Cronică la volumul de versuri DRUMURI ȘI DORURI

CĂLĂTORII DE SUFLET

de Nică D. LUPU

 (publicat în Revista Arena Literară nr. 16/2020, pag. 56)

NicaDLupu Drumuri si doruri

 

(Marina Costa – Drumuri și doruri, Amanda Edit., 2019)

Iubitorii de călătorii, mânați de doruri de ducă pe drumuri întinse într-o parte de lume, găsesc în volumul poetei MARINA COSTA ,,DRUMURI ȘI DORURI” (Editura Amanda Edit., 2019), o captivantă călăuză turistică, prezentată pe note poetice. Este o adecvată modalitate de a pune în mișcare undele imaginației stimulate de talent, pentru a admira priveliști ispititoare, pe diverse meridiane terestre….

Cu un mare suflet binevoitor, cu iluminare creatoare și remarcabilă vocație, Domnia Sa se prezintă la întâlnirea cititorilor, cu oferte plăcute și formatoare, în primul rând, din sfintele meleaguri românești: Orașul dăltuit în viețuirile românilor cu litere de aur-ALBA IULIA (,,Bat clopotele în cetatea / legiunilor latine de odinioară / vestind pentru urmașii acestora / clipa Unirii”) , MAREA UNIRE (,,Steagurile au înflorit în inimi, / Cântecele au înflorit pe buze / și s-a strigat FRĂȚIE ”) Cu pricepere meritorie, reușește să-l readucă în inimi pe emoționantul martir român – AVRAM IANCU (,,Se întoarce să-și revadă țara….Din gorunul sub care/ Și-a rostit jurământul / mâinile strămoșilor îl binecuvântează”).

Într-un alt plan, lăsându-se legănată pe valuri albastre de DUNĂRE, martorul multor fapte de vitejie (,,Zâna mea dragă, cu plete lichide / și ochi albaștriverzui / valurile tale s-au întrupat în multe cântece”) și RUGĂCIUNEA (,,În barba Hășmașului caut apa vieții transilvane”). Lin, pe fir de gând limpede, distinsa doamnă, ne teleportează sub cerurile mediteraneene, larg deschise spre seninul azuriu.

Bună cunoscătoare și deosebit de inspirată, poeta Marina Costa, cu vocație de magistru în altarul poeziei, ne conduce închipuirile ca un magician cu ziceri potrivite, mângâietoare și ademenitoare, întrun periplu tentant prin meridianul european. Pentru deschidere, zăbovește pe undele de la MAREA EGEE (,,Tu, născătoare de viteji, / cu ochi albaștri și trup unduitor….Te rog, nu mă lua drept o străină / și dă-mi binecuvântarea ta”). Apoi, când pașii siguri pe continent întârzie mai mult în ținuturile elene: GRECIA (,,Aici istoria ne privește / cu ochii miilor de pietre/martore efemerului uman), FATA DIN ATENA (,,Frumoasa ca floarea de mirt”), PELOPONEZ (,,Peninsule cu brațe de visuri”), PIREU (,,Aș vrea să mă fac albatros peste ape, / Să zbor liberă la sânul tău”).

După un timp, dumneaei ne îndeamnă să ne împlinim trăirile trupului și plăcerile timpului cu un impresionant CUIB DE VULTURI prezentat cu deosebită scrupulozitate (,,Istoria e vie / pe drumurile de munte ale Albaniei”). Privind spre orizonturile apusene, pe DRUMUL ÎNAPOI (Înaintea lor au fost cartaginezii / Înșirându-și orașele/pe țărmul sudic al Mediteranei”), pentru a admira și OCEANUL cu nuanțe albastru-verzui (,,Am venit de departe / să mă închin ție”). Nu ni se permite să pornim spre casă până când nu ne reculegem pe lângă RÂUL VIEȚII (Semne arată / nivelul atins odinioară- / probabil, când au fost botezați / Fiul lui Dumnezeu și apostolii Săi ”).

Pe itinerarul de întorcere, admirăm țărmurile pontice: BATUMI (,,Faleza parfumată / foiește dafini rămuroși / ce repetă legendele vechi”). Tot pe aceste meleaguri admirăm și locurile despre care naratoarea ne liniștește că AICI NU SUNT TIGRI (,,O țară de poveste se așterne la picioarele mele”).

Dorurile multiple o invită pe poetă acolo unde îi este ,,Mămica mea/Tu ești înger păzitor”- ÎNGERUL PĂZITOR, cu clopoțelul care sună zgomotos din COPILĂRIE, cu florile care au ,,suflet alb, de floare…./ Nume alb de floare”- NARCISA, unde-s FRAȚII MEI pe care-i iubesc la fel ca la începuturi (,,Frații mei / Nu v-am uitat, să știți / Timpul și soarta nu mi-au îngăduit / Alături mereu să vă am, / Dar vă iubesc la fel ”) și prietenii care o privesc cu ochii blânzi ai amintirilor.

Poeta a parcurs, cu paginile acestui volum conceput și realizat înțelept, numeroase itinerarii geografice, istorice, religioase, literare, fiind acompaniată, în permanență, de multiplele DORURI care i s-au cuibărit peste ani, în suflet și, spre marea satisfacție, n-au părăsit-o niciodată. Am citit ,,DRUMURI ȘI DORURI” cu multă plăcere și deosebit interes, apreciind din suflet această distinsă realizare. Deschideți volumul cu încredere și nu veți fi dezamăgiți !

A doua cursă – Marina Costa

Multumesc pentru recenzie, Ana!

adropofinspiration

A doua cursa

Iarna trecută am avut plăcerea să descopăr scrierile autoarei române contemporane Marina Costa. Stilul ei proaspăt și simplu, dar și subiectele deosebite abordate – în special ficțiunea istorică, care mie îmi place foarte tare, se știe – totul frumos asezonat cu tradiții, obiceiuri, muzică și dansuri, m-au convins și astfel am citit atât romane, cât și proză scurtă sub semnătura sa.

Zilele acestea am avut din nou prilejul să mă delectez cu un roman marca Marina Costa, și nu oricare, ci continuarea primei cărți citite de mine dintre ale autoarei.

Mă refer, bineînțeles, la Echipajul, despre care am vorbit AICI. A doua cursă continuă firul epic de acolo, călătorind ca prin minune peste douăzeci de ani, pe valurile Dunării și ale Donului, alături de Serghei, unul dintre personajele cele mai tragice din Echipajul. Dacă nu ați citit acel prim roman, cel mai probabil personajele despre care vă…

View original post 704 more words

Drumuri si doruri – { recenzie }

Inca o recenzie la volumul meu de versuri. Multumesc, Marius Andrei!

Analogii - Antologii

Drumuri și doruri

de
Marina Costa

Editura: Amanda Edit
Anul publicării: 2019
Număr de pagini: 132

După ce ne-a încântat cu povestiri, nuvele și romane de aventuri, dragoste sau istorice, scriitoarea Marina Costaabordează și cea mai personalizată, cea mai sinceră, cea mai sensibilă zonă a literaturii, poezia.

Volumul de versuri Drumuri și doruri este structurat în două părți ca două jumătăți de suflet, complementare și reciproc integratoare.

Segmentul intitulat Drumurise constituie într-un atlas spațio-temporal cu locuri iubite.
Simbolistica lor istorică sau frumusețea acestora, încă insuficient descoperită de turismul prozaic, părând criteriile de selecție pentru poeta colecționară de sublim.

Curenți de metafore nostalgico-mobilizatoare străbat peisagistică națională:

«A fost odată un buchet multicolor,
fermecat, de leac, ademenitor, parfumat.
…..
Florile lipsă ne dor.
Într-o lume ideală
din ele s-ar putea împleti
un pod între inimi.»

Florile lipsă

Șoapte ca din mărturisirea unor taine conturează aura zărilor străine:

«Aceeași Mare Neagră

View original post 260 more words

Alte recenzii la Vieți în vâltoare

78976794_612260482854830_4255997893787254784_n

Recenzia Otiliei Mazilu este nou-nouță, așa că sigur nu ați mai văzut-o. Premieră absolută! Și fotografiile din acest post, tot ei îi aparțin. A făcut cărților mele o adevărată ședință foto, pentru care îi mulțumesc la fel de mult ca pentru recenzie.

78875690_2598946817001295_5996748173215793152_n

Despre a Antoanetei Rădoi, nu mai țin minte dacă am pus-o pe blog acum doi ani, când a scris-o, sau nu… așa că își va avea și ea locul pe pagina aceasta, cu multe mulțumiri.

77405445_534712227117780_6887538074171998208_n.jpg

 

Gallery

Anul meu în cărți / 2019

Ma bucur ca fac parte cu 2 carti din topul lui Dede… Vezi ca iti mai aterizeaza un pachet zilele astea!

Praf de stele

Bună, dragi bookaholici! Ce mai faceți? Ce mai citiți? Sper că ați petrecut frumos săptămânile acestea și că v-ați bucurat de vacanțe/concedii la maximum. Vreau să vă urez și eu un “la mulți ani!”, un 2020 mai bun, mai liniștit și pe placul vostru! ❤

Am impresia că a trecut o veșnicie de la ultima postare, așa că astăzi mi-am propus să vă vorbesc despre cărțile citite anul trecut. Chiar îmi era dor să scriu și să interacționez cu voi. Acestea fiind spuse, vă invit să descoperiți anul meu 2019 în cărți! ^^

2.png

Amicul meu Goodreads îmi spune că am reușit să citesc 68 de cărți în 2019 din cele 50 pe care mi le-am propus la începutul anului, dar mie îmi place să-l contrazic și să-i spun că au fost de fapt 70. :))

De data aceasta, pe lângă domnul de mai sus, am încercat să țin evidența și…

View original post 525 more words

Cronică la volumul de poezii DRUMURI ȘI DORURI

Drumuri si Doruri V Milescu Sud 11-12 2019

PRIMA ȘI ULTIMA CARTE DE POEZIE?

de Victoria Milescu

(publicată în Revista Sud nr. 11-12/2019, pag. 19)

 

Pe scriitoarea Marina Costa am citit-o cu un interes sporit când mi-a spus că Brăila, orașul meu natal, este orașul ei „de suflet”, despre care a scris pagini memorabile, unde are rude și prieteni, unde a învățat cuvinte grecești, turcești, lipovenești etc. Poate că acest oraș secular, cu Dunărea lui, i-a insuflat acel spirit de aventură care o face să colinde lumea pe uscat, pe mări și oceane, să descopere vestigii istorice, să culeagă povești și legende încărcate de misterul trecerii timpului. Din când în când mai face câte un popas, pentru aptitudinile-i de constructor. Construiește romane de aventuri, romane istorice, scormonind prin documente după întâmplări și fapte, pe care le asamblează și le lansează pe piața literară cu temeritatea unui navigator: Pribegii mărilor, volum de debut în 2016, la editura Betta, urmat de Vieți în vâltoare, Prietenii dreptății, Echipajul, Alte vâltori ale vieții, Farmecul mării. Nu-i lipsește însă nici spiritul romantic, de femeie sensibilă, atrasă de natura tainică a lucrurilor nedeslușite, astfel că nu e deloc surprinzător că a scris și poezii.

Marina Costa și-a adunat poeziile scrise pe parcursul a 35 de ani în volumul Drumuri și doruri, apărut anul acesta, la editura Amanda Edit din Sinaia. Cartea are două părți, reproducând titlul, „Drumuri” și respectiv „Doruri”, părți complementare, cuprinzând poeme de început și poeme recente. Poemele de început privesc cu oarecare sobrietate întâmplările importante din trecutul frământat al țării, dar și evenimentele contemporane din istoria națională în corelație cu cele din istoria universală, versurile fiind marcate de experiența de viață dar și de experiența scriitoricească. Spiritul de aventură e dublat de un spirit justițiar dar și de o expansivă dorință de manifestare a libertății de acțiune. Călătoriile sunt pretexte minunate pentru a-și expune ideile, a-și argumenta concepțiile, credința, iar impresiile și sentimentele produse de cele văzute sunt susținute pertinent de date istorice, geografice, de informații referitoare la obiceiurile și tradițiile locurilor vizitate. Autoarea planează, descrie, concluzionează. Periplul începe în România, oprindu-se asupra unor evenimente marcante, semnificative din țară, traversează Europa, și de acolo se avântă mai departe. Vorbește de Alba Iulia dar și de Atena, de Avram Iancu dar și de Tamar, regina Georgiei, de Marea Neagră dar și de Marea Egee. Spune: „Marea îmi curge prin vene,/ ademenitoare.// Ce strămoș explorator oi fi avut/ în negura veacurilor,/ de mă îndeamnă să caut/ o insulă pustie?” Iar fluviul Dunărea este „Zâna mea dragă cu plete lichide. Dunărea mea iubită”. Ceea ce frapează este o deosebită capacitate afectivă, conștientizată și asumată: „Iubesc tot ce există pe lume/ Nu știu să urăsc. Iubesc”. Dorința de cunoaștere (căci pentru ce altceva plecăm uneori prin lume?) vine din această disponibilitate sufletească aducând în memorie versul lui Lucian Blaga: „căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte”.

Pe lângă delectare și plăcere, călătoria oferă și autocunoaștere, scrisul devenind o exteriorizare concretă a sondării sinelui. Autoarea, pe numele real, Lelia-Elena Vasilescu, născută în București, în 1968, absolventă a Facultății de Management a Academiei de Studii Economice, cu un doctorat în economie mondială, cu lucrări de specialitate publicate, cum ar fi „Managementul proiectelor cu finanțare internațională (1999), mărturisește plină de candoare: „De la un frate al bunicii/ am luat talentul literar”. Călătoria ne mai poate purta și spre rădăcinile ființei, spre genealogie, dintr-o atât de umană curiozitate și o mai adevărată și corectă autodefinire, „Eu sunt un râu izvorât/ din peștera tristeții./ Razele soarelui/ nu mi-au aurit unda./ Oamenii, însă/ au găsit pe prundiș/ grăunțele de aur ale bunătății/ și m-au secat./ Sunt un râu ce-și caută albia/ printre stâncile pleșuve,/ un bulz de lut ce-și caută forma/ pentru amfora lui Omar Khayyam”. Poetul poate fi un bulgăre de lut, un bulgăre de zăpadă, un bulgăre de lumină, dar poate fi și omul-puzzle, o combinație de trecut cu prezent, de tradiție și modernitate, o combinație dintre dorințele și aspirațiile antecesorilor și idealurile fiilor și nepoților, ca în poemul „Puzzle”, care depășește un prozaism inerent, prin încărcătura emoțională, prin ironia fină, prin calda umanitate: „Sunt omul-puzzle/ făcut dintr-un mozaic de piese multicolore./ S-au găsit destui strămoși/ de pe ambele ramuri ale arborelui genealogic/ să-mi lase moștenire câte un crâmpei/ din năzuințele și priceperile lor (…)/ Jocul de puzzle/ se sfârșește cu mine,/ ultima crenguță/ în sufletul căreia trăiesc toți strămoșii./ Sunt fericita moștenitoare/ a mai multor povești de familie/ din tot atâtea neamuri (…)”.

Când mi-a oferit Drumuri și doruri, Marina Costa mi-a spus că e prima și ultima ei carte de versuri. I-am răspuns că nu cred că va fi ultima carte de versuri, că va mai scrie poezii, cel puțin în pauzele dintre romanele ei tumultuoase, care o recomandă, totuși, ca prozatoare, una de calibru, înzestrată cu talent, cultură și perseverență. O dovadă recentă și concretă – Premiul „Fănuș Neagu” primit de Marina Costa la Concursul național de proză „Nicolae Velea”, organizat la București de revista „Arena literară” și Asociația Difuzorilor și Editorilor-Patronat al Cărții (ADE-PC), ediția a III-a, 2019. Premiul a constat în publicarea unui manuscris, care ar putea deveni, cine știe, o carte de succes.

DE 1 DECEMBRIE, CITIM ROMÂNEȘTE! (2)

Ma bucur ca m-a trecut si pe mine intre scriitorii descoperiti anul acesta, Oana@ Promit continuarea Echipajului, A DOUA CURSA, cel tarziu la inceput de ianuarie (preferabil inca in decembrie, dar nu depinde numai de mine).

Crâmpeie de suflet

Deja a devenit o tradiție ca blogul meu să îmbrace haine de sărbătoare de 1 decembrie, ziua națională a României, și să aducă în prim-plan autorii români contemporani descoperiți peste an. De ce mă opresc tocmai la această ramură a literaturii? Tocmai pentru că mi se pare că este o parte destul de neglijată a culturii și valorilor noastre. Tindem tot mai tare să negăm tot ceea ce este românesc, autentic, ca și cum ar fi o subspecie de o slabă factură a lumii literare și este păcat, pentru că avem scriitori valoroși, care pot concura oricând cu cei care publică în afara țării. Dacă am trage o linie neagră deasupra numelor și nu am ști cine le-a scris, cred că încântarea s-ar putea citi mult mai mult pe chipurile noastre.

Mă număr și eu printre cititorii cu multe concepții greșite, pentru că, din păcate, facultățile de Litere, cele care…

View original post 4,497 more words