară de faptul că ar fi bine să scape de niște frici care îi terorizează, pentru că unii dintre ei încă mai cred în spirite, trăiesc atât de frumos, atât de aproape de natură, atât de aproape de bucurie. Sunt mai profunzi în anumite aspecte decât noi, mai grijulii unul față de celălalt. La noi celălalt nu mai există, l-am înghițit, contez doar eu.

Fiecare insulă a arhipelagului este diferită. Misionarii creștini au reușit să convertească mai mult populația unor insule decât a altora, au apărut și culte noi, hibride, iar în alte locuri, ca și în America Latină, credința nouă s-a așezat peste credințele vechi, contopindu-se cu ele – astfel, în unele sate, pietrele sfinte de dinainte au fost îngropate, pe când în altele, localnicii se roagă la ele lui Isus, la fel cum ar face-o în fața icoanelor (sau a statuilor din bisericile catolice).

Unele triburi au intrat mai mult în contact cu omul alb, plajele și satele lor dezvoltând cultura turismului, fiindcă bogătașii lumii coboară din iahturi pe insulele lor în căutarea exotismului primitiv, a kavei (după ce au încercat, probabil, toate drogurile civilizației) și a vulcanilor vii. Acestea au fost creștinate, în mare majoritate, și își trimit copiii la școală, chiar dacă trăiesc în aceeași sărăcie. Sunt însă și locuri îndepărtate, ale căror șefi de trib păstrează tradițiile și refuză școala omului alb.

Hanna Bota a ajuns pe unde nu a reușit altă româncă până acum. A trăit printre triburile izolate din munți, a locuit în colibe de-ale lor, a mâncat cu ei la masă, meniurile lor frugale, a avut bucuria de a asista la unele ceremonii, a pus o mulțime de întrebări, găsind răspunsuri doar la o parte din ele, fiindcă în unele locuri, odată cu moartea bătrânilor și pătrunderea, încă timidă, a creștinismului, vechile mituri s-au uitat. O crimă etnografică, explicabilă, în condițiile unei transmiteri orale a valorilor culturale ale băștinașilor melanezieni.

Oficial, în anul 1969 s-a petrecut ultimul act de canibalism ritual în zonă, însă mai există localnici care își amintesc, chiar dacă evită să vorbească despre aceasta. În Pacificul de Sud, la 3-4 zile distanță de insula pe care a vizitat-o Hanna Bota, există triburi mult mai izolate unde, cel mai probabil, canibalismul se practică și acum, ocazional.

Dar călătoria aceasta, una inițiatică, pe lângă faptul că a pus la încercare abilitățile fizice și psihice ale autoarei, a făcut-o să se apropie de cei pe care îi studia, să înțeleagă că diferențele culturale pot duce la perspective complet diferite – că binele, așa cum îl vedea ea, nu era neapărat binele văzut de trib, și că eforturile unora dintre albi de a le ameliora situația nu pot dura, fiindcă nu sunt percepute la justa lor valoare de către beneficiarii locali.

Mi-aș fi dorit să aflu ce s-a întâmplat ulterior, dacă a reușit să păstreze legătura cu cineva de acolo, dacă Jonah merge la școală și dacă a fost scrisă cartea de etno-antropologie împreună cu Maktuan, însă acestea sunt întrebări la care aș putea căpăta răspuns doar direct, din partea autoarei, ceea ce nu îndrăznesc să visez.

Din carte nu citez decât impresia autoarei în fața vulcanului activ Yasur: “Colosul tocmai izbucnește într-un bubuit ca de iad, hodorogit, ca un vaiet. Mi se oprește respirația: focul captive în pietroaie se împrăștie, aruncat pe versanții craterului. …Muntele s-a cutremurat ca un câine care se scutură de stropii de apă – am simțit adânc cutremurarea: a izbucnit exploziv, înalt, scuipând pietroaie cuprinse de foc până nu departe de noi; bolovanii ard, curgând fluid înapoi spre fundul cazanului.

Recomand această carte tuturor pasionaților de călătorii exotice – fie și prin intermediul lecturii sau al documentarelor National Geographic – precum și celor pasionați de tradiții, religii, civilizații total diferite de a noastră, celor care au citit cu plăcere Istoria religiilor a lui Mircea Eliade și jurnalele exploratorilor din vechime – Darwin, Miklouho-Maklai (cu ale acestuia, care a străbătut cam aceeași zonă geografică și a locuit mai mult timp în Papua Noua Guinee, mi s-au părut cel mai ușor de comparat, doar că ale exploratorului rus au fost mai extensive, datorită duratei de studiu al papuașilor, de vreo doi ani) sau chiar Mihai Tican Rumano, să revenim la exploratorii și antropologii noștri.

Vă rămâne să descoperiți aventurile autoarei printre urmașii canibalilor, inclusiv lecția de viață pe care i-a dat-o bătrâna căpetenie a unui sat, care a avut onoarea de a ajunge, într-o delegație, la Curtea Regală a Marii Britanii, despre diferența principală dintre modul de gândire al celor două culturi.

Recomandare de carte – EHMEYA de Issabela Cotelin

O VIAȚĂ DE OM SUBLIMATĂ ÎNTR-O FLOARE

            După jurnalul adolescentin intitulat Macii sunt întotdeauna roșii (Editura File de Lumină, București 2020) și un buchet asortat de versuri și proză, publicate în reviste și antologii literare, Issabela Cotelin ne oferă un bildungsroman, Ehmeya, al maturizării unei fete și a grupului ei de prieteni din copilărie. O carte încântătoare, care se citește cu plăcere.

            Autoarea folosește un limbaj curat, accesibil, fără exces de figuri de stil și prețiozități inutile, dar și fără naturalismul atât de la modă în ultima vreme în literatura contemporană. Personajele sunt creionate vivid și divers, cu abilități psihologice evidente. Ne putem regăsi, fie pe noi înșine, fie pe unii dintre prietenii noștri din tinerețe în vreuna dintre tipologiile de personaje evidențiate în acest roman.

Lara, personajul principal, crește, se confruntă cu decizii, dezamăgiri și tristeți pe care i le urmărim. Face slalom printre sentimentele ei și ale altora, își găsește de lucru, drumul în viață, casa și familia tradițională cu un soț harnic, doi copii și socrii aferenți…

Ce anume dă numele exotic al romanului, cu aparențe științifico-fantastice care ar înșela cititorul, la o trecere în revistă, fugară, a unor titluri? O floare, care își face apariția în momentele cheie ale cărții, reprezentând metafora vieții personajului principal.

– E mică și delicată. Se spune că înflorește o singură dată în viața ei, apoi se stinge încet, lăsându-și puii să crească la rândul lor. Sunt scoși de pe tulpină și puși în alte ghivece. E o floare deosebită. I se zice Ehmeya, mai popular, căci cine mai știe azi latina…

            Ehmeya este un roman care fură cititorul, purtându-l, cu grație și interes, printr-o lume asemănătoare cu realitatea cotidiană din jurul nostru, rostită sau nerostită. Citindu-l, studenții sau tinerii adulți vor descoperi că prima parte a romanului le va fi extrem de familiară, iar a doua va dezvălui posibile căi de evoluție în viață pentru persoanele din anturajul propriu, de care, odată cunoscute, să se poată feri, în măsura în care îți poți evita destinul. Adulții vor avea nostalgia vremurilor trecute, când totul era mult mai simplu, grijile mai mici și îndrăznelile, uneori, cu mai puține urmări permanente.

            Îi urez Issabelei Cotelin mult succes pe drumul afirmării literare, iar pe cititori îi las să descopere poveștile de viață din spatele titlului misterios.

Ehmeya

Felicitari, Issabela, pentru noul roman! Vi-l recomand cu caldura, tuturor!

Se mai întâmplă

Arhivă personală

Dragii mei, vă prezint cu mare drag noul meu roman.
Le mulțumesc scriitoarei Marina Costa pentru prefață și pentru sinceritatea primei impresii, și, de asemenea, editorului meu, Camelia Pantazi Tudor, pentru bunăvoința de a-mi arăta că pot învăța la nesfârșit lucruri noi.
Îi mulțumesc mult și editurii Astralis, pentru profesionalismul cu care mi-a tratat manuscrisul.
Marina i-a zis bildungsroman. Ca autor, vă spun și eu că este, în fond, un roman de dragoste și vă mărturisesc că am pornit de la o idee fixă, dar, pe drum, trecând fondul prin toate formele lui de manifestare – etică, psiho-socială, umană în ultimă instanță – m-am atașat de personaje atât de mult, încât ideea a rămas, într-un final, cuminte, în urma acestora.
Vă las cu ele, cu personajele mele, pe cei care vreți să le cunoașteți – drept edificare, eventual pentru cei ce nu-l știu încă, e pe blog un…

View original post 152 more words

Recenzie-Echipajul

Încă o adolescentă care îmi citește cărțile și îi plac. Mulțumesc mult, Ionela!

Panda Stories

  • Numele Cărții: Echipajul
  • Autor: Marina Costa
  • Editura: Amanda Edit.
  • Număr pagini: 204

Marina Costa ne introduce într-o lume cu adevărat nemaipomenită, prin romanul Echipajul.

Personajul principal, Emilia Mavrodin, orfană de mamă, așa cum afirmă încă din primele pagini, este nevoită să plece de la București și să pătrundă în comunitatea rudelor tatălui ei, în Brăila, unde toți au primit-o cu brațele deschise.

Emilia s-a integrat foarte repede și a creat legături puternice cu verii ei, și-a facut prieteni foarte rapid, realizând multe peripeții împreună.

Ei și-au numit gașca ca fiind un echipaj, unde aveau să pătrundă doar oamenii care dădeau dovadă de prietenie.

Fata primește porecla de Marina de către Dionisos Zepos, zis Leftheris, ce o învață alfabetul grecesc.

O întâmplare dezastruoasă o împinge pe Marina să fugă de acasă, lăsând totul in urmă, ajungând la Lacul Sărat, unde e salvată de Serioja, un băiat prietenos, ce prinde drag de…

View original post 160 more words

Adolescenții îmi citesc cărțile (2)

Așa cum spuneam în alt post, mă bucur când adolescenții îmi citesc cărțile, fiindcă pentru ei le-am scris, în primul rând, și recunosc că este cam greu de ajuns la ei ca public țintă, într-o lume în care piața de carte este în cădere liberă. Fiindcă mi-au plăcut primele recenzii scrise de Marius, despre Pribegii mărilor și Soarta mercenarului și alte destine, deși mai are de învățat despre stilul unei recomandări literare (la numai 16 ani, are timp, până la bacalaureat!) i-am mai trimis și alte cărți. Specia rară de adolescenți cărora le place să citească trebuie încurajată.

http://mariusandbooks.caminist.ro/2021/02/14/recenzie-ocrotiti-de-sirene-un-roman-scris-de-marina-costa/

http://mariusandbooks.caminist.ro/2021/02/14/recenzie-echipajul-un-roman-scris-de-marina-costa/

http://mariusandbooks.caminist.ro/2021/02/14/recenzie-a-doua-cursa-un-roman-scris-de-marina-costa/

Cu siguranță nu sunt eu genială, așa cum a scris el, însă este entuziasmul specific vârstei. Și dacă am reușit să îl stârnesc, contează! Mulțumesc, Marius!

Recomandare de carte – Pirații de Linda Lael Miller

PIRAȚII

de Linda Lael Miller

335 pag

Editura Miron, 2012

ISBN 978-973-8991-73-6

Eu, în general, nu fac recenzii. Consider că nu mă pricep, și că alții pot vorbi mult mai frumos despre cărțile care mi-au plăcut și mie. Prea rar scriu despre o carte de un autor străin, pe care nu am primit-o exact pentru o opinie sinceră (cum a fost cazul celor câteva în engleză, menționate pe blog și pe Goodreads). Totuși, când primesc câte o carte de la prietene dragi, ceva mă îndeamnă să scriu despre ele, că le-am citit și mi-au plăcut. Și cum să nu îmi placă un roman de dragoste cu… pirați? A știut ce face cine mi-a dat-o…

Scriitoarea Linda Lael Miller, autoare a peste 100 de romane istorice și contemporane, este în capul listelor de best sellers în ziarele New York Times și USA TODAY. A primit premiul Nora Roberts pentru întreaga activitate în 2007 din partea Asociației Scriitorilor Americani de povești de dragoste (RWA).

Plin de pasiune și romantism, romanul Pirații, care s-ar încadra la fantezie istorică romantică, își captivează cititorii prin întâlnirea dintre o femeie contemporană, Phoebe, încă suferind în urma divorțului și partajului abia finalizate, din vina soțului infidel, care nimerește, printr-un portal în timp, în secolul al optsprezecelea, și un corsar american din 1776, Duncan Rourke, rămas în istorie ca “piratul patriot”. Excursia ei în timp va schimba puțin istoria, salvându-l de la moarte la momentul oportun, prin puterea magică a dragostei.

Avem aventuri pe mare și pe uscat, bătălii, dueluri, pedeapsa obișnuită a vremii, de biciuire publică a celui care a greșit față de un superior, un bal la o plantație din Charleston, o femeie geloasă și o altă poveste de dragoste, în plan secundar, pe care vă las s-o descoperiți.

Recomand această carte tuturor romanticilor dornici de câteva clipe într-o lume a corsarilor neîmblânziți, de o lectură ușoară la sfârșit de săptămână, cu subiect de pe meleaguri exotice, și, mai ales, amatorilor de călătorii în timp, de genul Outlander (Călătoarea). Nu o recomand celor care își doresc ficțiune istorică, nu fantezie.

Book recommendation – Agata, princess of Iberia by Emma Buenen

AGATA, PRINCESS OF IBERIA

by Emma C Buenen

385 pages

Amazon, 2020

I received a free copy of this book from the author, in exchange for a honest review.

The medieval historical fiction novel, inspired from the tumultuous Caucasian history (not from the Spanish one, as the name of Iberia would suggest, but from a region now in the Republic of Georgia), is complex and so are the involved characters.

Agata, the youngest princess in a castle, has to run away with one of the younger half-brothers while the castle is attacked by Marauders, a nomadic enemy army. They have to survive in the wilderness by themselves, then with other women who ran away from the siege. Her character is building facing duress, from the spoiled, sheltered girl to a young woman who has to survive, learning quickly everything the other women had to know.

We encounter here fights, cunning plans for deadly hits, friendship, betrayal and intrigues, everything a story set in those times would need in order to be read with long-lasting interest. The ending is hopeful, but it leaves an opening for a sequel, if the author gets inspired to write one. (If not, the answer might be found deep inside certain history books, if resilient enough to seek and wise to see who is who).

The writer researched thoroughly the Medieval history of the area, not limited to the Bagrationi royal line of Iveria, creating a compelling story with vivid characters. For me, born in Eastern Europe and with a penchant for history and legends, the names of people like the Khazars, Circassians, of dinasties and their connection to the greedy Byzantine Empire mean more than for the far away English language readers. I respect even more her historical research.

I read the book breathlessly, rooting for the happy ending and admiring the writer’s skillful world and character building. I wholeheartedly recommend it to those who like all kind of Medieval epic stories, as well as those fans of strong woman characters.