What is the elusive literary success?

marketing school business ideaPhoto by Gerd Altmann on Pexels.com

This month made me think more about the elusive literary success. Now, who wouldn’t want to live from selling their novels, and having a yacht, a shelf of magazines with their interviews inside and so on? Just that it is merely a dream I would fall from my bed and wake up as a consequence of it. And, sincerely, it is not my realistic dream. An impossible one, maybe – the “what if?” category stories are made of.

On a NaNoWriMo November, success would mean at least 50,000 words at the end of the month and a winner certificate. (Failed this year. A bit less than 20,000 words and no way to finish the novel which was 75% written at the beginning of the month… But, of course, I’ll keep writing and I’ll finish it – and the 3 or 4 subsequent volumes of the series, some time next year.)

Day 30 writing badge.jpg

Yes, I wrote every day, all the month, even if not every day at the NaNo novel (some days I corrected the 3 books which have appeared this month). And it may count for something, even if not for NaNo….

For some writers, success means getting paid for writing and not needing a proper job/ career for paying bills. I don’t see things this way. I am retired. I had a job in project management/ European Affairs, I have brought enough EU funds to my country, now it’s the time for the younger colleague to assert themselves. The pension is what pays my bills. I write from passion, because my stories want out of my head and on paper/ screen, to arrive to other people. When it will feel like a second profession, I’ll give it up, because it would mean something got wrong inside me in the meanwhile.

For me, success is about finishing a story and having it read, understood, appreciated. I know that not everyone would like my writing, exactly how I don’t like some good writers’, because I don’t resound with their stories, but I believe that each writer has her readers/ fans. I know some people are waiting for my novels to be published, and this is a success. I have reviews and chronicles, and this is success. I have a fan who sends me every year a knitted doll. All these mean success and appreciation. It doesn’t matter that it is at small scale.

It was a success to have some of my books displayed at the international book fair, even if there weren’t many sold. How could they compete with the big titles and price reductions at the big publishing houses? How would they be chosen, if not by someone who knew already about my name and my writing style? Not many people gamble on reading books by new Romanian contemporary writers…

It was a success to receive two literary prizes and to qualify for being published in anthologies for poetry and short fiction, even in the cases that I didn’t win a prize, because, naturally, others were better. Actually, in 3 years and a half from the literary debut, having ten published books (yes, the tenth is on the way, still in December!) and works in 7 anthologies (I think) and in several issues of 3-4 literary magazines, is more of a success than I’d think…

Of course I’d wish for more readers, for my books to be easier to discover by the readers… For more chronicles too, in order to be able to fill the form for the National Writers’ Union. But things will come in their own time, if they are meant to come. I am not a genius, just an average writer among many YA writers. It is enough, because people need books like mine, exactly how they need many other kinds of books. And success doesn’t always mean laurels and a money rain. (Or, well, a more suitable kind of rain for certain writers like me).

 

 

 

Blogul meu împlinește 5 ani! My blog is 5 years old!

lighted happy birthday candles

Photo by rawpixel.com on Pexels.com

This post will be both in English and in Romanian, because I have both national and international followers and I use to write in the blog, alternatively, in English and Romanian, according to the subjects.

On 22-nd of November 2014 I opened this blog… by mistake. At that moment, I expected it to do what it cannot, to look something like a forum thread and if I post the first instalment to a story, the following ones to look one from the other like in a forum thread, just written by only one person. In that moment, I had some big plans with it… but, of course, it couldn’t look as I wanted, so after posting one story in 5 instalments (a story which got published in early 2019 as the last one of the short stories collection titled “The Mercenary’s Fate and other destinies”) I was very disappointed and I stopped writing in it for 4 months.

Afterwards, I reblogged some interesting posts, I copied here some of my RPG – related musings… and, from time to time, I remembered I had a blog, which covered largely my interests. (To my shock, some of the reblogged posts aren’t available anymore for reading… and I can’t understand why). I started writing for a Romanian audience too mostly after publishing my debut novel. Then I got Romanian followers too, and now, since my RPG years are drawing to an end, I noticed I have been writing more in Romanian recently.

A blog with all kind of ideas, music, literature, RPGs and traditions from all over the world – this is what characterizes me. Many happy returns, my little blog! And many more followers, out of which several to become my friends!

open birthday greeting card near pen

Photo by Giftpundits.com on Pexels.com

Acest articol este scris și în română, și în engleză, fiindcă am cititori de ambele limbi și  pe blogul meu sunt unele articole în engleză, altele în română, în funcție de subiectul abordat.

Pe 22 noiembrie 2014 am deschis acest blog… din greșeală. La momentul respectiv, mă așteptam de la el să facă… ce nu putea, ce nu fusese programat să facă. L-aș fi vrut să arate cumva mai apropiat de un articol de forum, și dacă postam prima parte a unei povestiri, mă așteptam ca celelalte să se arate provenind din aceea, nu fiecare separat, ci similar unui articol de forum, doar scris de o singură persoană, nu de mai multe. Aveam planuri mari pentru el, în momentul acela… dar, fiindcă nu putea să arate cum l-aș fi vrut eu, după ce am postat o povestire în 5 posturi (care, la începutul anului 2019, a fost publicată ca ultima dintre textele de proză scurtă din volumul “Soarta mercenarului și alte destine”) am fost foarte dezamăgită și nu am mai scris nimic aici timp de 4 luni.

După aceea, am repostat ce mi s-a părut interesant pe la alții, am copiat aici unele dintre gândurile mele legate de jocurile de rol (povești interactive) …și, din când în când, mi-am amintit că am un blog, referitor la multiplele mele pasiuni. (Sunt șocată să constat că unele dintre reblogurile mele nu mai sunt disponibile pentru a fi citite, așa că a trebuit să le șterg. Nu înțeleg de ce nu mai erau disponibile). Am început să scriu și pentru o audiență de limbă română  în special după ce am publicat romanul meu de debut. Pe urmă, am adunat și cititori de limbă română. Acum, că vremea mea pentru jocuri de rol se apropie de sfârșit, observ că în ultima vreme am scris mai mult în română.

Un blog cu tot felul de idei, muzică, literatură, jocuri de rol și tradiții din toată lumea – asta mă caracterizează. La mulți ani, blogușor! Și cât mai mulți cititori, dintre care cât mai mulți să-mi devină prieteni!

NaNoWriMo la jumătate

Day 15 writing badge.jpg

Au fost 15 zile de scris neîntrerupt, într-adevăr, la ÎNGERUL CU SABIE, deși fără spor. Abia am depășit 10.000 de cuvinte, ceea ce înseamnă cu siguranță că nu voi câștiga anul acesta concursul. Ei, și ce? Am reușit să scriu în fiecare zi, fie și 200 cuvinte, dacă nu s-a putut mai mult. În alți ani, se va putea, fără stress și greutăți de genul care șterg inspirația din minte. Și, cu siguranță, întotdeauna termin ceea ce am început, chiar dacă mai târziu decât ar fi trebuit.

M-am oprit, temporar, din roman pentru a corecta, în zilele de 16-17, pentru bun de tipar, ediția a doua din ECHIPAJUL, astfel încât să am câteva volume expuse la GAUDEAMUS, la standul Uniunii Ellene. (Da, sunt acolo!)

Da, știți că de anul acesta sunt și coordonator local NaNoWriMo. Am reușit să ne întâlnim de două ori până acum, câțiva care încearcă pentru prima dată și cu mine.

În prima duminică a lunii, am fost cinci magnifici, la ceainăria Bohemia Tea House. E treaba lor să spună dacă le-a plăcut sau nu – că, între timp, una dintre ele, Simona, s-a hotărât să se retragă, până la anul, considerându-se nepregătită pentru o astfel de încercare.

NaNofive magnificent 2019-11-03

Da, după cum vedeți, există și un sultan printre cadâne!

Aceasta a fost trusa inițială oferită participanților – calendarul, un mini-extemporal hazliu de 5 minute, care să ne încălzească atmosfera, un volum de proză scurtă – cine scrie și perseverează, poate ajunge să și publice!) și, pentru stimularea inspirației, ceai și ciocolată. Totul, cu multă dragoste și cu răbdarea de a răspunde la întrebări de diverse genuri.NaNo goodie bag 2019-11-03

A doua întâlnire, cam matinală, ne-a găsit în număr mai restrâns, însă la fel de entuziaști. Am discutat despre progresul fiecăruia, Mihai ne-a citit o povestire SF amuzantă și ne-am spus părerea, eu i-am invitat pe 24 la Gaudeamus, la lansarea noului meu volum de proză scurtă.

Bucharest Nano Pauls 2019-11-10

Sperăm să ne întâlnim din nou la începutul lunii decembrie, în număr mai mare, să sărbătorim câștigătorii! Nu voi fi printre ei, nu pot face față, în condițiile actuale, unui ritm creativ susținut.

Vă ofer, totuși, un citat din Îngerul cu Sabie:

Don Guillen, un om de vreo patruzeci de ani, nou venit la bord, avea propriile temeri. Încă nu știa sigur ce să creadă despre echipajul de pirați în care nimerise. Semnase articolele; îi surâdea să aibă o parte și jumătate, dacă expedițiile se dovedeau cu succes. În afara faptului că toți erau egali, ceea ce i se părea curios, și că avea de tratat negri, indieni și albi de toate națiile, inclusiv o femeie, cei care discutaseră cu el, în spaniolă ori franceză, păruseră să nu se deosebească cu mult de ofițerii de cart, cu care își petrecea timpul liber pe navele pe care servise înainte. Gândindu-se drept, regulamentul piraților părea mai blând… dar libertatea putea avea un preț, în ștreang. Riscuri și avantaje… Auzise că pirații erau cruzi, neciopliți, mincinoși, în toate felurile. Ce citise în articolele înțelegerii semnate și ce văzuse după terminarea luptei nu se reflecta așa. Rămânea de văzut dacă se va adapta printre ei.

De la o vreme, grijile îi căpătară nuanțe noi. Ce putere avea navigatorul acesta la bord, de-și convinsese căpitanul să-l lase să ajute la infirmerie? Nici don Alfonso, nici alt căpitan dintre cei mulți sub care navigase în vreo zece ani de când alesese marea, nu ar fi acceptat așa ceva. (E drept, nici piloții sau asistenții acestora nu s-ar fi oferit, nepricepându-se. Acesta, măcar, îi dovedise că putea fi, practic, de ajutor – și apoi, era direct interesat, femeia lui numărându-se printre răniți.)

Cum să-i spună unui iubit atent că aleasa lui va muri în curând? Dacă îl va costa și pe el viața, această îndrăzneală? Mai ales că-i auzise pe ceilalți numindu-l Ange au Sabre, deși tânărul se prezentase, simplu, Angel.

Din păcate, văzuse suficienți răniți cu fierbințeala irlandezei. Rana nu i se vindeca bine. Avea, înăuntru, umori otrăvite. Prinseseră plămânul. Doctorul făcuse tot ce știa ca să echilibreze umorile și s-o scape. Îi lăsase sânge, îi dăduse purgative, degeaba. Starea femeii se înrăutățea. Iubitul ei se încăpățâna să spere, să nege inevitabilul. Putea fi el cel care să-l aducă la realitate?

Ieși puțin pe punte, la aer. Se lăsa amurgul. Spre norocul lui, căpitanul, căruia îi jurase credință de curând, era și el acolo. Îl salută, după care îl întrebă:

– Când ajungem la destinație?

– În funcție de vânt, în două –trei zile ancorăm în Basse Terre. Cum se simt răniții?

– Mă tem că mai pierdem doi zilele astea. Femeia rănită în plămân și băiatul căruia a trebuit să-i tăiem piciorul nu rezistă, șopti el, sperând să fie auzit doar de căpitan. Iar dumneavoastră aflați primul, adăugă. Am făcut tot ce am putut. Dumnezeu are lista lui…

Sol se prinse de balustradă, de parcă vestea tristă ar fi fost gata să-l dărâme. Știa că niciun om nu poate șterge, nici adăuga, pe lista aceea, un nume scris în cer. Dar una era să moară omul pe loc, în luptă, și alta după câteva zile de negocieri cu cea cu coasa. I se părea o moarte urâtă, la fel de urâtă ca cea datorată unei molime.

Lume, lume, s-a deschis biblioteca virtuală tulceană www.tulceacultural.ro

Interesant.

MISTERELE DUNARII


Stimați tulceni, începând de vineri 18 octombrie 2019, s-a deschis biblioteca on-line a Tulcei, la adresa http://www.tulceacultural.ro cu program non-stop: 7/7, 24/24… Deocamdată se poate citi aproape toată colecția revistei culturale „Steaua Dobrogei”, seria 1999-2012., însumând 18 numere și 4000 de pagini urmând, ca în perioada imediat următoare să se adauge alte reviste, ziare și chiar cărți. Pentru că subtitlul bibliotecii virtuale este „loc de pescuit cultură tulceană”, musai o să vă ținem la curent și cu locurile și datele unde „dă” cel mai bine cultura. Intrarea gratuită, ieșirea la fel. Dați click pe imaginea de sus, sau pe linkul de mai jos. Pentru a „frunzări” o revistă, click pe coperta numărului care vă interesează, apoi pe cuprins și după câteva clipe de așteptare se va deschide conținutul. Bibliotecă administrată de MistereleDunării. Dacă sunt probleme tehnice, nu ezitați se ne anunțați. Dacă se oprește curentul sau internetul, nu avem nici…

View original post 7 more words

The Fire That Sunk The Titanic

Very interesting!

Nicholas C. Rossis

Titanic | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's booksWhat’s that you say, it was an iceberg which sank the Titanic? Sure, but why did the iceberg cut through the ship’s steel like it was hot butter? Senan Molony, Titanic expert and author of Titanic: why she collided, why she sank, why she should never have sailed, believes he has the answer: a fire that burned for days, possibly weeks, inside the ship had weakened the hull and bulkheads.

Amazingly enough, this fire was still burning when the Titanic sailed. Even worse, the ship’s crew knew of this but was under intense pressure to sail anyway… and they did.

A fatal shot

As History 101 explains, the new information was unearthed by Molony in 2017, when a photo album was discovered in an attic that held never-before-seen photographs of the Titanic before its maiden voyage. As he spoke to photo album owner, Titanic enthusiast Steve Raffield, Molony saw…

View original post 2,242 more words

Prin Albania pitorească

Si eu m-am indragostit de Albania la prima vedere. Imi place si muzica albaneza. Ma bucur ca ai ales ceva reprezentativ. Eu recomand, pe Youtube, sa ascultati si Eli Fara! Ea e preferata mea. Si serenadele din Korcea, au influentele italienilor pe care i-au avut gramada peste ei o vreme, in istorie…

Versiunea mea asupra Albaniei este în versuri, din volumul DRUMURI ȘI DORURI:

Cuib de vulturi

În Balcani și-au clădit

cuib de vulturi

încă de când țineau piept romanilor.

Doar că nici vulturul nu poate învinge

un stol de acvile fermecate

cu sânge de lupoaică și de pasăre phoenix.

E o artă să supraviețuiești

când istoria te trece

la “alte teritorii cucerite.”

Fecioarele rămase fără sprijin

puteau face jurământ de castitate

pentru a trăi bărbătește,

într-o lume a bărbaților.

S-au ridicat împotriva Bizanțului,

împotriva Semilunii

și a fascismului,

dar tăvălugul istoriei

a trecut peste țara lor frumoasă

de fiecare dată.

Istoria e vie

pe drumurile de munte ale Albaniei,

oamenii prietenoși și primitori

pentru cei ce vin cu inima deschisă,

și țara renaște a mia oară,

vultur cu strămoși Phoenix.

Turism si cultura in Balcani

Iata ca a venit timpul sa ne indreptam spre o noua destinatie din spatiul balcanic si mediteranean si de data aceasta nu, nu e vorba despre Grecia, care ramane tara mea de suflet si nici despre Bulgaria vecina, ci despre tara care a avut cel mai sever regim comunist si care a fost vreme indelungata considerata cea mai saraca din Europa, e vorba despre Albania !

Supranumita si Tara Vulturilor, Albania este situata in vestul Balcanilor, printre vecinii sai aflandu-se Grecia,Serbia si Macedonia de Nord si fiind destul de aproape si de Italia. Are caracteristici unicat, deoarece este singurul stat european in care se imbina armonios ortodoxia cu islamul, iar acest lucru se datoreaza in buna masura si faptului ca albanezii nu sunt niste credinciosi fanatici, in schimb sunt cunoscuti ca fiind foarte nationalisti si patrioti. Auzisem o data la TV intr-un documentar un lucru care mi-a ramas bine intiparit…

View original post 372 more words