A Mermaid’s Tale: The Evolution of the Representation of Mermaids in Popular Culture

You know I love mermaids!

Armstrong Undergraduate Journal of History (new edition)

John_William_Waterhouse_A_MermaidMelissa Jones (Christopher Newport University)

The belief in merpeople, or water spirits, has been in existence since the beginning of recorded history, and possibly even before that. Water spirits and merpeople were seen as powerful, and their representations in later folktales were often as deadly beings.

View original post 8,168 more words

Zeibekiko, dansul care se dansează cu sufletul, nu cu trupul

Dans superb, prezent și în romanele mele…

Iubim Grecia

După veselia adusă de hasaposerviko sau delicatețea insularului ballos, iată că elenii aduc lumii un dans de stare, de atitudine care iese din tiparul obișnuit, în sensul că nu are pași prestabiliți, totul rezumându-se la mobilitatea, agilitatea și, mai ales, creativitatea dansatorului. Zeibekiko, dansul asupra căruia ne oprim azi, este nelipsit la petreceri și nunți deși, în mod paradoxal, nu este un dans vesel, ba dimpotrivă. Exprimând sentimente de tristețe, dor, neîmplinire, vorbind despre iubiri ratate sau dureri ascunse, zeibekiko este dansul suferinței omului aflat singur în fața unui destin implacabil.

Originea dansului

I se mai spune ”dans smyrnian” deoarece s-a născut pe țărmurile Asiei Mici, la Constantinopol sau Bursa, pe teritoriul vechilor ”zeibeks”, greci islamizați porecliți și ”cavalerii munților” deoarece luptau împotriva opresiunii otomane. Primele atestări ale acestui dans au fost făcute în sec al XVI-lea, deși zeibekiko a cunoscut o puternică răspândire în centrele urbane în sec al…

View original post 746 more words

Reasons to write

NaNoswag

NaNoWriMo is approaching. And I received on e-mail a motivational post (not related to this international contest, but related to writing). Here it is, together with the source:

Hello,
In case you’re in need of motivation, here are some reasons to write…
– To express yourself.
Writing is a chance to cut through the small talk and chatter, to share parts of yourself that are normally hidden in everyday life, to connect with others at the deepest level.
– As a gift to others.
Your writing can bring great pleasure to others, entertain them, distract them from their problems, transport them with beauty, make them feel less alone.
– To make discoveries.
Writing can be a process of exploration.  Start with a character or situation and see where that takes you.  Let your imagination surprise you.
You can write about what you don’t know, what fascinates and bothers you, the questions that keep you up at night.
– To keep yourself company.
When you’re writing, you’re never alone.  You’re engaged in a conversation with your future readers.  And the whole time, voices are speaking in your imagination, the voices of characters, of memories…
– To live more intensely.
Writing makes you observant.  You’re constantly collecting material that you can convert into your creative work.  Your senses sharpen, and the world becomes more vivid.
– To make your time count.
When the year ends, what will you have to show for it?  If you’ve written poems, scenes, stories, memoirs, part of a novel, you will know that your time has been put to good use.
Happy writing,

PROFESOARA DE ÎNOT

close up photography of yellow duck

Photo by Kristi Evans on Pexels.com

 

Profesorii sunt de toate dimensiunile, culorile și personalitățile. În primul rând, au nevoie de har pedagogic și vocație pentru a lucra cu cei mici. Iar acestea se pot manifesta, uneori, la vârste fragede, în nebănuite moduri.

Fetița de la oraș terminase clasa a patra. Citise mult, pentru vârsta ei. În vara aceea, fusese trimisă la țară, la o mătușă. Își luase și aici cărți cu ea. Când tanti avea treabă, cu cine să se joace? Se uita la animale pentru o vreme, apoi se refugia în lectură. Unele cărți se refereau la animalele și plantele pe care le descoperise în curtea mătușii. Era firesc s-o fascineze tot ce era frumos.

Născută și crescută în capitală, la bloc, avusese puține ocazii, până acum, de a admira natura. La tanti, savurase struguri direct din vie și roșii din vrej. Băuse apă din fântână. Fusese lăsată să învârtească singură roata acesteia. Mâncase, pentru prima oară, la lumina unei lămpi de gaz, căci, în capătul acela de sat, firele electrice nu ajunseseră încă. Asculta, noaptea, concert de greieri și de privighetori. Totuși, nu era suficient. Tânjea și după alți parteneri de joacă. Îi era dor de prietenele lăsate acasă. Și-ar fi dorit altele noi.

– Aici nu sunt copii, cu care să mă joc? își întrebă mătușa, într-o zi.

– Să mă gândesc. Mi se pare că unei vecine i-au venit nepoatele, în vizită. Parcă sunt cam de seama ta.

S-au dus în vizită, la câteva case distanță. Într-adevăr, au găsit acolo trei surori. Una terminase clasa a cincea, alta clasa a treia și, mezina, clasa întâi. Fetița de la oraș era bucuroasă de partenerele de joacă, însă cele două mai mari nu voiau să știe de ea. Nu le făcuse o impresie bună. Plecară de acasă, lăsându-și musafira numai cu sora cea mică. Ea era prietenoasă.

S-au jucat cu păpușile, au sărit coarda… Fetiței de la oraș i se aprinseră privirile când văzu un cârd de bobocei de rață, galbeni și pufoși de parcă ar fi fost din pluș, încălzindu-se la soare și ciugulind mălai cu verdeață, în apropierea unei cloști.

– Au mamă vitregă? râse ea.

– Da, că rața nu clocește.

– Am citit undeva că bobocii de rață știu să înoate de când se nasc, spuse ea. Vrei să vedem dacă este adevărat? Prindem câțiva și îi punem într-un lighean cu apă, îi propuse ea micuței gazde.

Nu se încurca în definiții. Știa că, spre deosebire de oameni și animale, păsările ies din ouă după clocire. Dar, pentru ea, aceasta era tot o naștere, o nouă viață.

Curioasă, la rândul ei, gazda acceptă cu bucurie. Găsiră un lighean roșu, de plastic. Îl umplură la cișmea, pe jumătate, lăsându-l pe taburet, la soare. Trecură apoi la identificarea elevelor participante la experiment. Le alergară prin toată curtea, până reușiră să prindă două rățuște vioaie și le puseră în lighean.

De aici începu dilema. Niciuna dintre ele nu văzuse până acum, îndeaproape, rațe înotând. În parc, pe lac, da… dar erau la distanță. Și apoi, cine își amintea de ele cu exactitate? O observare atentă în trecut le-ar fi scutit de îndoielile care le tulburau în momentul de față.

– Nu înoată, uite, atinge fundul ligheanului cu piciorușele! protestă una dintre ele, iar cealaltă fu de acord.

– Să mai turnăm apă. E prea puțină!

Cum s-o fi așteptat fetița de la oraș să înoate rațele? Greu de spus. Poate crawl sau brasse, așa cum învățase ea la cursurile de înot de acum două săptămâni și la cele din vara trecută. Oricum, ceea ce vedea în ligheanul acum plin ochi cu apă tot nu o satisfăcea.

– Ai văzut că știu să înoate.

– Ba n-am văzut! Merg pe vârfuri, ca să atingă ligheanul cu gheruțele. Nu este vasul suficient de adânc pentru ele, ca să poată înota fără să ajungă la fund. Și eu făceam la fel, la bazin…

Nu se lămurise dacă bobocii de rață chiar înotau sau nu. Totuși, în lipsa unor dovezi concludente într-o direcție sau alta, după încercări repetate și studii amănunțite, fură nevoite să abandoneze cercetarea științifică și să le redea pe cele două prizoniere suratelor lor. Se întoarseră, din nou, spre păpușile temporar neglijate, până la ora amiezii, când era așteptată acasă.

Îi povesti mătușii impresii despre fiecare dintre cele trei fete, bucuroasă că se împrietenise cu cea mică.

Pe înserat, bunica fetițelor strigă la poartă.

– Vecino, nepoata dumitale a vrut să-mi înece rățuștele! Și proasta mea mică s-a luat după mintea ei! Auzi, cică au vrut să le învețe să înoate…

Fetița de la oraș a fost chemată la judecată. Avocatul apărării cam tăcea, avocatul acuzării arunca fulgere. Se dezvinovăți, senină:

– Nu am înecat niciun bobocel! Erau toți veseli. Am verificat că știu să înoate de când se nasc, după cum citisem eu acum câteva luni. Se cheamă instinct, nu am pretins că le-aș fi învățat eu. Le-am făcut baie în lighean, au plutit frumos, pe urmă le-am pus la locul lor, să mănânce. Și eu mâncam, când veneam acasă de la bazin.

Vecina, tot cu gura mare, nu se lăsă înduplecată, cu toate că fetița era convinsă că nu făcuse nimic rău. Mătușa o certă puțin, pentru urechile vecinei, după care închise poarta.

– Tanti, cum înoată rațele, de fapt? întrebă ea mai târziu, nedumerită. Nu eram sigură dacă atingeau fundul sau nu.

– Dau din piciorușe și plutesc pe apă, așa cum plutește barca, mânată de vâsle. Le-ai văzut înotând. Sau ai fi vrut să le fii tu profesoară de înot? râse mătușa.

Fetița nu răspunse. Fusese certată destul în seara aceea.

* * *

Toată lumea aflase povestea de demult. O istorisise cu nenumărate ocazii. Câteva decenii mai târziu, fetița de la oraș de odinioară, ori de câte ori se întâmplă să vadă câte un bobocel de rață, galben și pufos, îl privește drăgăstos, rostind, pe un ton amuzat:

– Pe acesta nu eu l-am învățat să înoate!

Mi se pare mie, sau ghicesc și o umbră de regret în vocea ei?

NaNoWordSprints Prompts from July 2019

Might be useful for another NaNo.

Don't Shake the Flask

Here are the prompts I tweeted out on NaNoWordSprints during this year’s second session of Camp NaNoWriMo!

* * *

July 1, 2019, 8:00pm-10:00pm (UTC-8)
Bear Idioms

10 minbear hug
20 minbear the burden
30 minbear trap
10 min
bear a resemblance to
20 minbear a grudge

July 3, 2019, 8:00pm-2:00am (UTC-8)
Book Titles from July 2011

10 minundercurrents
20 minmayhem
30 minbloodline
10 mincurses
20 minnotorious
30 minescape
10 mincreep
20 minripple
30 minredemption
10 minhomecoming
20 minswitchback
30 mindominance
15 minsurvivors
20 minincognito

July 4, 2019, 8:00am-12:00pm (UTC-8)
Fairy Tale Tropes

10 minbad boss
20 min
be careful what you wish for
30 minimpossible task
10 min
deal with the devil
20 minforbidden fruit
30 minlast request
10 min
malicious slander
20 min
secret test of…

View original post 3,322 more words

Marina Costa – Drumuri și doruri

Scriitoarea Bianca Timșa Stoicescu a fost la lansarea volumului meu de poezii DRUMURI ȘI DORURI și a vorbit despre carte. Multumesc mult, Bianca!

Despre sufletul meu

3 – 2 – 1 se spune atunci când cineva stă la start, dar despre Marina Costa nu poți spune că e la început de drum; dimpotrivă, nu numai că a scris romane, le-a și publicat. Așa că îmi permit să număr altfel în ceea ce o privește.

3 – 2.- 3

Primul 3 vine din trei versuri din poezia Mi-am făcut inima stea – publicată în antologia Poeți în arenă – Editura Betta 2018. Acestea mi-au oferit o cheie a cărții de față:

Mi-am făcut inima stea,

să-mi stingă nesfârșitul dor,

însă și stelele sunt duble.

Realitatea este că dorul este nesfârșit și mai este și așternut pe stelele duble (care pot fi propria persoană, în eterna dualitate) sau cele două mari pasiuni ale autoarei (istoria și geografia), despre care poate vorbi în așa fel încât să le transforme în persoane.

2 vine de la cele două care…

View original post 1,044 more words