În curând va apărea ECHIPAJUL!

WhatsApp Image 2018-09-20 at 12.09.46

Deocamdată îmi strâng la piept prototipul pentru corectură. Până să am o cutie cu volume în brațe, mai durează puțin!

Este un roman Young Adult, abordând teme universale ale vârstei, precum prima iubire, gelozie, prietenie, morală, alegeri bune și rele, dragoste interzisă, prejudecăți, generozitate, fericirea și implicațiile acesteia când se clădește pe o altă nefericire. Se petrece la Brăila, în perioada contemporană.

Coperta, cu o imagine reprezentând Dunărea la Brăila, este realizată pe baza fotografiei lui Alecs Brucher.

Și fiindcă v-am obișnuit cu citate în avanpremieră, vă ofer unul și acum, din capitolul 17, intitulat DORURI ÎMPLINITE:

Ai noştri ne ştiau la Lacul Sărat, dar Leftheris ne promisese că ne duce la Nisipuri, la Dunăre. Am stat la plajă, ne-am scăldat, am explorat împrejurimile, întorcându-ne cu braţele pline de flori, apoi ne-am lăsat iar în voia undelor verzi-albastre ca ochii Murei. În afară de Virgil şi Asteriţa, toţi ştiam să înotăm. Eu făceam pluta. Închisesem ochii şi mă închipuiam departe, când deodată aud un strigăt:

– Întoarce-te! Acolo sunt anafoare!

M-am trezit din reverie. Mi-am schimbat poziţia, ca să revin la mal, observând, consternată, că îmi fugise pământul de sub picioare. Degeaba mă zbăteam şi mă forţam; nu înaintam deloc. Probabil că mă lăsasem pe curent, mă luase deriva şi ajunsesem exact la anafoare, fiindcă o forţă implacabilă mă trăgea sub apă, fără să pot să le strig măcar ceva celor de pe mal. Acum ştiam că voi muri. Anaforul soarbe înotătorii în adâncuri. Poate că meritam; altcineva fusese înghiţit de ape fiindcă se blestemase din cauza mea…

Parcă îl vedeam pe Serioja prin ceaţa vălurită a adâncurilor, cum vine şi mă ia de mână. Era drept aşa… Dar nu vreau! Eu pe Leftheris îl iubesc… și parcă era mâna lui, nu a lui Serioja. Ţie ti-o dau, să murim împreună, îmbrăţişaţi, ca în legende.

Acesta mi-a fost ultimul gând: măcar moartea să ne unească. Două palme zdravene m-au adus la realitate. În acelasi timp, am auzit două voci comentând:

– Ba i le-am scăpat cam tare, cu năduf. Era s-o pierdem. M-am speriat prea rău ca să mă pot stăpâni, se justifica Leftheris.

Virgil repezi pe cineva:

– N-o boci, fraiero, că n-a murit! O să trăiască mult şi bine, să ne facă şi altă dată din astea nefăcute!

Am deschis ochii și am început să tuşesc fără să mă pot opri. Parcă nu-mi ajungea aerul.

– A fost bună apa? mă ironiză Virgil.

– Am făcut broaşte-n burtă, am răspuns când am putut. Dar să vă prind că ciripiţi ceva pe acasă, că vă fac sarmale!

– Nu suntem din aceştia. Și apoi, ar însemna să recunoaștem că nu am fost la Lacu Sărat, unde chiar nu aveai cum să te îneci. Cum ai reuşit?

– O denivelare de teren, anaforul… şi gata! Îmi făcusem testamentul.

– Era să-l faci şi pe al meu, râse Leftheris, fără să înțeleagă că, oricum, nimeni nu-l putea face decât pe cel propriu. Știi vorba veche. Pe cine nu laşi să moară… Mă trăgeai la fund. Abia am reuşit să înving curentul.

Creem /vs/ Creăm

Limba romana are intotdeauna capcane…

diacritica

Am mai zis-o, o mai zic de câte milioane de ori o fi nevoie:

Creem nu există.
Spunem şi scriem creăm. De la radicalul cre, plus terminaţia ăm. Ca lucrăm: de la radicalul lucr, plus terminaţia ăm. Ca mâncăm: radical mânc plus terminaţia ăm.

a cre/a, ca a lucr/a, ca a agre/a

cre/ez, ca lucr/ez, ca agre/ez
cre/ezi, ca lucr/ezi, ca agre/ezi
cre/ează, ca lucr/ează, ca agre/ează
cre/ăm, ca lucr/ăm,ca  agre/ăm
cre/aţi, ca lucr/aţi, ca agre/aţi
cre/ează, ca lucr/ează, ca agre/ează

cre/am, ca lucr/am, ca agre/am

View original post 131 more words