Ten years BEFORE THE MAST coming to a close

It happens, from time to time,
that rivers join, only to part again;
this lessens in no way those days and nights
when they flowed as one river.
Part now as waters do; part quietly,
in loving kindness,
without doing harm;
move on serenely into newer days,
and newer nights,
and newer ways
of flowing.
Amen.

(SEPARATION, by Suzette Haden Elgin)

Since this blog, when I decided what to do with it after having started it by mistake, was first dedicated to roleplaying games- related musings, here is my parting letter to the beloved crew of the site I have led during three volumes (or, rather, in three sequel-incarnations).

Who can forget the ten years passed since that Transfiguration holiday chosen as the official opening date of “Before the Mast”? Three years and a half spent on Invisionfree, in the story year 1719, four years and a half spent on jcink, in the second year of our story, 1720, and about two years on our third volume, CARIBBEAN DAWN. Ten years of pouring our love for the Age of Sail and my knowledge about the era into a coherent story to be written with others have passed, and the story has built up to an epic Caribbean saga. Thank you, all of you very much for keeping faithful to us! None of our achievements would have been possible without your constant help and contribution – all of you, those present now and those present a while ago.

I can’t list here all the writing partners that have imprinted their mark on our story but left the site during our eight years BEFORE THE MAST and two under a new CARIBBEAN DAWN. They and their contribution to our story is cherished. Most characters got a meaningful departure and will be remembered by the other characters and writing partners.

I think we don’t need anymore a list of active writers and characters, since these are who we have been, not receiving fresh blood for a while. Just a shout-out to JOELLE and JOUKO, who had been the first to complete their stories. Congratulations!

I am offering my warmest thanks, indiscriminately, to all the crew of “Caribbean Dawn”, who had been sticking with us until the end and to all those that have sailed with us BEFORE THE MAST through the good and bad, holding on the rigging, for all that you have done to make our story an interesting one, because only your continued and dedicated participation in writing our story has allowed our writing community to flourish. I consider you all to be my friends, and you all, even those who have left, mean a lot to me. My door, my heart and my e-mail are always open to you all. Thank you very much for keeping with us till the end! Don’t forget that, now and later, anytime, for you my e-mail and my FB are always open for you. (The Discord too, until I get bored of it and give it up, because I won’t open a new site, ever…. and I doubt that I’d ever roleplay again too, even if this might have a 5% chance if I really love the story and I feel inspired).

During these ten years, we have witnessed writing partners graduating high school and Uni, getting their first work place, getting married or having children, rejoicing for their milestones. We have witnessed character growth, story growth and brainstorming. I think all of us have learnt something from this site which wasn’t exactly like the many others around them, and we are richer in soul and mind due to our international exchanges of opinions and knowledge. We have grown, each of us, both together and apart, and now that it is time to leave behind a completed story, we are ready to fly and soar for new goals in life. Good luck! We have built together memories which I hope would stand the passing of the time.

We have been productive – up to 6-th of August 2020, the cut-off date for any statistics, in ten years BEFORE THE MAST and under the CARIBBEAN DAWN, after having deleted the ballast – OOC posts, unfinished bios, advertisements, etc. -we have written over 30,200 posts in 1,402 threads, on 3 sites, out of which only 54 abandoned threads (3.9%) – a good score, given that in most RPGs, unfinished threads are more common than finished ones. [i]We do finish the stories we start, unless exceptional circumstances!

The statistics are as follows: For Before the Mast 1719 we wrote over 16,500 posts in 705 threads, out of which 31 (i.e. 4.4%) abandoned threads. For Before the Mast 1720 we wrote over 11,500 posts in 552 threads, out of which 535 completed and only 17 (3.1 %) archived threads. For Caribbean Dawn we wrote over 2,200 posts in 145 threads, out of which 139 completed and only 6 (3.8%) archived threads.

That is a success! Also, it is a success that our story is complete. Only one epilogue was started and not finished, going under the unfinished stories. A few others remained untold, but the fate of some characters is meant to remain forever a mystery. THIS IS THE SUMMARY of our ten years BEFORE THE MAST and under the CARIBBEAN DAWN. And this is a damn good work, I might say – and a Fleet Admiral is usually reserved with praise…

And now, after having counted our blessings, I wish you a nice summertime – or, well, what’s left of it, and as nice as this strange year affected by a very annoying pandemic can be – and lots of success in all your further endeavours. Mine are counted in books and literary prizes…

I am offering my warmest thanks, indiscriminately, to all the crew of “Caribbean Dawn”, who had been sticking with us until the end and to all those that have sailed with us BEFORE THE MAST through the good and bad, holding on the rigging, for all that you have done to make our story an interesting one, because only your continued and dedicated participation in writing our story has allowed our writing community to flourish. I consider you all to be my friends, and you all, even those who have left, mean a lot to me. My door, my heart and my e-mail are always open to you all. Thank you very much for keeping with us till the end! Don’t forget that, now and later, anytime, for you my e-mail and my FB are always open for you. (The Discord too, until I get bored of it and give it up, because I won’t open a new site, ever…. and I doubt that I’d ever roleplay again too, even if this might have a 5% chance if I really love the story and I feel inspired).

During these ten years, we have witnessed writing partners graduating high school and Uni, getting their first work place, getting married or having children, rejoicing for their milestones. We have witnessed character growth, story growth and brainstorming. I think all of us have learnt something from this site which wasn’t exactly like the many others around them, and we are richer in soul and mind due to our international exchanges of opinions and knowledge. We have grown, each of us, both together and apart, and now that it is time to leave behind a completed story, we are ready to fly and soar for new goals in life. Good luck! We have built together memories which I hope would stand the passing of the time.

Of course, we can leave only with the TRADITIONAL SEA SHANTY appropriate for a ship being paid off – her being, in our case, our beloved site:

Oh, the times were hard and the wages are low,
(Leave her, Johnny, leave her!)
I guess it’s time for us to go,
(And it’s time for us to leave her!)

Leave her, Johnny, leave her
Oh leave her, Johnny, leave her
For the voyage is done, and the winds don’t blow
and it’s time for us to leave her.

Oh the wind was foul an the sea ran high
Leave her, johnny, leave her
She shipped it green an’ none went by
An’ it’s time for us to leave her.

She would not wear and she would not stay
(Leave her, Johnny, leave her!)
She shipped great seas both night and day
(And it’s time for us to leave her!)

Now I thought I hear the old man say
leave her Johnny, leave her
Just one more pull and then belay
and it’s time for us to leave her.

The sails all furled, our work is done,
(Leave her, Johnny, leave her!)
and now ashore we’ll take our rum
and it’s time for us to leave her.

What is the elusive literary success?

marketing school business ideaPhoto by Gerd Altmann on Pexels.com

This month made me think more about the elusive literary success. Now, who wouldn’t want to live from selling their novels, and having a yacht, a shelf of magazines with their interviews inside and so on? Just that it is merely a dream I would fall from my bed and wake up as a consequence of it. And, sincerely, it is not my realistic dream. An impossible one, maybe – the “what if?” category stories are made of.

On a NaNoWriMo November, success would mean at least 50,000 words at the end of the month and a winner certificate. (Failed this year. A bit less than 20,000 words and no way to finish the novel which was 75% written at the beginning of the month… But, of course, I’ll keep writing and I’ll finish it – and the 3 or 4 subsequent volumes of the series, some time next year.)

Day 30 writing badge.jpg

Yes, I wrote every day, all the month, even if not every day at the NaNo novel (some days I corrected the 3 books which have appeared this month). And it may count for something, even if not for NaNo….

For some writers, success means getting paid for writing and not needing a proper job/ career for paying bills. I don’t see things this way. I am retired. I had a job in project management/ European Affairs, I have brought enough EU funds to my country, now it’s the time for the younger colleague to assert themselves. The pension is what pays my bills. I write from passion, because my stories want out of my head and on paper/ screen, to arrive to other people. When it will feel like a second profession, I’ll give it up, because it would mean something got wrong inside me in the meanwhile.

For me, success is about finishing a story and having it read, understood, appreciated. I know that not everyone would like my writing, exactly how I don’t like some good writers’, because I don’t resound with their stories, but I believe that each writer has her readers/ fans. I know some people are waiting for my novels to be published, and this is a success. I have reviews and chronicles, and this is success. I have a fan who sends me every year a knitted doll. All these mean success and appreciation. It doesn’t matter that it is at small scale.

It was a success to have some of my books displayed at the international book fair, even if there weren’t many sold. How could they compete with the big titles and price reductions at the big publishing houses? How would they be chosen, if not by someone who knew already about my name and my writing style? Not many people gamble on reading books by new Romanian contemporary writers…

It was a success to receive two literary prizes and to qualify for being published in anthologies for poetry and short fiction, even in the cases that I didn’t win a prize, because, naturally, others were better. Actually, in 3 years and a half from the literary debut, having ten published books (yes, the tenth is on the way, still in December!) and works in 7 anthologies (I think) and in several issues of 3-4 literary magazines, is more of a success than I’d think…

Of course I’d wish for more readers, for my books to be easier to discover by the readers… For more chronicles too, in order to be able to fill the form for the National Writers’ Union. But things will come in their own time, if they are meant to come. I am not a genius, just an average writer among many YA writers. It is enough, because people need books like mine, exactly how they need many other kinds of books. And success doesn’t always mean laurels and a money rain. (Or, well, a more suitable kind of rain for certain writers like me).

 

 

 

Blogul meu împlinește 5 ani! My blog is 5 years old!

lighted happy birthday candles

Photo by rawpixel.com on Pexels.com

This post will be both in English and in Romanian, because I have both national and international followers and I use to write in the blog, alternatively, in English and Romanian, according to the subjects.

On 22-nd of November 2014 I opened this blog… by mistake. At that moment, I expected it to do what it cannot, to look something like a forum thread and if I post the first instalment to a story, the following ones to look one from the other like in a forum thread, just written by only one person. In that moment, I had some big plans with it… but, of course, it couldn’t look as I wanted, so after posting one story in 5 instalments (a story which got published in early 2019 as the last one of the short stories collection titled “The Mercenary’s Fate and other destinies”) I was very disappointed and I stopped writing in it for 4 months.

Afterwards, I reblogged some interesting posts, I copied here some of my RPG – related musings… and, from time to time, I remembered I had a blog, which covered largely my interests. (To my shock, some of the reblogged posts aren’t available anymore for reading… and I can’t understand why). I started writing for a Romanian audience too mostly after publishing my debut novel. Then I got Romanian followers too, and now, since my RPG years are drawing to an end, I noticed I have been writing more in Romanian recently.

A blog with all kind of ideas, music, literature, RPGs and traditions from all over the world – this is what characterizes me. Many happy returns, my little blog! And many more followers, out of which several to become my friends!

open birthday greeting card near pen

Photo by Giftpundits.com on Pexels.com

Acest articol este scris și în română, și în engleză, fiindcă am cititori de ambele limbi și  pe blogul meu sunt unele articole în engleză, altele în română, în funcție de subiectul abordat.

Pe 22 noiembrie 2014 am deschis acest blog… din greșeală. La momentul respectiv, mă așteptam de la el să facă… ce nu putea, ce nu fusese programat să facă. L-aș fi vrut să arate cumva mai apropiat de un articol de forum, și dacă postam prima parte a unei povestiri, mă așteptam ca celelalte să se arate provenind din aceea, nu fiecare separat, ci similar unui articol de forum, doar scris de o singură persoană, nu de mai multe. Aveam planuri mari pentru el, în momentul acela… dar, fiindcă nu putea să arate cum l-aș fi vrut eu, după ce am postat o povestire în 5 posturi (care, la începutul anului 2019, a fost publicată ca ultima dintre textele de proză scurtă din volumul “Soarta mercenarului și alte destine”) am fost foarte dezamăgită și nu am mai scris nimic aici timp de 4 luni.

După aceea, am repostat ce mi s-a părut interesant pe la alții, am copiat aici unele dintre gândurile mele legate de jocurile de rol (povești interactive) …și, din când în când, mi-am amintit că am un blog, referitor la multiplele mele pasiuni. (Sunt șocată să constat că unele dintre reblogurile mele nu mai sunt disponibile pentru a fi citite, așa că a trebuit să le șterg. Nu înțeleg de ce nu mai erau disponibile). Am început să scriu și pentru o audiență de limbă română  în special după ce am publicat romanul meu de debut. Pe urmă, am adunat și cititori de limbă română. Acum, că vremea mea pentru jocuri de rol se apropie de sfârșit, observ că în ultima vreme am scris mai mult în română.

Un blog cu tot felul de idei, muzică, literatură, jocuri de rol și tradiții din toată lumea – asta mă caracterizează. La mulți ani, blogușor! Și cât mai mulți cititori, dintre care cât mai mulți să-mi devină prieteni!

NaNoWriMo la jumătate

Day 15 writing badge.jpg

Au fost 15 zile de scris neîntrerupt, într-adevăr, la ÎNGERUL CU SABIE, deși fără spor. Abia am depășit 10.000 de cuvinte, ceea ce înseamnă cu siguranță că nu voi câștiga anul acesta concursul. Ei, și ce? Am reușit să scriu în fiecare zi, fie și 200 cuvinte, dacă nu s-a putut mai mult. În alți ani, se va putea, fără stress și greutăți de genul care șterg inspirația din minte. Și, cu siguranță, întotdeauna termin ceea ce am început, chiar dacă mai târziu decât ar fi trebuit.

M-am oprit, temporar, din roman pentru a corecta, în zilele de 16-17, pentru bun de tipar, ediția a doua din ECHIPAJUL, astfel încât să am câteva volume expuse la GAUDEAMUS, la standul Uniunii Ellene. (Da, sunt acolo!)

Da, știți că de anul acesta sunt și coordonator local NaNoWriMo. Am reușit să ne întâlnim de două ori până acum, câțiva care încearcă pentru prima dată și cu mine.

În prima duminică a lunii, am fost cinci magnifici, la ceainăria Bohemia Tea House. E treaba lor să spună dacă le-a plăcut sau nu – că, între timp, una dintre ele, Simona, s-a hotărât să se retragă, până la anul, considerându-se nepregătită pentru o astfel de încercare.

NaNofive magnificent 2019-11-03

Da, după cum vedeți, există și un sultan printre cadâne!

Aceasta a fost trusa inițială oferită participanților – calendarul, un mini-extemporal hazliu de 5 minute, care să ne încălzească atmosfera, un volum de proză scurtă – cine scrie și perseverează, poate ajunge să și publice!) și, pentru stimularea inspirației, ceai și ciocolată. Totul, cu multă dragoste și cu răbdarea de a răspunde la întrebări de diverse genuri.NaNo goodie bag 2019-11-03

A doua întâlnire, cam matinală, ne-a găsit în număr mai restrâns, însă la fel de entuziaști. Am discutat despre progresul fiecăruia, Mihai ne-a citit o povestire SF amuzantă și ne-am spus părerea, eu i-am invitat pe 24 la Gaudeamus, la lansarea noului meu volum de proză scurtă.

Bucharest Nano Pauls 2019-11-10

Sperăm să ne întâlnim din nou la începutul lunii decembrie, în număr mai mare, să sărbătorim câștigătorii! Nu voi fi printre ei, nu pot face față, în condițiile actuale, unui ritm creativ susținut.

Vă ofer, totuși, un citat din Îngerul cu Sabie:

Don Guillen, un om de vreo patruzeci de ani, nou venit la bord, avea propriile temeri. Încă nu știa sigur ce să creadă despre echipajul de pirați în care nimerise. Semnase articolele; îi surâdea să aibă o parte și jumătate, dacă expedițiile se dovedeau cu succes. În afara faptului că toți erau egali, ceea ce i se părea curios, și că avea de tratat negri, indieni și albi de toate națiile, inclusiv o femeie, cei care discutaseră cu el, în spaniolă ori franceză, păruseră să nu se deosebească cu mult de ofițerii de cart, cu care își petrecea timpul liber pe navele pe care servise înainte. Gândindu-se drept, regulamentul piraților părea mai blând… dar libertatea putea avea un preț, în ștreang. Riscuri și avantaje… Auzise că pirații erau cruzi, neciopliți, mincinoși, în toate felurile. Ce citise în articolele înțelegerii semnate și ce văzuse după terminarea luptei nu se reflecta așa. Rămânea de văzut dacă se va adapta printre ei.

De la o vreme, grijile îi căpătară nuanțe noi. Ce putere avea navigatorul acesta la bord, de-și convinsese căpitanul să-l lase să ajute la infirmerie? Nici don Alfonso, nici alt căpitan dintre cei mulți sub care navigase în vreo zece ani de când alesese marea, nu ar fi acceptat așa ceva. (E drept, nici piloții sau asistenții acestora nu s-ar fi oferit, nepricepându-se. Acesta, măcar, îi dovedise că putea fi, practic, de ajutor – și apoi, era direct interesat, femeia lui numărându-se printre răniți.)

Cum să-i spună unui iubit atent că aleasa lui va muri în curând? Dacă îl va costa și pe el viața, această îndrăzneală? Mai ales că-i auzise pe ceilalți numindu-l Ange au Sabre, deși tânărul se prezentase, simplu, Angel.

Din păcate, văzuse suficienți răniți cu fierbințeala irlandezei. Rana nu i se vindeca bine. Avea, înăuntru, umori otrăvite. Prinseseră plămânul. Doctorul făcuse tot ce știa ca să echilibreze umorile și s-o scape. Îi lăsase sânge, îi dăduse purgative, degeaba. Starea femeii se înrăutățea. Iubitul ei se încăpățâna să spere, să nege inevitabilul. Putea fi el cel care să-l aducă la realitate?

Ieși puțin pe punte, la aer. Se lăsa amurgul. Spre norocul lui, căpitanul, căruia îi jurase credință de curând, era și el acolo. Îl salută, după care îl întrebă:

– Când ajungem la destinație?

– În funcție de vânt, în două –trei zile ancorăm în Basse Terre. Cum se simt răniții?

– Mă tem că mai pierdem doi zilele astea. Femeia rănită în plămân și băiatul căruia a trebuit să-i tăiem piciorul nu rezistă, șopti el, sperând să fie auzit doar de căpitan. Iar dumneavoastră aflați primul, adăugă. Am făcut tot ce am putut. Dumnezeu are lista lui…

Sol se prinse de balustradă, de parcă vestea tristă ar fi fost gata să-l dărâme. Știa că niciun om nu poate șterge, nici adăuga, pe lista aceea, un nume scris în cer. Dar una era să moară omul pe loc, în luptă, și alta după câteva zile de negocieri cu cea cu coasa. I se părea o moarte urâtă, la fel de urâtă ca cea datorată unei molime.

Lume, lume, s-a deschis biblioteca virtuală tulceană www.tulceacultural.ro

Interesant.

MISTERELE DUNARII


Stimați tulceni, începând de vineri 18 octombrie 2019, s-a deschis biblioteca on-line a Tulcei, la adresa http://www.tulceacultural.ro cu program non-stop: 7/7, 24/24… Deocamdată se poate citi aproape toată colecția revistei culturale „Steaua Dobrogei”, seria 1999-2012., însumând 18 numere și 4000 de pagini urmând, ca în perioada imediat următoare să se adauge alte reviste, ziare și chiar cărți. Pentru că subtitlul bibliotecii virtuale este „loc de pescuit cultură tulceană”, musai o să vă ținem la curent și cu locurile și datele unde „dă” cel mai bine cultura. Intrarea gratuită, ieșirea la fel. Dați click pe imaginea de sus, sau pe linkul de mai jos. Pentru a „frunzări” o revistă, click pe coperta numărului care vă interesează, apoi pe cuprins și după câteva clipe de așteptare se va deschide conținutul. Bibliotecă administrată de MistereleDunării. Dacă sunt probleme tehnice, nu ezitați se ne anunțați. Dacă se oprește curentul sau internetul, nu avem nici…

View original post 7 more words

The Fire That Sunk The Titanic

Very interesting!

Nicholas C. Rossis

Titanic | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's booksWhat’s that you say, it was an iceberg which sank the Titanic? Sure, but why did the iceberg cut through the ship’s steel like it was hot butter? Senan Molony, Titanic expert and author of Titanic: why she collided, why she sank, why she should never have sailed, believes he has the answer: a fire that burned for days, possibly weeks, inside the ship had weakened the hull and bulkheads.

Amazingly enough, this fire was still burning when the Titanic sailed. Even worse, the ship’s crew knew of this but was under intense pressure to sail anyway… and they did.

A fatal shot

As History 101 explains, the new information was unearthed by Molony in 2017, when a photo album was discovered in an attic that held never-before-seen photographs of the Titanic before its maiden voyage. As he spoke to photo album owner, Titanic enthusiast Steve Raffield, Molony saw…

View original post 2,242 more words

Prin Albania pitorească

Si eu m-am indragostit de Albania la prima vedere. Imi place si muzica albaneza. Ma bucur ca ai ales ceva reprezentativ. Eu recomand, pe Youtube, sa ascultati si Eli Fara! Ea e preferata mea. Si serenadele din Korcea, au influentele italienilor pe care i-au avut gramada peste ei o vreme, in istorie…

Versiunea mea asupra Albaniei este în versuri, din volumul DRUMURI ȘI DORURI:

Cuib de vulturi

În Balcani și-au clădit

cuib de vulturi

încă de când țineau piept romanilor.

Doar că nici vulturul nu poate învinge

un stol de acvile fermecate

cu sânge de lupoaică și de pasăre phoenix.

E o artă să supraviețuiești

când istoria te trece

la “alte teritorii cucerite.”

Fecioarele rămase fără sprijin

puteau face jurământ de castitate

pentru a trăi bărbătește,

într-o lume a bărbaților.

S-au ridicat împotriva Bizanțului,

împotriva Semilunii

și a fascismului,

dar tăvălugul istoriei

a trecut peste țara lor frumoasă

de fiecare dată.

Istoria e vie

pe drumurile de munte ale Albaniei,

oamenii prietenoși și primitori

pentru cei ce vin cu inima deschisă,

și țara renaște a mia oară,

vultur cu strămoși Phoenix.

Turism si cultura in Balcani

Iata ca a venit timpul sa ne indreptam spre o noua destinatie din spatiul balcanic si mediteranean si de data aceasta nu, nu e vorba despre Grecia, care ramane tara mea de suflet si nici despre Bulgaria vecina, ci despre tara care a avut cel mai sever regim comunist si care a fost vreme indelungata considerata cea mai saraca din Europa, e vorba despre Albania !

Supranumita si Tara Vulturilor, Albania este situata in vestul Balcanilor, printre vecinii sai aflandu-se Grecia,Serbia si Macedonia de Nord si fiind destul de aproape si de Italia. Are caracteristici unicat, deoarece este singurul stat european in care se imbina armonios ortodoxia cu islamul, iar acest lucru se datoreaza in buna masura si faptului ca albanezii nu sunt niste credinciosi fanatici, in schimb sunt cunoscuti ca fiind foarte nationalisti si patrioti. Auzisem o data la TV intr-un documentar un lucru care mi-a ramas bine intiparit…

View original post 372 more words

A Mermaid’s Tale: The Evolution of the Representation of Mermaids in Popular Culture

You know I love mermaids!

Armstrong Undergraduate Journal of History (new edition)

John_William_Waterhouse_A_MermaidMelissa Jones (Christopher Newport University)

The belief in merpeople, or water spirits, has been in existence since the beginning of recorded history, and possibly even before that. Water spirits and merpeople were seen as powerful, and their representations in later folktales were often as deadly beings.

View original post 8,168 more words

Zeibekiko, dansul care se dansează cu sufletul, nu cu trupul

Dans superb, prezent și în romanele mele…

Iubim Grecia

După veselia adusă de hasaposerviko sau delicatețea insularului ballos, iată că elenii aduc lumii un dans de stare, de atitudine care iese din tiparul obișnuit, în sensul că nu are pași prestabiliți, totul rezumându-se la mobilitatea, agilitatea și, mai ales, creativitatea dansatorului. Zeibekiko, dansul asupra căruia ne oprim azi, este nelipsit la petreceri și nunți deși, în mod paradoxal, nu este un dans vesel, ba dimpotrivă. Exprimând sentimente de tristețe, dor, neîmplinire, vorbind despre iubiri ratate sau dureri ascunse, zeibekiko este dansul suferinței omului aflat singur în fața unui destin implacabil.

Originea dansului

I se mai spune ”dans smyrnian” deoarece s-a născut pe țărmurile Asiei Mici, la Constantinopol sau Bursa, pe teritoriul vechilor ”zeibeks”, greci islamizați porecliți și ”cavalerii munților” deoarece luptau împotriva opresiunii otomane. Primele atestări ale acestui dans au fost făcute în sec al XVI-lea, deși zeibekiko a cunoscut o puternică răspândire în centrele urbane în sec al…

View original post 746 more words