Un buchet superb de trandafiri

Un buchet de flori îți înveselește ziua

Era o zi de sâmbătă însorită, acum câteva zile. Ieșisem cu o carte pe bancă, în Cișmigiu (da, se vede în poză un pic din carte – Sharpe’s Havoc de Bernard Cornwell, un scriitor de romane istorice pe care îl recomand din toată inima). Citeam, când trece pe lângă mine un cuplu cam de seama mea sau un pic mai mare (mai aproape de 60, cred, decât de 55).

Spre surprinderea mea, doamna rămâne la câțiva pași mai încolo, pe alee, iar domnul se apropie de mine și îmi oferă buchetul de trandafiri… așa, pur și simplu. Mă uit la el, puțin mirată, mă uit la buchet…

În acest timp, mă gândeam la toate posibilitățile. Nu, n-a încercat să mă agațe, mi-a dat buchetul și s-a retras. În clipa aceea am observat-o și pe doamnă, care se uita aprobator la noi, zâmbind. El s-a întors la ea, eu am mulțumit, ei au plecat…

Eu am rămas cu un buchet superb de trandafiri, pe care am urcat imediat să-l pun în apă. Nu e o poveste misterioasă, demnă să i se întâmple unei scriitoare (și să se reflecte în vreo poveste, indiferent de unghiul povestirii – de la clasicul admirator necunoscut (pe care l-am mai folosit în alt context, cu un buchet de garofițe parfumate, cine a citit cartea și recunoaște scena, să comenteze mai jos!) până la mister polițist?(Totuși nu, sunt prea frumoși trandafirii ca să alunec pe panta istorico-chimică potrivită familiilor Borgia și Medicis…)

Voi ce ziceți? Eu doar m-am bucurat și i-am imortalizat! (Împreună cu semnul de carte colorat de mine, că se asorta…)

Și da, la modul serios, bănuiesc că el i-a oferit ei florile, dar se duceau undeva unde buchetul îi încurca… Am mai dat și eu, la rândul meu, buchete de flori primite, dar pe care nu voiam să le obosesc tot orașul – totuși, eu le-am dat persoanelor cunoscute, ultimele dăți au beneficiat funcționara și diriginta de la poștă, pe care le zăpăcesc destul cu colete…

Semn de carte cu lăcuste în iarbă – prietenii știu de ce 😛

Povești de pluș – Rajah

El este Rajah, elefantul prințesei, și tocmai a plecat să bucure doi prințișori mici…

Am avut impresia că vă povestisem despre el, dar probabil numai pe FB, în trecere…

L-am primit când am împlinit 28 de ani (adică un pic în preistorie 😛 ) de la colegele de serviciu. I-am spus așa, fiindcă șaua colorată și podoaba pentru cap arată clar că este elefantul fiicei maharajahului… deci, el este rajahul elefanților!

Este cât un câine între talie mică și medie. Mai spre medie, că nu se poate spune de talie medie mică 🙂 Așa că avea nevoie de spațiu…

Artă africană

El ar trebui să fie Nat King Cole. Ea, nu știu sigur.

Statuetele acestea de artă africană au aproape 50 de ani. Țin minte când au fost cumpărate, la mare. Mama mi-a povestit că este portretul unui cântăreț care îi plăcea, Nat King Cole. Când am ajuns la anii de școală, mi-a plăcut și mie și îmi place încă.

Despre femeie, nu mai știu dacă mi-a spus cum o cheamă. Poate că da, și am uitat. Dar tot o cântăreață celebră de demult, ca și el.

Au stat în bibliotecă, printre cărți, aproape 50 de ani. Acum le-a venit vremea să-și găsească alt adăpost, la cineva care colecționează artă africană. Așa că au plecat, din mână în mână (nu cu poșta, să ajungă bucăți!) până la Botoșani, la cineva care mi-a spus că mai avea statuete din aceeași colecție. Mă bucur că vor avea frățiori și surioare…

Ca de obicei, într-o lume ideală, în care spațiul disponibil într-un apartament nu ar fi o problemă, nu aș fi dat nimic…

Procesul Margaretelor – Issabela Cotelin

Am citit și eu cartea și mi-a plăcut foarte mult, doar că nu am reușit încă să scriu despre ea. Ana Sylvi a făcut-o, în stilul ei unic. E drept să citească mai mulți…

adropofinspiration

Dragilor, astăzi o să încerc să spun câteva cuvinte despre cea mai recentă lectură (la momentul scrierii acestui articol), anume Procesul Margaretelor, semnat de Issabela Cotelin.

Am citit tot ce a publicat autoarea, cel puțin din câte știu eu. 🙂 M-am întors în alte vremuri alături de Macii cei întotdeauna roșii, am urmărit destinele unor femei obișnuite, și totuși eroine în propriile vieți, așa cum e fiecare dintre noi, în Ehmeya și În exil printre oameni, și m-am bucurat de o poezie cum rar găsesc în aceste zile prozaice, citind Câmpul cu narcise cel înmiresmat de o mie de parfumuri deosebite. Pe lângă acestea, am scotocit cu încântare în Cutia cu suveniruri, o experiență de cinci stele.

Sunt o mare fană, deci, a poeziei Issabelei, pe când cu proza am o relație de tatonare, din cauza personajelor feminine de o feminitate și o sensibilitate…

View original post 895 more words

Recomandare de carte – Casa spiritelor de Isabel Allende

Versiunea mea, primită prin 1997

Casa spiritelor

de Isabel Allende

Președintele chilian Salvador Allende, mort în urma loviturii de stat a lui Augusto Pinochet, în 1973 (încă sunt controverse dacă a fost omorât, cum se știa inițial, sau dacă s-a sinucis, cum s-a afirmat în ultimii ani) s-a adresat poporului, în ultimele sale minute de viață, la radio, în timp ce forțele militare deja pătrunseseră în palat, spunând: “Voi plăti cu viața mea loialitatea poporului. Istoria este a noastră și popoarele o făuresc. Mai devreme sau mai târziu, se vor deschide din nou marile bulevarde pentru a trece omul liber, să construiască o societate mai bună.

Provocarea din vorbele unchiului a fost împlinită și șlefuită de nepoata sa, Isabel Allende, în romanul de debut, intitulat “Casa spiritelor”, publicat în anul 1982. Acesta reconstruiește istoria dramatică a trei sferturi de veac din viața politico-socială din Chile prin intermediul unei saga de familie. Cunoaștem, astfel, patru generații ale familiei Trueba, începând cu Esteban Trueba, un miner harnic, dar brutal, care prosperă, ajungând stăpânul moșiei Cele trei Marii și un om de vază al zonei. Acesta supraviețuiește până la adânci bătrâneți valurilor istoriei, prezența și evoluția sa constituind baza romanului.

Ca orice moșie sud-americană, bogăția Celor trei Marii se bazează pe munca peonilor, țărani aflați într-o stare de semi-iobăgie la începutul secolului douăzeci. Romanul redă schimbările sociale petrecute peste decenii, întrepătrunse cu întâmplările personale ale membrilor familiei: progresul tehnic, emanciparea femeii și obținerea dreptului de vot pentru acestea, spiritismul și magia, răspândirea ideilor socialiste și anarhiste, transformarea și adaptarea obiceiurilor la evoluția societății, apoi cruzimea loviturii militare.

Toate acestea afectează direct, dramatic și violent familia Trueba. Patriarhul conservator al familiei îmbătrânește și, odată cu el, viziunea asupra lumii bazată pe dominare, răzbunare și codul onoarei. După ce soarta desparte bunicul orgolios și tiranic de nepoata iubită, pe baricade politice opuse, în confruntare directă, acesta trebuie să se resemneze și să accepte principiile revoluționare care înfloresc în sânul familiei și al țării, principii împotriva cărora luptase o viață întreagă. El este cel care o salvează pe Alba din închisoare, cu ajutorul celor care îi rămăseseră credincioși, dovedind că sângele apă nu se face și legăturile de familie sunt mai puternice decât pasiunile politice aprinse.

Istoria este urmărită pe linia feminină: prin ochii Ferulei, sora mai mare a lui Esteban, devotată întrutotul familiei, a Nivei, apărătoare a drepturilor femeii și mamă a cincisprezece copii, dintre care fetele Rosa și Clara devin, pe rând, soțiile lui Esteban Trueba, a Blancăi, fiica lui și a Clarei, pentru a ajunge la Alba, fiica Blancăi, nepoata lui Esteban Trueba – foarte probabil, la finalul romanului, și ea însărcinată cu o fată, care va duce mai departe istoria zbuciumată a familiei.

Am avut deosebita bucurie de a citi exact această primă ediție, prin 1985, impresionându-mă profund. Aveam 21 de ani la revoluția din 1989, și, când mulțimile strigau în fața ochilor mei (am văzut unele scene personal, altele la televizor), în mintea mea, singura comparație putea fi “Casa spiritelor”, gândindu-mă cu teamă: Se întâmplă ca în Chile! Știam că acolo urmase o baie de sânge și sute de mii de oameni dispăruți fără urmă…

Am recitit cartea, vreo doisprezece ani mai târziu, când am primit propriul meu exemplar de la un prieten de corespondență din… Mexic. Deja Isabel Allende era vestită atunci…

Conacul Celor trei Marii este Casa spiritelor, deoarece Clara, cea de-a doua soție a lui Esteban Trueba, are darul clarviziunii, iar fiii ei, Jaime și Nicolas, o moștenesc, fiecare în felul lor. Această casă cunoaște conflictul dintre autoritate și libertate, la nivel micro, țara cu vitregiile sale istorice reprezentând nivelul macro, dintre contradicții și amintiri, moarte, violență și reconciliere – fiindcă atât într-o familie, cât și într-o țară afectate de vicisitudini, reconcilierea este elementul cel mai important.

15 Mai

Ana Belen și Antonio Banderas? Oricând! Mulțumesc mult, bună dimineața și ție, duminică plăcută!

Gânduri rebele

Când dimineața zilei însorite
se revarsă-n mine,
genele-mi miros, încă, a parfum de vise,
ele suspină, flămânde-n ziua ce începe,
după tot ce se ascunde-n mine,
negăsind ideea potrivită

pentru mă exprimaîn cuvinte…

View original post

Recomandare de carte – Chemarea lui Kalangu de Mihai Preda

Imagine copertă: Condeiblog

Proza românească a fost, până la începutul secolului trecut, dominată de texte scurte. În perioada interbelică, tendința s-a schimbat; romanele au devenit creația principală, cu toate că unii romancieri au scris și nuvele sau schițe. În prezent, proza scurtă recâștigă teren. Cititorii sunt din ce în ce mai interesați de astfel de texte, de mică amploare, dar cu impact emoțional puternic, ritmul de viață cotidian permițând mai ușor o lectură fragmentată în timp.

Volumul de debut al scriitorului Mihai Preda, intitulat Chemarea lui Kalangu, cuprinde trei nuvele bine închegate (unii le-ar numi mini-romane), care ne invită la explorarea unor ținuturi exotice, însă dure, aducând un suflu proaspăt în literatura contemporană. Două dintre acestea sunt de inspirație istorică, cea de-a treia aparținând realismului magic, mai curând decât fanteziei urbane contemporane. Autorul reușește să concentreze în câteva zeci de pagini o acțiune captivantă, zugrăvind în cuvinte simple, însă de efect, situații, personaje și meleaguri exotice.

La prima lectură se observă, pe lângă talentul scriitorului, intuiție, capacitate de empatizare și rezonanță afectivă, o documentare temeinică din punct de vedere istoric și geografic, elemente fără de care ficțiunea istorică nu poate avea succes. Personajele sunt izvorâte din imaginația bogată a scriitorului, însă contextul istoric are o bază reală, indiferent că dinastia Yu nu a existat în realitate (dar au existat destule familii imperiale chinezești care se considerau Fii ai Cerului și s-au confruntat cu invaziile mongole) sau că satul Dembari nu se regăsește pe hărțile și în cronicile din Congo. Au fost multe altele care corespundeau descrierii autorului, în vremurile coloniale, iar scriitorilor de ficțiune istorică li se permit unele licențe literare, atâta vreme cât evită anacronismul.

Mihai Preda ne arată cum se construiește un dragon din hârtie sau o tobă africană, tehnici de luptă africane și asiatice, modul de irigare a orezului pe munte, de recoltare a cauciucului natural, cum se poate evada dintr-un vagon de tren încuiat, cu ajutorul unei linguri îndoite și alte detalii care transpun cititorul în lumea despre care se povestește.

În paginile acestui volum se simte plăcerea de a scrie și de a se documenta, izvorâtă dintr-o vocație narativă originală, proaspătă, intuitivă, încă nehrănită cu studii în domeniul scrierii creative.

În primul rând, Mihai Preda este blogger. Pe blogul lui m-am familiarizat cu stilul său deosebit de proză scurtă, despre care am considerat necesar să se afle și în afara blogosferei. L-aș compara cu Jack Kerouac, fiindcă majoritatea ideilor literare îi vin pe drum, însă din punct de vedere al conținutului nuvelelor din volumul Chemarea lui Kalangu, cele istorice au detalii asemănătoare (la altă scară de valori, desigur!) cu ale seriei lui Maurice Druon, Regii blestemați, iar realismul magic al celei de-a treia este, la rândul lui, destul de întunecat.

Precizez că prezentul volum de proză scurtă nu este potrivit pentru cititori care doresc norișori roz și povești romantice, cu finaluri fericite. Două dintre ele sunt total lipsite de așa ceva. Datorită durității unor detalii istorice realiste, a scenelor de luptă și tortură de intensitate medie, recomand această carte cititorilor peste 16 ani, amatori de aventuri, atât istorice cât și contemporane.

Ca orice volum de debut, nu poate fi perfect. Scriitorul mai are de învățat, însă a reușit deja să creeze povestiri palpitante, cu unele personaje bine conturate și acțiune care dovedește atât o imaginație bazată pe documentare istorico-geografică detaliată, cât și o cultură generală vastă. Nuvelele sale au ingredientele unui conflict între bine și rău, cu urmăriri, crime și suspense. Figurile de stil (în special comparații și metafore) sunt folosite cu măsură, doar acolo unde este nevoie pentru a sugera atmosfera dorită, după cum voi exemplifica mai jos.

Prima nuvelă, care își împrumută titlul volumului, redă în mod pragmatic, respectând detalii ale adevărului istoric, ororile încurajate de controversatul rege Leopold al doilea în Congo belgian, spre finalul secolului al nouăsprezecelea și revolta băștinașilor împotriva asupritorilor coloniali:

Crestau, începând de la baza pomului, câte o crăpătură în scoarţa copacului şi acesta începea timid să sângereze, gros şi alburiu, culoarea albă contrastând puternic cu degetele lor. Când arborele începea să-şi închidă crăpătura supurândă, cicatrizându-şi rana, băştinaşii mutau găleţile din ce în ce mai sus, palmă cu palmă, legându-le din nou, cu sârme îndoite, pe după pom şi crestând din nou copacul. Iar arborele de cauciuc îşi relua cursul lacrimilor cele albe şi-şi accepta resemnat soarta de a fi supus zilnic caznelor dureroase.

Atâta timp cât îşi îndeplineau cota zilnică de butoiaşe pline cu lichidul alb lăptos, totul era bine pentru cei din trib.”

A doua nuvelă, intitulată Rază de lună, se petrece în China medievală, confruntată cu năvălirile mongole și condusă de împărați, considerați de origine divină. Personajul principal, odată înrolat în armata imperială, trece printr-o călătorie inițiatică, maturizându-se și schimbându-și destinul de om din popor prin forța minții sale.

Duc broasca spre Ju, ce stă aşezat, cu picioarele încrucişate, pe iarba de pe digul dintre orezării. E mare şi gras, cu burta revărsată spre pământ, ca o statuie a lui Buddha. Ochii oblici de abia i se mai văd, ascunşi în pomeţii umflaţi ai obrajilor, între care se zăreşte o mică mustăcioară, deasupra buzei de sus…

Ultima nuvelă, Pădurea de Tungsten, ne poartă până în Siberia contemporană, într-o aventură ușor magică, pe urmele unui așa-zis drog, creat din substanțele meteoritului prăbușit la Tunguska.

În lumina caldă şi galbenă, praful dănţuia misterios, magic, întrerupt brutal de mâinile mari ale lui Pyotr, ce meştereau, grăbite, în lemnul putred pe alocuri.”

Solul a devenit din ce în ce mai mlăştinos, iar turba de sub mine se mişcă şi se clătină, ca şi cum aş merge pe o saltea cu apă. …Deodată, cu un zgomot de cearceaf rupt, turba începe să cedeze şi se rupe de poteca ce o părăsisem acum câteva secunde. Iarba pârâie violent, iar solul pe care stau îşi pierde legătura cu poteca, oarecum solidă, pe care fugisem. Firavele rădăcini ale ierbii ce susţineau turba moale, se frâng sub greutatea mea. Pământul pe care stau se transformă, la propriu, într-un plaur, ce imediat începe să se scufunde în noroi.”

Vă las să descoperiți cartea și s-o apreciați la justa ei valoare. Iar dacă vreți să cunoașteți mai bine scriitorul și omul din spatele acestor nuvele, ce alte pasiuni mai are, în afară de scris, cum arată viața într-un golf din Țara Galilor sau cum se vede lumea contemporană din spatele volanului unui TIR, vă invit să-i citiți blogul!

Chemarea lui Kalangu se poate comanda online la https://www.editurahoffman.ro/literatura-contemporana/chemarea-lui-kalangu-mihai-preda.html

Ficțiune istorică românească – autori contemporani

Mulțumesc foarte mult că mă număr printre recomandările tale, Ana! Le recomand și pe celelalte – Bastardul nu am citit-o, însă o voi căuta…

adropofinspiration

Știu că sunt destui doritori de a citi ficțiune istorică românească, așa că am câteva propuneri pentru cei care vor să încerce scrieri apărute în anii recenți – cele mai vechi sunt deja cunoscute, presupun, marelui public.

Am procedat similar atunci când am scris despre fantasy românesc. Trebuie doar să menționez că acestor titluri li se adaugă, în permanență, noi descoperiri foarte bune, și la fel sunt convinsă că vor sta lucrurile și cu ficțiunea istorică.

Nu e un top, sunt cinci titluri de cinci stele, la care plusez cu un bonus. 🙂

Până la sfârșitul timpuluiRaluca Alina Iorga

O carte care m-a impresionat, nu numai fiindcă era roman de debut, dar și datorită documentării minuțioase și fineții scrierii. Cartea aduce în prim-plan figura lui Vlad III Basarab, prinț al Valahiei, domnitor cunoscut în istorie mai ales sub numele de Vlad Țepeș și figura care a stat…

View original post 640 more words

Recomandare de carte – Călătorie pe Amazon, de Eva Ibbotson

CĂLĂTORIE PE AMAZON

de Eva Ibbotson

(Editura Meteor Press, 2017)

Eva Ibbotson s-a născut la Viena, dar familia ei s-a refugiat în Anglia în urma anexării naziste a Austriei şi ea a fost trimisă la o şcoală cu internat. A început să scrie și să publice cât a stat acasă, să-și crească cei patru copii. Romanele ei au câştigat numeroase premii și au fost traduse în multe limbi.

Călătorie pe Amazon, un roman istoric de aventuri pentru copii și adolescenți, a câştigat Nestlé Gold Award şi a ocupat locul al doilea pe lista premiilor Whitbread Children’s Book of the Year şi Guardian Children’s Fiction Prize.

Cartea, potrivită în special pentru copii și adolescenți de 11-14 ani, are ca temă prietenia, natura și explorarea acesteia.

Maia, o fetiţă orfană din Anglia, este nerăbdătoare să ajungă la rudele ei din Brazilia, dintr-un oraș pe Amazon, și să-și cunoască cele două verișoare gemene, apropiate de vârsta ei. Va traversa oceanul împreună cu guvernanta, o fată bătrână cu alură severă, care o sperie, și cu un grup de actori ambulanți, care joacă Micul Lord și au un contract la teatrul din Manaus, exact orașul unde trebuie să ajungă și ea. Se împrietenește cu băiatul care joacă rolul micului lord…

Ajunsă la Manaus, descoperă că lucrurile nu sunt așa cum par și că a ajuns într-o atmosferă desprinsă din Cenușăreasa: verișoarele nesuferite nu o vor în preajma lor, rudele încearcă să trăiască într-o bulă exclusiv britanică în mijlocul junglei braziliene, totul e trist și sufocant pentru Maia… până își dă seama că, de fapt, guvernanta este de partea ei, că firea ei prietenoasă o face să câștige aliați importanți și să se împrietenească cu fiul unui explorator, căutat, la rândul lui, de detectivi particulari nesuferiți, care voiau să-l ducă înapoi în Anglia..

Rămâne să descoperiți singuri restul aventurilor, călătoria spectaculoasă pe Amazon, în inima unei lumi noi, extraordinare, cum băiatul din Micul Lord are norocul de a continua să-și joace rolul și ce se întâmplă cu Maia și nesuferitele verișoare gemene.

Eu am depășit demult vârsta căreia i-ar fi recomandată lectura cărții, și tot mi-a plăcut foarte mult!