HOTEL NAȚIONAL
de Stavros Christodoulou
246 pag.
Editura Omonia, 2022 – Biblioteca de Literatură Neoelenă
ISBN 978-606-8916-27-9
Traducere: Christina Christodoulou-Todea
Cuvânt înainte – Chrysa Fanti
Stavros Christodoulou, jurnalist și scriitor cipriot contemporan, este absolvent de drept. „Hotel Național” este romanul său de debut, apărut în anul 2016 și inclus pe lista scurtă a Premiilor de Stat pentru Literatură în Cipru. Următorul roman, apărut în anul 2018, intitulat „Ziua când râul a înghețat”, a fost încununat cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene în 2020 și cu Premiul de Stat pentru Roman în Cipru. Al treilea roman, „Istoria în trei trepte”, a apărut în anul 2020. De asemenea, a publicat proză scurtă în antologii naționale și europene.
Romanul „Hotel Național” are ca subiect căderea comunismului în România și în toată Europa de Est, cu consecințe asupra vieții oamenilor, în special a celor care au crezut în idealurile acestea și au luptat pentru ele, pentru ca socialismul înfăptuit efectiv să nu mai semene cu cel pentru care s-au sacrificat.
În cuvântul la ediția românească autorul își prezintă explicit intenția: „În plan secundar mustesc toate acele întrebări, căutări, speranțe dezmințite și dezamăgiri legate de romantismul unei ideologii zdrobite în aparatul de represiune al puterii de stat. Nu este vorba de un roman istoric în sensul strict al termenului. Istoria este protagonistul invizibil al romanului, întrucât evenimentele istorice determină în mod decisiv viața eroilor”.
Nu întâmplător, personajele principale sunt refugiații greci din România și prietenul lor cipriot, Grigoris Mihail, trimis de Partidul Comunist din Cipru la școala de partid care funcționa în anii 1950 în România.
Prin prietenia cu Thodoris Kyrizis, refugiat politic grec, Grigoris cunoaște îndeaproape viața comunității refugiaților politici greci, frământată de schimbările și schismele politice la nivelul blocului socialist, în general, precum și de dificultatea de adaptare la cultura și viața unei noi țări:
„În asemenea momente, nu mai recunosc nimic în jurul meu. …Până și pomii, în țara asta sunt deosebiți. La noi în țară, nu țin minte dacă am mai spus, nu sunt atât de semeți și nici frunzele nu freamătă precum cele de aici…”
Învață limba română, își găsesc de lucru, cu sprijinul Partidului, desigur, totuși, în comunitatea lor, grecii încearcă să recreeze, în măsura posibilităților, atmosfera de acasă și tradițiile specifice de sărbătoare:
„Se strânseseră cu toții în casa familiei Vaimalis, să serbeze venirea Noului An. …Căpitanul meșteșugise un vapor, asemănător cu cele de acasă, și-i pusese luminițe care se aprindeau și se stingeau pe catarge.”
Tânărul cipriot este racolat de securitatea română, căreia este nevoit să îi furnizeze informații toată viața, cu toate că, în diferite etape ale vieții, ca soț și tată, ar dori să iasă din această combinație, dar i se explică faptul că nu există retragere. Cu sprijinul regimului Ceaușescu devine un prosper om de afaceri în Cipru, însă legăturile de afaceri și politice i se dictează de la București, unde trebuie să revină în fiecare vară pentru a raporta celui care l-a recrutat ce s-a întâmplat în cercurile în care se învârtește. Problemele politice din Cipru din anul 1974 îl prind în București, fiind nevoit să rămână câteva luni, până la stabilizarea situației acolo.
Prietenul lui,Thodoris Kyrizis, este printre primii care înțeleg prăpastia dintre idealurile pentru care luptaseră și realitățile societății socialiste, ceea ce îl face să devină indezirabil pentru comunitatea deja afectată de scindarea Partidului Comunist Grec în facțiuni și de poziția privind intervențiile sovietice de la Budapesta și Praga.
„- Eu am luptat pentru ideologia asta și știi că nu vorbesc metaforic, răspunse Thodoris, justificându-se ca și când ar fi intrat în apărare. De copil, în munți, pentru… Trăiesc zi de zi pentru ce am luptat și nu sunt sigur dacă temeliile pe care construim sunt bine puse.
…Tovarășe Ceaușescu, ne-ai castrat visele! Îți spun eu, cel găzduit în țara dumitale, Theodoros Kyrizis, eu… apatrid cu spirit liber!”
Grigoris se îndepărtează de el, atât din cauza modului cum privea fiecare încrederea în partid și în valorile socialiste, cât și a faptului că ajung să aibă o aventură adulterină cu aceeași femeie, o tânără ospătăriță de la Hotel Național.
Odată cu schimbările politice din Grecia din anul 1977, când au fost amnistiați foștii partizani, refugiați în alte țări, și, în paralel, cu accentuarea lipsurilor materiale în România și a evoluției negative a modului de punere în aplicare a ideilor socialiste, o mare parte din refugiații greci, care sufereau de dorul de ținuturile natale, a dorit să se întoarcă în Grecia.
O parte au făcut-o, cu suferințe, descoperind că rămân etern inadaptați la noua societate, cum ar fi familia care stătuse în Uniunea Sovietică, la Tașkent, și se întorseseră la bătrânețe, locuind într-o cămăruță închiriată, în Atena, și plângând în fiecare seară. Proprietăreasa și cei din jur îi vedea ca fiind ruși, deși ei erau greci, iar bărbatul, neputându-se adapta, căzuse în patima băuturii.
Alții, printre care și familia lui Thodoris, s-au reîntors în România, care le devenise patrie de treizeci de ani, constatând că mai nimic în țara lor nu mai era cum își aminteau ei, rudele pe care le lăsaseră în urmă împărțiseră pământul fără ei, se instalaseră în casele părintești pe care le refăcuseră din munca lor și nu-i primeau bine. În plus, oamenii care munciseră o viață în România, aveau pensie acolo, nu în Grecia, iar regimul Ceaușescu nu permitea transferul pensiilor în altă țară, deci nu ar fi avut din ce trăi, dacă plecau înapoi în patrie:
„Nimic nu mai era ca înainte. Nici ea, nici Thodoris, nici Salonicul, de unde plecaseră când erau copilandri amândoi. În duminica aceea din noiembrie 1977, cu o săptămână înaintea alegerilor la care se ajunsese datorită lui Karamanlis, Thalia a văzut că i se deschide în față cea mai mare nenorocire: descoperirea că nu mai aparții nicăieri.
-Aici nu ne vor.
Oameni suspendați peste prăpastia istoriei. Inundați de vise care se dovediseră a fi iluzii deșarte.
-Am terminat. Aici nu ne vor. Acolo nu-i vrem noi. Iar eu nu mai am putere pentru alte minciuni.”
Deși nu-l mai voia pe Ceaușescu și regimul lui, Thodoris s-a întors în România, după o tristă vizită în Grecia, care îi devenise la fel de străină ca frații lui. Iar când a început Revoluția, doisprezece ani mai târziu, a ieșit și el în stradă, împreună cu prietenul lui, Stamatis, cu toată împotrivirea soției, speriate.
În roman, pierderea idealurilor politice, coroborată cu invalidarea socială a unor vieți tumultuoase, intensifică neliniștea existențială, înstrăinarea și sentimentul vinovăției personale, ducând la singurătate resimțită de fiecare personaj în parte, la senzația de zădărnicie a eforturilor și a vieții. Și totuși, în ultimii ani ai socialismului, când fiul lui Grigoris, deja student, face o vizită la București și Thodoris îi arată totul așa cum era, bătrânul fost partizan grec îi răspunde, cu sinceritate, despre idealurile pierdute ale socialismului:
„- Cât privește ce m-ai întrebat dimineață… dacă merita… Și totuși a meritat. Pe cât de absurd poate să ți se pară, îți spun sincer că a meritat efortul. Căci noi am trăit zece vieți deodată. Vieți pline, fie ele și dureroase.”
Se regăsesc, probabil, generații întregi în cuvintele acestea.
Peste ani, în iulie 2014, Grigoris Mihail revine la București, retrăind momente petrecute aici din anii când „visase o altfel de viață” și constatând, cu amărăciune, rezultatele total diferite ale evoluției societății pre și post revoluționare. Între timp, Hotelul Național, odinioară cu circuit închis, al Partidului Comunist, a devenit o ruină privatizată, Thodoris a murit, iar văduva lui, bătrână și ea, a rămas singură, urând tot ceea ce i-a constrâns viața…
Recomand acest roman, descris de un profesionist al condeiului, care se petrece în special în Bucureștiul anilor socialismului, tuturor celor interesați de perioada respectivă. Ca om care a trăit o parte din acești ani și a văzut și la românii generațiilor de vârsta protagoniștilor sau cu câțiva ani mai mari, care fuseseră membri UTC în ilegalitate sau care au crescut odată cu ideile socialismului și au crezut în ele, aceeași amară deziluzie a transformării ideilor pentru care s-au sacrificat în realități total diferite, am apreciat în mod deosebit stilul scriitorului.
Corabia cu gânduri a Marinei Costa - Marina Costa s shipload of thoughts 
You must be logged in to post a comment.