Bunătatea și efectele sale terapeutice – Alexandra Secanu la Respiro Lounge

Si acest lucru este important de stiut!

Despre sufletul meu

Am participat la atelierul ” Bunatatea si efectele sale terapeutice”, susținut de Alexandra Secanu , la Respiro Lounge.
Atelierul a fost gratuit. A existat însă un cost emoțional, aș zice – trebuia să aducem ceva creat de noi (obiect, desen) sau ceva la care țineam mult și în dreptul căruia ajungeam la concluzia că puteam renunța – a fi dispus să renunți la ceva ce ți-e drag e una dintre laturile bunătății.

Să recunoaștem, nu se vorbește despre bunătate pe toate drumurile, nu se vorbește despre bunătate mai deloc, pentru că ea este considerată prostie sau cine mai știe ce slăbiciune. Normal că mi s-a părut că ar trebui să știu despre ce e vorba.

Ne-am strâns destule persoane, din domenii diferite, și atelierul a început prin prezentarea fiecăreia – foloseam numele mic, un cuvânt care să ne reprezinte starea de spirit din acel moment și, tot printr-un cuvânt…

View original post 1,127 more words

O poveste de dragoste sau de doi lei

O poveste potrivită de sărbători…

Ecologia Comunicarii

E ziua Sfântului Nicolae, după noaptea darurilor ”Moşului”. Noaptea darurilor e noaptea dragostei. Căci ce înseamnă ”a iubi” dacă nu ”a te dărui”?
Povestea pe care o vei citi s-a întâmplat aievea, acum câțiva ani, pe când, prin jocul sorții, predam unor studenți de anul III o anume disciplină. Am mai spus aceasta poveste, dar ea pare mereu actuală. Dacă nu ai o batistă, pregătește-ți una.

Îl cunoaștem pe Moşul Nicolae ca cel care ne inspiră să manifestăm darul cel mai binecunoscut nouă al Sfântului Nicolae: generozitatea. Din poveștile care însoțesc uriașa sa amintire și moștenire, fără îndoială, mai cunoscută este cea a salvării fetelor de la decădere.

”Era un bărbat în cetatea aceea, dintre cei slăviţi şi bogaţi, care mai pe urmă a rămas sărac şi neslăvit… Bărbatul acela avea trei fete foarte frumoase şi acum, fiind lipsit de toate cele de trebuinţă, nu avea nici hrană, nici…

View original post 1,293 more words

Loreley

Loreley figure and  Rhine valley Landscape and Sankt Goarshausen

Pe malul Rhinului, în Bacharach, trăia o fată fără seamăn de frumoasă, numită Loreley. Tatăl îi murise când era mică. Ea obișnuia să spună că fluviul este tatăl ei, fiindcă el îi dădea pești, apă pentru gătit și udat grădina, iar în valurile lui găsea alinare după o zi lungă și obositoare. De un an și ceva îi murise și mama. Aceasta fusese cunoscută în zonă ca moașă și vindecătoare, învățându-și fiica să culeagă și să prepare plantele medicinale. Logodnicul fetei plecase în cruciadă. Nu mai știa nimic de el de trei ani şi amarnic suferea de dor.

Prin ţinut îi mersese vestea că ar fi vrăjitoare, fiindcă oricine o vedea, se îndrăgostea fulgerător de ea. Iar ea, scăldându-se în Rhin, fără teamă și rușine, cum obișnuia aproape zilnic, cu cămășuța transparentă udă, își lăsa farmecele astfel la vedere, zăpăcindu-i pe trecători. Deja avuseseră loc o serie de dueluri mortale, pentru ea, dar frumoasei Loreley nu-i păsa de atenţiile cavalerilor. Surorile, fostele logodnice sau soţii, mamele celor ucişi au făcut plângere la episcopul de Koln. Acesta a chemat-o la judecată.

– Nu fac vrăji, se apără ea de învinuirile celor care o pârâseră. Ierburile culese din valea Rhinului vindecă multe boli, însă, dacă aş fi vrăjitoare, în primul rând norocul meu l-aş ursi, să mi se întoarcă logodnicul înstrăinat.

– Loreley, legea îmi cere să te osândesc să fii arsă pe rug, însă frumuseţea şi tinereţea ta mă îndeamnă să te iert, mai ales că dovezile date de pârâșii tăi nu au fost concludente. Vino pentru o săptămână la castelul meu, după care liberă eşti să te duci încotro vrei!

Fata se scutură violent la auzul propunerii indecente și își făcu cruce. Era destul de înțeleaptă, totuși, să nu dorească să-și facă așa un dușman puternic. Încercă o doză de diplomație:

– Sfinția voastră mă ispitește, pentru a-mi încerca credința. Nu sunt vrăjitoare, sunt credincioasă catolică și n-aș îndrăzni vreodată să sugerez cuiva să-și încalce jurămintele preoțești. Este un păcat de moarte, pe lângă cel al desfrânării, pe care l-aș comite eu!

Văzând că îl refuză, episcopul, deşi se supară, nu se îndură s-o condamne la moarte. Chemă trei cavaleri cu lăncii s-o escorteze la mănăstire:

– Îți vei ispăși păcatele, dedicându-te Fecioarei Maria, și ai canon să te rogi pentru odihna sufletelor celor răpuși în dueluri, în fiecare zi! îi porunci, ascunzându-și sub această decizie orgoliul rănit.

Pentru mândra Loreley, crescută în valea râului, liberă ca o căprioară, aceasta însemna mai mult decât moartea. Decât prizoniera unei mănăstiri, mai bine moartă! Ajunsă pe malul râului, își făcu un plan.

– Lăsaţi-mă să mă uit o dată pe vale, se rugă ea de cavaleri, să îmi văd casa din vârful stâncii, înainte de a-mi îngropa tinereţea în mănăstire!

Cavalerii îi dădură voie. Erau trei, nu ar fi putut să fugă de ei, dacă ar fi încercat. Ea se apropie de malul Rhinului, se urcă pe stânca ce-i fusese adesea loc de odihnă, își scoase de la gât o salbă de chihlimbar și o aruncă în râu, strigând:

– Tată Rhin, grăbește-te să-mi trimiți armăsarii tăi albi, să mă îndepărtez de aici cu valurile și vântul!

Două valuri albe înspumate veniră spre stâncă.

O clipă, cavalerii o priviră uimiţi cum îşi despleteşte părul de aur, iar în următoarea clipă, Loreley dispăru, purtată pe spatele bidiviilor de spumă. Ei îi spuseră episcopului că fusese înghiţită de râu, neștiind sigur dacă a alunecat sau s-a aruncat de bună voie.

Sub ocrotirea fluviului, care i-a devenit casă, Loreley s-a transformat în sirenă. De sute de ani, corăbiile ce trec pe Rhin trebuie să fie foarte atente când se apropie de stânca unde a fost casa frumoasei Loreley. În amurg, ea se aşează pe stâncă, pieptănându-şi părul cu un pieptene de aur, şi cântă un sfâşietor cântec de dor. Cârmaciul îşi uită cârma, toţi marinarii uită de manevre, vrăjiţi de cântec şi de frumuseţea fetei, iar corabia este purtată de curenţi şi zdrobită de stânci.

Legenda ei a fost întrupată în cântec de Blackmore’s nightDjindjis Chan și Heinrich Heine, printre alții. Și Guillaume Appolinaire i-a dedicat o poezie, preferata mea.

Legendele altor sirene din cultura lumii – nu Loreley, însă Gorgona grecească, Melusine franceză, Yemaya afro-cubaneză și braziliană, Yara a amerindienilor tupi-guarani de pe Amazon, La Llorona – precum și povești marinărești de pe vremea corăbiilor cu pânze, preferatele mele, veți găsi în volumul meu de proză scurtă, intitulat OCROTIȚI DE SIRENE, a cărui lansare va avea loc sâmbătă, 21 decembrie 2019, la ora 11, la Muzeul Național al Literaturii, din str. Nicolae Crețulescu (în spatele Bisericii Albe de vizavi de hotelul Radisson Blue/ București).

Coperta OCROTITI DE SIRENE

DE 1 DECEMBRIE, CITIM ROMÂNEȘTE! (2)

Ma bucur ca m-a trecut si pe mine intre scriitorii descoperiti anul acesta, Oana@ Promit continuarea Echipajului, A DOUA CURSA, cel tarziu la inceput de ianuarie (preferabil inca in decembrie, dar nu depinde numai de mine).

Crâmpeie de suflet

Deja a devenit o tradiție ca blogul meu să îmbrace haine de sărbătoare de 1 decembrie, ziua națională a României, și să aducă în prim-plan autorii români contemporani descoperiți peste an. De ce mă opresc tocmai la această ramură a literaturii? Tocmai pentru că mi se pare că este o parte destul de neglijată a culturii și valorilor noastre. Tindem tot mai tare să negăm tot ceea ce este românesc, autentic, ca și cum ar fi o subspecie de o slabă factură a lumii literare și este păcat, pentru că avem scriitori valoroși, care pot concura oricând cu cei care publică în afara țării. Dacă am trage o linie neagră deasupra numelor și nu am ști cine le-a scris, cred că încântarea s-ar putea citi mult mai mult pe chipurile noastre.

Mă număr și eu printre cititorii cu multe concepții greșite, pentru că, din păcate, facultățile de Litere, cele care…

View original post 4,497 more words

Marea Unire

De sarbatoare, o poezie publicata in volumul DRUMURI SI DORURI.

Marina Costa

centenar dulce2

Marea Unire

De multe sute de ani se șoptea

că frații trebuie să fie împreună.

Dușmanii ne-au preferat mereu despărțiți,

să-i ascultăm supuși.

A curs mult sânge vitejesc

până a topit, pe rând,

frontiere absurde.

Steagurile au înflorit în inimi,

cântecele au înflorit pe buze

și s-a strigat FRĂȚIE,

întâi peste o apă,

apoi peste altele și peste munți.

Prima horă s-a jucat la Milcov.

Alta, în Dobrogea.

Una la Chișinău, și a urmat

un noiembrie înflorit în Cernăuți.

A venit vremea Horei Mari de la Alba Iulia,

aproape perfectă,

jucată în amintirea celor jertfiți

în atâtea războaie pentru împlinirea unirii.

În Unire stă puterea…

Când se-adună frate cu frate…

Noi de ce vrem să schimbăm

dansul popular atotcuprinzător al străbunilor

pe unul de multe perechi?

View original post

What is the elusive literary success?

marketing school business ideaPhoto by Gerd Altmann on Pexels.com

This month made me think more about the elusive literary success. Now, who wouldn’t want to live from selling their novels, and having a yacht, a shelf of magazines with their interviews inside and so on? Just that it is merely a dream I would fall from my bed and wake up as a consequence of it. And, sincerely, it is not my realistic dream. An impossible one, maybe – the “what if?” category stories are made of.

On a NaNoWriMo November, success would mean at least 50,000 words at the end of the month and a winner certificate. (Failed this year. A bit less than 20,000 words and no way to finish the novel which was 75% written at the beginning of the month… But, of course, I’ll keep writing and I’ll finish it – and the 3 or 4 subsequent volumes of the series, some time next year.)

Day 30 writing badge.jpg

Yes, I wrote every day, all the month, even if not every day at the NaNo novel (some days I corrected the 3 books which have appeared this month). And it may count for something, even if not for NaNo….

For some writers, success means getting paid for writing and not needing a proper job/ career for paying bills. I don’t see things this way. I am retired. I had a job in project management/ European Affairs, I have brought enough EU funds to my country, now it’s the time for the younger colleague to assert themselves. The pension is what pays my bills. I write from passion, because my stories want out of my head and on paper/ screen, to arrive to other people. When it will feel like a second profession, I’ll give it up, because it would mean something got wrong inside me in the meanwhile.

For me, success is about finishing a story and having it read, understood, appreciated. I know that not everyone would like my writing, exactly how I don’t like some good writers’, because I don’t resound with their stories, but I believe that each writer has her readers/ fans. I know some people are waiting for my novels to be published, and this is a success. I have reviews and chronicles, and this is success. I have a fan who sends me every year a knitted doll. All these mean success and appreciation. It doesn’t matter that it is at small scale.

It was a success to have some of my books displayed at the international book fair, even if there weren’t many sold. How could they compete with the big titles and price reductions at the big publishing houses? How would they be chosen, if not by someone who knew already about my name and my writing style? Not many people gamble on reading books by new Romanian contemporary writers…

It was a success to receive two literary prizes and to qualify for being published in anthologies for poetry and short fiction, even in the cases that I didn’t win a prize, because, naturally, others were better. Actually, in 3 years and a half from the literary debut, having ten published books (yes, the tenth is on the way, still in December!) and works in 7 anthologies (I think) and in several issues of 3-4 literary magazines, is more of a success than I’d think…

Of course I’d wish for more readers, for my books to be easier to discover by the readers… For more chronicles too, in order to be able to fill the form for the National Writers’ Union. But things will come in their own time, if they are meant to come. I am not a genius, just an average writer among many YA writers. It is enough, because people need books like mine, exactly how they need many other kinds of books. And success doesn’t always mean laurels and a money rain. (Or, well, a more suitable kind of rain for certain writers like me).

 

 

 

Floare de foc

Pentru zilele trecute, la sarbatoarea Bucovinei. O Bucovina inca fara Cernauti….

Marina Costa

centenar1

(Publicat în “Arena Literară” nr. 11/2018

și în antologia de proză scurtă intitulată “Sub cupola unirii”, publicată la Editura Betta )

În ziua de miercuri, 6 noiembrie 1918, în jurul prânzului, 180 de soldați în uniforme austriece, cântând cântece românești, ajunseseră, în marș forțat, în piața orașului Cernăuți. Îi conducea un tânăr ofițer de douăzeci și trei de ani, a cărui uniformă își pierduse toate insignele. Austria pierduse mai mult… Veneau de departe, de pe frontul din Tiraspol, unde se bătuseră cu rușii. Călătoria spre Mica Vienă fusese o aventură complicată prin ținuturi în flăcări. Erau bucuroși că ajunseseră cu bine, conștienți de seriozitatea și necesitatea deciziei pe care o luaseră, mândri că le fusese dat să întindă, primii, peste aproape 145 de ani, puntea neamului între România și Bucovina.

Locuitorii orașului îi priveau cu neîncredere și sentimente amestecate. Se săturaseră de soldați de tot felul și de formațiuni paramilitare. Pentru…

View original post 2,480 more words