A mai trecut un Camp NaNoWriMo

Nanod

…Și l-am câștigat! Numai că povestea nu este terminată. Mai am de lucru. Iar romanul Echipajul, la care am lucrat în timpul Camp NaNo din aprilie, a ajuns pe masa editorului deja!

Recunosc că luna aceasta am folosit toate instrumentele oferite de Camp NaNo… cele pe care NaNoWriMo din noiembrie nu le oferă. Am înțeles, de asemenea, că în noiembrie nu mai am nici o șansă să câștig… ceea ce nu înseamnă că nu voi mai participa. Voi folosi toate instrumentele pe care le am la dispoziție, fără să mă aștept la altceva decât la bucuria de a termina luna cu câteva zeci de mii de cuvinte în plus. Câte vor fi, fiindcă sigur, la ritmul actual de viață, nu pot scrie 1800 pe zi toată luna.

Romanul se numește Farmecul mării. Se petrece la granița dintre secolele XVIII și XIX, în Imperiul Otoman (care includea, pe vremea aceea, Grecia) și apoi în Africa, într-o expediție pornită pe aceleași baze ca a lui Mungo Park, dar în alt colț de continent. Pentru moment, vă ofer o cerere în căsătorie… cu totul originală, din roman. Nu că ar fi singurul care nu știe cum să înceapă, și cum să spună ce are pe suflet… Mai am, în alte romane, cereri ciudate!

Deodată, ca din cer, lângă mine a apărut Marco. Nu-i auzisem paşii, aş fi putut crede că înflorise acolo, la izvorul din munte, ca un bujor sălbatic. Mă privea lung, parcă voia să îmi spună ceva şi nu ştia de unde să înceapă.
– Marina, eu ştiu încă din Poli că tu lucrezi foarte frumos, dantelele şi broderiile tale parcă prind viaţă. Într-o bună zi o să mă însor, şi te-aş ruga să lucrezi trusoul necesar, când ai timp…
Mi se părea că n-aud bine. Asta departe de a fi tot glumă! Vocea lui părea serioasă, şi cu toate că spusele lui nu se potriveau tradiţiei de aici şi celei de care auzisem eu în Thirra, ca veneţian, putea să nu ştie anumite lucruri. M-am sprijinit de un copac, căci mi se făcuse negru în faţa ochilor, şi abia am găsit puterea să răspund exact ceea ce ar fi vrut el să audă:
– Da, o să lucrez, dar e nevoie să-ţi cunosc logodnica întâi, să vorbim, să ştiu ce are şi ce-i mai lipseşte. Din ce sat este?
– Atunci, să vorbim: ce ai şi ce-ţi mai lipseşte?
Abia acum am înţeles cu adevărat ce voia să spună, şi parcă tot nu-mi venea să cred ce auzeam. Fără îndoială că şi în ţara lui erau tradiţii oarecare, şi că nici pe acelea nu le respectase, că nu îndrăznea să mă întrebe de teamă să nu fie respins, dar nici nu mai putuse să tacă.
Mi s-a răsturnat cerul dinaintea ochilor, de bucurie. Parcă păşeam pe stele şi mă uitam în sus la florile multicolore, parcă şi timpul se oprise în loc… Şi ce se cuvenea oare să-i spun?

 

July2018

Free Story: You Can’t Fight a Prophecy

Another of Nicholas Rossis’s lovely stories

Nicholas C. Rossis

In April, I posted my thousandth post on this blog. To celebrate, I will share here all my short stories. Every couple of weeks, I’ll be posting one story from my celebrated Exciting Destinies series for you to enjoy. With over 30 stories so far, I hope you’ll have lots of fun in the coming months!

This week, it’s You Can’t Fight a Prophecy from You’re In For A Ride.

Click here to read some more free stories.

You Can’t Fight a Prophecy

Prophecy book | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's book Image: Pixabay

“You can’t fight a prophecy,” the wrinkly shaman says and gives me a toothless grin. The shrug accompanying his words shakes the feathers around his neck, making him look like a frail old bird trying to give flight.

Fight it? I don’t even understand it.

“What’s he say, Doc?” the large boulder of a man standing behind me asks. His camouflaged face and broad…

View original post 6,149 more words

What Does It Mean to Be an “Accomplished” Writer?

Novelty Revisions

If I asked the one thing, as a writer, you want to accomplish before you die, chances are you wouldn’t have a hard time giving a straight answer.

Most people want to write and/or publish a book. Some want to write for a specific company or in a specific genre. It varies from person to person.

But what most don’t realize is that even if they publish that book or become a writer for a specific employer, they still might not consider themselves “accomplished” writers.

Because a published author will always want to publish more books.

A staff writer will always want to generate more article hits.

Even end goals have stretch goals. Which makes it even harder for every writer to figure out how to achieve the most they can and consider themselves satisfied.

Is there some kind of chart that states when you’ll officially have “made it”? We…

View original post 354 more words

Runaway Smile Found in Rafina

An unusually interesting way to promote a book… It seems a successful one as well!

Nicholas C. Rossis

How to set up an Amazon Giveaway | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's books View on Amazon

So, the Runaway Smile reading I mentioned the other day took place on Saturday in Rafina, at the Municipal Library. Some forty children showed up, along with several parents.

With Dimitri, we had decided this wouldn’t be a usual book reading. In fact, there was no reading from the book whatsoever. We deliberately played down the “book promoting” aspect and focused instead on giving the children a great time. So, I started off the event by welcoming the kids and by introducing them briefly to the story about the little boy who woke up one day and had lost his smile.

Runaway Smile Found in Rafina | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's books

Dimitris then took over and asked them to draw a picture of a little boy (or girl), and showed them how he would draw the characters himself. Confessing he’s a rather poor illustrator, though, he asked for help from the audience, which the kids were more…

View original post 339 more words

Fencing Salles & Fencing Commandments

For all those who love swashbuckling fellows…

Swordplay & Swashbucklers

German Fencing Salle LR German fencing school mid-eighteenth century. Not only is the smallsword being practiced (or competed in, given that there are a few marshals or directeurs de combat) with foils, but also sword and dagger, two-handed sword, dusack (a short cutting sword similar to a cutlass or falchion), halberd, and quarterstaff. The galleries and stands are full of spectators, fencers and fighters are taking refreshment, and women are (probably) feigning interest in the martial spectacle. The Rijksmuseum, the source of this image, has three high resolution versions, each with slightly different coloration.

The fencing salle, or school or club, if you will, is a hall of mirrors to the soul, and if not to the soul, then at least to fundamental character. It is a magical place whose special sights and insights are enriched by a special language accented with the unmistakable sounds of blade on blade.

Perhaps Rafael Sabatini put…

View original post 5,216 more words