Nu sunt de acord cu toate opiniile din carte, insa cu o parte dintre ele, da!
Source: The 4 hour work week. 7 idei geniale împrumutate din carte
Lansare de carte la Muzeul Național al Literaturii Române
Toate cărțile editate ca premii la concursul de proză scurtă “Nicolae Velea”, inclusiv “Soarta mercenarului și alte destine”, de Marina Costa, vor fi lansate pe data de 23 februarie 2019, orele 11.30, la Muzeul Național al Literaturii Române-din Str. Nicolae Crețulescu nr.8, în spatele Hotelului fost Athenee Palace (sau în spatele Bisericii Albe, depinde din ce direcție priviți).
Vă aștept cu drag la lansare, pe oricine este în București sâmbătă!
Gheața neagră
GHEAȚA NEAGRĂ
(fragment din romanul în curs de apariție “Alte vâltori ale vieții”,
publicat în revista Convorbiri literar-artistice nr. 8/2019)
Când gheaţa era bună, patinajul pe fluviul înghețat făcea deliciul copiilor şi tinerilor. Cei doi nepoți indieni vedeau pentru prima oară patine. Poporul lor avea un fel de schiuri pentru vreme rea, dar nu patine. Verii lor din sat şi Andoche, care prinsese deja patru ierni cu noi şi ştia să patineze, s-au străduit câteva zile să îi înveţe să patineze.
Marcantonio, Nane şi Andoche erau patinatori pricepuţi, fălindu-se cu spiralele şi curbele pe care le luau, cu figurile îndrăzneţe, menite să îi impresioneze pe ceilalţi. Cathy, care patinase şi anul trecut, căuta să îi imite, să câştige aceeaşi admiraţie unanimă. Doar că nu îi ieşea întotdeauna.
– Ai grijă! E gheaţă neagră! strigă Marcantonio.
I se păruse că zărise o sclipire în zare, exact în direcţia în care se îndrepta Cathy cu piruetele ei. Strigase prea târziu; deja îndrăzneața era în zona periculoasă de gheaţă subţire, transparentă. Încercă să se oprească şi să se întoarcă, însă gheaţa scârţâi ameninţător sub picioarele ei. În secundele următoare, gheaţa se crăpă. Biata fetiţă încerca disperată să înoate, hainele grele trăgând-o la fundul apei.
– Culcaţi-vă amândoi pe gheaţă şi ţineţi-mă bine de picioare! le spuse Ogana, speriat, în limba lui maternă, lui Andoche şi lui Untsonti. Dacă nu o prind acum, se îneacă!
Andoche a înţeles primul ce are de gând. L-a chemat pe Marcantonio să-i ajute. Lui Nane i-a spus să fugă după ajutor la cea mai apropiată casă, deoarece Cathy va avea nevoie de o pătură când o scoate din apă. Ţinând bine de picioarele lui Ogana, le ceru, pentru început, lui Untsonti şi Marcantonio să se aşeze pe el, ca să nu fie traşi amândoi în apă când fata îl va prinde pe Ogana de mâini. Ogana se întinse până la marginea gheţii, spunându-i lui Cathy să îl apuce de mâini.
– Am reuşit! strigă el.
Băieţii se ridicară, ajutându-l pe Andoche să îi tragă pe amândoi pe partea sigură a gheţii, apoi pe mal.
Între timp, alertat de Nane, sosi Fantin, cu o pătură. Avea şi el copii năzdrăvani. O înfășură în pătură și o duse acasă, în timp ce Cathy tremura de mama focului. Scăpase numai cu o răceală zdravănă și cu sperietura. Aflase ce însemna gheața neagră.
Cronica doamnei Ana Dobre la VIEȚI ÎN VÂLTOARE
publicată în revista literară CALIGRAF din ianuarie 2019
Impresia cu care rămâi la sfârșitul celor două volume ale romanului Vieți în vâltoare al Marinei Costa[*] este aceea a plăcerii autoarei de a povesti, de a se lăsa dusă de valurile imaginației. Marina Costa este interesată, în primul rând, de poveste, pe care o spune cu o reală voluptate, suprapunând vocea auctorială vocii naratorului intratextual, un narator creditabil prin respectarea convenției veridicității și a verosimilității.
Vieți în vâltoare îmbogățește raftul cărților pentru adolescenți, putând sta alături de Toate pânzele sus! de Radu Tudoran sau Cireșarii lui Constantin Chiriță. Povestea este plină de peripeții, de aventuri, cu bine întreținuta tehnică a suspansului, într-o proiecție atinsă de romantism, cu surprize epice ținând de impredictibilitatea destinului și de motivul omului ca jucărie a sorții – apariția lui Alessandro Savieri, de exemplu, pe care Rossana/Roxana Darie, personajul-narator, îl crezuse mort…
Romanul Roxanei Darie începe în 1778, pe fondul istoriei tulburi a țărilor românești, când domnița Lena, fiica fostului domnitor mazilit Grigorie Ghica și tânăra văduvă a generalului rus Ilie Catargi, fuge din țară în Italia, la Genova, împreună cu două slujnice și un vizitiu. Roxana Darie, fiica vizitiului și a cameristei, vine pe lume la puțin timp după sosirea în Italia. Ea, personajul-narator și actantul tuturor peripețiilor care o poartă pe două continente, în Europa și în America, lumea nouă, este un adevărat picaro, refuzând tipologia realistă, întrucât răsfrânge mai multe trăsături romantice decât realiste, reprezentând mai mult o excepție decât o tipicitate.
Marina Costa alege să nareze din perspectiva acestui personaj intratextual, contemporan cu evenimentele, personajul reflector al autorului, implicat profund în toate momentele subiectului. Este o modalitate tehnică prin care oralitatea, relevată în adresarea directă către cititor, devine o componentă importantă a narațiunii, trimițând la arhetipul poveștii, care-i implica deopotrivă pe povestitor și pe ascultător. Povestea Roxanei, ca un sac cu surprize, conține alte povești ale celor cu care interferează, în care întâmplările narate au rolul de a explicita istorisirea axată pe destinul unor transfugi români la Genova, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Uneori, din dorința de a realiza legătura dintre personaje și de a o clarifica, Marina Costa adoptă tehnica povestirii în povestire, gen matrioșca, poveștile fiind conținute una în alta, într-o rețea de revelări în care viața Roxanei își dobândește propriul sens.
Odiseea Roxanei se desfășoară pe fondul Revoluției Franceze de la 1789-1794, al ascensiunii napoleoniene, cuceririle acestuia schimbând harta Europei și deturnând multe destine. După ce-și pierde părinții într-un cutremur, Roxana, singură pe lume, se află în situația de a căuta o soluție de supraviețuire. Viața ei încape în mâinile destinului, decisă de întâmplările istoriei. În această istorie pe care nu o înțelege, dar care o cuprinde în vâltorile ei, Roxana este un simplu pion, trebuind, de aceea, să îndure consecințele deciziilor celor puternici, aceia care fac istoria.
Adoptată de regimentul căpitanului Savieri, ajungând apoi în grija stareței de la Mănăstirea Carmelitelor din Mantua, drumul Roxanei își urmează traseul desenat de destin, fiecare nou moment având valoarea unui obstacol necesar pentru a se forma ca personalitate, dobândind tot felul de cunoștințe și deprinderi care-i vor fi de folos cândva. E un drum al competențelor pentru a accede la performanța actualizării în actul vieții. În scenariul destinului său, ea este și novicele și inițiatul și evaluatorul.
În această istorisire, Marina Costa îmbină permanent ficțiunea cu nonficțiunea. Informația istorică, în adevărul ei obiectiv, asigură fundalul epocii, într-o reconstituire viabilă și verosimilă, ferită de excesul de amănunte care ar fi sufocat povestea. Mediile pe care le parcurge Roxana – Genova, Veneția, lumea nouă, în care întâlnește genovezi, venețieni, toscani, aromâni, francezi, bucovineni, indieni etc. creează tabloul multicolor și multietnic al lumii. Aici se resimte viziunea prezentului auctorial asupra trecutului, acesta fiind modul în care Marina Costa sugerează globalizarea lumii, cu accent pe toleranță, pe libertatea individului de a alege locul în care să trăiască. Lumea evocată este astfel din perspectiva prezentului trecutului. Aici ar putea fi identificată și o notă ușor polemică. Marina Costa acordă rolul de personaj-narator unei femei. Este istoria văzută prin ochii unei femei. Nu e o viziune feministă, ci mai mult feminină, sugerând că istoria a fost făcută, deopotrivă, de bărbați și de femei.
Există, desigur, în această vâltoare a lumii și a istoriei și o poveste de dragoste, o modalitate subiectivă de a relativiza perspectiva istorică. În fond, toți acești aproximativ 50 de ani (1778-1830) pe firul cărora se desfășoară povestea de viață a Roxanei integrată istoriei, reprezintă o istorie răsfrântă în oglinda ei relativizatoare. Aceasta nu este istoria, ci o istorie, istoria unei femei.
În reconstituirea lumii noi, dominantă este aceeași veridicitate, ce provine din alegerea amănuntului esențial pentru a susține și istoria, și povestea. Marina Costa domină informația istorică și o integrează creativ, verosimil, în povestea de viață a Roxanei care-și face, în această lume, un rost, alături de Luigi, nepotul signorei Gianna (iarăși mâna a destinului…), pe care o cunoscuse în adolescență, care-o învățase că citească și care-i dăruise un exemplar din Divina comedia a lui Dante Alighieri. Imaginea este a unui bazar internațional, nu un bâlci al deșertăciunilor, însă, un bazar în care se întâlnesc oameni de toate națiile, pe care destinul îi adună într-un loc, pentru ca împreună să-și clădească o viață, învățând unii de la alții. Este imaginea epică personalizată a modului în care s-a constituit națiunea americană.
Între volumul I și volumul al II-lea, există, din punctul de vedere al scriiturii, diferențe vizibile. Volumul I este mai bine scris, autoarea având un bun condei pentru narațiunea în ritm trepidant, pentru reconstiruirea istorică, ca și pentru aventură și suspans. În volumul al II-lea, narațiunea se edulcorează. Roxana și Luigi s-au căsătorit, iar povestea se diluează, alunecă în prețiozități romantice la limita melodramei, prin dialogurile neviabile, siropoase, ca și prin concordia ușor nerealistă între indieni, băștinașii lumii noi, și europenii care au luat-o cu asalt. Marina Costa alege, în această privință, nișa politicii corecte…
La final, titlul își dezvăluie conotațiile prin relația subtilă dintre cele două substantive, vieți în vâltoare. Se relevă, astfel, relația dintre om și sitorie, dintre om și timp, într-o viziune optimistă, Marina Costa punctând ideea că omul poate stăpâni vâltorile și poate face istorie în sensul unui vis în care să se regăsească toți oamenii. În această utopie, omul nu mai este zeitatea înlănțuită de circumstanțe, ci, în proiecție romantică, un titan capabil să modeleze vâltorile istoriei și să dea sens vremurilor.
Optimismul viziunii, modelat de un romantism tonic, face din romanul Vieți în vâltoare o lectură plăcută pentru orice categorie de vârstă. Fiecare va alege partea care i se potrivește. Grupul țintă rămâne, totuși, adolescența, prin eticul încorporat esteticului. Marina Costa spune o poveste, folosindu-se de toate categoriile esteticului, transmițând, totodată, și un mesaj. Creația se împletește cu morala, atât de necesară pentru a modela și gustul estetic și caracterul. Este acesta sensul pe care trebuie să-l aibă și istoria, și literatura.
ANA DOBRE
30 noiembrie 2018
[*] Marina Costa, Vieți în vâltoare, vol.I – Ținuturi însângerate, vol. II – Lumea nouă, Editura Betta, București, 2017.
Lansarea volumului de proză scurtă SOARTA MERCENARULUI ȘI ALTE DESTINE
Am avut o surpriză când mi-am ținut cartea în mână – coperta nu mai arată deloc așa cum mi se arătase în prima versiune. Este dreptul editorului, desigur… Deci, încă o revelare a copertei – de data aceasta, versiunea finală:
Toate cărțile editate ca premii la concursul de proză scurtă “Nicolae Velea”, inclusiv aceasta, vor fi lansate pe data de 23 februarie 2019, ora 11.30, la Muzeul Național al Literaturii Române-din Str. Nicolae Crețulescu nr.8, în spatele Hotelului fost Athenee Palace (sau în spatele Bisericii Albe, depinde din ce direcție priviți).
Vă aștept cu drag la lansare, pe oricine este în București sâmbăta viitoare!
Black Dogs: A Guide On Select Mercenaries (Real and Fictional) Throughout History
Al-Bawk the Undying
This is a guest post by Allan Bishop, a mid-twenty-something writing hack, and yuppie professional somewhere in the Greater Boston area. He laments the passing of bacon, enjoys long walks on back roads, and provides irreverent but affectionate takes, guides, and discussions on science-fiction, fantasy, and the mechanics of writing. His life, unfortunately, has been hijacked by Al-Bawk the Undying, a sentient storytelling chicken.
You can contact him on:
- Twitter:https://twitter.com/GLionwhyte
- Goodreads:https://www.goodreads.com/user/show/16510736-arby
- Personal Website: This Life Is Hijacked
- Review Website: Seagull Bomb Reviews
Bawk, Bawk!
Black Dogs: A Guide On Select Mercenaries (Real and Fictional) Throughout History
The Black Company, The Golden Company, Outer Heaven. Mercenaries have fascinated readers in fantasy and science-fiction for as long as both genres have existed. More organized and ruthless than your lovable rogue, the mercenary serves often as an antagonist or a protagonist, depending on what purpose they serve in…
View original post 1,498 more words
#Fiidiferit şi #Citeşte
Pentru că inițiativele culturale trebuie promovate. Felicitări inițiatorilor!
Editura UP – Unconventional Publishing – site
Proiecte:
#Fiidiferit #Citeşte este o campanie care se adresează în special publicului tânăr, cu vârste cuprinse între 15-18 ani. Editura UP susţine şi promovează scriitorii români contemporani, iar acest proiect are ca scop aducerea adolescenţilor – şi nu numai – mai aproape de carte şi de lectură. Prin acest început de drum, îşi propun iniţierea unei serii de evenimente organizate cu sprijinul bibliotecilor judeţene, al librăriilor din mai multe oraşe şi, nu în ultimul rând, al conducerii liceelor din Bucureşti şi din ţară.
- 25 februarie – Theo Anghel (ora 14:00, Liceul Teoretic C.A. Rosetti)
- 27 februarie – Monica Ramirez (ora 13:30, Liceul Teoretic Dante Alighieri Bucuresti)
- 5 martie – Laura Nureldin (ora 11:30, Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, Bucuresti, sector 1)
Un alt proiect este Clubul de lectură Eu citesc!. Acesta este un concept diferit. Pornind…
View original post 171 more words
