Dar de Sfântul Valentin

valenanchor

– În două săptămâni e Sfântul Valentin. Dacă vom primi ceva, noi ce le dăm cavalerilor noştri?

– Câte o felicitare cu o dedicaţie muzicală în ea. Iar tu, dacă ai fi mai îndrăzneaţă, ţi-aş sugera să-i scrii câteva rânduri în limba lui.

– De parcă aş fi bună la scrisori în vreo limbă! Talentul literar e al tău, nu al meu. Deşi… ştiu că i-ar plăcea. Țin să te anunţ că mă ajută la teme la spaniolă. L-am rugat o dată să-mi facă o compunere, dar n-a vrut. Mi-a corectat-o la sfârşit, însă am gândit şi am scris-o împreună. Se mira tipa de la cofetăria din Mariposa cum se transformase masa aceea în atelier literar. De atunci a luat-o în serios, că pot să învăţ mai repede cu el. I-a spus şi ei – o cheamă Leti şi e verişoara lui Ángel, picadorul – să îmi vorbească doar în spaniolă.

– Mă bucur! Are dreptate. La fel ţi-aş fi făcut. Poate aşa are şanse să se lipească limba asta de tine.

Dacă tot dădeam sfaturi, eu am tradus în spaniolă, cum mă pricepeam, o poezie de Nicolae Labiş, care, consideram eu, mă caracteriza întrutotul. I se alătura un mic dar original, împreună cu povestea lui, tot din ţara mea îndepărtată: păstrasem un mărţişor, aducător de noroc, pe care mi-l trimisese într-un plic o prietenă de acasă. Ceva ce nu exista pe continentul acesta – şi cheia unei inimi poate fi în egală măsură prietenia sau dragostea.

José, plăcut surprins de talismanul deosebit şi de povestea acestuia, l-a admirat, l-a pus în plasticul în care îşi ţinea abonamentul de autobuz, apoi m-a luat în braţe şi mi-a mulţumit cu un cântec. Pentru el, orice era important avea o dedicaţie muzicală. Nu mă aşteptasem să primesc de la el… nu o scrisoare de dragoste, ci o operă de cercetare teologică, scrisă cu litere alese, înflorite (el făcea desen tehnic la şcoa-lă) pe o pagină ca de manuscris medieval.

– M-am gândit la un dar de suflet pentru tine. Eu am, de fapt, mai mulţi sfinţi – de ce n-ai avea şi tu? Sunt cei cărora le porţi numele oricum. Dacă nimeni nu ţi i-a dăruit până acum, o fac eu. Ai nume frumos, ţi se potriveşte.

José mă auzise cândva protestând în faţa fetelor „că n-am alt sfânt decât Fecioara din Guadalupe, a cărei ocrotire mi-o oferiseră ele” şi se documentase prin ceasloave despre sfinţi catolici şi ortodocşi, izvodind poveştile adevărate ale celor ce-mi fuseseră desemnaţi ocrotitori încă de la botez:

Numele de Emilia vine din limba greacă şi înseamnă gingăşie.

Biserica ortodoxă sărbătoreşte la 18 iulie pe sfântul martir Emilian de la Durostor, care a pătimit în timpul persecuţiei dezlănţuite de împăratul Flavian Apostatul la jumătatea secolului IV. Acesta era oştean în armata romană şi a distrus statuile din templu, când conducătorii lui îl obligaseră să venereze zeii. Aruncat fiind în foc, a ieşit de acolo nevătămat, spre slava lui Dumnezeu. Mulţi au crezut atunci.

În calendarul catolic, pe 17 iunie este celebrată Sfânta Emilia Vialard, împreună cu Sfântul Manuel. A fost o sfântă luptătoare din vremea Revoluţiei Franceze. A întemeiat un ordin de călugăriţe misionare ale carităţii.

18 iunie, este dedicată Sfintei Emilia din Cappadocia, o creştină cu viaţă exemplară, care a trăit în secolul IV. A fost mama a cinci sfinţi, cel mai important, atât pentru ortodocşi cât şi pentru catolici, fiind Sfântul Vasile cel Mare.

Împietrisem de emoţie încă înainte să descopăr în plic şi o iconiţă a uneia dintre sfinte. Destule sărutări şi îmbrăţisări ne-au pecetluit schimbul de daruri. Ce inimioare de ciocolată sau de pluş, ce flori – darul acesta, de suflet şi de credinţă, era mult mai preţios. Mă amuza şi ideea că Manuel, preferatul meu dintre cei „mijlocii” (că mici erau Paquito şi Jorge) avea aceeași zi onomastică.

– Unde ai găsit povestea sfântului ortodox? nu mi-am putut eu stăpâni curiozitatea şi mirarea. Durostor este în Bulgaria, peste Dunăre de patria mea. Aşa cum Arizona a fost cândva parte din Mexic, Durostor a făcut parte din țara mea.

– Am un unchi preot. A fost suficient să-l întreb dacă este adevărat că tu n-ai sfânt, ca să-mi pună un dicţionar mare în brațe. Mă gândesc oricum la tine; măcar să nu-ţi oftez numele în pustiu, ci cu folos! Inima mea ţi-am dăruit-o demult; în ziua unui sfânt care-i ocroteşte pe îndrăgostiţi, de ce să nu-ţi ofer trei sfinţi ocrotitori, nu unul?

(fragment din romanul “Prietenii dreptății”, care va fi lansat în luna aprilie 2018)

Advertisements

Sena People of Malawi, Mozambique and Zimbabwe.

A people I am going to write about… most likely, next year!

Africani Sankofa

Sena People of Malawi, Mozambique and Zimbabwe.
They can be found in Malawi, Mozambique and Zimbabwe they are part of the Niger- Congo family and related to the Yao People, Lomwe People and Tumbuka People according to Anthropologist the Sena traced their origins and came from Mozambique then entered in Malawi through the South and settled in the Lower Shire area in Chikwawa and Nsanje district. Their cultures were between the two large cultures of the Shona and Chewa Culture according to Anthropologist Isaacman they lived mainly in the Zambezi River Valley and they represented an admix of people exhibiting most of the Characteristic of the Shona Culture but not all of them but most of them later the Portuguese arrived in 1498 in Mozambique there was a Portuguese Explorer named Vasco da Gama the first European who reached India by sea during Voyage to India from 1497-1499 he was…

View original post 307 more words

A Greek legend

Gorgona

Marina didn’t know about pagan gods, who had been buried into oblivion by the Christianism in Greece, and about the heroes, there were legends circulating from an island to another. These legends were her favourites, but they were far simpler than the original ones, of course. And the one about the mermaid in whom all the Greek sailors believed was the one reminding her about “Colomba” and her family.

”I promised you a story too, and I’ll tell you my favourite one, about a mermaid. Once upon a time, there was a great king in my country, you’d name him Alexander. King Alexander conquered almost all the world, this is why people called him THE GREAT. He gathered all the wise men from the occupied lands and asked them if they knew a solution that he could live longer and keep his strength, because he still had some countries to take over, and all of them to be converted into an unitary empire, each nation learning from the other. 

The wise men looked at each other, because only a few chosen ones knew the answer: it was difficult, but not impossible for such a brave king. He needed to obtain the Immortal Water from the edge of the world, in the place where two mountains were endlessly moving, actually fighting like two rams, head to head. Many princes and knights had attempted to get it and failed, dying caught between the two fighting mountains. And if they succeeded to cheat the mountains, they were killed by the one-hundred-eyes sleepless dragon who guarded the water spring. 

King Alexander did not need any other challenge, he decided to try his luck and obtain it. He had a cherished good horse, as quick as the wind, and riding it, armed with his best weapons, he arrived to the edge of the world, where the mountains were fighting, opening and closing their heads so suddenly that no bird could fly between them. But his strong horse succeeded, however without his tail, which remained caught between the mountains. Then he prepared his bow and quickly sent the arrows to the dragon’s eyes, giving afterwards the finishing coup with his sword. So he killed the dragon, took water in his cask, watered his horse and washed his face from the beast’s blood. The mountains, on the road back home, weren’t as dangerous anymore. 

The wise men had told him to keep the water for when he is hurt in a battle, for a miraculous recovery to impress all his enemies. Perhaps this was his mistake, because when he went home, he kept the cask with Immortal Water without telling anybody what was there. 

His sister, Gorgona, found it and drank it. When the king checked, after a while, the cask was empty, so he got angry and asked what happened. His sister confessed. Mad on her, he threw her out of the window. The castle had view at the sea, so she got into the water. But she couldn’t die anymore, as she had drunk the Immortal Water. From princess of the conquered world, in her brother’s shadow, she became the princess of the sea, its ultimate ruler. She has a big palace on the bottom of the sea, full with treasures, and the most beautiful guards. From having spent so much time in the water, swimming quickly from a corner to the other of oceans and seas, her beautiful feet got transformed into a fish tail, or maybe a dolphin’s. 

At sunset, after a storm, the sailor on watch of any ship on any sea might see her on a rock, or rising from a wave, combing her hair with a gold comb, and looking into a gold-plated mirror. Good seamen, pray do tell me, is King Alexander still alive? Is my brother still the King of the World? she asks with a sweet voice.

Sometimes, the sailor laughs with contempt, telling the truth:  I have heard of no King Alexander in this world. He died more than one thousand years ago. Then, in deep anger, Gorgona throws her comb, moves her tail, and the waves grow, the storm starts again, with greater fury, and the biggest wave sinks the ship, not giving back any man or goods aboard. She takes everything.”

Marina looked at him and ended her story with the optimistic part:

Sometimes the sailor on watch knows what to answer, and he bows in front of her respectfully: Hail, o, Princess of the Seas, your brother is ruling in peace for many happy years, but unfortunately his country has no seas. Then, the uncomforted sister gets happy, extends her arms to embrace the ship and save it, lets her black hair free on the water and the wave is appeased. The whole crew hears her beautiful song of praise for her brother, and they are protected from any sea-related harm.”

Marina stopped again, sighing. Gorgona took all her family, and not even in exchange of the wrong answer. Little Dora was now her companion, her brother, her father and uncles among her guards… Was aunt Lena the leading cook there too?

She might take any sailor she wants, even without asking. No question was asked to anyone aboard “Colomba”, my family’s ship,” she said with a choking voice. “She is the queen of the seas, she has this right and sometimes she uses it just because.”

– THE END –

 

The fight

Cristian Mihai

strength“You never know how strong you are… until being strong is the only choice you have.” – Cayla Mills

I’m going to tell you something no motivational speaker would ever dare tell you: genuine strength can’t be taught, learned, bought, borrowed, or understood. Genuine strength, defined as the ambition, courage, and stamina to do whatever you want to do most in this world comes from the realization that you are the only one who’s going to pay the price for success.

That is it.

You really don’t need someone to keep you motivated, someone to keep an eye on you so you don’t become lazy. There’s no point in doing something if you can’t do it by yourself, for yourself, because you can and want to.

I enjoy watching those motivational videos on Youtube, or reading about this or that person who reached a breaking point in their life. I…

View original post 514 more words

Saint Brigid’s day Traditions

Irelands Folklore and Traditions

2bf6cc1d-921b-8cb6-5753f65cf9614c86

The first of February sees the feast day of one of the premier saints in the Irish tradition, Saint Brigid. Brigid is second in line to the more well Known Saint Patrick but evidence points to the fact that she may well have been higher up the scale till the patriarchal Roman Church and its customs eclipsed that of the “Celtic” church. While the historical personage of Patrick can be proved to have existed, the existence of Brigid lies in much murkier waters with no writings surviving from her time. We do however have no shortage of “saints lives” pertaining to Brigid, the earliest of which was written by Cogitosus (the predecessor of Muirchú, Patrick’s biographer) in an attempt to gain primacy for the church of Kildare over Armagh (Brigid over Patrick). The church later reviewed many of the fifth and sixth century Irish saints, demoting a number of them…

View original post 2,255 more words

“Prietenii dreptății” va vedea lumina tiparului

Vol2 Bullfight in Mexico Frederic Remington

Tocmai am dat BUN DE TIPAR unui nou roman pentru tineret. Mă aștept să fie puțin controversat, dat fiind că, printre temele de bază, universale la vârsta adolescenței, cum sunt prima iubire, gelozia, prietenia, onoarea, alegerile bune și rele, o dragoste interzisă, războaie de cartier, prețul scump al faimei și succesului juniorilor, în sport sau muzică, în balanță cu presiunea și așteptările unei performanțe înalte, la care unii pot rezista, iar alții nu, alegerea unei cariere, sinuciderea și cei lăsați în urmă, romanul explorează lumea, exotică pentru noi, a luptelor de tauri.

Am ales, ca un prim fragment, o parte din interviul pe care personajul principal i-l ia tânărului toreador, în capitolul 11, intitulat „Ambiții mari”:

– Omul care obţine un succes important n-ar trebui să se uite la atitudinea mulţimii, ci să se agite doar pentru satisfacţia lui de a fi îndeplinit ceva așa cum trebuie. O treabă bine făcută, în orice domeniu, cere curaj, dârzenie. Cel care izbândeşte le are, altfel nu ar fi printre învingători. În urcuşul spre culmile reuşitei există eşecuri în drumul fiecăruia. Totul este ca perseverenţa să le dea la o parte. O să-ţi aduc o casetă cu Joan Manuel Serrat, un cântăreţ spaniol care are nişte cântece cu totul deosebite. Preferatul meu este cel pe versuri de Antonio Machado – „Călătorul”. Cred că se potriveşte pentru toţi cei ca noi, care urmează un ideal şi doresc să lase ceva în urma lor.

– Îl ştiu pe catalanul acela. A fost în turneu în Mexic și Statele Unite. Mi se potriveşte întrucâtva. Însă publicul dă marca succesului în arenă. Îi admiră doar pe cei îndrăzneţi, pe cei care riscă. Viaţa întreagă este un risc. Atât cel care câştigă, cât şi cel care nu a avut noroc în ziua aceea sunt criticaţi deopotrivă, din motive diferite. Eu trebuie să merg mai departe, fiindcă succesul înseamnă să obţii ceea ce majoritatea celorlalţi cred că nu se poate obţine. Sunt momente când comunicarea mea cu animalul cu care lucrez se transformă într-un dans magic, într-o pasiune totală. Respirăm împreună, devenim o singură făptură, parcă până şi vieţile ni se întrepătrund. Este o experienţă care te schimbă total. N-o pot asemăna decât cu un dans din ţinutul strămoşilor mei, indienii huichol: dansul soarelui. Dansatorii prind aripi, se înalţă şi parcă ies din trupurile lor. Viaţa şi moartea se unesc pentru acele câteva minute magice. Realitatea devine alta și nu mai poţi trăi în afara arenei. Parcă zilele în care nu lupt nici nu există pentru mine în calendar, decât dacă reuşesc s-o văd pe Louise. Ea este singura care îmi dă putere, uneori, să trec peste toate greutăţile, să îmi înving propriile stângăcii şi tot ea mă consolează în zilele când dau greş.

Ştiam asta. De câteva ori, fusesem amândouă – cu sau fără José, după cum avea timp – joia seara, să vedem vreun festival în care lupta şi Rodrigo. Louise începuse să înţeleagă ce se petrecea în arenă şi comenta cu noi, deși în vocea ei nu s-ar fi auzit niciodată patima discuţiilor dintre Rodrigo, José, Esteban şi Enrique. Și eu eram mai moderată decât ei, chiar dacă mă pasiona mai mult decât pe Louise.

– Nu treci prin viaţă doar ca să câştigi un ban, să respiri, să faci umbră pământului, ci pentru a aduce vieţii ceva în plus: o realizare, o speranţă, o viziune de ansamblu… ceva! exclamă el în continuare, după un oftat. Aşa cum spune preotul, Dumnezeu ţi-a dat viaţă ca să faci lumea mai frumoasă cu o nuanţă şi nu poţi uita această misiune, pe care fiecare dintre noi trebuie s-o realizeze în domeniul la care se pricepe cel mai bine. Dacă tu n-ai fi simţit la fel, nu am fi avut ocazia să ne cunoaştem. N-ai fi venit atunci pe Frisco Street pentru a împiedica o nedreptate. Încerc, din toate eforturile, să îmi aduc contribuţia pentru care am fost menit. Nicăieri în lumea noastră nu este uşor, nici ieftin să devii un profesionist în lupta de tauri. Spania este singurul loc în care lupta de tauri a mai rămas ceea ce a fost odinioară. Mexicul a decăzut mult în această privinţă. Sponsorii din Mexic privesc o zi de festival ca fiind o ocazie de a creşte vânzările de bere, pe când în Spania corrida a rămas un ritual serios, în care performanţele taurilor sunt egale ca importanţă cu ale toreadorilor. Aici, şcoli bune sunt la Puebla şi Ciudad de Mexico. Intră cine are bani mulţi, de obicei fiii celor care au crescătorii de tauri sau fiii toreadorilor cunoscuţi. În unele cazuri, un tânăr novillero de succes, sărac, este remarcat de sindicat, care investeşte în viitorul lui şi primeşte cea mai mare parte din încasările acestuia timp de mulţi ani. Acesta este un parteneriat riscant, la care eu nu m-aş fi încumetat. În lumea noastră contează acum extrem de mult dacă toreadorul aspirant are relaţii sus-puse, dacă provine dintr-o familie bogată care îi susţine cariera. Aceia au alte şanse, începând cu şcoala, dar şi după aceea. Un novillero lipsit de experienţă, ori se prăbuşeşte, ori trebuie să lupte împotriva unor tauri care îi depăşesc cunoştinţele, învăţând de la ei, pe parcurs. Unul ca mine, sărac, care caută oportunităţi cu disperare, oricât de talentat zic unii că aş fi, trebuie să facă eforturi triple pentru a-şi făuri o carieră de succes.

Se presupune că lansarea va avea loc, cândva, prin luna martie…

Finally, A New Book From Don Massenzio

Author Don Massenzio

blood match front cover2017 was a tough year. My blog grew by leaps and bounds and I finished two books, but didn’t get either one edited or published. Most years I’ve published 2-3 books, but in 2017, I published none.

But, enough of that doom and gloom. My latest book, Blood Matchis now available for pre-order on Amazon. It will be formally published on February 2nd.

You might remember that this book was a Kindle Scout candidate and it performed well lasting on the Hot List for 209 of 720 hours or some part of 11 out of 30 days with over 4,000 views.

Here is a blurb about the book:

Intelligence analyst Jake Balrich boards his Monday morning flight, as he has so many times, for routine field work. When the plane lands, a passenger fails to wake up. Jake soon realizes that the death was not accidental and is…

View original post 108 more words