Parts Of A House With Names You Probably Didn’t Know

Architecture and vocabulary. Thank you, Nicholas!

Nicholas C. Rossis

Old door | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's book

One of the hardest things for me is writing detailed descriptions of houses. Part of it is that I’m impatient by nature and I tend to gloss over long descriptions when reading. But part of it is also that it can be hard to write a nice description of a house without knowledge of the right terminology. What is a loggia and how does it differ from a porch? What on earth do you call all those architectural whatchamacallits in the picture above?

Which is why I was so grateful to come across this brilliant guide by Chirpy Home. I hope you find it useful in your writing!

1. Arbor

Similar to a pergola, an arbor is a lovely vertical backyard structure but quite small and simple. It is a freestanding latticework that provides shade and shelter for climbing shrubs or vines, often used as an entrance at a…

View original post 2,173 more words

BUCHETUL DE SÂNZIENE


Publicată în revista literară ASTRALIS nr. 7/2020

Se cunoscuseră la o nuntă, față în față, la masa oamenilor mirelui. Fratele geamăn al Inei îi era fin, iar tatăl lui Dorin, coleg. Ina și Dorin descoperiseră că amândoi studiau la Galați, facultăți tehnice, că le plăcea să citească, să asculte muzică și iubeau Dunărea. Discutau animat despre Dunăre împreună cu tatăl lui Dorin, marinar, fără să le pese că în jurul lor, domnișoarele și cavalerii așteptau buchetul miresei. Acesta, aruncat cu prea multă forță, depăși cu boltă grupul celor interesați și ateriză pe masă, între Ina și Dorin, făcându-i să-l privească uimiți, de parcă nu mai văzuseră un buchet festiv în viața lor.

– Bun așa, comentă fratele ei, printre hohote de râs. Cuplul ideal: chimia poluează, ingineria mediului repară. Să vă fie într-un ceas bun! O dedicație muzicală pentru norocoșii aleși de soartă să le cadă buchetul în cap. Poftiți la dans!

– Ba pe masă, nu în capul meu! protestă Ina, căreia Dorin deja îi dăduse mâna.

            Au dansat acel blues vechi și încă vreo câteva melodii. El inspiră parfumul ei discret, de flori proaspete. Îi întrerupse chemarea miresei, care o voia pe Ina alături.

Fata se apropie, puțin mirată. Era printre domnișoarele de onoare, într-adevăr, dar nunta aceasta avea domnișoare și cavaleri de toate vârstele, de la prietenele miresei, trecute de patruzeci de ani, la micuța Nadia, de șase. Totuși ea prinsese buchetul (cu ajutorul mesei, de fapt) – deci, împreună cu nașa, trebuia să participe la dezgătitul miresei. Ina roși când se trezi pe cap cu coronița miresei, din spice de grâu, flori de sânziene și cicoare, potrivită zilei de sărbătoare a Sfântului Ioan, ce tocmai se sfârșise.

Fiind nuntă de ruși lipoveni, mireasa nu avea voal clasic, ci batic alb, fin, brodat cu același model ca și rochia. Totuși, știind cum și-ar dori domnișoarele de onoare aflate la vârsta măritișului să fie imortalizate în poză, se pricepu să-l prindă sub coroniță, încât Ina să arate… mai curând ca una dintre ielele nopții de vară sau ca o prințesă medievală.

Abia atunci remarcă Dorin cât era de frumoasă, cu ochii verzi strălucind de emoție și zulufii părului șaten, creț, tuns scurt, armonizându-se cu diadema originală pe care o încadrau. Se repezi să-i aducă trofeul, asortat, compus din margarete și floarea miresei, cu garnituri din spice de grâu, maci, cicoare și flori de sânziene, oferindu-i-l cu o plecăciune cavalerească. După ce fotograful de ocazie, tot coleg de echipaj cu mirele și cu tatăl lui Dorin, a imortalizat-o în aliura de sânziană, i-a spus cavalerului:

– Vino și tu pentru o poză, că buchetul buclucaș v-a ales pe amândoi!

– Dacă a fost voia Sânzienelor să ne aleagă pe noi, în locul doritoarelor, aș putea să te revăd și la Galați, după examene? prinse el curaj s-o întrebe, la finalul ședinței foto, care îl arăta, printre altele, și în postură de emir, cu coroana nu chiar de lauri având baticul prins ca un burnuz din Orientul Mijlociu, înconjurat de un adevărat harem de domnișoare de onoare – Ina cu cele două surori mai mici și toate nepoatele mirelui.

Dintre ele, numai Ina i se potrivea. Celelalte erau de liceu sau de gimnaziu.

– Sigur! Am miercuri ultimul examen. Îmi ții de urât până aflu nota. Dacă e peste opt, fac cinste cu o înghețată! răspunse ea prompt.

Savurară înghețata, schimbară numere de telefon și adrese de e-mail, se plimbară pe faleză, discutând câte în lună și în stele. Înainte de a se despărți, Ina lansă invitația:

– Vii duminică la același local unde a avut loc nunta? Facem încă o petrecere, cu mirii, nașii, domnișoarele și cavalerii de onoare. Nu va fi gen nuntă, ci pe specificul tavernei, în stil grecesc, plus câteva alte interludii muzicale.

Putea el să refuze așa o ocazie? Nu se omora cu muzica grecească, nici nu-i displăcea, dar aflase deja că ea era pe jumătate grecoaică. Îi plăcea fata. Întâi îl atrăsese felul ei de-a fi, oglindit în subiectele de conversație alese. Îl intrigase că-și găsiseră pasiuni comune inclusiv în domeniul tehnic; nu era una dintre prințesele neajutorate care așteptau să le rezolve un bărbat orice problemă. Ideea că buchetul de sânziene îi alesese tocmai pe ei îl amuzase. Nu observase cât era de frumoasă până n-o împodobiseră cu cununa și voalul miresei.

– Nu cred că ți-ai găsit fata potrivită, îi spuse tatăl lui, când auzi că se duce la petrecere și înțelese motivul. Taică-su este unul dintre cei mai buni ofițeri fluviali. Nu oricine reușește să fie un pilot bun în condițiile Dunării de azi. Maică-sa e profesoară. Crezi că ar vrea să se încuscrească cu un simplu marinar și cu o brutăriță? S-ar putea să te ia la goană cu parul când află că umbli după fiica lui. Ai să suferi la fel ca după aia care te-a lăsat cu ochii în soare pentru trotuarele primitoare din Italia…

Ce să-i răspundă? Suferința veche trecuse; în doi ani se estompase durerea, suficient cât să îndrăznească să urmeze sfaturile buchetului de Sânziene.

– Încă nici nu suntem împreună și tu te gândești la cuscri! Dacă ne despart ai ei, înseamnă că nu-i ea soarta mea.

Între Ina și sora ei cea mijlocie, Dorin învăță două dansuri grecești, de șir, apoi un dans de perechi. Nu se așteptase ca un dans la care cei doi parteneri abia de-și dădeau o mână, din când în când, să fie resimțit atât de senzual.

Se apropiau și se îndepărtau în ritmul muzicii, fluturând șervețelele ce țineau loc de batiste tradiționale, se ocoleau, schimbând locurile, iar privirile li se împleteau într-un fel aparte – a ei, de un verde adânc, ca al ierbii de vară, a lui, de chihlimbar luminos. Când erau aproape unul de celălalt, pe aceeași linie laterală, înainte de a se întoarce spate în spate, brațele li se atinseră pentru o clipă. Ina se înfioră, dându-i apoi mâna pentru a se învârti amândoi. Parcă inima îi bătea altfel – sau era doar ritmul dansului?

Îi plăcea Dorin, pentru câte știa, pentru cum se înțelegeau, deși, din punct de vedere profesional, așa cum subliniase fratele ei geamăn, veneau de pe poziții opuse. O intriga faptul că buchetul de sânziene îi alesese tocmai pe ei. Oare va ieși din asta o poveste de dragoste? Și părinților ei li se trăgea de la aceeași sărbătoare, însă cu tradiții diferite, cele grecești din adolescența lor, pe care acum nu le mai ținea nimeni.

Până la vârsta de douăzeci și unu de ani, nu avusese niciun iubit. Era prietena tuturor, unul dintre băieții din gașcă, geamăna fratelui ei. Cel pe care-l iubise în tăcere, fără speranță, tot liceul, cu sentimentele imposibile ale unor adolescente, o făcuse să viseze altceva decât o familie fericită: o profesie în domeniul pe care îl preda – și îl făcuse mândru de eleva lui. S-o țină minte ca olimpică națională, intrată la facultate cu medie mare. Ca studentă, pe lângă colegi dornici să copieze cursurile ei și să le arate la laboratoare, întâlnise numai cuceritori de duzină, interesați exclusiv de relații fizice. Dacă unul devenea prea îndrăzneț, până s-o apere frate-său, făcuse și ea destui ani de arte marțiale ca să-l pună singură la punct.

Dorin părea altfel. Știa să se poarte, nu-i făcuse aluzii indecente. Dacă-l cunoștea mai bine, ori și-ar fi dat arama pe față, dacă nu era cum părea, ori ar fi dovedit că știau Sânzienele ce făcuseră… Era suficient de curioasă ca să nu-l respingă, cât nu-i dădea motive.

Mantia de stele a acelei nopți de vară a învăluit primul lor sărut și promisiunea de a rămâne împreună. Pentru Ina, chiar avea valoare unică: în liceu, îi fusese smuls un sărut cu forța, iar altul, vreo doi ani mai târziu, ca pedeapsă la un joc de cărți. Pe Dorin l-a mirat inocența ei.

Vacanța de vară, câtă nu fusese deja arvunită pentru concediul cu părinții sau pentru câte o săptămână, două la rude, au petrecut-o împreună – uneori singuri, de multe ori cu fratele și surorile Inei, la Lacu Sărat, la Smârdan, la Brateș, ba Dorin i-a invitat și la Luncavița, unde nu mai fuseseră vreodată. Dorin, fiu unic, nu era obișnuit și descoperea, pe lângă o dragoste curată, bazată pe o prietenie trainică, bucuria de a avea frați mai mici.

Erau un cuplu nonconformist: Dorin îi povestea despre acțiunile de voluntariat ecologic la care lua parte, convingând-o să participe, pentru prima dată, la colectarea deșeurilor aduse de Dunăre și la plantarea de puieți de copaci. Ina era cu chitara și serenadele. Lui îi plăcea s-o asculte cum cântă sau, unde știa versurile, să-și unească vocea cu a ei. Își hrăneau unul altuia ambițiile și se sprijineau reciproc. De multe ori, întâlnirile lor nu erau ca ale altor îndrăgostiți: Ina îl ajuta să se perfecționeze la engleză, unde el avea lacune. El îi facilită să facă practica, alături de el, la un ONG dintr-un domeniu conex chimiei: reciclarea. Dacă ea avea permis de conducere, s-a pus și el pe învățat și în trei luni l-a luat.

Odată venită toamna, se întâlneau în ferestrele dintre ore, la Galați, și, la sfârșit de săptămână, uneori Dorin venea la ea, la Brăila. Se împrietenise cu familia ei, nu cum prezisese tatăl lui. Atâta timp cât se dovedea un om onorabil, nu le păsa de profesia părinților lui. Dacă se făcea târziu cu vreun spectacol sau vreo petrecere, rămânea uneori să doarmă cu fratele ei geamăn.

Locuiau, totuși, în orașe diferite, chiar dacă la o jumătate de oră distanță. Nu întotdeauna viața, multiplele lor preocupări și familia numeroasă a Inei le permiteau să fie împreună, iar în sufletul lui rămăsese o urmă de nesiguranță, din relația anterioară. Ina nu era ca fosta; totuși, uneori parcă gândurile lui pline de griji uitau asta. Ar fi fost o poveste de dragoste prea frumoasă, dacă n-ar fi fost umbrită, din când în când, de gelozia lui, la care ea răspundea prompt; nu accepta jigniri și îndoieli. Ea nu era cea din trecutul lui! Era altfel.

Totuși, când se hotărâse să se despartă de el pe motivul neîncrederii lui în ea, umblase după ea pe toate coridoarele facultății, ca un cățel spăsit, până o convinsese să-l ierte. Ceea ce nu însemna că nu făcuse crize de gelozie și după aceea, câteodată…

Punctul de poticnire al relației a fost, după aproape un an, când el se pregătea să termine facultatea. Dorința de dezvoltare profesională și ambiția îl făcuseră să-și depună dosarul pentru o bursă de masterat în Anglia. Ina, deși tristă la posibilitatea despărțirii, îl încurajase, recunoscând importanța experienței internaționale în domeniu. Și ea și fratele ei geamăn depuseseră cerere pentru o bursă ERASMUS, de un semestru, dar încă așteptau răspunsul.

– Am fost admis! îi spuse el într-o bună zi. Hai să sărbătorim cu o pizza! Rămâne să-mi traduc diploma de licență, când o primesc, să le-o trimit scanată. La noi, ingineria mediului abia începe. Englezii fac asta de câteva decenii, am ce învăța!

Ina oftă. Știa că iubitul ei avea dreptate. În locul lui, probabil că ar fi făcut la fel.

– Îți doresc mult succes, răspunse ea. Cred că distanța care se va așterne între noi va dovedi dacă iubirea noastră este de cursă lungă sau nu. Ai mei s-au așteptat unul pe altul toți anii de facultate, tata la Constanța, mama la București. Masterul tău este de un an sau de un an și jumătate?

Dorin avea gândurile amestecate. Urma să lipsească optsprezece luni. Pe de o parte, da, testul timpului conta. Pe de altă parte, nesiguranța îl făcea gelos fără motiv, așa că anul a trecut, cu urcușuri și coborâșuri pentru relația lor la distanță. Aveau perioade când își scriau în fiecare zi și perioade când își scriau la o săptămână sau mai mult, după ce se certau pe Skype, pornind de la acuzațiile lui că l-a uitat.

– Dacă te-aș fi uitat, n-aș fi acum acasă, vorbind cu tine, răspundea Ina. Ai încredere că sunt om integru. Ți-aș spune dacă s-ar întâmpla ceva!

Cel mai urât a făcut când a auzit că Inei i se aprobase să urmeze ultimul semestru al facultății la Universitatea din Nicosia.

– În Cipru se duc doar dansatoarele! răbufni el, întâi în scris, apoi pe Skype. Mă mir că părinții tăi te lasă! Frate-tău și-a ales un loc mai serios…

– Părinții noștri au încredere în noi! Nici Olanda lui nu-i lipsită de pericole, dacă te gândești la droguri și prostituție, însă el știe să se ferească. I se potrivește profilului de studiu. Știe engleză, dar nu știe limba locului. Mie mi se potrivește ce voi studia aici, și vorbesc fluent greaca.

Ea se bucurase pentru reușita lui, când ea era cea care rămânea în urmă, să-l aștepte. El era acum deja plecat, dar n-ar fi vrut s-o știe și pe ea că-și urmează visul. Era nedrept! Plecă, hotărâtă să trăiască la maxim ocazia de a cunoaște Nicosia și viața universitară de acolo. Colegele cu care plecase cam exploatau cunoștințele ei de engleză și greacă, însă nu-i păsa. Învăța temeinic, în timpul liber vizitau împrejurimile, o comoară deosebită pentru o fată pasionată de istorie, ca ea. Găsea vreme pentru distracție studențească, în limita posibilităților și a decenței, fără să ascundă nimic în scrisorile către Dorin și către familia ei.

După frământări sufletești, ce să creadă și ce nu, el îi spuse:

– În vara aceasta nu pot veni acasă, fiindcă fac practică într-un loc în care nici englezii nu reușesc să ajungă ușor. Îmi va prinde foarte bine. Dacă îți fac rost de o lună ca intern, vii tu la mine?

– Caut să vin, că și mie mi-e dor de tine. Nu-ți pot promite, totuși, până nu ajung acasă, să-mi dau licența.

A povestit părinților totul. Aceștia au ezitat câteva clipe, apoi tatăl ei i-a spus:

– Ești majoră, vaccinată și cu capul pe umeri. Am încredere în tine. După examene, poți să te duci. Îți dăm jumătate din economiile pentru vacanță, să ai suficienți bani, să nu stai pe capul lui. În fond, pe lângă revederea cu cel drag, vei câștiga și altă experiență profesională într-un stat european. Noi putem, anul acesta, să ne facem concediul la Constanța.

După ce a terminat cu examenul de licență, a plecat la Birmingham. A prins cursă directă din București, cu un low cost. Era prima oară când călătorea singură. Înainte, fusese fie cu fratele geamăn și cu familia, fie cu colegele de bursă.

Dorin o aștepta. Se priviră îndelung. Se așteptau ca experiența înstrăinării și cele zece luni departe unul de celălalt să-i fi schimbat, dar nu era aparent. În realitate, fiecare dintre ei devenise mai sigur pe sine, însă era necesar timp împreună ca să se observe.

Nu le păsase că era multă lume în aeroport; bucuria revederii l-a făcut s-o îmbrățișeze și s-o învârtească, în văzul lumii, ca pe un copil. Iar Inei cum să nu-i placă să se simtă răsfățată? Îi fusese dor de el, numărase zilele până la reîntâlnire – cum făcuse și Dorin, de fapt.

Ina începu lucrul peste două zile. Adaptarea nu i-a fost ușoară, însă era o provocare interesantă. Îi plăcea ce făcea și ce învăța, dar era diferit de practica de până acum, din Brăila și Galați. De asemenea, nu era obișnuită să petreacă atâta vreme împreună cu el, ceea ce era o experiență interesantă. Descoperea că era mai ordonat decât ea și gătea mai bine. Se împrieteni cu colegii lui de apartament. Vara aceea fu o nouă experiență pentru amândoi. El renunțase la reproșuri și gelozie inutilă, însă ea se întreba pentru cât timp.

Dorin se gândise bine. Urma să stea despărțiți încă un semestru lung. Cine știe ce alte surprize aveau să-i aștepte după aceea, dacă nu se hotărau, odată pentru totdeauna, să privească amândoi în aceeași direcție, în viață. Era Ina cea lângă care se vedea îmbătrânind? Da. I-ar fi dat mai multă siguranță o logodnă, să-i astâmpere gelozia? Probabil. El așa credea. Se vedea ea mutându-se la Galați, la el, că era fiu unic, pe când la ea acasă erau patru copii, trei fără ea? Rămânea de discutat.

Într-o bună zi, tatăl ei primi un mesaj pe telefon: “Mă cunoașteți de doi ani, cu bune și rele. Îmi acordați mâna fiicei dumneavoastră? Ne-am căsători vara următoare, cu voia dumneavoastră.”

Aveau să fie amândoi la începutul carierei. Cât să aștepte? Era la vârsta când se măritase și mama ei. Sigur că le-a dat acceptul. Băiatul tremură câteva ore până primi răspunsul: “Bun venit în familie!”

Așteptă până la sfârșitul săptămânii pentru a-și căuta cuvintele s-o ceară. Cumpărase un inel cu o piatră de agată roșie, sculptată în formă de inimă. Era decupat, reglabil pentru orice măsură. Nu se temea că n-o să-i vină; avea alte griji.

– Azi mergem să vizităm Stratford upon Avon, să vedem dacă ne întâlnim cu fantoma lui Shakespeare! spuse el de dimineață. Fă și poze pentru mama ta, că o profesoară de engleză ar avea ce să arate și la anul, la clasă.

Ina se uita cu ochii mari la clădirile medievale, de o arhitectură aparte, la magazinele de pe Henley Street, apoi ajunseră în fața casei unde legenda afirma că se născuse marele dramaturg. Dorin rugă un turist să-i fotografieze. După o primă fotografie obișnuită, cu casa pe fundal, Dorin scoase cutia cu inelul, întrebând-o:

– Vrei să îmbătrânim împreună și să rămâi unica regină a inimii mele?

Momentul fu imortalizat în memoria telefonului, ca și lacrimile ei de surpriză. Ina oftă, îl privi în ochi și răspunse hotărâtă:

– Da, dar cu o condiție! Când te întorci acasă, mergem la câteva discuții cu un psiholog. Pe tine să te ajute să te vindeci de gelozie, că așa nu se poate trăi o viață, iar pe mine, să mă învețe cum te pot sprijini în acest proces și cum să-ți fiu o soție bună.

Nu se așteptase, însă condiția era rezonabilă, având în vedere disponibilitatea ei de a trece împreună prin această experiență.

– De acord. Ne căsătorim în iunie, anul viitor, luând-o în brațe și sărutând-o.

Fotograful de ocazie era bucuros că le stătuse alături într-un moment important. Le înapoie telefonul, cu urări de fericire.

– Îți voi oferi un alt buchet de sânziene, cu coronița aferentă, îi șopti Dorin la ureche Inei.

Pre-îndrăgostire

Pentru ca Mexic, peones, mariachis… si La Llorona imbracata in huilpil, ca cea din cantecul Chavelei Vargas (sau al lui Nat King Cole, ca tot aceeasi este, nu chiar cea din legenda).

ore de drum

Paris, 2016

Parisul mi-a făcut un cadou premonitoriu cu trei ani înainte să vizitez Mexicul.

20161223_150502

Cel mai frumos e atunci când un sentiment te asaltează când te aștepți mai puțin.

20161223_144026

Ar trebui ca, înainte să călătorești în anumite locuri, să faci un test pre-îndrăgostire,

20161223_153927

ca să fii pregătit pentru ceea ce urmează să vezi.

20161223_153903

Și ca să fii sigur că te întorci acasă cu sufletul teafăr.

20161223_153850

Pe un zbor scurt, doar de o oră, în vestul Europei, mă așez pe locul la culoar care-mi fusese atribuit.

20161223_154050

Ceilalți doi pasageri care urmau să-mi fie companioni de zbor nu sosiseră încă.

20161223_153627

Scot cartea pe care o aveam cu mine, Mehmet le Conqérant de Nedim Gursel, și mă pun pe citit.

20161223_151652

Apar și vecinii.

20161223_151131

Tineri, educați, se scuză că mă deranjează, eu fiind la margine.

20161223_150234

Un cuplu în jur de treizeci de ani.

20161223_153739

Băiatul s-a așezat la mijloc și își pune pașaportul în…

View original post 216 more words

Ancient Travels

I am sure you all wanted to know it.

Nicholas C. Rossis

I came across an interesting question on Quora the other day: What was the approximate travel time between London and Rome in the 13th century?

As Frank Melling, author of “A Sixpence in the Settee,” points out, this is not a simple question to answer, as it depends on the circumstances. Are you a merchant, a peasant on pilgrimage, a priest, or a courier? Will you be walking, riding, or taking a Cog?

Read on to find out the answer – and check out Stanford’s Orbis, the great link in the end!

What a difference 900 years make

At the peak of the Roman Empire, an Imperial Messenger would cover 50 miles a day – and from all over the Empire. There are tales of Roman riders covering hundreds of miles in 24 hours when there was a desperate need. However, that was with as many…

View original post 885 more words

Free Online Character Name Generators

Very interesting!

I use sometimes certain generators too, but for medieval names the San Gabriel Academy was the best.

Nicholas C. Rossis

I have an unusual relationship with character names, probably because I have such a poor memory (as Electra likes to point out). Quite frankly, I don’t particularly like the process of coming up with names. As the saying goes, you don’t know how many people you dislike until it’s time to name your child. Or character. Plus, once I finish the book I forget the characters’ names within a few days at most (which makes reading Game of Thrones exhausting).

My way out is to name people after their role in the book. For example, in Runaway Smile we meet the boy and his mother. Neither has a name beyond that. Similarly, many characters in A Heaven for Toasters are called “The Professor,” “The Captain,” etc. Easy to remember, if not so easy to write, as I always struggle with capitalization.

When I do need to come up…

View original post 297 more words

Unknown Medieval Weapons

Maybe you want to know. .

Nicholas C. Rossis

Everyone’s heard of swords and spears. But how about the Goedendag, the Ahlspiess, or the Hussite flail?

If you write historical fiction, you may appreciate this opportunity to spice up your weapons, courtesy of Quora.

The Goedendag

Essentially, the Goedendag (Dutch for “good dagger” or “good day”) is a baseball bat-shaped weapon, with an iron ring to add weight and a striking edge around the tip. A stout, pointed spike out the end of it let it stab through relatively heavy armors, while it struck with the authority of a heavy mace. Not exactly an elegant weapon, it was famously used to decimate French dismounted knights at Courtrai.

The Ahlspiess

The Ahlspiess is a simple polearm, designed for one purpose only: penetrating plate armor. About the length of an average poleax, it deleted the striking head to focus entirely on the lethal penetrative capability of a…

View original post 423 more words

Telendos sau dovada că dragostea se poate scrie și pe apă

O legenda asemanatoare celei cu Leandros si Hero…

Iubim Grecia

Există povești în această lume care ne schimbă, fac să ne tresalte ceva în inimă și lasă acolo o fărâmă de tristețe. Sunt poveștile unor oameni care și-au găsit și împlinit iubirea nu aici, pe pământ, ci dincolo de viață și de moarte. Sunt acele povești care ne învață iar și iar că dragostea fericită se încheie ”la adânci bătrâneți”, în timp ce iubirea sfâșietoare dăinuie dincolo de timp.

Îndrăgostiții din Telendos

Romeo și Julieta sunt doar doi eroi-prototip pentru o poveste tristă de iubire, în spatele lor ascunzându-se multe cupluri care și-au găsit alinarea înr-un alt mod decât o nuntă.

Pothea si Andronicus sunt doi astfel de eroi care au lăsat în bazinul Mării Egee urma iubirii lor.

Insula Telendos văzută din Kalymnos. Sursa foto: http://www.teendoshotel.gr

Telendos este o mică insulă de lângă Kalymnos, atât de aproape încât uneori, când apele mării sunt liniștite și cerul senin, se spune…

View original post 430 more words

Writing on Labor Day? Here’s the Easy Way…

It is funny and it might be sparking an idea…

WordDreams...

Labor Day, the first Monday in September, is an American holiday (though with different names throughout the world) dedicated to the achievements of American workers. Take today to think about it. Me, I’ll take it literally–labor! A keyboard, three screens, four tasks, and a six-pack of Red Bull. I’m ready!

If you’re devoting Labor Day to your writing but need a kick start, last year I posted Wrong Hands plot generator matrice. I know it says ‘Christmas Movie’ but it works well for writing:

I thought I’d update this year and was surprised how many plot generators are out there:

OK, seriously, if you’re writing today, maybe you’re doing it on your iPad, so it’ll be more versatile, more portable. Here are some suggestions to make that easier:

  • Double-tap the space bar to add a period.
  • Double-tap the shift key to turn on CAPS LOCK.
  • Double-tap the Home button…

View original post 267 more words

Citind-o pe Marina Costa. Cartea “Drumuri și doruri”!

Multumesc pentru recomandare, Cristina!

Vorbe pentru suflet...

Marina Costa (pe numele real Lelia-Elena Vasilescu) este născută în Bucureşti, în anul 1968. În anii de gim- naziu s-a remarcat în cadrul cenaclului „Pasiuni” al Liceului de Filologie-Istorie „Iulia Haşdeu”, condus de scriitorul Marcel Petrişor, făcându-și debutul literar în revista acestuia, în anul 1978, cu „Poem interminabil”. Absolventă a Facultăţii de Management a Academiei de Studii Economice, şi-a luat doctoratul în economie mondială în anul 1996. A publicat mai multe lucrări de specialitate, printre care „Managementul proiectelor cu finanţare internaţională”, în 1999. Meandrele vieţii profesionale au dus-o pe tărâmul cifrelor, însă scrisul i-a rămas o pasiune constantă. A debutat editorial în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul istoric, de aventuri, intitulat „Pribegii mărilor”. Urmată de„Soarta Mercenarului și alte Destine”,  „Farmecul mării”,  „Ocrotiți de sirene”„Prietenii dreptății V-I”, „Prietenii dreptății V-II”, „Echipajul” , „A doua cursă”, și ultima carte citită…

View original post 375 more words

What Does Fantasy Get Wrong about Medieval Warfare?

Interesting to know.

Nicholas C. Rossis

Largely thanks to Tolkien, the fantasy genre consists basically of how we imagine the Medieval times. Readers of this blog will know of my many articles on the Middle Ages and my keen interest in historical accuracy. In the interest of improving our (fantasy) writing, I’m sharing here some great information from Quora on what fantasy often gets wrong about Medieval warfare.

Summary

As this is a long post, I will start by summarizing some key points about Medieval warfare (and life in general) here:

  • Spears are awesome. They can even stop cavalry. It was the weapon of choice for centuries.
  • Swords are sidearms, not your main weapon. That’s why they are light – and you don’t need to wind up to swing a sword. Swords cut through technique, not force.
  • If you have to use a sword, use it properly. People used them in techniques like half-swording (holding it…

View original post 1,452 more words