Another possible sight of Vikings

Another historical theory about Vikings having been a part of Latino-American history… This one is a bit Southwards than mine, and no Quetzalcoatl/ Kukulkan / Viracocha involved, but still an Ecuadorian legend which might have meant a lot…

How much of the history we are learning is science, and how much speculation, fertile soil for the pen of historical fiction (and sometimes historical fantasy) writers? How much of it is written by the victors?

We can’t even guess…

Advertisements

List of the Gods and Their Spirit Animals

Norse Spiritualism

It is important to note that there are in fact countless gods, most of which, obviously, whose names are long forgotten. The gods have been worshiped since the Bronze Age, and most of what our ancient ancestors knew they didn’t write down. The gods are a complex and supreme people, and are therefore not limited to one attribute. They are multifaceted; no god is bound to one attribute or characteristic. In addition, they each have countless names and titles. Morrigan for example, is the primary goddess of autumn and a goddess of death, and is her Celtic or Gaelic name; her Nordic name being lost to us. Odin and Frigga’s family tree are the most well known and well remembered gods. As mentioned throughout this site, names and labels are not as important as respect of nature (Yggdrasil), the gods, and what the gods represent and hold domain over. The…

View original post 1,760 more words

Author Tips on Writing Historical Fiction

Because historical fiction matters!

A Writer of History

Historical Fiction Writing TipsToday I’ve selected authors’ tips on writing historical fiction from around the web.

From How to Write Historical Fiction: 7 Tips on Accuracy and Authenticity by Susanna Calkins author of A Murder at Rosamund’s Gate

  • Let the characters engage with the historical details – a variation on show don’t tell
  • Allow your characters to question and explore their place in society – doing so reveals the context of the times
  • Love the process, because readers will still find errors

From Seven Rules for Writing Historical Fiction by Elizabeth Crook author of The Night Journal: A Novel

  • Sweat the Small Stuff – small details allow readers to engage all senses in the past world you are building
  • Dump the Ballast – too much detail is a killer

10 Tips for Aspiring Historical Fiction Writers by Stephanie Dray author of Daughters of the Nile

  • Read historical fiction – sounds obvious doesn’t it but you…

View original post 229 more words

NaNoWriMo aproape de sfârşit

NaNoCana

Şi pentru că mai sunt câteva zile de noiembrie, scorul meu personal fiind strâns – încă nu ştiu dacă voi câştiga sau nu concursul – vă ofer un fragment dinAlte vâltori ale vieţii” :

Într-o zi, când mă întorceam dintr-o vizită la Celia, însoţită de fetele mele, care abia aşteptau să-i vadă pe finii noştri, m-am oprit în faţa unei brutării nou deschise, parcă nevenindu-mi să cred ce specialitate vedeam expusă:

– Nu se poate! Farinata! am rostit eu în genoveză, simţind cum timpul se întoarce şi eram din nou cu tuşa Ilinca la piaţă, sau în Genova republicană dinainte de blocadă, când foamea nu devenise încă etern tovarăş de viaţă al soldaţilor.

Specialitatea aceasta, din făină de năut, ulei şi apă, coaptă într-un vas special de cupru, numit “testo“, reprezenta secretul exclusiv al genovezilor. Nici în Piemont, nici în Toscana, în Veneţia sau în Cisalpină nu găsisem aşa ceva.

– Vă invit la o gustare inedită, din ţinuturile mele natale! le-am spus fetelor, în timp ce intram în brutărie.

Patronul avea spre cincizeci de ani. Soţia lui, cam de vârsta mea, îl ajuta să frământe. S-au bucurat să audă vorbă de acasă, şi i-a pufnit râsul când am întrebat dacă nu au cumva şi sos de nuci, altă specialitate căreia îi duceam dorul de douăzeci de ani. Aşa ne-am împrietenit cu familia Prandi. În timp ce stăteam de vorbă, împărţisem farinata între toate trei fetele. Copiii familiei Prandi, un băiat de aproape paisprezece ani şi o nea-stâmpărată de vreo unsprezece ani, începură să le ia la întrebări pe fetele mele înainte să apuce măcar să se prezinte. Se arătară extrem de jigniţi auzind că Tina şi Sofia răspund în toscană, deşi ei o înţelegeau cam în aceeaşi măsură ca ale mele genoveza.

– Dacă mama voastră ştie genoveza, voi de ce nu ştiţi? întrebă Carla, duşmănoasă.

– Ea s-a născut la Genova; noi aici, în Venice, Illinois! replică Tina, despre care Luigi spunea că moştenise apucăturile lui din şcoală.

– Păi atunci ce să te mai mire, surioară? făcu şi băiatul, dispreţuitor. Cum să ştie genoveză unele care stau cu veneţienii? Nu cumva aveţi şi porci de austrieci grămadă peste voi, la fel ca în Europa?

Cu siguranţă ele nu înţeleseseră toate cuvintele, însă nici nu ştiau de rivalitatea între cele două foste republici maritime. De ocupaţia austriacă, ştiau; întotdeauna în casa noastră se dezbătuseră ştirile fără ascunzişuri.

– În Europa este altceva, răspunse Sofia. Aceia sunt porci de ocupanţi, într-adevăr! Austriecii de aici sunt oameni cumsecade. Au fugit de împăratul lor, cum au fugit şi ai noştri de împăratul francezilor, care voia să cucerească lumea întreagă. Trude este colega mea de bancă şi ne înţelegem bine.

– Te pomeneşti că ştii şi veneţiană, continuă băiatul, pe acelaşi ton.

– Bineînţeles că şi veneţiană, şi toscană. Le învăţăm la şcoală pe amândouă. Mai ştim şi altele, dar asta nu te interesează pe tine! se zbârli Tina.

Fireşte că „mai ştiau şi altele”, din moment ce îşi petreceau timpul liber fie cu Lena Sina şi frăţiorul ei cel mai mic, Iorghi – Georges, cum fusese botezat de părintele Nunziato – fie cu verii lor cherokee, şi toţi copiii mei îmi moşteniseră talentul pentru limbi străine.

Fu rândul genovezilor să se uite unul la altul miraţi şi să lase politeţea deoparte. În timp ce Carla răspundea, ţepoasă, că ce folos de „altele” dacă nu ştiau genoveză, Corrado ne-a întrerupt discuţia ca să mă întrebe în limba lor:

– E adevărat că ele merg la şcoală, că învaţă toscana şi veneţiana?

– Da. Şi engleză, franceză, matematică, istorie, geografie – tot ce se mai învaţă într-o şcoală! Tu nu eşti la şcoală aici?

– Nu. Dar acasă am fost, vreo patru ani.

– De ce nu vorbesc genoveză fetele tale? se miră scignua Francesca.

– Nu mi-a trecut prin minte să le învăţ, fiindcă n-au cu cine vorbi. Sunteţi primii pe care îi văd din 1802 încoace. În casă vorbim toscana, soţul meu este pe jumătate toscan, pe jumătate veneţian. Voi nu v-aţi gândit să trimiteţi copiii la şcoală?

– Costă mult. M-am gândit la Florissant, la călugări, pentru Corrado, însă poate la anul, că acum, cheltuielile cu drumul, ratele la pământ, deschiderea brutăriei…

– O şcoală rurală înseamnă mai mult decât nimic, şi în primul rând ocazia ca amândoi copiii să înveţe engleza şi franceza. Până strângeţi bani suficienţi pentru ceea ce aveţi de gând, vă propun să îi lăsaţi să treacă râul în fiecare dimineaţă şi să vină împreună cu finele mele, Marie Louise şi Roxanne Gagnon, la şcoala rurală din Venice. Mă duc acum să le aduc pe fete şi pe părinţii lor, ca să ştiţi cu cine merg. Dacă sunteţi de acord, banii nu sunt o problemă. Două pâini pe zi de fiecare copil vor acoperi cheltuielile cu şcoala. Eventual câte o farinata în plus, din când în când, am râs eu, pofticioasă. Podarul s-ar putea să nu refuze nici el plata în pâine.

– Şi crezi că profesorii vor fi de acord? întrebă brutarul, cu speranţă în glas.

– Vorbiţi cu învăţătoarea, care altfel nu v-ar fi propus! am zâmbit eu, umflându-mă puţin în pene. Nu vor învăţa veneţiană, ci în orele acelea vor avea porţie dublă de franceză. Am însă o condiţie importantă, scignuo’ Baciccia, m-am întors spre tatăl care speram că-şi poate disciplina copiii, deşi nu auzisem cât de înverşunată fusese discuţia celor mici. Să nu aud comentarii despre veneţieni, genovezi, austrieci şi indieni, cu atât mai puţin şicane sau bătăi pe tema asta! Veneţienii au construit şcoala, austriecii plătesc şi ei, la fel ca toată lumea, învaţă acolo şi câţiva copii cherokee.

– O să le explic asta! Eşti sigură că nici veneţienii n-or să-i provoace?

– Dacă nu încep ei primii, sunt sigură că nu. Doar au venit spre vest auzind, seara, la focurile de tabără, balada mândrului genovez. Am trăit alături de ei aproape douăzeci de ani. Ştiu ei bine că învăţătoarea lor este genoveză.

– Cum, ai avut curajul să le cânţi încă de la început cântecele noastre?

– Da, şi cele ale Republicii.

De parcă ne-am fi înţeles din priviri, dorul de ţinuturile natale răscolindu-i şi pe ei, gura Francescăi s-a deschis, amintindu-şi strofe răzleţe:

„Mândre genovez, fă o fântână

Cu lanţ de aur şi găleată de argint

Ca frumoasa ta să vină să bea.

            Toate fetele vin să bea apă de acolo,

            Cea mai frumoasă nu vine,

            Tatăl ei o ţine închisă !”

Întâi eu, apoi şi soţul ei ne-am unit glasurile. Pe copii, şi ai mei şi ai lor, îi pufni râsul când ne auziră cântând împreună melodia veche. Cât de departe eşti, Genova mea dragă!

Pe Luigi îl pufni râsul când află că mi se va mări numărul elevilor, şi privirea lui spunea ce auzisem cu voce tare cu alte ocazii: „Păi sigur, numai tu erai în stare să aduni veneţieni şi genovezi sub acelaşi acoperiş…!”

– Într-adevăr, numai eu aş fi fost în stare să pun capăt, aici, rivalităţilor multiseculare, i-am replicat. Suntem cu toţii americani şi nu contează ce limbă vorbeşte fiecare acasă.

Odată cu sosirea genovezilor, se mai lega încă un colţ deşirat din inima mea. Abia aşteptam să mă întâlnesc cu ei din nou, să-mi povestească cum fusese şi în 1814, şi câte altele.

The Origins Of English

Because languages are always important for a writer!

Nicholas C. Rossis

TED-Ed Original lessons feature the words and ideas of educators brought to life by professional animators. Educator Claire Bowern and Director Patrick Smith have produced a great little film that explains the origins of English. As they explain, when we talk about ‘English’, we often think of it as a single language. But what do the dialects spoken in dozens of countries around the world have in common with each other, or with the writings of Chaucer? The Origins Of English traces the language from the present day back to its ancient roots, showing how English has evolved through generations of speakers.

Going Further Back

However, illustrator Minna Sundberg went even further back. She has captured in an elegant infographic a linguistic tree which reveals some fascinating links between different tongues, illustrating how most of the different languages we speak today can actually be placed in only a couple of groups by their…

View original post 121 more words

The Sea Queen of Connacht

Tales of the Wild Atlantic Way

The Pirate Queen, Grace O’Malley by Tracy Feldman

 Tá Gráinne Mhaol ag teacht thar sáile,
Óglaigh armtha léi mar gharda.

Gráinne Mhaol is coming over the sea,
Armed warriors as her guard.

—  Óró Sé do Bheatha ‘Bhaile, by Padraig Pearse (1914)

The castle on Clare Island had a perfect view. When she stood on its ramparts and looked eastwards, she could see the mainland ahead of her, Achill Island to her left, the holy island of Caher to her right, and the restless seas running between them. Her clan, the O’Malleys, controlled these waters; their motto was “powerful by land and sea”.

Her name was Gráinne Ní Mháille. The English would call her Grace O’Malley. She had grown up on Clare Island,  and as a child she’d asked her father to bring her on a journey to Spain with him. He told her that her long hair would get…

View original post 836 more words

The Girl in the Tower

Love Irish mythology!

Tales of the Wild Atlantic Way

Photo of Tory Island Cliffs by Sara Everett, licensed under Creative Commons

Eithne wandered to her bedroom window, rubbing her eyes and trying to make sense of the strange dream she’d just had. From this height, she could see the rocky cliffs and, if she listened carefully, could hear the crashing of waves far below.

One of her maids had already started to air out her sheets, while another placed her breakfast porridge on the table. This tower, all of its storeys apart from the ground, was the only space she had ever known. Her maids — twelve of them in all — were the only people she had ever known. She didn’t even remember her father, who had placed her here when she was a small child.

So who was that person in her dream, with the oddly-deep voice and the oddly-square jaw? Was it some kind of…

View original post 755 more words