Recomandare de carte – Sub soarele nopții de Trish Cook

SUB SOARELE NOPȚII

De Trish Cook

256 pag.

Editura Epica, 2018

Trish Cook este o scriitoare americană contemporană, care a scris până acum șase romane pentru adolescenți. Primul, intitulat „So Lyrical”, a fost publicat în anul 2005. Toate integrează elemente romantice, muzică și poezie. Nici romanul, deja ecranizat, „Sub soarele nopții”, nu face excepție, personajul principal cântând la chitară.

„Sub soarele nopții” este prezentat, pe copertă, ca fiind o poveste sfâșietoare și unică, o carte perfecta pentru fanii romanelor „Sub aceeași stea”, „Absolut tot”, „Cu drag, Simon”. Pe acestea nu le-am citit, eu i-aș găsi o asemănare cu cărțile lui John Grey.

Mă bucur că în limba română nu se face diferențierea de gen literar din limba engleză, între romance, o poveste de dragoste care are întotdeauna un final fericit, și love story, o poveste de dragoste care poate avea un final tragic, dramatic sau dulce-amărui. Cu siguranță, „Sub soarele nopții” nu este romance, însă este un roman pentru adolescenți, recomandat de editură pentru 16 – 18 ani, datorită temelor primei iubiri, absolvirii liceului, alegerilor profesionale, hărțuirii între colegi de clasă, precum și tema bolilor incurabile, deoarece Katie suferă de o maladie rară, expunerea la cea mai delicată rază de soare constituind un pericol de moarte.

Ea poate să iasă din casă numai noaptea, când are obiceiul să cânte la chitară în gară, sub supravegherea prietenului tatălui ei, șeful gării. Colegii ei au ceremonia de absolvire a liceului, pe care Katie o urmărește online. Datorită bolii, a fost educată la domiciliu încă din clasa a treia, răutăcioasele clasei poreclind-o Fata Vampir. Notele mari îi permit admiterea la facultăți de prestigiu, dar va face tot cursuri online.

Charlie i-a fost coleg de clasă pentru scurt timp, devenind, apoi, campionul orășelului la înot. Katie îl iubește fără speranță încă din zorii adolescenței, urmărindu-l discret de după perdea, cum trece zilnic prin fața casei ei, în drum spre școală sau bazin. El primise o bursă sportivă la o universitate renumită, însă un accident prostesc i-a oprit cariera de performanță, anulându-i-se astfel bursa.

Când Charlie o remarcă, fascinat de felul cum cântă ea la chitară în gară, se naște o poveste de dragoste care o face să descopere, sub soarele nopții, tot ceea ce izolarea determinată de boală nu îi permisese. Mai departe, veți descoperi citind cartea cum este înfruntată hărțuitoarea care o poreclise Fata Vampir, cum o iubire curată poate topi aproape orice și ce efecte poate avea o minciună sau o neglijență de moment.

Recomandare de carte – EXTRAORDINARELE CIRCUMSTANȚE ALE VIEȚII LUI WEYLYN GREY de Ruth Emmie Lang

EXTRAORDINARELE CIRCUMSTANȚE ALE VIEȚII LUI WEYLYN GREY

de Ruth Emmie Lang

384 pag.

Editura Herg Benet, 2018

ISBN 978-606-763-198-2

Ruth Emmie Lang este de origine scoțiană, însă familia ei a emigrat în Statele Unite când ea avea patru ani. Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey reprezintă romanul ei de debut, apărut în anul 2017. A fost pe lista scurtă a nominalizărilor pentru premiul literar Ohioana Book Award. În anul 2022 a mai publicat o carte în același stil, intitulată Femeile Wilder.

Cum ar fi dacă Mowgli ar fi contemporan cu noi, în pădurile Americii? Cum s-ar adapta la viața alături de oameni și ce ar face în viață, odată ce a părăsit haita?

Weylyn Grey este acest Mowgli modern, iar povestea lui se întinde pe o durată de aproximativ cinci decenii. Povestitorii sunt persoane cărora Weylyn le-a influențat viața, într-un fel sau altul, chiar dacă pașii li s-au intersectat pentru puțin timp. Buchetul de povestiri ce par, la început, disparate, se împletește în timp într-o tapiserie încântătoare a vieții lui.

Majoritatea personajelor sunt multi-dimensionale, chiar dacă unele apar pentru scurt timp, dezvăluind relația lor cu personajul principal. De la iubirea vieții lui la băiatul care accepta toate provocările ca să fie primit în grupul colegilor și s-o impresioneze pe colega de care era îndrăgostit, de la tovarășul de muncă preocupat de văcuța lui la profesoara cu instincte materne și la preotul cu intenții bune, dar depășit de situația sa familială, fiecare este zugrăvit în detalii vii.

Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey este un roman contemporan, cu nuanțe de realism magic, recomandat pentru adolescenți și pentru cei care au fost odată adolescenți, dar își doresc o lectură menită să-i transporte în orășelele americane și în sălbăticia montană din jurul acestora, într-o lume în care există o doză de magie, dând unor oameni posibilitatea de a se înțelege cu animalele și de a influența starea vremii prin emoțiile lor puternice.

Recomandare de carte – Legământul celor trei lumi de Alexandra Elena Stroia

LEGĂMÂNTUL CELOR TREI LUMI

De Alexandra Elena Stroia

426 pag.

Editura Antim Ivireanul, 2018

Alexandra Elena Stroia este o tânără scriitoare, născută la Ploiești, în anul 1991, cu studii superioare economice. În prezent, locuiește în Germania. „Legământul celor trei lumi” îi este romanul de debut, urmat, în anul 2020, de „Ordinul celor șapte cavaleri”, la aceeași editură.

Grafica deosebită, atât pe copertă cât și în interior, aparține Marianei Fachiș, fiind, la origine, desene pe nisip.

Romanul pentru adolescenți, o fantezie urbană, a fost, ca multe altele, inspirat de seria „Amurg” a scriitoarei americane Stephenie Meyer și de „Harry Potter” a scriitoarei britanice JK Rowling, însă inspirația a rămas doar un punct de pornire, așa cum este firesc, romanul evoluând într-o lume originală, cu o mitologie proprie.

Există clișeele de bază – o profeție despre un război căruia cineva ales îi poate pune capăt, un oraș al vampirilor și altul al vrăjitorilor, reguli încălcate și un triunghi amoros, din care unul dintre parteneri e vampir. Acestea sunt, însă, marinate în imaginația autoarei, pentru a ne oferi elemente originale, care făuresc o poveste nouă din clișee clasice.

Cele trei lumi sunt a vrăjitorilor, a vampirilor și a oamenilor, menite să coexiste, cât de pașnic este posibil. Dacă oamenii sunt convinși că ceilalți sunt simple legende urbane, vampirii și vrăjitorii știu unii despre alții și au simțurile paranormale capabile să-i identifice pe interlocutori ce anume sunt.

Vampirii se trag din Benjamin, iar vrăjitorii din Felix, doi frați ale căror alegeri i-au făcut să-și despartă drumurile pe vecie. Urmașii lor nu au voie să fraternizeze, nici să se căsătorească unii cu alții, nici să se ucidă unii pe alții… și totuși, toate acestea s-au mai întâmplat și se vor mai întâmpla.

Elaine este urmașa unei familii de vrăjitori pur sânge, aleasă de o profeție să pună capăt unui potențial război al celor trei lumi. Doar că ea refuză să aibă de-a face cu magia și s-o învețe, trăind ca o bibliotecară modestă, departe de părinții ei. Asupra ei a avut loc o tentativă de omor când avea paisprezece ani. Zece ani mai târziu, aceasta se repetă, Elaine reușind, la fel, să scape ca prin urechile acului. Lucrurile se precipită: casa îi este răscolită, în căutarea a ceva misterios ce ea, de fapt, nu deține. La scotocirea casei părinților ei, aceștia sunt uciși cu bestialitate… și lucrurile se precipită.

Spoilere nu dau, dar acțiunea se desfășoară într-un ritm alert. Doi bărbați o ajută, alții vor s-o ucidă… Care e vrăjitorul, care e vampirul, cu cine rămâne Elaine până la urmă, cum scapă de dușmani și ce rol are contesa Erzsebet Bathory în toată povestea, rămâne să descoperiți citind romanul.

Am apreciat faptul că cele câteva scene de sex menționate în carte nu au descrieri explicite, fiind schițate într-o frază sau două, fără nuanțe de roman erotic. Prin urmare, poate fi citită de adolescenți de la 14-15 ani.

Fiind roman de debut, în primul rând, și al cuiva care nu locuiește în România, vorbind zilnic limba germană, în al doilea rând, mai sunt scăpări, de natura celor pe care un corector al editurii le-ar fi putut elimina, însă nu atât de numeroase cât să deranjeze fluxul lecturii. Mie cartea mi-a trezit suficient curiozitatea încât să caut și „Ordinul celor șapte cavaleri”, despre care nu știu dacă este roman independent sau o continuare a „Legământului celor trei lumi”.

Recomandare de carte – Reputație de Lex Croucher

REPUTAȚIE

de Lex Croucher

384 pagini

Editura Univers, 2022

Lex Croucher este o tânără autoare britanică, cu experiență în comunicare pentru ONG-uri. Reputație i-a fost romanul de debut. Între timp, a mai publicat câteva romane istorice, unele pentru adulți, altele pentru adolescenți.

Georgiana, singură și plictisită, în grija unei mătuși și a unui unchi cu care nu are nimic în comun, în timp ce părinții ei se mută într-un alt colț al Angliei, unde tatăl ei a primit o catedră, reușește, la una dintre rarele petreceri la care o scoate mătușa, să se împrietenească cu Frances, care o aduce în cercul prietenilor ei, toți foarte bogați și cam depravați, obișnuiți să bea – inclusiv laudanum – și să fumeze nu numai tutun, ci și opiacee. Ea are fascinația adolescentină, curiozitatea oarecum firească vârstei, pentru toate lucrurile interzise, fiind tânără și naivă într-ale societății. Acestea, coroborate cu vanitatea de a dori să facă parte din înalta societate o determină la alegeri greșite, consumând alcool împreună cu Frances și prietenii ei, încercând s-o imite pe Frances fără să aibă în spate averea familiei acesteia, însă are momente când își dă seama de greșeli, se rușinează de ele și încearcă să le îndrepte. În ce măsură îi iese și a cui inimă o câștigă prin aceasta, veți vedea citind cartea.

Pentru Georgiana, cea dintr-o familie de mijloc, de profesor, pasionată de cărți și de discuții intelectuale, societatea depravată a prietenilor lui Frances este ceva cu totul neobișnuit, de care este entuziasmată. Numai că, așa cum sublinia Jane, una dintre prietenele lui Frances, reputația este totul pentru o fată săracă, însă în cazul celor foarte bogate, banii pot mușamaliza unele derapaje sociale. Iar prețul intrării în înalta societate poate fi mai mare decât e dispusă Georgiana să plătească.

Problemele pe care le evidențiază Lex Croucher sigur au existat și în vremea aceea, însă, în alte circumstanțe, există și în vremurile noastre: anturaje bune și rele, consumul de alcool și de opiu sau alte droguri ușoare, însă periculoase, tineri vicioși, convinși că totul li se cuvine pentru că au părinți bogați, rasism, viol, familii toxice, homosexualitate, decesul unor rude apropiate.

Unii ar spune că romanul nu respectă adevărul istoric; eu zic că da. Poveștile care rămân scrise nu sunt întotdeauna cele mai comune ale vremii, ci cele mai deosebite. Nu este imposibil ca, în ciuda moravurilor austere ale vremii, să fi existat grupuri izolate de tineri desfrânați, bogați, care să-și permită (mai mult sau mai puțin discret) ceea ce principiile victoriene nu acceptă. A existat și violență de toate felurile. Întotdeauna au existat și unii părinți indiferenți (sau care să se lase mințiți de progenituri), să îi lase în grupuri mixte de aceeași vârstă, fără supraveghetori maturi. Desigur că alții auziseră zvonurile despre reputația îndoielnică a acestora, și nu-și lăsau copiii în aceste anturaje dubioase. Și familia Georgianei, când a aflat adevărul, a luat măsuri.

Pe copertă, cartea este recomandată ca fiind o poveste de dragoste clasică, din epoca victoriană, pentru fanii serialului Bridgerton și ai cărților lui Jane Austen. Bridgerton eu nu am văzut, dar Reputație îmbină stilul auster al romanelor lui Jane Austen cu cel al poveștilor istorice de dragoste semnate Barbara Cartland sau poate chiar Amanda Quick, în ceva cu implicații mult mai adânci. Nu este un roman propriu-zis de dragoste, partea aceasta fiind abia schițată, ci al maturizării unei tinere și al alegerilor greșite pe care le face inițial, pentru a învăța apoi din ele și a încerca să le corecteze.

Odă cafelei aromate

Ceșcuța de azi poate fi cu dor de Grecia, dar cafeaua din ea are gust și aromă de Israel. Sau, mă rog, de Orientul Mijlociu. Cafea cu hel, cum i se spune pe acolo, condimentul picant, amărui și cu aromă deosebită fiind numit la noi cardamom sau, câteodată, nucșoară (deși tot nucșoară i se zice la noi, din păcate, și condimentului numit în engleză nutmeg, deci… ocazie de confuzii nu știu cât de gustoase).

Eu am descoperit-o în 1990, în Israel, și îmi place de atunci. Alții, mai în vârstă decât mine, au descoperit-o când lucrau la construcții de combinate și alte obiective economice importante, prin Siria, Irak, Liban, Libia sau pe unde îi purtase soarta printre arabi. Tineretul, prin magazinele și cafenelele arăbești din România.

Nu întâmplător, personajelor mele le place, de asemenea, această cafea cu condimente unice.

Proza scurtă intitulată STATUETA DIN LEMN, care va face parte din volumul UCENICUL BĂTRÂNULUI ARTIZAN, o menționează:

Strigă ceva în limba lui maternă. La chemarea lui, apăru un băiat de vreo doisprezece ani, cu două cești micuțe de cafea. Ea nu era sigură dacă să accepte sau nu.

– La noi, legile ospitalității sunt foarte importante, explică el. Nu mă refuza!

 Sorbi din ceșcuță, mulțumind frumos gazdei:

 – Niciodată nu am băut o cafea atât de parfumată. Este dulce, amăruie și picantă în același timp. Cred că a prins în ea spiritul cetății, la fel ca statuetele din lemn.            

– Cafeaua e dreasă cu mirodenii. Figurinele au fost sculptate de un meșter bătrân, din mijlocul podișului arid. În ciuda vârstei înaintate și a faptului că e aproape orb acum, continuă să supună esențele lemnoase.

Și Maribel, hangița din Tortuga, cu care ați făcut cunoștință în RĂZVRĂTIȚII MĂRILOR și în fragmente din primul volum al seriei cu pirați care urmează, cândva, este plătită de pirați și în mirodenii rare, de pe corăbiile spaniole și olandeze prădate. Un pirat din Orient a învățat-o și pe ea taina cafelei drese cu mirodenii (cardamom sau scorțișoară, depinde ce are atunci) și e o specialitate a hanului La Butoiul Fermecat cu care se mândrește…

Am mai descoperit doi prieteni cărora le place cafeaua cu hel, și am împărțit cu unul dintre ei punga primită în dar…

Așa că într-o vacanță cuminte, pe străzile fierbinți ale Bucureștiului, eu beau cafea cu gust și aromă de Israel și mă gândesc departe…