Month: September 2023

Recomandare de carte – Dragostea pe strada mea, de Roxana Brănișteanu

DRAGOSTEA PE STRADA MEA

De Roxana Brănișteanu

374 pag

Editura Petale Scrise, 2020

Roxana Brănișteanu este jurnalist, specialistă în marketing și comunicare, scriitoare, organizator de evenimente culturale. Și-a făcut debutul editorial cu romanul „Dragostea pe strada mea”, o poveste de dragoste contemporană, cu personaje care ar putea fi și dintre prietenii sau vecinii noștri – unii simpatici, alții enervanți, unii răsfățați, care cred că li se cuvine totul, alții cu traume din copilăria zbuciumată de divorțul părinților sau de alte lovituri ale destinului.

Jurnalistul M. Alexandrescu descrie cartea, în prefață, ca fiind: „O poveste despre dragoste și gelozie, despre pasiune și orgoliu, despre o femeie tânără care trăiește totul foarte intens și visează, cum altfel, la dragoste. Este povestea femeii de oriunde de pe planetă care parcurge binecunoscuta secvență: își surprinde iubitul înșelând-o, suferă, își pune aceleași eterne întrebări despre viață, sex, dragoste, viitor, prietenie, carieră. (…) Ieșim pe stradă și recunoaștem personajul în sute și sute de versiuni, nu-i așa?”

Protagonista cărții este Alexandra, o tânără de 24 de ani, o femeie iubită, o prietenă bună, o jurnalistă de succes, dar naivă în interacțiunile de zi cu zi și mai ales în domeniul sentimental. Când descoperă că iubitul cu care locuia de doi ani o înșeală tocmai cu prietena ei (nu e spoiler, că așa începe cartea!) lumea ei se năruiește. Intervin prietenele ei de-o viață, s-o susțină moral, reapare de nicăieri cel pe care îl iubise în taină, în adolescență, un bărbat cu vreo zece ani mai mare decât ea… și lanțul evenimentelor se succede într-un ritm alert. Viața și dragostea pe strada Alexandrei devin palpitante, cu suișuri și coborâșuri, pe plan sentimental, familial și profesional, pe rând.

Personajele sunt conturate din câteva tușe, fără exces de detalii. Alexandra este instabilă emoțional, nehotărâtă, în căutarea veșnică a iubirii și își îneacă tristețea în țigări și alcool. Tocmai în aceasta stă realismul poveștii – multe alte fete pe care le cunoaștem ar fi putut fi în locul ei, repetându-i greșelile și suferințele, mai ales dacă le apasă și trauma din copilărie a divorțului părinților, percepută ca abandon al fiicei, care avea nevoie de amândoi alături.

Mai mult decât un roman de dragoste, acesta este un bildungsroman, presărat pe alocuri cu lacrimi, dar și cu umorul colocvial, pe alocuri argotic, al tineretului corporatist contemporan, o lectură relaxantă, nu atât de siropoasă cât te-ai aștepta de la o poveste cu titlul conținând cuvântul DRAGOSTE.

Stilul este realistic, simplu, fluid, cu dialoguri naturale. Subiectul se axează pe maturizarea personajului principal (și a unora dintre personajele secundare), înțelegerea vieții cu meandrele ei, a fericirii doar după ce o pierzi, dar și a depășirii tristeții despărțirii și a speranței în mai bine, fiindcă povestea Roxanei Brănișteanu are happy-end. Ce fel de happy-end, rămâne să descoperiți citind-o!

Doi ani fără mama…

Când au trecut doi ani? Parcă nu-mi vine să cred, fiindcă ea trăiește veșnic în sufletul meu, în amintiri, în vise uneori. Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Am făcut lucruri cu care ea nu ar fi fost de acord, dar care erau inerente pentru a merge mai departe pe drumul vieții mele – nu a ei și nu a altcuiva. Și mă bucur de fiecare realizare în parte.

Golind apartamentul pe care l-am vândut, i-am descoperit albumul de absolvire a facultății. L-am păstrat, desigur, dar l-am și fotografiat, pentru posteritate… Acum nici facultatea nu știu dacă mai există… din moment ce Harkov a fost bombardat printre primele. Mă bucur că mama n-a apucat să prindă începerea războiului, fiindcă ea asculta știrile și ar fi suferit mult.

Da, mama mea a fost un geniu, în felul ei. A vrut să învețe, deși era săracă și orfană de tată, și s-a dus singură, la 12 ani, să dea examen pentru bursă de merit. L-a obținut. Nu avea bani de cărți, dar faptul că învăța după notițe, răsfoind cartea colegei de bancă doar în pauze, n-a împiedicat-o să termine liceul ca șefă de promoție și să obțină, cum se întâmpla în anul 1949, bursă de studii în Uniunea Sovietică. Iar acolo, în anul III, ea, străina, a obținut la o Sesiune de comunicări științifice premiul I pe întreaga Uniune Sovietică.

Prea puțin reușesc să scriu despre ea, pentru a rămâne ceva în urma ei… Dar reușesc, câte ceva!

În 1953, din albumul de absolvire a facultății – 24 de ani

Coperta albumului de absolvire

Așa arătau fotografiile din album, studenți și profesori în colaje interesante – dau doar câteva dintre ele, sunt vreo 10-12…

În iarna anului 2021, la aproape 92 de ani

Recomandare de carte – Prințesa joncilor de Vincent Landel

Prințesa joncilor de Vincent Landel este o frescă destul de crudă a Chinei dinastiei Ming. Se petrece prin 1600, având în centru alianța nesigură a două familii de armatori, rivale până atunci în afaceri de contrabandă. Cine intervine să-i dezbine din nou, dacă reușește sau nu și ce rol are prințesa joncilor – fiica unuia dintre armatori, logodită cu fiul celuilalt – rămâne să descoperiți citind cartea…

Pasiunile nestăvilite și setea de putere se împletesc în această lume orientală, înțelepciunea confucianistă și taoismul coexistă cu lumea crudă a conspiratorilor, aventurile pe uscat și pe mare cu istoria și civilizația chineză.

Poveste de dragoste și roman de aventuri în același timp, eu l-aș recomanda 18+, chiar dacă editura nu a făcut această recomandare. Conține scene de sex destul de explicite (chiar dacă nu neapărat erotice, că poate fi și viol) și alte scene de violență și cruzime, cum ar fi descrierea unor execuții și torturi (nu foarte explicite însă, doar cât să înțelegi ce se întâmplă, nu face abuz de detalii nepotrivite – nu e nici sânge pe toți pereții, nici sex în toate paginile).

Dacă v-a plăcut Tai pan al lui James Clavell, nu se ridică la aceeași complexitate, însă poate fi o incursiune într-o lume asemănătoare.

#recomandaredecarte