Recomandare de carte: Unless you de Mona Issa

UNLESS YOU

De Mona Issa

234 pag

Editura Cassius Books, 2021

ISBN 978-606-973-1031

Mona Issa este o tânără scriitoare, aflată la debutul editorial cu romanul „Unless you”. Felicitări pentru perseverență, dar și mai multe felicitări directorului editurii Cassius Books, Raluca Irimie, că descoperă și sprijină tinerii cu pasiuni literare!

Dacă vă plac comediile contemporane, situaționale, de la televizor sau de pe ecrane, cu povești de dragoste ale unor tineri care abia au depășit vârsta adolescenței, atunci această carte vă va încânta, cu siguranță, fiindcă se încadrează în tiparele unor episoade din Friends, Sex and the City sau altele de genul acesta.

Titlul este un joc de cuvinte referitor la personajul principal feminin, Dhalli Less. Aceasta, o asistentă medicală, proaspătă absolventă de colegiu, s-a mutat la New York, în încercarea de a-și recuceri primul (și singurul) iubit, pe Kevin, acum avocat, care o părăsise fără o explicație când primise vestea oportunității de a lucra în metropolă.

Dhalli este neîndemânatică, zăpăcită, dar cu un suflet de aur. Își face treaba, stă peste program, făcând turele colegelor care au copii mici bolnavi, dă bani tuturor amărâților, însă aparențele nu indică așa ceva. Părul vopsit în roz și ținuta uneori provocatoare nu lasă să se dezvăluie câtă timiditate și nesiguranță se află în spatele acesteia, nici că este, de fapt, o fată cuminte din provincie. Cei care știu aceste secrete sunt colegul ei de apartament, Sam, care fusese iubitul prietenei ei și, după ce s-au despărțit, i-ar fi plăcut să devină iubitul lui Dhalli, precum și Luke și Leon, doi prieteni pe care ea a reușit să îi cupleze în camera de urgențe a spitalului.

Dhalli nu îl poate vedea pe Sam decât ca pe un prieten, uneori enervant. Ea se gândește cum să-l recucerească pe Kevin… până când soarta i-l scoate în cale, în metrou, pe Vayne Moore. Deși un non-conformist, în felul lui – este tatuat, are motocicletă și un grup de prieteni și rivali cu care face uneori întreceri ilegale – el este un om de afaceri, moștenitor, alături de fratele lui, al unei averi. Înainte de a o moșteni, trebuie s-o protejeze, fiindcă Vayne Moore senior, tatăl lui, are Alzheimer.

Vayne are propriile sale probleme și încurcături, este claustrofobic și i se face rău în metrou, iar Dhalli, în încercarea de a-l ajuta, ajunge într-o ipostază indecentă și el, obișnuit să stârnească interesul femeilor pentru banii lui, o consideră o prostituată. Prima întâlnire, deci, nu se petrece sub cele mai bune auspicii, totuși atracția dintre ei este greu de negat. Știind că era irezistibil pentru majoritatea femeilor, Vayne își propune s-o cucerească. Ea rezistă, iar comitetul masculin format din Sam, Luke și Leon îl acceptă, cu greu, în preajma ei.

Povestea este relatată din trei puncte de vedere – al lui Dhalli, al lui Vayne și al lui Sam. Profunzimea personajelor este schițată, lăsându-se mai mult ghicită uneori, din dialogul spumos, plin de insinuări sexuale (firești, la vârsta când hormonii influențează modul de reacție al tinerilor), însă lipsite de vulgaritate.

Romanul de debut al autoarei Mona Issa este o comedie romantică, reconfortantă, recomandată pentru perioadele dificile, în care dorim să evadăm din cenușiul cotidian într-o lume exuberantă, siropoasă – nu întâmplător autoarea folosește comparații dulci – „bezuță, vată de zahăr, acadele” – și diferită de a noastră…

Dacă Dhalli și Vayne se vor iubi sau nu, și ce se întâmplă cu Kevin, rămâne să vedeți în paginile cărții. Poate fi citită de adolescenți începând de la 16 ani. Va exista și o continuare, pe care abia aștept s-o citesc – un alt joc de cuvinte între numele protagoniștilor.

#recomandaredecarte #autoriromani #autoriromanicontemporani #scriitoriromani #romcom #roman #youngadult #UnlessYou #MonaIssa

NaNoWriMo at its end

Another NaNoWriMo passed – this time, without me winning, but with me writing a lot, when I could, and getting other writing achievements in parallel.

This year, I was a rebel, finishing and revising a short stories volume titled „The Rebels of the Seas”. A little over 25,000 words achieved – half marathon, one would say, and I am happy with the results.

Kick-off 2022, at Meron Cafe – full attendance

I can count as achievements for the month of November 2022:

  • winning a literary mention at a short stories contest (and the publishing of the winner story in an anthology and in a literary magazine, besides receiving a bag full of books as prize);
  • finishing and sending to the publisher the short stories volume titled „The Rebels of the Seas”;
  • writing a few short stories, some I already sent to the publishing magazines, others will be sent in due time;
  • Writing some book presentations, also to be sent to literary magazines for publishing;
  • being the Bucharest NaNoWriMo Municipal Liaison and organising a kick off meeting, two write-ins in person and four writing sprints online for the whole country.

So, yes, I am not sorry for losing NaNoWriMo this year. What I have written is still there and usable.

Write-in, Journey Pub – the place where I forgot this years poster…

What I learnt from taking part in NaNoWriMo for several years:

  • It is feasible to win (i.e. to write 50,000 words in one month!), with some ambition, determination and writing discipline, if you have the right conditions. But it is not feasible to do such an effort for longer than one month without experiencing burnout or other negative impacts on your family life, social or proffessional life.
  • The right conditions involve technical ones (do research before 1-st of November, have a basic outline, ie know what you want to write), physical and social ones (you need to not be claimed by other stringent priorities right in November, of the familial, work or health kind, because not all of these can be overcome in a way that helps you focus on writing); For example, I could not win when I started a new job, when I had other unplanned changes of schedule, in April Camp NaNos when I had to prepare for Easter with cleaning, shopping and cooking for 2 families, when I had to focus on my mother and on keeping my own mental health…
  • So what if you don’t win? There will be, at the end of November, some more words than at the end of October – so this is progress!
  • You need to know your own conditions (at least roughly) in order to establish the number of words feasible for you. This is especially useful at Camp NaNo, but also when establishing your own expectations for November NaNoWriMo. I knew from the start that I won’t make 50,000 words this year, but I knew also what exactly I wanted from the contest – and this, I succeeded. My book is now with the editor, and so are some short stories. The others will follow.
  • You also need family support and friends’ support. Not necessarily understanding (but it would be wonderful to be understood!), however accepting the fact that writing is important for you and that the NaNoWriMo month means focusing more on writing and less on other priorities, which could be heightened in other months. It involves both moral support (of various kinds – for some, the NaNo forums and groups are better, because you are among peers who understand!) and material support (not being always you the one expected to cook, do laundry and other chores, but use some of the temporarily freed time for writing – or merely understanding that nobody can disturb you during timed write-ins.)
  • NaNoWriMo means community support too; the groups and forums are a blessing for those for whom the writerly endeavour is usually a solitary one. The ML should have a role too, with organising writing sprints and write-ins… but this means also the availability of the members… I can organise as many and the attendance might be suboptimal… I should learn what to do in order to garner more interest for the events…
Write-in at Moon Brasserie – already with another year’s poster…

Good and bad alike, I keep recommending NaNoWriMo, for its resources, organising/ mobilising capacity and community help, to all writers, at least once in their lives! Some will like it, some will find out that such a commitment is not for them, but at least will have an experience more to dwell on… I hope it is for you – there had been several years that I said it was not for me, until I really tried and got hooked on it!

…and, at the end of the post, I am showing you the usual plushie photos for your delight:

Eu pentru cine scriu, de fapt?

Acestea sunt toate cărțile mele de până acum (versiune actualizată, cu cea de-a doua ediție în poză, unde e cazul)

Știu, această întrebare nu-și are locul pentru o scriitoare cu ceva experiență (după cum se vede din cărțile adunate mai sus). Ar trebui să știe, de când publică prima carte, cine-i sunt cititorii, ce gen scrie. Și eu jur că știam, dar… se pare că nu e chiar așa?

În interviuri, am spus întotdeauna, și sunt chiar convinsă de lucrul acesta – Doresc să-mi transport cititorii într-un alt timp și pe alte țărmuri, personajele mele călăuzindu-i în drumul prin istorie și dezvăluindu-le crâmpeie deosebite din lumea lor. Scriu pentru adolescenți în primul rând, și pentru cei care au fost odată adolescenți, păstrându-și sufletul tânăr, sau nostalgic. Pentru cei care se uită la filme de capă și spadă sau western, ori la Liceenii și West Side Story. Pentru cei cărora le-a plăcut să citească romanele de aventuri ale lui Michel Zevaco, Alexandre Dumas, Raffael Sabbatini, Walter Scott, Karl May, și au nevoie de o după amiază de evadare din prizonieratul realității cotidiene în alte orizonturi geografice și temporale.

Criticul literar Ana Dobre mă caracteriza, într-o recenzie: “Marina Costa se încăpățânează să rămână în universul ficțiunii pentru adolescenți, având un apetit insațiabil pentru poveste, o deschidere pentru aventură, pentru invenția epică, o mare curiozitate de a sonda și investiga spații necunoscute, cu exotismul lor implicit sau doar incitant. Există în zestrea ei epică și inocența naratorului arhaic, căreia i se adaugă plăcerea enormă de a povesti, calități exersate în tot ce a publicat până acum.”

Eram de acord cu dumneaei – și totuși, recent am avut o discuție care m-a pus puțin pe gânduri. Cineva mi-a spus că romanele mele sunt pentru adulți, că ar fi prea grele pentru adolescenți… Și m-am mirat și am cerut părerea grupului meu de pe FB, fiindcă cititorii ar trebui să știe cel mai bine. O parte dintre cărți le-am și scris, într-o primă versiune, la vârsta adolescenței (Echipajul, Farmecul mării, Prietenii dreptății, trei sferturi din Ținuturi însângerate, așa cum arată acum – sau primele 12 capitole în prima ediție – chiar și Pribegii mărilor), și sunt de aventuri. Pe la 12-13 ani am citit, cu colegele de clasă și vecinele de la bloc, adică nu numai eu, Karl May, Alexandre Dumas, Michel Zevaco… și zic că eu asta scriu, romane de aventuri istorice, pentru adolescenți.

Se spune să scrii cărțile pe care îți dorești să le citești. Eu cam asta fac… Am citit, în tinerețe, câteva astfel de cărți pentru adolescenți, petrecute în istoria altor țări, de autori români. Cred că, deși au existat în trecut, nu au mai rămas, în prezent, mulți scriitori români de romane de aventuri, pentru tineret, care să-și poarte cititorii spre alte meleaguri exotice și momente istorice necunoscute. Sufletul meu a rămas exact la vârsta aceea, când am învățat mai multă istorie din Alexandre Dumas, Michel Zevaco și Walter Scott, inclusiv din notele de subsol, decât din manuale… Iar pe la 12-14 ani, în vacanțe, jucam teatru improvizat după cărțle și filmele preferate, în fața blocului – eram Aramis din Cei Trei Muschetari, eram Floarea Mariei din Misterele Parisului, crâșmărița Huguette din Cavalerii Pardaillan, Lucy din Dallas … 😛

M-a șocat când cineva mi-a spus că scriu pentru adulți, fiindcă sunt prea grele cărțile mele pentru adolescenți! 🧐 Dacă aventurile sunt grele și neatrăgătoare pentru adolescenți, atunci la ce vârste ar trebui citite? Că majoritatea adulților au deja alte gusturi! Ori au evoluat și aventurile le mai plac doar unora, în clipe de nostalgie, preferând, în general, romane filosofice, cu personaje mature… Ori preferă romane erotice, ceea ce mie nu mi se potrivește, după cum știți… Chiar și Soarta mercenarului și alte destine, singura pe care o recomand 16+, nu are, totuși, nimic explicit. Și nu cred că va mai exista vreodată altă carte de-a mea să nu fie 13+. Cele câteva texte cu un plus de senzualitate sau violență din volumul de proză scurtă menționat mai sus, descrise însă astfel încât mai mult să sugereze, fără nimic explicit, sunt o excepție – fiindcă orice scriitor, la un moment dat, experimentează, încearcă să-și depășească tot felul de limite, să-și dovedească sie însuși ce anume poate.

Am avut această discuție cu grupul meu de cititori de pe FB. Scriu și aici, fiindcă nu toți cei care îmi citesc blogul au și FB. Din 18 voturi, 66% au spus că scriu pentru adulți, și numai 34% pentru adolescenți, cu nuanțele că, dacă ar fi avut opțiune disponibilă, majoritatea ar fi votat pentru ambele categorii (ambele categorii fiind, de fapt, cam cum văd și eu lucrurile, însă cu accent pe adolescenți). Justificări? (Cu comentariile mele între paranteze)

  • Aș fi bifat pe ambele, dar dacă e să aleg, atunci pentru adulți. Fiind etichetați unii autori a fi scriitori pentru adolescenți, poate un “cititor snob” nu ar citi. (Mda, cu asta are dreptate, nu neg – și totuși, poate nu ar citi nici după ce începe cartea, dacă se așteaptă la o carte pentru adulți, fiindcă ale mele nu sunt nici 18+, nici prea complexe – tocmai fiindcă, în primul rând, sunt destinate adolescenților).
  • Am votat adulți, deși, dacă mă întrebai acum 30 de ani, ziceam adolescenți. Noi citeam. Adolescenții de azi, unii – să nu generalizez – nici filmul nu-l mai văd. Așteaptă rezumatul într-un clip pe tic-toc. (și acest răspuns, cu diverse variațiuni, l-au avut mai mulți, vezi și mai jos. Nu neg că are dreptate că adolescenții de azi nu prea mai seamănă cu noi…).
  • Aș fi adorat aceste romane in adolescență (nu că nu mi-au plăcut și la maturitate). Romanele pe care le citesc ca adult, inclusiv ficțiune istorică, sunt mult mai voluminoase și adesea mult mai violente, cu multe personaje și intrigi. Romanele semnate Marina Costa sunt de fapt romane ‘de familie’ – nu știu dacă există așa ceva, dar fac o paralelă cu filmele de familie, știi, AP. 🙂 (Da, cred că acest răspuns reprezintă esența scrierilor mele! Și de ce sunt, în primul rând, pentru adolescenți…)
  • Mie mi-ar fi plăcut și atunci, mi-au plăcut și acum. Să zicem că adultul are și avantajul nostalgiei dacă chiar e musai de ales între cele două variante. (De acord că are avantajul nostalgiei, însă majoritatea nu devin nostalgici, ci doar… sofisticați? Sau cum să mă exprim? Li se schimbă gusturile și nu ar mai citi, la maturitate, ce le-ar fi plăcut în adolescență. Nu-s mulți ca mine, eternă adolescentă cu părul alb…)
  • Faptul că pendulezi între cele două categorii de vârstă nu-i neapărat un dezavantaj, ba din contră aș zice. Personal aș fi bifat ambele categorii… sau adolescenții anilor ’70 , ’80, ’90… sau adulții zilelor noastre… (Mda, cu asta cred că ai pus degetul pe rană…și ustură al naibii!)

Atunci… înseamnă că are dreptate Aureliu Goci, când spunea, la lansarea uneia dintre cărțile mele, că “în universul epic contemporan, autoarea nu se întâlnește cu nimeni pe aceeași traiectorie. Universul său adună lucruri foarte contrastante, interesându-se de lucruri și evenimente care nu mai interesează pe nimeni”. Poate avea dreptate, poate doar parțial. Dacă pe noi ne interesa ce scriau Ioan Dan, Nicolae Frânculescu, Radu Theodoru, Rodica Ojog Brașoveanu sau Radu Tudoran, alți scriitori români care abordau genul istoric de aventuri, în paralel cu ceea ce scriau clasicii literaturii universale de aventuri, de ce nu i-ar interesa și pe adolescenții de acum?

Cred în valorile morale, și de aceea cărțile mele se bazează pe aceste valori, evidențiind, în general, problemele cu care se confruntă adolescenții în orice vremuri: alegeri dificile, anturaje bune și rele, relații interetnice, prietenie, onoare, dreptate, prima dragoste, iubiri interzise, efectele gloriei la vârsta adolescenței… Cred în farmecul istoriei, nu ca materie de studiu și de examene, ci descoperită prin intermediul lecturilor care să ne ducă în alte vremuri și locuri, să încercăm să înțelegem cum trăiau oamenii de atunci, cum vedeau viața și societatea din jurul lor. Iar din această excursie, preț de o duminică ploioasă, ne putem întoarce seara în confortul secolului nostru modern, tehnologizat.

Mi s-a sugerat de multe ori că ar trebui să scriu în limba engleză și să public pe Amazon, ca să am mai mulți cititori din toată lumea. (Am primit și sugestii opuse, să nu mai caut subiecte internaționale..)

Aș putea s-o fac, pentru că știu engleză. Voi, cititorii blogului, știți deja că am scris în engleză timp de zece ani, o poveste interactivă cu pirați (roleplaying games), pe internet, cu parteneri de scris din toată lumea. Dar ce scriu de una singură trebuie să fie în limba mea, pentru ai mei, să rămân undeva, într-un colț de literatură română, nu să fiu una dintre cele multe care scriu pe Amazon, într-o limbă de împrumut. Indiferent unde se întâmplă poveștile mele, pe cititorii de limbă română îi plimb pe acolo. Cei de limbă engleză, sau spaniolă, sau greacă, pot să fi auzit despre subiectele pe care le abordez eu, ca să le afle și ai mei. Dar, vorba celor de mai sus, îi mai interesează? Eu pentru cine scriu, de fapt?

…Chiar dacă răspunsul este „Pentru câțiva fani de toate vârstele!”, tot voi continua să scriu… pentru că nu pot altfel. Poveștile din mintea mea vor afară, pe hârtie, cum au vrut o viață întreagă. Doar că mă mai gândesc (un an, doi) dacă să scot ediția a doua a unora dintre cărțile epuizate… (Că la altele, sunt convinsă că nu va mai exista reeditare!)

Invitație la Gaudeamus, joi 8 decembrie 2022

#Gaudeamus #joi #8Decembrie #lansaredecarte #Vieti_in_valtoare #MarinaCosta

Cei care veniți joi 8 decembrie la Târgul de carte Gaudeamus, vă așteptâm la ora 15:00 în spațiul de evenimente Marin Preda, la prezentările Editurii Betta. Printre acestea va fi și seria ”Vieți în vâltoare” de Marina Costa.

Vă așteptăm!

Marea Unire

Publicată în volumul ANOTIMPURI ISTORICE, Editura Betta, 2022

În cenușa Marelui Război

– nimeni nu credea atunci

că altul mai mare va exista vreodată –

ardeau mocnit imperii

și se ridicau națiuni.

Imediat după Buna Vestire

Sfatul Țării vota în Basarabia

Unirea cu România mamă.

Îi ajunsese mai mult de o sută de ani

sub cizma Țarului.

La sfârșit de noiembrie

veni rândul Bucovinei

să nu se vrea ucraineană

și să-l primească cu flori

pe generalul Zadik, eliberatorul.

Alba Iulia a fost martoră

unei noi sărbători a unirii,

la peste trei sute de ani

de la intrarea triumfală

a lui Mihai Viteazul.

În zori de decembrie,

pe câmpul unde Horea și Cloșca

plătiseră cu sânge dorința de libertate

se adunau aproape o mie două sute cincizeci

de reprezentanți aleși ai neamului.

Îmbrăcați de sărbătoare,

fluturau steaguri tricolore,

venind în căruțe, în tren,

călare și pe jos,

cu cântece de bucurie.

Pe lângă ei, atâția alții

ce nu fuseseră aleși,

ci singuri voiau să fie martori istoriei,

în portul popular al diferitelor zone,

se îndreptau în aceeași direcție.

Pe drumul lor spre cetatea

simbol al Unirii

pașii veseli li se întretăiau

cu regimentele germane și austriece

înfrânte, în retragere spre casă.

Noi vrem să ne unim cu Țara!

au strigat o sută de mii de voci

trecând pe sub poarta lui Mihai Viteazul

și afluind pe câmpul lui Horea.

Așa s-a rotunjit România Mare.

Alte încercări ale istoriei

au rupt din ea

bucăți prețioase,

aproape un sfert de veac

și-un război mai târziu.

Sfântul Apostol Andrei

Publicată în volumul Anotimpuri istorice, Editura Betta, 2022

Ai fost pescar în Marea Galileii,

căutând să-l slujești pe Dumnezeu în tot ce faci.

L-ai urmat pe Cel ce predica în pustie

chemând la pocăință,

anunțând venirea Celui Ales

și botezând, pentru iertarea păcatelor.

Ai fost martor când l-a botezat pe Isus.

I-ai urmat recomandarea,

crezând că cel botezat în Iordan

era Mântuitorul.

L-ai adus și pe fratele tău, Petru,

ascultând vorbele înțelepte

ale Fiului lui Dumnezeu.

El v-a ales să deveniți amândoi

pescari de suflete.

Ai tras la sorți, împreună cu ceilalți apostoli,

unde să propovăduiești Evanghelia

și ți-a căzut îndepărtata Scytia,

cu războinici sălbatici

și cetăți grecești.

Te-ai despărțit de fratele tău

undeva, prin Asia Mică.

El pornea spre Roma,

tu, spre Balcani.

Ai botezat greci, sciți, geți,

pe teritoriul Dobrogei de azi și al Rusiei.

La Patras ți-ai găsit sfârșitul,

martir pe altfel de cruce decât Isus –

o cruce din lemn de măslin,

în formă de X.

Multe țări s-au adunat

sub ocrotirea crucii tale –

România, Rusia, Grecia,

dar și locuri unde nu ai ajuns,

ca Scoția, Sicilia și Spania.

La noi, țăranii te-au contopit

cu spiritul dacic,

cu lupul de pe steag.

Ucenicii tăi au răspândit

Sfântul Botez printre daco-geți

în interiorul teritoriului,

așa că trecerea ta prin Scytia

a dat roade bogate creștinătății.

Ești sfântul nostru ocrotitor,

indiferent de superstițiile populare.

Se spune că sărbătoarea ta

deschide cerurile nopții,

că animalele stau de vorbă

în pace, cu glas omenesc,

uitând să se vâneze

unul pe celălalt

iar strigoii bântuie răscrucile,

opriți doar de funiile de usturoi.

Țăranii știu să vadă cum va fi vremea

peste iarnă și primăvară,

pun grâu în ghiveci,

să fie spor în casă

și verde pe masă,

iar fetele îl pun sub pernă,

să-și viseze ursitul.

Autopromovarea – da sau nu?

Marina Costa și cea mai recentă apariție – seria VIEȚI ÎN VÂLTOARE

Nu știu de ce atâtea locuri online sunt foarte pornite împotriva autopromovării. Mă refer exact la grupurile de lectură de pe FB, cenacluri online și alte grupuri de scriitori, care ar trebui să încurajeze toate informațiile despre cărți și promovarea lecturii.

De acord, trebuie găsit un echilibru, nu sunt de acord nici cu cei care insistă săptămânal sau chiar mai des – cumpărați-mi cărțile, cumpărați-mi cărțile! Dar cei care nu știu mare lucru despre ele, nici nu vor ajunge să afle, foarte probabil, în absența autopromovării.

Discuția din ultima vreme nu am avut-o pe vreun grup de lectură – acelea au fost în trecut, și din unele grupuri am ieșit, fiindcă nu mi-a plăcut cum priveau lucrurile: pentru unii, era autopromovare și să pui un citat dintr-o carte, fără copertă sau link de cumpărare sau numele editurii, sau să postezi pe grup de pe contul tău.

Ultimii m-au enervat cei de pe site-ul NaNoWriMo. Întreba cineva dacă există scriitori publicați printre participanți. Eu știu că există destui, chiar și dintre cei ale căror bloguri de scriere creativă le urmăresc. Am dat linkul de Goodreads, care nu are informații cum să cumperi cărțile mele (și, de fapt, destule nu se pot cumpăra decât de la mine- sau nu se mai pot cumpăra, ci doar trimite pe mail, că tirajul a fost epuizat și altul nu mai scot) – și mi-au ascuns postul, că nu se permite autopromovarea… De parcă aș fi strigat Cumpărați-mi cărțile!, nu ar fi fost link informativ…

Mi s-a părut absurd – nu era ca și cum ar fi destui vorbitori de limbă română pe site, și, dintre ei, curioși să citească exact tema respectivă și să comande vreuna dintre cărți. Și succes în căutarea pe net a majorității cărților, că nu-s! Iar cele câteva care sunt, oricum nu livrează decât în țară. Deci nu era vorba de astfel de beneficii financiare (trecând peste faptul că eu mai mult am dăruit decât am vândut cărțile mele). Am acceptat că acesta le este standardul – site-ul lor, regulile lor, absurde cum sunt. Dar să nu pui titlul cărții și numele de autor, că dacă cumva te caută pe Amazon cineva, să-ți cumpere cartea? (Nu că ale mele ar fi pe Amazon vreodată – dar nu asta este ideea, să te promovezi, să afle lumea despre tine și despre cărțile tale? Că dacă scriai numai pentru tine, nu publicai…)

Noi, în România, am fost învățați că despre noi ar trebui să vorbească alții – că e lipsă de modestie și e rușine să te autopromovezi. Totuși, este un mod greșit de gândire. Da, e bine să scrie și alții despre tine – dar, majoritatea, nu fanii existenți, ci cititorii obișnuiți, de ce ar face-o? Cititul este un act de consum; scrisul recomandării, un act de dăruire pe care nu toți au timpul, talentul sau dispoziția sufletească să-l facă. Până să te cunoască alții, tu te cunoști bine și poți scoate în evidență ceea ce este unic în ceea ce faci și în ceea ce ești… E sufletul tău și munca ta în paginile cărților – acum, e rândul tău să-i ajuți pe ceilalți să le descopere…

Unii afirmă că e treaba editurii să îți promoveze cartea – și acum 50 de ani, sau fie și numai 30, poate așa era – pe vremea când erau puține edituri, puține cărți și, eventual, mai exista și un buget de marketing, și oameni angajați în acest scop. Între timp, lucrurile s-au schimbat și pe la noi, și în străinătate. Chiar și cei publicați la marile edituri, care beneficiază de un oarecare sprijin de marketing din partea lor, sunt așteptați să se autopromoveze în social media. Cât despre editurile mici și mijlocii, care nu au compartiment de marketing, nici buget alocat în acest scop, scriitorii sunt bucuroși dacă editura respectivă organizează o lansare oficială, expune la târgurile de carte și/ sau are capacitatea logistică, financiară și de marketing să pună cartea pe librării online ori pe site-ul editurii, spre comandă. Majoritatea editurilor mici și mijlocii NU cumulează toate aceste avantaje… Totul, sau marea majoritate a promovării, rămâne în sarcina autorului, fiecare după cum se pricepe și ce mijloace tehnice, financiare și social media are la îndemână… că și promovarea aceasta este un mix.

Argumente în favoarea opiniilor mele, din partea specialiștilor din alte domenii decât literatura:

Nu sunt eu cea ciudată și împotriva curentului, dacă specialiștii de pe internet sunt de acord cu mine! Iar pe site-urile de limbă engleză pentru scriitori, te învață cum să-ți arate reclamele, de câte ori să le pui, cum să organizezi giveaways – și așa mai departe… Da, o idee sau două iau și eu, doar că nu sunt insistentă de felul meu… însă nici atât de tăcută cât m-ar vrea alții! (Oricum strig în pustiu, ca Iov sau ca Ilie…)

Grupul meu de FB încurajează promovarea tuturor autorilor români – și nu numai a autorilor. Mi se pare normal, și nu este singurul. Le mulțumesc celor care vor citi rândurile mele și care știu că au astfel de grupuri inclusive!

Îi promovez și eu pe alți scriitori, prin recomandările de carte, dar cine știe să povestească cel mai bine despre ceea ce îl caracterizează, și în care a pus suflet, decât autorul? Nu îi pot înțelege pe cei care sunt împotrivă. Nu le ia nimeni locul lor dacă se oferă informații și despre alte cărți… În final, tot ei și cititorii/ membrii lor care nu află despre multe cărți pot să piardă…

Aștept părerile voastre și vă las gânduri bune de sărbători, de la familia Accorsi și de la mine…

(Da, și asta face parte din autopromovare! Și? Am pus suflet și ca să scriu cărțile, și ca să fac colajele… și este drept să se afle despre ele… Nu să zacă pe site-ul editurii, nevizitat decât de câțiva cunoscători…)