Recomandări de carte – Rochia aurie de Theo Anghel

ROCHIA-AURIE-Theo Anghel

Theo Anghel – Rochia aurie, 248 pagini

(Editura Quantum, 2016)
ISBN 978-606-94133-3-3

Eu, în general, nu fac recenzii. Consider că nu mă pricep, și că alții pot vorbi mult mai frumos despre cărțile care mi-au plăcut și mie. Totuși, din când în când, câte o recomandare de carte îmi voi permite să fac. Majoritatea cărți românești, fiindcă trebuie să promovăm autorii mai puțin cunoscuți.

Rochia aurie este o poveste de dragoste de genul clasic al Cenușăresei descoperite de un milionar în epoca modernă. Nu-i lipsește niciun ingredient pentru a o transforma într-o poveste palpitantă, care se citește în câteva ore.

O instructoare de fitness, Ana, este salvată de la viol de un necunoscut frumos, singur și misterios. Află, pentru început, doar că îl cheamă Mason. Ei doi ar părea perechea ideală, în ciuda statutului social diferit, dacă el nu ar cumpăra sala de fitness la care lucrează ea, și nu ar interveni o neînțelegere care să-l facă să creadă că ea are deja un iubit… sau chiar doi… Și dacă ea nu s-ar teme că el o va abandona, la fel cum au făcut-o, în trecut, mama ei și primul ei iubit.

Răsturnările de situație abundă, în special când fratele lui, oaia neagră a familiei, se întoarce acasă, dornic de răzbunare… sau de stors niște bani, amenințând să dezvăluie secretele lui Mason. Dar, la rândul lui, și el este urmărit de păcatele trecutului…

Cartea se citește ușor și mi-a plăcut mult, având tot ce ți-ai dori de la un roman de dragoste contemporan.

Wrap-up #13 | iunie 2019

Si o recenzie la Pribegii marilor, marca Dede – multumesc mult!

Praf de stele

Spuneam data trecută că mai am timp suficient pentru recuperare. Zic să nu mă mai credeți pe cuvânt, atunci când afirm astfel de chestii, pentru că numai recuperare n-am făcut în cele zece zile rămase. Cred că iunie a fost cea mai săracă lună de până acum. De la cele cinci cărți amărâte ale lui mai, am ajuns la patru. Măcar am avut o scuză, hai poate două, dar asta n-ar fi trebuit să mă oprească. Din contră, cred că ar fi trebuit să mă întărâte să citesc mai mult. Dar asta este, sper să-mi revin. :))

Esti-prea-frumoasa-de-Julia-Quinn-horz

Ești prea frumoasă (Splendid #3) – Julia Quinn

5/5

“…tînărul constată cu surprindere că nici nu voia să fie la Londra. De fapt, nu voia să fie în nici o altă parte în afară de acolo unde era deja.”

Acest ultim volum, ce încheie o trilogie care m-a cucerit încă…

View original post 1,104 more words

Recomandări de carte – scriitorul Ioan Gh. Tofan

Ioan Tofan cover

Eu, în general, nu fac recenzii. Consider că nu mă pricep, și că alții pot vorbi mult mai frumos despre cărțile care mi-au plăcut și mie. Totuși, din când în când, câte o recomandare de carte îmi voi permite să fac. Iar ale domnului Ioan Gh. Tofan, membru al cenaclului literar NODURI ȘI SEMNE din Galați, un scriitor mai puțin cunoscut la București, fiindcă în sistemul literar actual, poți fi profet numai în zona ta, merită citite de toți cei care au nostalgia Dunării, a vremurilor apuse, dar și a prezentului.

Pe malul de lut al fluviului (Călătorii paralele, #2, roman)
ISBN 978-606-711-771-4
Editura Eikon, București 2018

Romanul mi-a plăcut foarte mult. Este interesantă paralela dintre momentele contemporane ale excursiei în Italia și vremurile adolescenței căpitanului Ionel Corban, o vreme când pe malul de lut al fluviului încă nu apăruseră blocurile și cartierele cu care astăzi se mândrește Galațiul.

Adolescentul de odinioară lasă în urmă golăneala, o perioadă tumultuoasă datorată unor anturaje necorespunzătoare și faptului că tatăl, grav bolnav, prin spitale și sanatorii, și mama, care muncește de dimineața până noaptea să aibă ce pune familiei pe masă, nu-l mai pot controla. Văzând ce se poate întâmpla dacă nu întrerupea prietenia cu golanii transformați în hoți, el și încă doi prieteni se hotărăsc să urmeze școala profesională. Ionel se remarcă prin rezultatele bune la învățătură.

Pozne fac toți adolescenții din lume… Iar prieteniile create în tinerețe, rămân pe toată viața. Aflăm și despre drumul sinuos care l-a adus, de la îmblânzirea fierului în Combinatul Siderurgic, la comanda unei nave pe Dunăre, toate în paralel cu o excursie a pensionarilor de acum prin Italia, care ne plimbă printre obiective turistice și intrigi sentimentale.

O carte interesantă, care se citește ușor, putând fi gustată de o gamă largă de cititori.

 

Viață de pilot – proză scurtă
ISBN 9786068719047
Editura Axis Libri Galați, 2015
Cartea este împărțită în două – o colecție de proză scurtă din lumea piloților Dunării și o colecție de eseuri și recenzii despre cărțile confraților, discutate pe la lansări și reuniuni de cenaclu. Partea a doua a fost utilă deoarece, fiind vorba de scriitori locali, eu de majoritatea nu am auzit până atunci, deși citatele oferite dovedesc că sunt scriitori buni. Pun însă accentul pe parte întâi, care m-a fascinat.
Scrierea este ușoară, interesantă, iar termenii marinărești sunt explicați într-o notă de final. Sunt reliefate personalitățile diverselor personaje principale sau de fundal, fiecare evidențiat prin caracteristicile proprii. Scriitorul are un talent deosebit în pictarea în cuvinte atât a oamenilor, cât și a locurilor.
Maidanezi, câini sau oameni este o poveste despre piloți, câinii de birou (majoritatea clădirilor au câte un astfel de paznic ocrotit, hrănit cu sandvișurile funcționarilor) și oamenii nou îmbogățiți după Revoluție, care încep să nu mai semene cu cei de dinainte.
Naufragiați pe Dunăre este povestea reală a unui accident soldat cu răsturnarea unei nave turcești în apropiere de Tulcea, descrisă cu emoție vie și cu detaliile a două perspective diferite.
Rătăciți prin Europa cuprinde aventurile, redactate cu umor, ale unor piloți în vremea de dinaintea Revoluției și relațiile acestora cu căpitanii de navă și armatorii. Plecați până la Sulina, pentru două nopți, personajele noastre se trezesc în Turcia, Grecia sau mai departe…
Pantalonii lui Dorel arată, în mod tragi-comic, ce se întâmplă când un bărbat cade în mrejele uneia dintre femeile cu reputație de văduvă neagră. O pasiune fatală, pe care niciun avertisment al prietenilor nu o poate stăvili. Un alt tip de abordare decât al autorului, ar fi putut da vina pe vrăji sau alte cele, pentru atracția ciudată exercitată de această femeie.
Zaporojeanul descrie solidaritatea dintre piloți, și cum se salvează unul pe altul din încurcăturile inerente unei vieți atât de boeme pe cât o cere profesia, și care uneori intră în conflict parțial cu valorile moștenite din familie.
O carte interesantă, care se citește ușor, putând fi gustată de o gamă largă de cititori. În special, se recomandă celor din lumea literară, interesați de scriitorii locali ai Dunării maritime, și celor îndrăgostiți de Dunăre și de povești marinărești.

Echipajul – Marina Costa

Inca o recenzie pentru Echipajul – multumesc, Dede! Ma mir cum de n-am remarcat-o/ republicat-o pana acum.

Praf de stele

20190331_133020

Descriere

În acest roman, acțiunea se petrece în perioada contemporană, în orașul Brăila, iar temele generale adaptate la specificul de vârstă al adolescenților, precum diferența dintre bine și rău, iubiri, fericiri, judecăți, prietenii, formează un amalgam de diversități și profunzimi ale poveștii propuse pe piața literară de carte românească de către Marina Costa.


Mulțumesc mult autoarei pentru povestea frumoasă pe care mi-a oferit-o! ❤


Gândurile mele

Echipajul este o poveste plină de culoare, curaj, ambiții, visuri, entuziasm și tinerețe, alăturând oameni de tot felul, tradiții și obiceiuri de când lumea, legături pământești și o atmosferă de vis încântătoare. Mai că mi-am dorit și eu să ies împreună cu echipajul pe apele Dunării și să mă bucur de ceea ce îmi oferă vasta întindere.

După moartea mamei sale, Emilia “Marina” Mavrodin este nevoită să se mute la rudele tatălui în Brăila. Acesta, împreună cu frații lui, erau plecați mai mult pe…

View original post 595 more words

Recomandări de carte – Colți lungi – uniunea triburilor de Alex Cuc

colti-lungi-uniunea-triburilor_1_fullsize

Alex Cuc – „Colţi-Lungi. Uniunea triburilor”

Editura All, 2016 – 384 pag.

ISBN 978-606-783-036-1

Eu, în general, nu fac recenzii. Consider că nu mă pricep, și că alții pot vorbi mult mai frumos despre cărțile care mi-au plăcut și mie. Totuși, din când în când, câte o recomandare de carte îmi voi permite să fac. Majoritatea cărți românești, fiindcă trebuie să promovăm autorii mai puțin cunoscuți.

„Colţi-Lungi. Uniunea triburilor” este un roman de acțiune, cu tentă fantasy – romanul de debut al scriitorului Alex Cuc. Ca orice roman de debut, nu poate fi perfect. Scriitorul mai are de învățat. (Spun același lucru și despre romanul meu de debut. Și, la fel, spun că exact din acest motiv există, la unele cărți, ediția a doua, revizuită și adăugită). Însă o idee banală, un mesaj ecologic transmis planetei în ceasul al doisprezecelea, este redată în mod inventiv într-un roman bine documentat, în care tenta fantasy este dată de aspectele supranaturale ce țin de mitologia triburilor din Amazonia și de faptul că nu s-a întâmplat (și este puțin probabilă) o victorie a triburilor unite împotriva civilizației globale contemporane. În rest, are ingredientele unui conflict între bine și rău, cu urmăriri, crime și suspense – tot ce are nevoie un roman de acțiune, comercial. (Și eu nu spun cuvântul comercial cu disprețul unor anumiți scriitori și critici literari. Dimpotrivă, consider că fiecare gen literar își are cititorii lui și locul lui în panteonul literar).

O jurnalistă americană, Sarah Reed, în căutarea afirmării, dorește să scrie despre ultimele triburi vânătoare de capete, iar ghidul se nimerește să fie Colți-Lungi, cunoscut între albi cu benignul nume de John Smith, care o salvează dintr-o situație delicată.

În realitate, Colți-Lungi este Marea Căpetenie a tribului Jagudo, unul din ultimele triburi de vânători de capete din jungla Amazoniană. Ales de zeitatea lor supremă, Dha’bata, să le fie căpetenie, acesta a cunoscut binefacerile unui izvor al tinereții fără bătrânețe. Arată a avea 19-20 de ani, însă are, de fapt, 500. Cu experiența acestui număr impresionant de secole, el a ales să cunoască drumul omului alb (al burților-de-șopârlă, cum numise tribul lui cavalerii înzăuați ce căutau El Dorado) ca să știe cum să lupte împotriva lui. Nu este un simplu sălbatic al pădurilor, deși este cel mai bun vânător de capete, fiindcă s-a familiarizat, pe lângă armele tradiționale ale tribului său, și cu altele. A studiat la Harvard, are mai multe masterate, citește știrile pe internet și este fan AC/DC. Totuși, nu este nemuritor. Poate fi ucis de glonț, de tăiș sau în altă formă de luptă. Iar Kurupuri, zeitatea care întruchipează forța răului, este decis să îl nimicească.

Personajul feminin, nedecis, care ezită între a fi de partea protagonistului și a antagonistului, este mai puțin dezvoltat, iar conflictul are uneori scene de o violență epică, și altele mai greoaie, iar ultimele zeci de pagini cuprind mai multe răsturnări de situație un pic confuze. De aceea am spus că autorul mai are de învățat, însă, pe global, mi-a plăcut.

Am citit-o pe nerăsuflate și… aștept continuarea! Fiindcă sfârșitul este scris în așa fel, încât permite o continuare. Este o povestire moralizatoare, care curge lin și se citește ușor. Bine documentată, te transpune în mediu cu detalii cinematografice. Felicitări autorului pentru aceste realizări!

Cronică la Alte vâltori ale vieții de Eliza Roha

Incontestabila bucurie de a scrie

de Eliza Roha

Arena13Eliza Roha labirint

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(publicată în revista “Arena Literară” nr. 13/2019 și în cartea “Prin labirintul cărților” )

Alte vâltori ale vieții se definește drept un roman al dragostei de viață, de libertate, al dreptății, al curățeniei sufletești, al moralei impecabile, al muncii, al păcii și înțelegerii între oameni, indiferent de neam, de rasă, de cultură. Roxana, personajul principal al cărții, prin graiul căreia prozatoarea Marina Costa ne povestește întâmplări dintr-o perioadă istorică marcată de răfuieli armate și neînțelegeri, 1802-1848, dar și de
stabilitate și dorință de pace și bună conviețuire, petrecute într-o așezare din Lumea Nouă, botezată Noua Veneție, din apropierea orașului Saint Louis, constituie
pentru oricare generație de cititori un exemplu pozitiv al femeii, un reper al calităților de necontestat.

O carte frumoasă, cu subtitluri ca borne ale desfășurării acțiunii corect gradate, echilibrate, mesajul, umanist, îndemnând la idealuri de nobilă atitudine, cum
ar fi prietenia, întrajutorarea, cinstea și hărnicia, respectul reciproc, indiferent de etnie ori culoarea pielii, zestre elementară pentru a ne găsi locul oriunde în lume, o lume fără hotare, a bunătății, păcii și armoniei.

Personajul principal ar fi de la prima vedere povestitoarea. În realitate, cu fiecare pagină citită, se consolidează un personauj colectiv, o mână de oameni fugiți din calea armatelor jefuitoare ale Europei și călătorind peste Atlantic în căutarea unui loc prietenos, în care să poată supraviețui. Nicidecum ubi bene, ibi patria, un altul fiind mesajul acestei pribegii, chiar interpretat drept o admonestare istorică, din partea unei scriitoare, pentru agresorii de orice fel, autori ai unor politici strâmbe, de susținere a bunăstării într-o anumită zonă geografică și umană, nu prin muncă cinstită, ci prin represiuni militare și administrative, adică prin exploatarea și distrugerea altora. Membrii comunității respective sunt persoane inteligente, ușor adaptabile, prietenoase și foarte harnice.

Dotată cu o putere deosebită de asimilare de date, informații, de natură istorică, sociologică, a științelor naturii, faună, floră, climă și sol și din alte multe domenii, Marina Costa reușește să creeze universuri umane credibile de care cititorul se simte atras, de parcă ar fi martor direct, trăind împreună și emoționant evenimentele povestite. Cu abilitate și darul evident al imaginației, pe baza unor date de ordin istoric, autoarea ne înfățișează cinematografic o estimare a situației din timpurile respective.

În rândul populațiilor pașnice ale Europei, aflate la mâna unor aventurieri puși pe căpătuială prin forța armelor, prin jafuri și crime, având ca efect încetinirea progresului istoric, au loc exoduri masive, fuga din calea năvălitorilor – trupe franceze, austriece, rusești -, fiind la ordinea zilei. În sfârșit, când timpul obosește belicoasele porniri, supraviețuitorii, statorniciți după neamuri, încep să se replieze în orașe-cetăți, stătulețe,
regate, să se organizeze administrativ și militar în scopul apărării hotarelor. Odată scăpată de nebunia războaielor, istoria își pornește motoarele pe drumul firesc. În fond, dezvoltarea umană, condiționată de o diversitate de factori, ne face istoria. O multitudine de informații îmbogățesc cadrul în care freamătă viața cu meandrele ei. Diferite obiceiuri și tradiții, manifestate ritualic de sărbători păgâne ori religioase ori cu ocazia unor evenimente din viața comunității, nunți, botezuri dar și înmormântări, specifice comunităților adunate în vatra aceleiași așezări, se împletesc, glisând pe aceeași coordonată a preocupărilor.

Exemplific: ”(…) Atât tradiția franceză, cât și cea friulană cuprindeau aprinderea de focuri în cinstea Sfântului Ioan. În jurul lor se cânta și se dansa, apoi se sărea peste flăcări, pentru
noroc și sănătate în anul următor. Se formau lanțuri de lumini dintr-un sat până în celălalt. În cazul nostru, doar fluviul punea hotar lanțului de foc: cele din Saint Louis se întindeau până la levee, după care urmau câteva la noi în sat, prelungindu-se în Cahokia și mai încolo. Să se vadă Lumina Lumii, anunțată de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul! (…)

Valuri de coloniști, de sorginte europeană, cu diferite interese, prejudecăți și obiceiuri, comportamente ori mod de a gândi, religii, în special catolici și protestanți, înmulțeau populația noilor așezări, înflorind locul, sporind bunăstarea sau, după caz, provocând
scandaluri, violențe, reglări de conturi ca urmare a dorinței de suveranitate a unora, nemărturisite invidii și complicități. Acum se scrie istoria orașului, se hotărăsc reguli de comportare, ierarhii, limite și denumiri teritoriale etc. Orașul se organizează, se înființează consiliul orășenesc cu reprezentanți ai familiilor stabilite acolo, deși erau evidente diferențele de stiluri de viață, de gândire a organizării administrativ-teritoriale,
după țările din care proveneau, fiecare dorind să-și impună supremația.

(…) Saint Louis fusese capitala Louisianei Superioare; celelalte așezări din împrejurimi
erau și ele leagăn de civilizație franceză. Nu se comparau cu ținuturile sălbatice de pe Missouri și Osage unde plecau, de vreo două ori pe an, bărbații noștri pentru a se întoarce cu mustangi frumoși și blănuri prețuite în Europa. În loc să încerce să se adapteze la ceea ce exista aici, fiecare încerca să-i transforme după ideile lor pe localnici…//Noi n-am urât și n-am disprețuit pe nimeni – nici măcar pe vecinii noștri austrieci, în ciuda resentimentelor naționale moștenite după evenimentele din Europa – însă cei veniți dinspre est, da. Veneau cu idei democratice privind drepturile femeilor și abolirea sclaviei, aduceau religia protestantă, în intoleranța ei față de băutură și distracții, condamnând jocul de cărți,
biliardul și tradiționalele baluri creole.(…)”

Apar conflicte grave. Mai vechii îmbogățiți ai așezărilor învecinate vor să-și mărească averile gonindu-i pe noii coloniști după ce aceștia, cu incalculabile eforturi, desțeleniseră terenurile, înfloriseră grădini și livezi. O modalitate sigură era focul ațâțat în prerie, dus de vânturi peste gospodăriile oamenilor. 16 decembrie 1811. Un soare roșu în amiaza mare anunță un lanț de cutremure devastatoare ce aveau să distrugă, timp de vreo doi ani, localități întregi. Speriate, familii cu copii își vând proprietățile pentru o căruță cu cai în dorința de a se îndepărta de locurile blestemate. Urmează ani de inundații, sate strămutate, apoi ani de foamete, boli, molime, înavuțirea unora – familia Chouteau – și sărăcirea majorității locuitorilor, de războaie între englezi și americani în care sunt antrenate și triburi băștinașe de indieni, de haos, jafuri, crime și alte nemernicii, epidemii. Localnicii ajung să ofere de bunăvoie din recolte agresorilor, doar ca să fie lăsați în pace. Se formează primele gărzi cetățenești pentru apărarea așezărilor coloniștilor.

Oamenii de bună credință, autohtoni și coloniști, fac schimburi culturale, se întrajutorează, învață unii de la alții să supraviețuiască, indienii cooperanți se emancipează vădind interes pentru ”tainele omului alb”. În ciuda acestor evenimente, viața merge mai departe. Copiii primei generații ajung la maturitate, preiau frâiele conducerii comunităților, au loc nunți, botezuri, speranțele de mai bine înviorează comunitatea, tensiuni între anglofoni și francofoni dar și prietenii marchează în egală măsură populația. Se vorbește în limbile cunoscute de fiecare: venețiană, toscană,
germană, franceză, engleză.

Roxana, ca institutoare în satul în care s-a statornicit, cunoaște în amănunt viața coloniștilor cât și a aborigenilor, contribuind decisiv la înălțarea unor generații de tineri pregătiți pentru viață ca educație și instrucție, cultură generală indispensabilă vremurilor și condițiilor respective. Fină observatoare, descrie feluritele înfățișări ale noilor compatrioți, europeni sau indigeni, de la pieptănături și ținute vestimentare la cele mai subtile modalități de exprimare și relaționare.

Un episod emoționant este plecarea tinerilor în Europa, împreună cu familiile, printre care și al fiului cel mare al Roxanei, să lupte pentru idealurile carbonarilor, o mișcare democratică având drept principii libertatea, egalitatea, fraternitatea, unirea republicilor surori, eliberarea de sub dominația străină, în special austriacă. Forma epistolară ia locul narațiunii. Cartea se încheie cu tragica moarte a fiului, împușcat de soldați austrieci. Romanul, atotcuprinzător, clocotind de viață, de informație istorică, în același timp desfășurându-se cinematografic, captează interesul cititorului, trăiește
evenimentele odată cu personajele implicate, apoi, când acesta întoarce ultima filă a cărții, îl îndeamnă la meditație.

Și atunci, ca și în zilele noastre, rămâne aceeași întrebare, încotro omenire?, dezvăluind cu sinceritate și curaj politica duplicitară, nedemnă a agresorului, oricare ar fi acela, de la nivel individual la nivel statal, inferior ca spirit și moralitate omului echilibrat, cinstit și harnic de oriunde în lume. Aurite palate și bogății inclusiv culturale concentrate în mâna unor puteri prin agresiune și furt poartă stigmatul unor înfiorătoare crime și nedreptăți. Atâta forță armată întoarsă în pașnice activități lucrative ar fi reușit cu mult mai mult decât prin metodele malversive. Umanoizi fără conștiință, versus spirite luminoase.

Și cu această carte, cu această povestire feminină, sfătoasă, prietenoasă, scriitoarea Marina Costa își consolidează originala operă istoricromanescă, de interes pentru cititori, indiferent de vârstă și pregătire, dovedind o incontestabilă bucurie de a scrie, îmbogățind literatura.

(Marina Costa, Alte vâltori ale vieții, roman, Ed. Betta, 2019)

Alte valtori ale vietii single small

Vieți în vâltoare – Marina Costa

Prima dintre recenziile de blog dedicate romanului VIETI IN VALTOARE (cele de dinainte au fost in reviste literare). Multumesc, AnaSylvi!

adropofinspiration

Vieti in valtoare

Sunt foarte bucuroasă să asist, în ultimii ani, la o veritabilă renaștere literară contemporană autohtonă, să cunosc din ce în ce mai multe nume de autori români contemporani, care scriu bine, scriu din suflet și și-au creat un stil propriu. Unul dintre aceste nume este cel al Marinei Costa, care se remarcă în zona romanelor de ficțiune istorică și aventuri.

Vieți în vâltoare” este al șaselea titlu semnat de autoare pe care îl citesc, un roman plasat, la fel ca și celelalte, pe teritorii vaste, aflate pe două continente.

Ca și celelalte romane ale autoarei, poate fi citit atât de adolescenți, cât și de adulți.

Acțiunea se desfășoară la sfârșitul secolului al optsprezecelea și începutul secolului al nouăsprezecelea. Eroina principală, personajul narator, poartă numele de Roxana Darie și este născută la Genova din părinți moldoveni. Familia sa a însoțit-o în exil pe domnița Lena, fiica domnitorului Ghica…

View original post 627 more words