How To Market Your Book In 2020

Interesting to see how much WE can adapt from these…

Nicholas C. Rossis

Ronita Mohan | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's booksHere’s another post from Ronita Mohan, one of this blog’s favorite guest bloggers. Book marketing is like building on quicksand: just when you think you know what’s what, everything changes. Thankfully, Ronita shares here some tips about the book marketing trends for the new year.

Ronita is a content marketer at Venngage, the online infographic and design platform. She is an avid reader with an interest in mystery fiction, history, graphic novels, marketing, and diversity. Twitter: @Venngage

How To Market Your Book In 2020

Book marketing in 2020 | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's booksPhoto by Jamie Street on Unsplash

The marketing world is in constant flux, and book marketing ends up being impacted by these changing trends.

In 2020, certain aspects of book marketing will remain the same. For example, social media and networking will be just as important as they’ve always been.

But you also need to know about the new ways you can use the digital…

View original post 1,179 more words

2019 literary review

crop carti

Fellow-authors used to list all their literary activities in 2019 and plans for 2020. I am doing the same.

BOOKS PUBLISHED: 

  • The mercenary’s fate and other destinies (Soarta mercenarului și alte destine), Hoffmann, short stories (historical/ adventure/ romance)
  • The charm of the sea (Farmecul mării), Amanda Edit, novel (historical/ adventure/ romance)
  • Other turmoils of life (Alte vâltori ale vieții), Betta, novel (historical/ adventure/ romance)
  • Roads and yearnings (Drumuri și doruri), Amanda Edit, poetry
  • Protected by mermaids (Ocrotiți de sirene), Betta, short stories (mythological/ historical/ adventure)
  • The second shuttle boat (A doua cursă), Amanda Edit, novel, contemporary romance

Add to them short stories and blog articles, as well as the interactive story in English I am writing for 9 years and a half. I should provide a word count, but I cannot. I reviewed also and published a second edition of The Crew (Echipajul) and The Wanderers of the seas (Pribegii mărilor).

BOOK-RELATED TRAVEL: armchair travel via books, videos and photos. I am stuck in my tower for a while, waiting for better days. But I researched intensively via Internet and books for my novels and short stories. My beloved city of the Danube, Braila, with various details (involvement in the Revolution, present, traditions of the Russian old-faith minority, legends of mermaids from everywhere, from Yemaya to Melusine, Yara and La Llorona, the battle of Dragasani, many other interesting historical and folklore things to research.

AWARDS – one this year and one last year. This year, Special Prize Fănuș Neagu, won at the National Short Stories Contest Nicolae Velea.

OTHER ACHIEVEMENTS – I published also short stories in various literary magazines, I got chronicles of my books in various literary magazines, I got recommendations of my books in book blogs. I succeeded to attend various literary groups and book fairs.

NANOWRIMO – I was appointed Local Co-ordinator for Bucharest. It could have gone better, though. I won the two Camps, but not the November contest.

BOOKS TO COME IN 2020: I want to review the series Life in turmoil (Vieți în vâltoare) and publish a second edition into 4 volumes, able to be read and enjoyed also individually.  I also want to write at least 2, if not more,  of the volumes of a new series, titled The price of freedom. Also, able to be read individually as well.

I have ideas for 2 short stories collections as well, but they might be gathering (and published, one by one, in magazines), not guaranteeing that they will be published as volumes in 2020.

OTHER LITERARY HOPES FOR 2020:

  • To get more chronicles and to be able to get the documentation ready for submission to the National Writers Union.
  • To get my books more widely known
  • To learn about more literary contests and to participate in them.
photo of person holding pen

Photo by Acharaporn Kamornboonyarush on Pexels.com

Sfântul Ștefan, tradiții și obiceiuri în satul de altădată.

Etnografie si folclor in zona Hârlău

Potrivit traditiei, Sf.Ștefan se prăznuiește în ziua d 27 decembrie. Este o sărbătoare cu dată fixă. În satul de altă dată sărbătoarea era prăznuită ca o mare sărbătoare de peste an. Tradiția spunea că este bine ca în aceasta zi să ai în casa o icoana cu Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, pentru ca acesta îi ajuta pe cei bolnavi. Se mai spunea ca icoana trebuie sfințită în biserică tocmai în aceasta zi.

Tot Sfântul Ștefan îi ajuta pe cei care se aflau în conflict cu alte persoane, să se împace cu acestea. De asemenea, nu este bine să te cerți cu nimeni în aceasta zi, pentru a nu fi pedepsit cu boli și greutăți în anul următor.

La slujba de Sfântul Ștefan sunt pomeniți cei care au murit în împrejurari dramatice și se da de pomana celor care poarta numele sfântului.

iarna-in-sat

Pe 27 decembrie este bine…

View original post 137 more words

Playlist A DOUA CURSĂ

Marina-A doua cursă-înainte de PROTOTIP

V-am obișnuit cu playlists pentru fiecare carte, nu? Deocamdată, una nu are… dar va avea ceva și aceea, măcar inspirație dacă nu cântece direct menționate acolo (vă vine să credeți că am o carte fără cântece în ea?) A DOUA CURSĂ, însă, are, și vi le dau mai jos!

Am început, cu ECHIPAJUL, să pun pe blog playlists pentru cărțile mele. Până acum au circulat, în general, pe e-mail sau pe FB. Aveti aici si fragmentele corespunzătoare unde este tradusă firimitura de cântec sau menționată. De asemenea, nu vă supărați pe mine dacă eu menționez în text un tenor și cântă o soprană – nu întotdeauna am găsit pe youtube interpretul pe care îl doream!

Între timp am descoperit că unele youtube se lasă puse în posturi, altele nu. Sau cel puțin eu fac același lucru, dar rezultatul diferă. Așa că, acest post e mixt – cu unele link și unele embedded, așa  cum au vrut ele să stea….

Îmi cer scuze și pentru că nu toate cântecele menționate de mine le-am găsit pe youtube…

Suită de branle/ brandoSuită de branle/ brando , cam ce au dansat ei la restaurantul Excalibur

Dedicația muzicală a lui Serghei pentru Aliona – de data aceasta, cântecul integral, cum a fost cântat la logodnă și la nuntă: onușka meaAli

Departe, după râul Istra,

cu străluciri argintii și curs iute,

sunt păduri frumoase

și un orizont luminos.

Alionușka locuia acolo,

împletind coronițe de flori.

Privighetoarea cânta

pentru Alionușka mea.

Cădeau flori albe din cireșii sălbatici.

Sufletul tânăr respira

răcoarea dinaintea zorilor.

Găsise urma unei iubiri îndepărtate

Albastrul nopții a înflorit și s-a vestejit,

totuși, mirosul pădurii verzi

rămâne cu mine mereu,

poveștile din jurul Moscovei

și câmpurile largi.

Acum ești cu mine, Alionușka mea,

ești dimineața mea cu soare,

zorii strălucitori și ochii luminoși…

Dedicația pusă de gemeni la Crăciun, pentru Serghei și Aliona: Opposites attract

Sunt M.C. Kat la microfon, cu rapp

Iată o povestioară care sigur vă va plăcea
O cânt, șiret și iute, cu prietena mea, Paula Abdul
Dragă, se pare că niciodată nu suntem de acord – 
Ție îți plac filmele, mie televizorul,
Eu iau lucrurile în serios, tu în șagă
Tu te duci la culcare devreme, eu petrec toată noaptea.
Prietenii noștri spun că nu vom rămâne împreună,
Fiindcă tu te miști încet, dragă, și eu sunt rapid.
Îmi place liniștea și ție să strigi,
Dar când suntem împreună, toate se rezolvă. 
[Refren:]
Eu fac doi pași înainte, tu faci doi pași înapoi,
Ne întâlnim, că extremele se atrag.
Și tu știi, nu e imaginație, doar un fapt natural:
Suntem împreună, fiindcă extremele se atrag!
Cine ar fi crezut că putem fi iubiți!
Ea face patul și el fură păturile,
Ei îi place curățenia și el face mizerie,
Eu iau lucrurile în șagă, dragă, tu devii obsedată de ele
Ea are bani, el e mereu falit,
Mie nu-mi plac țigările, dar ție îți place să fumezi,
Nu avem nimic în comun –
Dar când suntem împreună, ne distrăm de minune!
[Refren]
Nimic în comun, decât această încredere:
Sunt ca un minus, ea e ca un plus,
Unul urcă, altul coboară,
dar părem să aterizăm pe teren comun.
Când lucrurile nu merg bine, corectăm
Pentru a păstra totul în direcția bunp.
Încearcă să mă contrazici, Jack, dar îți spun
Că e în zadar, extremele se atrag.
Dragă, nu-i așa că-i remarcabil
cum am rezistat atât împreună, tu și eu?
Dovedind că ceilalți n-au avut dreptate…
Nu cred că vom reuși vreodată să ne eliminăm diferențele.
Dar nu are importanță, de fapt,
Fiindcă ne potrivim perfect!
Pescarul – dedicatia pe care i-au pus-o la Anul Nou grecesc lui Serghei, sa danseze rembetiko cu micul Dinos: Pescarul – Stelios Kazantzidis

De ce nu mă vrei, doamna mea?

Doar fiindcă sunt pescar?

Sunt puțin cam golan,

Ca orice pescar și barcagiu,

și crezi că n-o s-o duci bine cu mine?

Dar am o bărcuță cu vâsle și pânze

În fiecare seară ies la pescuit…

…Știu să am grijă de femeia

care rămâne lângă mine,

să-i fac toate capriciile,

chiar dacă sunt pescar!

Și un exemplu de dans rembetiko cu un star mult mai mic decât Dinos (care avea 11 ani)
Dansul măturii, din fostele colonii venețiene
colindele rusești pe care le cânta Aliona și de care rușii lipoveni nu auziseră
Unul dintre cântecele de Paști ale Domnei Samiou, care răsunau în taverna Mazi – din Tracia
Cântecul de la logodnă și primul dans de la nuntă – Dacă ești o stea  de Nikos Vertis
Si un bonus, care, desi nementionat nicaieri, se potriveste cu atmosfera de A doua cursa, continuare a Echipajului, cu prieteniile care iau noi dimensiuni si cu nasii copiilor. Am ales o versiune care se vede mai neclar, dar are si dansatori. fata de altele din concerte.

Pe când noi eram încă copii

Pe drumul cu mărăcini
De-a lungul râului
Culegeam corcoduşe
Sub privirile turturelelor
Anton, Ivan, Boris şi eu
Rebecca, Paula, Johanna şi eu
Duminica, pentru mers la dans
Ne puneam cu toţii pantofii
În acelaşi coş
Şi, ca să nu îi murdărim,
Ne duceam la bal desculţi
[x2] Anton, Ivan, Boris şi eu
Rebecca, Paula, Johanna şi eu
Asta cam complica un pic viaţa
Trei băieţi pentru patru fete
Eram toţi îndrăgostiţi
Tu de mine şi eu de el
Una ieri celălalt azi
Anton, Ivan, Boris şi eu
Rebecca, Paula, Johanna şi eu
Dar la vremea căsătoriei
Cu toţii am plecat să căutăm
Aiurea ceea ce aveam
Alături de noi.
Ne-am părăsit prietenii dragi
[x2] Anton, Ivan, Boris şi eu
Rebecca, Paula, Johanna şi eu
Astăzi, ori de câte ori ne scriem
Este pentru că ne vine un copil
Lumea noastră în zadar se vrea mare
Şi abia de-i cuprinde
Pe copiii noştri şi pe naşii lor.
Anton, Ivan, Boris şi eu
Rebecca, Paula, Johanna şi eu
Sașa, Sonia, David şi eu
Dimitri, Yanni, Natașa şi eu
Sașa, Sonia, David şi eu
Dimitri, Yanni, Natașa şi eu.

Tagul literar al Crăciunului

piratesanta2015_zps68845c32

Luat de la Anasylvi, că-i de sezon! Și încerc să nu dau aceleași răspunsuri ca ea, că m-ar fi tentat, în vreo 3 cazuri… Nici ca în celălalt tag de Crăciun!

1. Bradul – Verde tot timpul anului. O carte clasică nemuritoare, care ți-a rămas în suflet.

Ar fi destule…  Nu prea cu iarnă, totuși. Frumoasa din Perth, de Walter Scott, să zicem la ora asta.

2. Steaua din vârful bradului. Un volum care încheie „la înălțime” o serie preferată.

Taina cavalerilor de Ioan Dan.

3. Ce carte ați asocia cu beteala – strălucitoare, atractivă, începând cu coperta și titlul?

Rochia aurie de Theo Anghel.

4. Globurile. O carte îndrăgită cu tema Crăciunului.

Spărgătorul de nuci de ETA Hoffmann

5. Instalația de lumini. O carte care te-a făcut să zâmbești.

Aventuri aproximative de Vlad Mușatescu. Plus orice carte de San Antonio (deși are un umor cam deocheat) sau de Rodica Ojog Brașoveanu.

6. Cadourile de sub brad. O carte surprinzătoare, cu răsturnări de situație neașteptate.

Don’t cry, just fly de Georgiana Vâju.

7. Bomboane de pom. O serie care dă dependență.

Seria Nemuritor de Oana Arion. Sau seria Logofătului Radu Andronic a Rodicăi Ojog Brașoveanu.

8. Felia de cozonac. O carte pe care ai citit-o pe nerăsuflate.

Până la sfârșitul timpului de Raluca Alina Iorga.

9. Vinul fiert. O carte „fierbinte”.

Oricare ale Amandei Quick. (Că doză mai mare de fierbințeală nu prea servesc).

10. Colinde. O carte care te-a răscolit.

Colți-Lungi, Uniunea Triburilor de Alex Cuc. Lumea amazoniană pe care o descrie, cu mlaștinile în care se ascunde răul, este tulburătoare.

11. Zăpada. O poveste petrecută într-un decor hibernal.

Crăiasa Zăpezii, de Hans Christian Andersen. Mai era și Aripi albe de Constantin Chiriță,

12. Moș Crăciun. O carte care te-a impresionat în copilărie.

Fram, ursul polar de Cezar Petrescu (să ne menținem la tema hibernală, că ar fi altele în top deasupra, dar acelea se cunosc deja din alte taguri).

Leapsa TARDIS

Poate l-oi face candva!

adropofinspiration

Serialul Doctor Who prezintă aventurile unui Lord al Timpului care, după ce a părăsit planeta sa de origine, începe să exploreze universul în nava sa TARDIS. Cu această navă, doctorul și însoțitorii săi pot călători în orice loc, mergând în viitor și în trecut. TARDIS-ul este echipat cu un sistem de cameleon, care îi permite să ia aspectul care se potrivește în peisajul locului pe care îl explorează Doctorul Who, dar după ce a ajuns pe Pământ în anii ’60, sistemul cameleon a încetat să funcționeze și Tardis-ul doctorului a rămas camuflată ca o cabină telefonică din anii ’60.

Mulțumesc Cuvinte Vrăjite pentru această provocare!

Așadar să pornim în această călătorie specială și să vedem ce se întâmplă!

  1. ~~ TARDIS te duce în trecut. În ce roman istoric sau clasic ai dori să călătorești?

As dori sa pornesc din Roma pana in Britannia impreuna cu eroii din Legio IX Invicta…

View original post 340 more words

Staroverii în sărbătoare (fragment din A DOUA CURSĂ)

(Este vorba de Crăciunul pe stil vechi, dar cred că merită citit azi, pentru atmosfera de sărbătoare)

russian-christmas-menu-F9P80B.jpg

Abia în primele zile ale noului an calendaristic, du­pă plecarea Nastei, în cartierul Pisc începu să se audă gui­țatul final al porcilor sacrificați. În curtea lui Serghei nefi­ind niciun fel de animale, iar Harpena și Mura stând la bloc, ei nu aveau această grijă.

Harpena și cu Mura erau cu gătitul, ca de obicei. Soțul ei, Serghei și Theodoros ajutau cu cumpărăturile. Aliona li se alătură, să învețe să gătească și alte specialități rusești decât pelmeni sau vareniki, pe care știa de la mama ei să-i facă. Ce altă modalitate de a fi asimilată în familie era mai bună?

Cina Sfântă din Ajunul Crăciunului era de post, cu douăsprezece feluri, pentru toți cei doisprezece apostoli. Începea după răsăritul primei stele pe cer, fiind considera­tă steaua ce i-a călăuzit pe regii magi către locul Naşterii Mântuitorului. Crăciunelul, un colac în formă de opt, spe­cific mesei de Crăciun, fusese frământat de Harpena, din grâu amestecat cu alte cereale din ultima recoltă. Avea să fie ținut, la icoană, până de Bobotează, și apoi dat la ani­male – cine avea, că la ei nu era cazul. Tot ea împletise și colacii, din același fel de aluat. Mura fiersese kuteaua – grâu fiert, îndulcit cu miere – orez cu prune uscate, sar­male umplute cu crupe și făcuse borș de sfeclă. Dașa și socrii ei aduseseră borș de pește, chifteluțe din pește, vărzări și cozonac de post, cu nucă. Fructele le puseseră pe masă Serghei și Aliona, împreună cu vareniki, dulci și să­rate, de post. Era multă mâncare, însă fiecare trebuia să guste din toate, fiindcă toți cei doisprezece apostoli propo­văduiseră Evanghelia.

Aliona făcuse o prăjitură, sperând să le impresione­ze pe femeile din familie. Atât de mulți musafiri, găzduiți de ea, o cam speriau, deși greul pregătirilor nu căzuse pe ea. Oricum, nu putea să refuze. Era, cu adevărat, locul cel mai potrivit, prin apropierea de biserică. Și era normal pentru Serghei să aibă toată familia alături de sărbători.

În ziua de ajun, cu mult înainte de a se întinde a­ceastă masă, soțiile sau mamele vecinilor de alături, priete­nii lui Serghei din copilărie, le aduseră, la rândul lor, co­laci și orez fiert cu prune uscate, primind, în schimb, bom­boane și biscuiți primele, iar celorlalte, sosite după ce a­junsese familia Harpenei cu cele gata pregătite, le fuseseră oferite aceleași feluri de mâncare, doar făcute de alte mâini. Colacii și orezul se împărțeau în tot cartierul.

– Vecina Evdochia o să comenteze despre calitățile tale de gospodină, îi spuse Harpena Alionei. Noi știm că nu este adevărat, și că ne-ai ajutat, dar ce să-i fac, dacă a pornit cu împărțitul înaintea tuturor?

De câte ori venise la Brăila, în ultima vreme, Alio­na nu fusese cu ei la biserică. În alți ani, de sărbători, i se întâmplase. Mai ținea minte cum decurgeau lucrurile și cum se plictisea în timpul slujbelor lungi. Știa că de Cră­ciun era una dintre acestea.

Harpenei îi făcea plăcere s-o ajute să se aranjeze pentru biserică, să fie prima care o admira în costum tra­dițional. Era în regulă, cu atât mai bine cu cât, dacă se gândea bine, era, cumva, și costumul strămoșilor ruși ai A­lionei. N-o fi fiind ea chiar de-a lor, dar rusoaică tot era, măcar pe jumătate, gândi sora cea mare, deja împăcată cu ideea că aceasta urma să-i fie viitoarea cumnată. În fond, o alegere mult mai bună decât altele pe care ar fi putut să le facă fratele ei. Avea s-o studieze, astăzi, tot cartierul – cei care o cunoscuseră dinainte și ceilalți.

Aliona nu-l văzuse până acum pe Serghei îmbrăcat în costumul de mers la biserică. I se părea mai frumos astăzi. Ținuse el să se asorteze cu ea, sau fusese ideea Har­penei și a Murei? Oricum, cămașa lui rusească, fără guler, era la fel de albastră ca ochii lui și ca fusta ei. Broderiile de pe margini erau în culori oarecum asemănătoare.

Slujba de vecernie era mai lungă decât de obicei, în Ajunul Crăciunului, fiind formată din două părți. Spre sfârșit, corul de bărbați din strană dădu tonul colindului sfânt, “Hristos se naște!” Abia la sfârșitul serii, după ce trecuseră și colindătorii și se așezară la masă, înțelese A­liona, cu mirare, că ei nu aveau mai multe colinde, ca ro­mânii și grecii. Doar pe acesta, pe care îl auzise de la copi­ii și tinerii cartierului, hristoslavciki, cu colaci în ștergare înflorate, veniți să aducă vestea cea bună a nașterii Prun­cului Sfânt.

Știa deja că toate mesele de sărbătoare începeau și se terminau cu o rugăciune. Nici sfânta cină din ajun nu făcea excepție.

– Eu știu trei colinde rusești, din singura iarnă pe­trecută la rude, spuse ea. În zona din jurul orașului Cerdîn, unde e satul de origine al familiei mele, se cântau, în case­le oamenilor, chiar și pe vremea socialismului.

Începu să cânte colindul copiilor:

“Căluțu-i slab, boii la fel,

Păstori blânzi așteaptă lumina:

Prunc Isus, măicuță sfântă,

Bunule sfinte Iosif,

veniți în noaptea aceasta…”

            După cum se așteptase, toți copiii o urmăreau cu o­chii mari. De fapt, și adulții, care nu o mai auziseră cân­tând. Melodia era frumoasă, vorbele ei clare, vocea caldă.

– Ce frumos! Mai știi și altele? întrebă Lena. Mi le scrii și mie?

– Sigur!

Le cântă și pe celelalte două – “Pădurea a crescut un pom de Crăciun” și “Dumnezeu este cu noi”. Mura se întreba, în sinea ei, de ce ei nu le învățaseră, ajungând la concluzia că de vină era pomul de Crăciun lipsă. Nu se gândise că fuseseră scrise prin 1800, după ce staroverii se băjeniseră.

Harpena nu comentă. Tradițiile fuseseră respectate; era loc și de ceva în plus, atâta vreme cât nimic din ceea ce trebuia să fie nu lipsea. Soții lor ascultaseră noile sonori­tăți cu același interes ca și copiii. Se obișnuiseră cu spe­cificul sărbătorilor rușilor lipoveni. Aliona aducea un strop de aer proaspăt, gândiră ei.

Și a doua zi de dimineață se duseră, cu toții, la bi­serică, la Sfânta Liturghie. Câtor oameni nu le fusese pre­zentată aseară, le fu prezentată astăzi. Aliona nu-i putea ține minte pe toți, însă îi saluta, respectuos, în rusa ei li­terară. Preotul dădu comunității binecuvântare și dezlegare pentru mâncarea de dulce. Era Crăciunul pe stil vechi!

Abia după o rugăciune în fața mesei, se așezară să guste din prânzul de sărbătoare. Pe lângă nelipsitul crăciu­nel, care trona pe masă, au mâncat borș tradițional, rusesc, cu sfeclă și smântână, piftie cu hrean, vareniki cu brânză, pateuri cu măruntaie de porc, coapte la cuptor, tăiței fierți în supă de pasăre, numiți lapșa, chifteluțe de pește, cârnați și friptură cu hrean, cozonac.

Era o sărbătoare simplă, axată pe credință și pe fa­milie, în contrast cu tot ce se vedea în jur, unde sărbătorile însemnau, în primul rând, daruri scumpe. Alionei îi plăcea. Îi zâmbi, fericită, lui Serghei. Și în alte dăți simțise căldura familiei de ruși lipoveni care o adoptase. Dumnezeu să-l odihnească pe moș Porfiri – și de el îi era dor acum, fi­indcă el știuse să păstreze familia unită, atât cât putuse, în vremuri grele. Rosti acest gând cu voce tare, și toți ceilalți se emoționară. Înțeleptul staroste al bătrânilor pescari fu­sese iubit de toți.

Russian Christmas1.jpg

Christmas Book Bloggers Tag

Altă leapșă luată de la Dede. O fac, in paralel, tot aici, și în familie, unde se potrivește.

What is your favourite Christmas scene in a book? ☆ Care este scena ta preferată de Crăciun din cărțile citite?

M-am gândit îndelung, și aș rămâne, dintre toate, la scena din Mizerabilii de Victor Hugo, unde este Crăciunul în familia Thenardier, fetele lor primesc monede de argint, iar Cosette nu ar fi primit nimic… dacă nu ar fi fost Jean Valjean pe acolo, să-i pună o monedă de aur și să-i aducă păpușa preferată.

În cărțile mele, aș aminti – că doar sărbătorile de Crăciun durează 12 zile, până de Bobotează – în VIEȚI ÎN VÂLTOARE și ALTE VÂLTORI ALE VIEȚII, petrecerea de Bobotează, combinată venețiano-acadiană, de la care întotdeauna se formau și noi cupluri. Iar în PRIETENII DREPTĂȚII, tradițiile mexicane de Crăciun.

Do you have any Christmas book traditions? ☆ Ai tradiții legate de vreo carte de Crăciun?

Nu, însă îmi place să primesc cărți de Crăciun.

Do you prefer to get presents of book vouchers or books? ☆ Preferi să primești cărți sau vouchere pentru cărți?

Da, îmi place să primesc cărți. Nu am primit niciodată vouchere, însă mama uneori îmi dă bani să-mi iau ce vreau… și guess what! Hainele nu sunt alegerea mea decât în cazuri extreme (chiar îmi trebuie o geacă nouă/ o pereche de cizme, că celelalte s-au rupt.)

Do you give books as presents? ☆ Oferi cărți cadouri?

Da, celor care știu că le apreciază și copiilor, cărora le pot stârni gustul pentru lectură.

What bookish item is on your Christmas wishlist? ☆ Ce accesoriu legat de cărți se află pe lista ta de Crăciun?

Cărțile mele… e suficient să fie cărți și să-mi placă. Accesorii mi-am dorit anul trecut și le-am primit – semne de carte de colorat.

De fapt, cred că mi-aș dori o pereche de ochi sănătoși, care să nu aibă nevoie de picături, de trei perechi de ochelari, cu schimbul, și să nu obosească citind sau scriind! Dar asemenea accesorii nu se vând încă nicăieri. O veni și vremea când SF-ul sau steampunk-ul va deveni realitate, chiar dacă n-o mai apuc eu…

What 3 books would you love Santa to have in his sack for you? ☆ Care sunt cele 3 cărți pe care ai vrea ca Moșu’ să le aibă în sacul lui pentru tine?

Variază 🙂 Mai citesc câte o recenzie și mă îndrăgostesc de alta… după care zic că le-aș lua pe toate, dar unde le mai pun într-o garsonieră?

Fake Christmas tree or real Christmas tree? ☆ Brad de Crăciun artificial sau natural?

Cei adevărați stau mai bine în pădure (nu în mobila austriecilor și nu în suportul de Crăciun!) Artificial, după cum se vede. La mine cu marinărița și cu Alain Delon, și cu mai multe Nativități decât se vede (le ador! Am pomenit El Belen și în PRIETENII DREPTĂȚII.) La mama cuminte, pe masă, cu beteală. Și, la mama, bambus de Crăciun!

bambus Craciun.jpg

Nu-i așa că n-ați mai pomenit până la mine? Dar mama s=a bucurat când i-am adus beteală, fundițe roșii și îngeraș de carton să împodobesc bambusul cu care stă ea de vorbă în fiecare zi…

What’s your favourite thing about Christmas? ☆ Ce îți place legat de Crăciun?

Colindele, în primul rând. De orice limbă/ tradiție! Și restul tradițiilor, dacă mai am unde le vedea, că dispar din an în an…

What Christmas book would you recommend? ☆ Ce carte de Crăciun recomanzi?

Charles DickensA Christmas Carol. Eu sunt fan Dickens. Alții știu că îl consideră plictisitor. (Nu garantez cum au tradus-o în română, că eu am citit-o în engleză oricum!)

What dish on your Christmas menu are you most looking forward to? ☆ Ce fel de mâncare din meniul de Crăciun aștepți cu nerăbdare?

Toate, dar cu măsură! Poate șoriciul nu îl prea am în restul anului, celelalte se mai întâmplă și altădată.

Tradiția preferată, re-adaptată de mine de vreo 35 de ani, este pentru Anul Nou, nu pentru Crăciun. Plăcinta tradițională grecească a Sfântului Vasile, cu un bănuț cu noroc, la cine s-o nimeri – la mine, căreia nu-mi ies plăcintele, este… pizza cu bănuț.

vasilo-pizza big.jpg

When do you open your Christmas presents? ☆ Când îți deschizi cadourile de Crăciun?

Depinde. Uneori dimineața, alteori noaptea sau…. când le primesc.

What’s your favourite Christmas song? ☆ Care este cântecul tău preferat de Crăciun?

Am câteva preferate, în toate limbile 😛 Nu pot să aleg unul singur!

Românești: O, ce veste minunatăTrei crai de la răsăritDin an în an

Englezești: Deck the hallsI saw three ships

Franțuzești: Il est ne le divin enfantLe Noel des petits santonsNoel des enfants oublies

Spaniole: La MarimorenaRin, RinYa vienen los Reyes Magos

Grecești: Colind marinaresc din HiosColind de Bobotează

Îmi plac îndeosebi cele mai vechi… De sute de ani…

Are you dreaming of a white Christmas? ☆ Visezi la un Crăciun alb?

Da, dar nu în București, ci undeva la țară/ la munte. În București prefer să nu-mi rup gâtul pe gheață, mulțumesc! Și să mai circule troleibuzele…

Dacă s-ar putea, iarna aia cu zăpadă ca-n basme ar fi superbă, dar să dureze numai 3 zile. În rest… dacă ar fi după mine, eu aș cere azil meteorologic, undeva, în Seychelles sau în Bahamas, din noiembrie până în martie. Sorry cui i-am stricat visele hibernale…

Și sărbători fericite tuturor!

 

Viață pentru viață

Premiu si toate publicatiile

(text laureat al premiului special FĂNUȘ NEAGU la cea de-a treia ediție a Concursului Național de Proză Scurtă NICOLAE VELEA, 2019 – publicat în revista Arena Literară nr. 15/2019, în antologia concursului, intitulată RAȚIA DE LIBERTATE, Editura Betta 2019, precum și în deschiderea volumului de proză scurtă editat de Editura Betta ca premiu, intitulat OCROTIȚI DE SIRENE)

 

VIAȚĂ PENTRU VIAȚĂ

Se apropia vacanța de iarnă, moment așteptat de toți școlarii. Profitând de iminenta sărbătorire a zece ani de la Revoluție, o învățătoare a hotărât să-și scoată elevii la Monumentul Revoluției, din fața Palatului Administrativ, pentru o lecție de istorie inedită, cu toate că era greu de explicat unor copii de nouă – zece ani că eroii nu întot-deauna erau cei care se băteau cu zmeul în luptă dreaptă și îl învingeau. Cu repere concrete, în sufletele copiilor se va săpa altfel evenimentul istoric despre care poate auziseră de la părinți, fiind în stadiul de proiect sau în leagăn la momentul desfășurării acestuia.

Ea însăși, pe vremea aceea, era elevă la Liceul Pedagogic, în ultimul an. Ținea minte cum patrula miliția prin oraș încă de când Timișoara aprinsese scânteia revoluției. Spre deosebire de București, la Brăila revoluția a început după fuga dictatorului. În apropiere de Palatul Agricul-turii, aflat vizavi de locul spre care se îndreptau ei acum, câte doi, în șir ordonat, un puști strigase “Jos Ceaușescu!” Patrula îl legitimase, iar trecătorii le amintiseră milițienilor că dictatorul nu mai era. Continuaseră să strige “Libertate!”. Tot mai mulți oameni li se alăturaseră.

– Adunarea populară a avut loc chiar aici, pe platformă, începu ea să povestească elevilor. Îmi amintesc de un taximetrist care cutreiera cartierele, cu un tricolor scos pe geamul mașinii, chemând lumea la Palatul Comunal. L-am văzut și l-am urmat, împreună cu două prietene. Deja era suficientă înghesuială. Noi am stat destul de departe. Apoi au început zvonurile că va urma un atac cu elicoptere și ni s-a cerut să plecăm din piață. Noi, fetele, am plecat, speriate, mai ales că se stinseseră și luminile în tot orașul. Alții nu s-au mișcat din piața numită mai târziu Piața Independenței.

– Chiar au fost teroriști? întrebă o fetiță.

Sigur auzise despre ei la televizor sau la cei de acasă. Învățătoarea era prudentă. Versiune oficială nu exista nici acum asupra celor întâmplate, însă ea trebuia să le spună ceea ce știa.

– Nu știu dacă au fost sau nu în București. La Brăila sigur nu au fost, deși se spunea că vor veni. Lumea era speriată de câte se auzeau. Felinarele se stinseseră, iar militarii primiseră ordine de luptă. Ca pentru un război adevărat, răspunse ea privirilor mirate. Un accident de mânuire a armei a declanșat o primă împușcătură în aer, din greșeală. Acest lucru i-a speriat pe ceilalți soldați, care au ajuns să tragă unii în alții, crezând că au fost atacați.

Au mers să vadă cu toții urmele de gloanțe în spatele Palatului Administrativ, pe Hotelul Belvedere, apoi s-au întors în fața monumentului. La vârsta aceasta fragedă, când încă mai credeau în eroi, copiii nu puteau înțelege că martirii Brăilei fuseseră, în primul rând, victimele diversiunilor și ale panicii celor meniți să-i apere. Că eroii orașului muriseră pentru prostia altora. Vor trece alți ani până să aibă viziunea de ansamblu a evenimen-telor nefericite ale acelui moment. Acum, învățătoarea se axă pe obiectivul principal al vizitei.

– Crucile de tipul acesta se numesc troițe, explică ea. Sunt făcute din lemn sau piatră, cu diferite inscripții, sculpturi sau icoane. În vechime, se construiau la răscruci, pentru a alunga răul sau a aminti jertfa unor eroi. Troița monument de aici a fost ridicată pentru comemorarea celor 42 de victime ale Revoluției căzute în orașul nostru, dintre care 14 militari și restul civili. Pe placa de marmură albă din centru sunt pomeniți toți acești eroi-martiri, care au murit pentru libertatea voastră și a fraților voștri. Pentru cinstirea lor, aprindem candele în nișele de marmură neagră de alături, arătă locul unde se găseau deja câteva lumânări stinse.

Încă nu fuseseră depuse coroane de flori. Mai erau două zile până la comemorare. Cununița lor, micuță, cu panglica pe care își scrisese numele fiecare, era singură, împodobind troița. O fetiță scoase din plasă mai multe candele roșii, întinzându-le, pe rând, învățătoarei. Aceasta aprindea câte una și i-o înmâna unui copil, s-o așeze la locul desemnat în acest scop.

După ce își aduseră prinosul către eroi, închinându-se cu evlavie, unii elevi admirară monumentul, respectuoși sau timizi, de la distanță. Alții se apropiară, căutând pe marmură nume cunoscute: unchi, bunici, nași…

Un băiețel cu părul blond zăbovi o vreme, până găsi ceea ce îl interesa. Atinse cu degetul piatra rece, mângâind fiecare literă ce compunea numele eroului martir Marin Ștefan.

– Omul acesta și-a dat viața pentru mine și pentru mama mea, în sfânta zi de Crăciun, îi spuse el învățătoarei. Pentru el mă cheamă Ștefan. M-am născut datorită lui. El conducea ambulanța, chemată de mama să o ducă la maternitate.

– Ne vom ruga pentru odihna sufletului lui, răspunse învățătoarea.

* * *

La Brăila, în ziua de Crăciun a anului 1989, Revoluția nu încetase încă. Zvonurile de tot felul intoxicau mințile oamenilor, civili și militari deopotrivă. Presupusa prezență a teroriștilor apăsa orașul: cică ar fi otrăvit apa din rețea. Erau înarmați, transportau muniție, se ascundeau într-un loc sau în altul, făceau tot felul de rele. Unii afirmau că ambulanțele fuseseră capturate de teroriști pentru a căra muniție cu ele. Bieții bolnavi transportați la spital în regim de urgență nu bănuiau că deveniseră ținte ale soldaților speriați și ale gărzilor patriotice.

Din când în când, se auzeau rafale de armă, care băgau groaza morții în ceilalți viteji apărători ai Revoluției. Se luptau cu fantomele, speriați, dezinformați, neștiind ce ordine să urmeze. Istoria a dovedit că destui tineri, cu sau fără uniformă, au tras unul în celălalt, de frică, crezând că cel de alături era un dușman periculos.

Ștefan Marin era un om obișnuit, de 53 de ani, șofer pe ambulanță. Își făcuse un rost în Brăila, la câmpie, după o copilărie pe dealurile bogate ale Vrancei. În dimineața zilei de Crăciun, cu mult înaintea zorilor, deși știa că prin oraș se trage, își făcu datoria. Urmă recomandările dispecerei și se duse în Chercea, un cartier de case bătrânești, de la marginea orașului, să transporte la maternitate o femeie. Îl însoțea asistenta medicală Rădița Mazilu.

Se uită la gravidă, care aștepta, cu bagajele pregătite. Știa ce înseamnă; avea și el trei copii mari, pe Laurențiu-Iulian, în vârstă de 20 de ani, pe Luminița, de 22 și pe Sorinel, de 25. Își amintea de vremea când se născuse fiecare. Trebuia să aleagă ruta cea mai scurtă către maternitate. Întâmplător, aceasta trecea prin fața Diviziei Brăila a Armatei. Folosi, regulamentar, sirena și lampa girofar, să indice urgența transportului. Cum pacienta avea deja dureri, Ștefan Marin nu voia ca pruncul să se nască în mașină. În atâția ani de șoferie, n-ar fi fost prima oară când i se întâmpla.

Soldatul Ervin Balog știa că trebuie să tragă în teroriștii din ambulanțe. Patrula pe podul de la Apollo, nu departe de sediul Diviziei din Brăila a Armatei, când a văzut o Dacia Break cu însemnele Salvării, trecând, grăbită, spre Dorobanți. A somat să oprească, însă aceasta nu a respectat ordinul. Prin urmare, el a ochit șoferul, convins că își făcea datoria patriotică. Ghinionul a făcut să-l nimerească în plin. S-ar fi putut întâmpla altfel, dacă victima ar fi avut zile, fiindcă, la fel ca majoritatea soldaților, nici el nu beneficiase de suficientă instrucție, petrecându-și lunile de toamnă, în întregime, pe Insula Mare a Brăilei, la munci agricole.

Considerând că fuseseră atacați de teroriști, ceilalți militari, care auziseră împușcăturile, au deschis focul asupra tuturor clădirilor din zonă, fie ele blocuri sau case bătrânești, făcând noi victime. Părea că începuse încă un război.

Ștefan Marin nu auzi somația, datorită sunetului sirenei și a gemetelor gravidei, așa că nu încetini. Trebuia să ajungă la timp la spital. Simți glonțul ca pe o piatră aruncată de cineva în el. În primul moment nu-l duru, apoi începură să-l sâcâie o arsură și un vâjâit, dar nu lăsă volanul din mână. Sângele i se scurgea din trup odată cu forța vitală. Ochii i se împăienjeniră. La intersecția cu strada Roșiori, pierdu controlul volanului, în agonie. Mașina se izbi de un stâlp. Motorul se opri. Capul șoferului căzu, inert, pe volan, într-o odihnă veșnică.

Pacienta și asistenta medicală însoțitoare a ambulanței fură gata să iasă prin parbriz în urma impactului. Se speriaseră, amândouă, de când auziseră primul glonț. Asistenta văzuse sângele de pe fața șoferului, înțelegând că fusese atins. Sperase să nu fie atât de grav, din moment ce el continua să conducă. Când se întâmplă nenorocirea, nu-i rămase decât să constate lipsa pulsului.

– Mai rabdă puțin, îi spuse ea femeii gravide, care o strângea cu disperare de halat. Mă duc să cer ajutor. Vreuna dintre casele din zonă trebuie să aibă telefon, să sun la dispecerat. Avem nevoie de alt șofer. Eu nu am carnet, să mă pot sui la volan în locul lui. Sistemul de comunicații cu dispeceratul nu mai funcționează. Cred că s-a oprit un glonț în el.

– Nu mă lăsa singură, că mă omoară și pe mine! gemu viitoarea mamă.

Noaptea era rece și întunecată. Nici felinarele nu erau aprinse. Lumina era întreruptă din nou. Rădița Mazilu fugi de la o poartă la alta, bătând și strigând. Pe străzi, încă răsunau focurile de armă, de la Divizie și dinspre Gară. Știa că ar fi putut fi împușcată oricând, într-un ceas rău, la fel ca șoferul. Nu-i răspundea nimeni. Toată lumea era îngrozită, auzind că se trage, gândindu-se că la ușă puteau fi teroriști, gata să-i împuște și să le ia casa în stăpânire, folosind-o ca bază de operațiuni. O singură poartă se deschise, în cele din urmă, pe strada Griviței nr. 416.

– Ce s-a întâmplat? întrebă un tânăr, cu o lumânare în mână.

Asistenta își descheie paltonul, arătându-și uniforma.

– Am nevoie de ajutor! Naște o gravidă în stradă.

Putea să nu fie crezută, la câte povești circulau prin oraș, însă tânărul, tată la rândul lui, era cu capul pe umeri. Le-a primit în casă.

– Nu cumva te numești Maria? o întrebă el pe pacienta pe care o aduseră amândoi, mai mult pe brațe.

Aceasta răspunse doar cu un geamăt prelung, contracțiile fiind chinuitoare. Nu putea fi atentă la ce fusese întrebată. Asistenta își făcu cruce, la fel de frapată de coincidența celor întâmplate într-o noapte de Crăciun ca și gazda. Rădița Mazilu a reușit să telefoneze, de acolo, la dispeceratul de salvare și să povestească ce se întâmplase.

Într-un altfel de miracol decât cel petrecut cu aproape două mii de ani în urmă, pruncul își cerea dreptul la viață. Familia Scutaru din cartierul Chercea se îmbogăți cu un nou membru, de gen masculin, sănătos, dolofan, născut în casa aceea, moșit de întreaga familie. Asistenta i-a tăiat buricul cu o foarfecă de croitorie, trecută prin flacăra lumânării. A primit ață de cusut ca să-l lege, ca acum o sută de ani, când femeile nășteau acasă. Lăuza, epuizată, a primit ca prim dar laptele păstrat pentru copiii gazdelor și un set de scutece, cu care a fost înfășat noul născut.

– Cum vă numiți, să vă pomenesc în rugăciunile mele? îl întrebă ea pe tânărul care îi oferise ospitalitatea.

– Ștefan.

– Și pe șoferul ambulanței îl chema la fel, spuse asistenta. Marin Ștefan.

– Îi voi pune numele Ștefan puiului meu, pentru amândoi bărbații care m-au ajutat în noaptea aceasta. Cât despre cel ce și-a jertfit viața pentru ca eu să-mi pot naște pruncul, răspunse mama, cu ochii în lacrimi, voi întreba unde îl înmormântează și voi merge, la șase săptămâni, să-i ofer modestul meu omagiu.

– Pot să aflu eu acest lucru, promise Rădița Mazilu. Date fiind aventurile acestei nopți de Crăciun, eu îți botez pruncul pe care l-am moșit!

Se îmbrățișară.

Până să fie internați, mama și fiul, la maternitate, de dimineață, și să fie luați în primire de personalul medical, prin oraș umbla zvonul despre o mașină de salvare plină cu arme, a cărui șofer fusese împușcat în timpul nopții. Din fericire, aceste rumori nu ajunseseră încă până la lăuză.

* * *

– Ați văzut vreodată crucea metalică de la intersecția străzilor Apollo și Roșiori? își întrebă Ștefăniță colegii. A fost ridicată în amintirea eroului martir Marin Ștefan, acolo unde l-a găsit moartea. Pun flori acolo ori de câte ori avem drum prin zonă. De Sfântul Ștefan și de Moși mă duc, cu mama și cu nănița, la mormântul lui. Am avut onoarea să-i cunosc familia. A fost un om deosebit.