NU SUNT EU
de Maia Morgenstern
192 pag.
Editura Litera 2020
ISBN 978-606-33-6597-3
Eu, în general, nu fac recenzii. Consider că nu mă pricep, și că alții pot vorbi mult mai frumos despre cărțile care mi-au plăcut și mie. Totuși, din când în când, mai fac câte o recomandare de carte, în special ale scriitorilor români.
Actrița Maia Morgenstern s-a născut în anul 1962. A studiat IATC la clasa lui Dem Rădulescu și, până în prezent, a jucat în țară și în străinătate, în piese de teatru, filme cu palmares la Cannes, dar și în serialele noastre populare de televiziune și a cântat, în limba română și în idiș, cu Bucharest Klezmer Band. A obținut premii și distincții pe plan național și internațional pentru activitatea artistică. Din anul 2012 este directorul Teatrului Evreiesc de Stat din București. Doi dintre cei trei copii ai ei sunt, la rândul lor, actori, Tudor Aron Istodor și Cabiria Morgenstern.
O admir demult și mi-am dorit să citesc această carte, căreia îi dau 5 stele (că 4,5 nu ia Goodreads).
Nu sunt eu cuprinde gânduri din jurnalul actriței în perioada 2014-2020, inclusiv amintiri din copilăria marcată de lipsuri, însă și de iubirea părinților, a mătușilor și a bunicilor. O cunoaștem mai bine pe omul adevărat din spatele rolurilor – cu rude ucise în lagărele naziste, cu un unchi care fusese prizonier în Uniunea Sovietică timp de mulți ani, însă reușise să supraviețuiască și să se întoarcă acasă, cu prieteni buni de toate națiile, dar și confruntată, din când în când, cu antisemitismul unor oameni, fie ei mărunți sau mai mari în funcții.
Este aceeași Maia care a avut onoarea de a-l vedea ultima oară, la cină, pe regizorul Theo Anghelopoulos, mort în aceeași noapte, la Florina, în Grecia, în timp ce filmau Privirea lui Ulisse și cea care a trebuit să răspundă la interviuri spinoase după rolul din Patimile lui Christos. A reușit – fiindcă, așa cum spunea și ea, toți suntem copiii lui Dumnezeu.
Un roman, îl apreciezi în funcție de dezvoltarea personajelor și de firul acțiunii. Dacă este istoric sau fantastic, și după modul de creare al întregii lumi în care se desfășoară acțiunea. La școală, am învățat să apreciem poezia după metafore și alte figuri de stil, după rimă și imaginile pe care le evocă. Cum poți, însă, să apreciezi un jurnal, crâmpei din sufletul celui
Nu sunt eu este un volum de amintiri care se citește ușor, într-o după amiază ploioasă, lăsându-ne mai înțelepți cu înțelegerea unui om deosebit, a unei celebrități naționale care nu se simte celebritate, ci om, cu bune și rele.
Vă las plăcerea de a descoperi fiecare amintire în parte și de a vă lăsa capturați de ele.
Nu mă puteţi contrazice, nu aveţi cum. Eu aşa am simţit, asta cred şi aşa voi crede mult timp de acum încolo. Şi vă spun şi de ce, chiar dacă pare că amestec ideile şi cumva, poate, asta trebuia să fie undeva pe la mijlocul prezentării: pentru că deşi e foarte bine sudat, echipajul ăsta m-a primit cu braţele deschise de la început, chiar dacă de obicei se acceptă mai greu noi membri. Nu am dat decât proba nerăbdării (şi am scris bine, că despre nerăbdarea mea a fost vorba), am lăsat greu, spre deloc, cartea din mână şi da, au fost dimineţi în care abia am deschis ochii să ajung la muncă, dar cam asta se întâmplă când o carte se lipeşte repede de suflet. Se lipeşte şi de mâini. Şi nu numai cartea asta mi-a făcut aşa ceva, am avut plăcerea şi onoarea să citesc mai multe cărţi…
Bulgarian Kukeri. Masked men, who chase away evil spirits away, during the Bulgarian custom “Surva.” 
