De la o fană, Mirela

Mirela din Ploiești a citit toate cărțile pe care i le-am trimis până acum (adică pe cele trei apărute în 2019 le va citi în curând, că n-a ajuns încă pachetul la poștă).

Este o doamnă respectabilă, cu câțiva ani mai mare decât mine, de profesie contabilă, în prezent bunicuță pensionară, și are mâini de aur. Face tot felul de jucării tricotate sau croșetate, cu accesoriile din materiale originale, unele dintre ele foarte vechi. O cunosc de mulți ani și am fost la expoziția de păpuși pe care a avut-o în București în noiembrie 2016. Și fiindcă deja citise Pribegii mărilor la vremea aceea, și mă cunoștea suficient de bine să știe cât iubesc Grecia, primul cadou pe care mi l-a făcut a fost o păpușă în costum național grecesc din Thessalia.

I-am pus numele Marula, cel mai apropiat nume grecesc de Mirela. (Să nu vă șocheze accentul cântecului, e din Cipru, la pronunție, zici că sunt bănățenii grecilor).

Între timp, din păcate, nu mai arată chiar la fel de frumos – băsmăuluța i s-a desfăcut la un moment dat și eu nu am știut să i-o mai leg la fel, așa că o are legată la spate, simplu, ca țărăncuțele noastre, și ale lor din alte zone. Îmi pare rău!

Anul următor, știind că îmi plac marinarii și că scriu povești cu pirați și marinari, s-a gândit că Marulei îi trebuie și un băiat alături. Un marinar. L-a făcut blond, și m-am gândit mult, că eu nu prea aveam marinari blonzi (și singurul care îmi trecuse prin minte, din cărți, Ivory, parcă nu era cazul să fie amintit.) Așa că el este Jean-Pierre, după numele unui personaj de pe site-ul meu cu povești interactive, musul piraților. Da, actorul care îl reprezintă pe site nu e blond… dar adevăratul Jean-Pierre ar putea fi.

Anul viitor veți auzi sigur de el și în următoarea serie de romane pe care o pregătesc, intitulată PREȚUL LIBERTĂȚII. Jean-Pierre (și altele dintre personajele mele de pe acest site) își vor face apariția încă din primul volum. Iar povestea lor nu va fi exact aceea de pe site, fiindcă acolo intervin și alte personaje, care nu-mi aparțin. În romanele de aventuri, vor fi strict personajele mele!

Colecția mea marca Mirela nu ar fi fost completă fără unul dintre animăluțele ei vesele. Când am primit-o am întrebat pe FB cui ce animal îi sugerează. Prin votul majorității ajunsesem la concluzia că ar fi iepurică (mai ales că sosise de ziua mea, înainte de Paști). Mirela a reușit să intre pe FB mai târziu, a văzut discuția publică, s-a amuzat și mi-a spus că e o domnișoară cățelușă care și-a făcut operație estetică, fiindcă la rasa ei se poartă fără coadă. Eu oricum i-am pus numele Grisette, fiind gri.

…Și în timp ce scriam aici, mi-a dat o idee. Într-una dintre cărțile din seria PREȚUL LIBERTĂȚII, Jean-Pierre va avea o cățelușă numită Grisette. Poate avea coadă sau nu!

Mulțumesc foarte mult, Mirela! (Și cu aceasta am mai terminat un post despre jucăriile – nu chiar de pluș – pe care le am acasă – colecție unică, marca Mirela!)

 

“Farmecul mării” a apărut!

“Farmecul mării” este ultimul dintre romanele mele care a fost scris, într-o formă inițială, la vârsta adolescenței.

De fapt, acesta și “Echipajul” sunt primele, în ordinea în care au fost scrise, prin clasa a noua și începutul clasei a zecea. Urmează primele 12 capitole din volumul 1 al romanului “Vieți în vâltoare”, scrise în vacanța dintre clasele a zecea și a unsprezecea, și la începutul clasei a unsprezecea, celelalte capitole fiind scrise după transcrierea pe calculator, prin anul 2007. “Prietenii Dreptății” a fost scris în clasa a douăsprezecea, iar “Pribegii mărilor” în primii ani de facultate. Toate acestea constituiau, bineînțeles, doar sămânța a ceea ce a fost publicat. La transcrierea pe calculator și ulterior, au fost revizuite extensiv, completate, corectate (dacă vă gândiți că versiunea inițială era câte un caiet de 100 de file…)

“Alte vâltori ale vieții” și “Soarta mercenarului și alte destine” au fost scrise în ultimii câțiva ani (cu excepția mini-nuvelei “Drum în istorie” din colecția de proză scurtă, scrisă, și aceasta, cândva prin facultate).

Conform prefațatoarei, care a scris și coperta 4, în acest roman “Narațiunea se desfășoară într-o atmosferă plină de vioiciune, dinamism și forță tinerească de viață, specific romanelor de aventuri. Construit cu multă dexteritate și pasiune, „Farmecul mării” are un câmp de acțiune foarte larg, pornind din ținuturi îndepărtate, pe mări furtunoase ori în munți pictați cu sângele combatanților, într-o continua luptă între bine și rău, pentru ca, în final, personajele sale să se stabilească, pentru o viață mai tihnită, în Brăila noastră.
Transmițând, cu claritate și bucurie de a trăi, sentimentele protagoniștilor săi, Marina Costa joacă, din nou, cartea imaginației, cu provocări dintre cele mai interesante pentru cititori, dar și cu din ce în ce mai multă încredere în expunere.

Descrierile locurilor, obiceiurilor, precum și bogăția lexicală, realizate printr-o documentare de excepție, ne sunt aduse de o autoare care știe să împletească toate aceste date suplimentare în rândurile romanului său, prin note de subsol bine alese. Astfel, după citirea cărților sale, cititorul își îmbogățește cunoștințele în domenii precum istoria, geografia, etnografia ș.a.”

Să vă prezint Cronicarul

Astăzi vi-l prezint pe Cronicar.

Este un personaj misterios, care într-o vreme lua interviuri personajelor de pe site-ul meu cu povești interactive. (Volumele anterioare – până la cel de acum, al treilea, am renunțat la interviuri). Niciodată personajelor mele, fiindcă eu eram cea cu interviurile, deci se cuvenea să pun reflectorul pe personajele altcuiva. În volumul actual, se ocupă numai cu cronica – devenită, din lunară, trimestrială – și, mai ales, cu zvonurile (ce s-a întâmplat prin insule).

Descrierea inițială a sa, dat fiind că site-ul interactiv este în limba engleză, era:

People call him the Scribbling Scholar or the Chronicler, and he is an appearance to be seen all over the West Indies, once in Barbados, next time in Hispaniola or even in Cuba. The old chronicler always carries with him paper and pencils to note something, asking people all kind of questions. He writes in Latin and in all the languages used in the Caribbeans. He speaks English, French, Spanish and Dutch, all with the same slightly foreign accent, but nobody knows for sure where he was born. There are plenty of legends about him, from allegedly being a Barbary scholar taken prisoner by the Spanish Navy in a raid who gained his freedom back due to his vast culture, to being a spy or a Court clerk fallen into disgrace and being exiled in the Colonies.

Nu se spune că acesta are darul de a călători nu numai printre insulele Caraibelor, ci oriunde în timp și spațiu. Vă încredințez eu: poate s-o facă! Mai nou, Cronicarul mi-a spus că vrea să le ia interviuri diferitelor personaje, principale, secundare sau chiar și episodice, din cărțile mele. Voi, cei câțiva care mi-ați citit cărțile, despre cine ați vrea să știți mai multe? Cui să-i ia interviuri?

March 25: the Feast of Annunciation

From a Greek, about yesterday – double holiday for Greece 🙂

Nicholas C. Rossis

Germanos III of Old Patras raises the Independence banner. Painting by Ludovico Lipparini, Creative Commons.

Americans may be familiar with the Greek Independence Day parade, celebrated throughout the States this time of the year. Even though the parade may take place any day between now and April, in Greece, it always falls on March 25th. To understand why this is such a big day for Greece, you need to keep in mind the date’s twin significance–religious and national.

In 1453, Constantinople fell. The Ottomans swiftly conquered most of Greece. A number of rebellions failed to ensure self-determination for Greece. This was a long-standing demand, as Greeks had revolted four times against the Byzantine Empire as well, seeing it as a continuation of the Roman occupation (it was only later that the Empire was Hellenized, finally stopping the revolts).

1821 saw the start of the rebellion that led to the modern…

View original post 407 more words

Dansul zânelor

Fiindca ma fascineaza ielele, Sanzienele, zanele… si pentru ca poezia Anei este superba!

adropofinspiration

Inspirația vine pe diferite căi. De data aceasta, cea care mi-a fost sursă de inspirație este autoarea Raluca Alina Iorga, care a scris un roman de ficțiune istorică minunat, “Până la sfârșitul timpului“, pe care l-am prezentat într-un articol aici. Care e treaba cu zânele? Simplu, ea pregătește acum un nou roman, a cărui acțiune are loc în vremea vechii Dacii și în care aceste ființe de legendă joacă un rol important. Și, probabil fiindcă îl aștept cu nerăbdare, s-a țesut cumva o scurtă poezie, pe care o invit să o citiți:

Prințul cel nesăbuit

drumul drept l-a ocolit

prin pădure, îndrăzneț.

Astăzi va plăti un preț.

Tânărul, cuprins de fior

se oprise la izvor.

În lumina stelelor,

la chemarea ielelor,

printr-un abur argintiu

vibra-n noapte tot ce-i viu.

Dansând ca din altă lume,

îl chemau ușor pe nume

voci de zâne, o chemare

dincolo de…

View original post 28 more words

Grecia

Pentru că ieri a fost ziua națională a Greciei – și eu o țin tot într-un chef de sâmbătă – am ajuns doar astăzi să vă ofer o poezie despre această frumoasă țară.

Grecia

Inima fierbinte a Elladei

s-a transformat în cântec trist

între mare și cer.

Lacrima chiparoșilor a învățat melodia,

trimițând-o, pe aripile vântului, spre noi.

Aici istoria ne privește

cu ochii miilor de pietre

martore efemerului uman,

și parcă aștepți ca din spatele unei coloane

să învieze vechii zei,

la ceasul când o nouă Afrodita

apare din spuma mării.

Puzzle

Pentru că astăzi este ziua internațională a poeziei, vă ofer câteva versuri care mă definesc:

Puzzle

Sunt omul-puzzle

făcut dintr-un mozaic de piese multicolore.

S-au găsit destui strămoși

de pe ambele ramuri ale arborelui genealogic

să-mi lase moștenire câte un crâmpei

din năzuințele și priceperile lor.

Am ambiția mamei,

setea ei de învățătură,

nu însă și geniul ei,

nici îndemânarea.

De la un frate al bunicii

am luat talentul literar.

Am ochii migdalați, puțin pieziși

ai secolelor de năvăliri tătare în Moldova,

dar verzi ca ai bunicii mele moldovence,

trupul sculptat într-un bloc de marmură

al tatălui meu.

Tot din neamul lui am luat

aplecarea spre limbi străine.

Spiritul lui de afaceri m-a ocolit.

Mi-ar fi prins bine

și talentul său pentru numere și linii.

Doar dorul depărtărilor nețărmurite,

dragostea pentru mare,

pentru tradiții ce încep să se stingă

și-au găsit adăpost în pieptul meu.

Jocul de puzzle

se sfârșește cu mine,

ultima crenguță

în sufletul căreia trăiesc toți strămoșii.

Sunt fericita moștenitoare

a mai multor povești de familie

din tot atâtea neamuri.

Poate voi reuși să le aștern pe hârtie

înainte de a se pierde.

Două dintre ele deja s-au pierdut.

Eu le știam pe jumătate, pe sfert…

Pribegii mărilor – Marina Costa

Multumesc mult, Ana Sylvi, pentru recenzie! ❤

adropofinspiration

După ce am citit două romane și un volum de proză scurtă semnate Marina Costa, pot spune că m-am obișnuit deja într-o măsură destul de mare cu stilul autoarei. Afirm aceste lucruri deoarece Marina Costa are un stil aparte, foarte recognoscibil. Dacă aș fi citit acest roman fără să fi fost semnat, imediat mi-aș fi dat seama că îi poartă amprenta.

Romanele Marinei Costa au multe elemente specifice, voi încerca să enumăr, pe scurt, câteva: în miezul acțiunii se află o eroină dintr-o bucată, o tânără foarte decisă, al cărei traseu este prezentat din adolescență și până la maturitate; autoarea își poziționează acțiunea într-o lume interculturală, unde oamenii de diferite etnii și religii găsesc un numitor comun, între ei țesându-se legături puternice; în scrierile sale, Marina Costa introduce întotdeauna legende, balade, cântece și versuri, descrierea dansurilor sau a obiceiurilor rituale caracteristice popoarelor și perioadelor istorice tratate în roman; nu…

View original post 862 more words

Când dă omul în mintea copiilor…

Adică, eu mă recunosc în această categorie! Și astăzi vă voi demonstra… În primul rând, să vă prezint plușurile mele. Am o adevărată colecție. Cine mă vede, ar zice că am fost un copil fără jucării și mă înconjor de ele acum (sau că am dat în mintea copiilor). Adevărul este că am avut câteva plușuri când eram mică, dar atunci nu le prea băgam în seamă. Aveam mai mult păpuși și alte jucării. Unele le stricam. Altele s-au păstrat. Dar am avut multe jucării. Am încă majoritatea păpușilor mari, deși unele nu mai sunt în stare perfectă. (Care jucărie chinuită mai mulți ani de un copil mai este? Unele au fost machiate cu carioci, altora li s-a făcut injecție chiar și cu ac adevărat de siringă, uneia i se ține o mână în sârmă… dar sunt acolo, la mama!)

Plușurile îmi plac mai mult de când sunt mare. Altora le plac bibelouri de porțelan. Mie nu la fel de mult…  (Notă: nu toate plușurile îmi aparțin. Unele mi-au aparținut, dar între timp și-au mai găsit proprietari sub 12 ani…)

Acesta este Dragodan, un dragonel cam beat. După cum se vede, arată superb lângă sticla de rom alb, de parcă el ar fi golit aproape jumătate, singur. În realitate avusese alt motiv să ajungă prin bucătărie, fusese rezemat de tabletă și căzuse singur în poziția care a meritat fotografiată.

Pe leuț îl cheamă Clarence – pentru dinozaurii ca mine, care își mai amintesc, vag, din copilărie un film numit Daktari. Era într-un parc safari prin Africa, și pe leu așa îl chema. Văcuța din mijloc nu poate fi decât Fulga, de la reclamă. Stă în fund, de parcă s-ar rezema de o cutie de lapte… Iar papagalul sportiv de lângă ea este Habib. Un astfel de papagal este menționat și în romanul meu “Farmecul mării“, doar că acela era a love bird, papagal mic din specia amorezilor sau păsărilor-pereche, care nu supraviețuiesc singuri.

Toată gașca arată de parcă ar consola-o pe Fulga sau ar sărbători-o.

Faceți cunoștință cu Mărțișor, călărit de Ruby,  cu Oachi și Monkey. Nu mi-a lipsit imaginația, dar Monkey chiar își are numele tatuat pe lăbuță, așa că… Pe husky l-am primit de la soțul meu de un 1 Martie, și are un cercel de mărțișor, ca urmare, numele este potrivit. Ruby o cheamă pe Scufița Roșie în filmul acela cu poveștile reîncarnate în vremea noastră. Am uitat cum se cheamă filmul, era serial. Le-am întrebat pe prietenele mele de pe FB și mi-au spus că o cheamă Ruby pe Scufiță.

Numele de Oachi se trage dintr-un film pentru copii, Maria Mirabela. Oachi de acolo era desen animat. Un broscoi foarte simpatic. De acesta m-am îndrăgostit în fața castelului Peleș, când eram la un curs la Sinaia. Am trecut în jos, spre mănăstire, l-am văzut și mi-a rămas inima la el. Când am urcat înapoi, mi-am sunat soțul și i-am spus “Ce-ai zice dacă nevastă-ta a dat în mintea copiilor și vrea să-și cumpere o broască de pluș?” “E starea ei naturală – go for it!”. Așa că l-am luat…

Aici sunt Judy (maimuța din Daktari) și Pegas. Se spune că orice scriitor ar trebui să-și aibă Pegasul lui, nu? Sau vreo muză… Eu l-am preferat pe el.

Mai sus îi vedeți pe Paco, pe Teddy și pe Ginger, pe un raft de bibliotecă. Mai am și alte plușuri care nu au fost suficient de fotogenice să vi se arate (adică erau pe rafturi prea sus, sau era prea greu să stea în poză). S-ar putea să le prezint într-un post ulterior, la vreo curățenie generală.

Mai am prietene în aceeași minte… De exemplu, din această grămadă veselă de mai jos, în care eu am adorat omiduța gri (de cele adevărate, mici, verzi și scârboase mi-e frică), al meu este doar Paco, șoricelul în culorile sarapeului mexican. L-am menționat și în romanul “Prietenii dreptății“, pentru că i se potrivea să fie acolo. L-am primit de la colegii de serviciu, la o aniversare. Pe cercel (care nu se vede în poză, dar este acolo) are semnăturile lor. Inclusiv două celebrități politice ulterioare și-au depus o semnătură pe cercelul lui Paco pe vremea când împărțeam biroul din Ministerul Transporturilor…

Grămada ordonată, ca la rugby sau la ședință, se datorează faptului că în noiembrie 2018, la reuniunile grupului NaNoWriMo București, am avut convenția să vină fiecare cu o jucărie de pluș, după care le-am pozat.

Aici eram cu maimuța Biancăi, fiindcă maimuța (conform zodiacului chinezesc) la maimuță (de pluș) trage…

Iar mai jos sunt toate darurile primite de la Secret Santa de membrele grupului NaNoWriMo București. Ariceii și ratonelul sunt ai Biancăi, prietena mea, betta reader pentru majoritatea romanelor mele și mai mare pasionată de plușuri decât mine. Ginger man și cartea mea i le-am oferit eu Lilianei, iar eu am primit carioci și semnele de carte și păpușile de colorat (o altă dovadă că sunt în mintea copiilor).

Și, pentru că scriu acest post la o zi după St. Patrick’s Day, să vă prezint și leprechaunul meu, Shamrock Sean. Da, cineva a spus că cel mai bine îi stă lângă o sticlă de whisky marca Smuggler… A fost adus din Irlanda, special pentru mine, de un fost coleg din domeniul fondurilor europene, un irlandez care, de obicei, îmi aducea casete și cd-uri cu muzică irlandeză. Barry s-a străduit să mă și învețe să citesc în Gaelic, dar aceea nu-i limbă de învățat… (au mai încercat și alții, catalană, flamandă, nu s-a lipit, sorry! Poate după vreo lună, două, la fața locului, s-ar fi lipit…)

 

Va urma… o ediție cu păpuși și una cu minunile primite de la o fană…

 

THE ROMANCE READERS BOOK TAG

Majoritatea lepșelor literare le iau de la Dede, fiindcă sunt interesante.

What age did you start to read romance novels?

La 11 ani, în vacanța de vară dintre clasa a cincea și a șasea, am trecut prin consolidarea blocului (în urma cutremurului din 1977). Aceasta a presupus, printre altele, să scoatem toate cărțile din bibliotecă și biblioteca de pe perete, care ocupa tot peretele sufrageriei și fusese bine ancorată (dar tot căzuse un corp la cutremur și se spărseseră geamurile).  Deci cărțile erau în teancuri, pe covor, în camera mea… și le puteam explora în voie. Așa am găsit LOVE STORY de Erich Segall și Operele lui Shakespeare, repovestite de Charles & Mary Lamb. Acestea au fost primele.

De la Shakespeare, cel mai mult mi-au plăcut (și preferința rămâne până azi) VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ, FURTUNA, PERICLES, REGELE DIN TYR și A DOUĂSPREZECEA NOAPTE.

If you could pick one hero to meet from your favourite romance novels who would it be and why?

Greu de ales, dacă ne limităm la romane de dragoste. La câte am citit, și la ce memorie (nu) am… Era un cowboy protector prin romanele Amandei Quick, dar nu mai țin minte în care. Că dacă e vorba de personaje feminine, o prefer pe guvernanta detectivă din vreo 2 romane de-ale ei. De la ea chiar am ce învăța!

Who are your favourite romance authors and why?

Amanda Quick, Barbara Cartland, Danielle Steel. În această ordine. Toate trei scriu romane istorice de dragoste și se pricep să aducă o lume la viață. Scriitorii români care îmi plac au și povești de dragoste, însă în cadrul unui roman complex, care nu este de dragoste.

What is a favourite romance novel to re-read?

Nu cred că am recitit romanele de dragoste, cu excepția seriei lui Jacqueline Monsigny, FLORIS, DRAGOSTEA MEA (toate 4 volumele).

Which is your favourite: contemporary, suspense, or historical and why?

Mi-a plăcut întotdeauna romanul istoric în primul rând. Cred că nu m-am născut în era potrivită… Îmi place să călătoresc în istorie.

Dacă sunt și alți doritori romantici, vă poftesc să o preluați, cu mențiunea de a spune de unde ați luat-o.