The Wanderlust Tag

Creator of the tag – Alexandra @ Reading by Starlight. Eu l-am luat de la Dede – https://bookysme.wordpress.com/2020/07/10/the-wanderlust-tag/


1 (1)

Secrete și minciuni: o carte așezată într-un orășel adormit

Amanda Quick are multe cărți așezate în orășele adormite. Să zicem, seria Eclipse Bay.

2 (2)

Sare și nisip: o carte cu o comunitate lângă plajă

The Amulet de Effrosini Moschoudi. Plaja este pe o insuliță în Grecia, iar romanul este o comedie romantică cu accente supranaturale, tocmai potrivită de citit în vacanță și de injectat optimism în gânduri obosite.

3

Aici există dragoni: o carte cu un voiaj în largul mării

Păsări de pradă de Wilbur Smith, povestea unei familii de corsari cu totul deosebită – nu în Indiile de Vest, ci în jurul Africii. Aceasta continuă cu generațiile următoare, în volumele care urmează.

4

Călcați ușor: o carte cu acțiunea pe un râu întunecat sau o junglă

Colți lungi – Alianța triburilor de Alex Cuc, petrecută în jungla amazoniană. Am făcut recomandare aici https://solpicador.wordpress.com/2019/06/29/recomandari-de-carte-colti-lungi-uniunea-triburilor-de-alex-cuc/

5

Deșeuri înghețate: o carte cu o atmosferă înghețată

Chemarea sălbăticiei de Jack London. Mai sunt și altele, dar nu-mi vin titlurile în minte. (Aș menționa și o carte pe care am citit-o, demult, în grecește, Fiica căpitanului, destinată copiilor de 10-12 ani de fapt, o aventură în Groenlanda, unde un căpitan breton o ia pe fiica lui la bord la pescuit de balene, se întâmplă ceva cu nava, ajung într-un colț de Groenlanda în pericol, fetița se împrietenește cu o fetiță eschimoasă și tatăl fetiței eschimoase reușește să ajungă la o stațiune meteorologică și de cercetare, să-i alerteze pe specialiști despre navă și s-o salveze).

6

Sălbăticie: o carte cu teren izolat

Insulă? Gran Canaria de A J Cronin, o poveste de dragoste din lumea medicală.

7

Zone îndepărtate și cowboys: o carte cu un decor western

Colții șacalului și La Sud de Rio Bravo, de Nicolae Frânculescu, două cărți western românești la fel de bune ca ale lui Karl May sau Zane Grey. Mie mi-a plăcut mai mult La sud de Rio Bravo, dar de… era de asteptat, ca acolo era Mexicul lui Benito Juarez….

8

Trăiește clipa: o carte cu acțiunea în deșert

Sunt mai multe de Karl May care se incadrează aici. Menționez Spiritul din Llano Estacado, din seria americană, dar are câteva și în seria orientală. Nu le nimeresc numele tuturor – dar parcă una dintre ele era Prin deșert și harem.

9

Sălbatic și neîngrijit: o poveste care are loc în inima pădurii

Visul unei nopți de vară de William Shakespeare. În pădure, într-adevăr dar cu nuanțe comice.

10

Visele cele mai sălbatice: o carte capricioasă învăluită în magie

Seria Nemuritor de Oana Arion. Are o monedă blestemată, personaje din toate mitologiile lumii, magie și aventuri de neuitat.

Ca de obicei, eu nu provoc pe nimeni – cine vrea, o face, cu menționarea sursei.

The Wanderlust Tag

Multumesc pentru mentiune! O s-o fac si eu candva.

Praf de stele

Salutare, cititori! A venit vremea pentru un nou tag găsit în căutările mele bookaholice. Sursa mea este un blog de la care m-am mai inspirat și înainte, în acest gen de provocări, și anume Bookish Rita. ^^


Creator of the tag – Alexandra @ Reading by Starlight


1 (1)

Secrete și minciuni: o carte așezată într-un orășel adormit

Casa de sticlă de Rachel Caine. Povestea are loc în Morganville, un orășel plin de secrete și aparent adormit, din care nu mai poți să ieși, odată ce ajungi să-i cunoști dedesubturile și creaturile ce-l conduc pe timp de noapte.

View original post 696 more words

Trei găini franțuzești

Carmen voia să pregătească o cină festivă pentru a sărbători întoarcerea soțului ei, așa că îi ceru lui Cathy rețete franțuzești.

– Ți-aș recomanda o supă țărănească de pui, o tocăniță provensală, din moment ce Baptiste e de acolo, și ce rămâne poate fi combinat după aceea într-un cassoulet pentru masa următoare. Ia trei găini, jumulește-le, curăță-le și taie-le, apoi pune bucățile la fiert. Pentru început, nu le lăsa să se fiarbă de tot. Adaugă roșii doar dacă nu vrei supa prea dulce. Pune o linguriță de tarhon, jumătate de linguriță de nucșoară, piper și sare după gust…

Bucătăreasa continuă cu explicațiile detaliate, în timp ce Carmen lua notițe în caiețelul adus special în acest scop. Desigur, în spaniolă, limba ei maternă, singura în care știa să scrie.

Carmen gătea ca acasă, în Santo Domingo. Avea emoții cum îi va ieși prima încercare de specialități din țara soțului ei. Dacă nu înțelesese bine ceva din explicație, la transcris?

Citi notițele din nou seara, înainte de culcare. Se hotărâse să cumpere găinile a doua zi, de la piață. Vor sta în curte până se întoarce Baptiste.

Deodată, auzi un ciocănit la ușă. Când alergă s-o deschidă, mirându-se cum de se făcuse deja dimineață, în pragul ei erau… trei găini franțuzești, albe, elegante, din rasa La Bresse. Cum ajunseseră acolo?

– E cineva la ușă? întrebă Carmen, mirată.

Cine putea să-i fi făcut acest dar? Cathy era singura care-i cunoștea intențiile și nu avea posibilități materiale să-i ofere trei găini franțuzești.

– Mais oui, suntem aici, nu ne vezi? una dintre găini răspunse, într-o franceză mai fluentă decât a lui Carmen, cu accent provensal. Sunt Paulette, la dispoziția dumneavoastră, iar acestea sunt surorile mele bune, Pierrette și Corinne.

Stăpâna casei se miră să audă că găinile puteau vorbi. Da, aveau nume franțuzești, purtau bonete de dantelă fină, spre surpriza ei, mărgele în jurul gâturilor albe și se exprimau frumos.

– Eu sunt Carmen. Nu am mai văzut până acum găini care vorbesc. Era doar una, într-o poveste, spuse ea, cu voce tremurată.

– Ți-am adus daruri, interveni cea prezentată sub numele de Corinne, arătând cu aripa spre o grămăjoară de lucruri împachetate, aflată în spatele lor.

Dacă cele trei nu s-ar fi îndepărtat una de cealaltă, nu s-ar fi văzut pachetele.

– Poftim o baghetă proaspătă din partea mea, continuă pasărea. O să-ți dau o rețetă, cu ce să ungi pâinea… dar nu vreau să fierb în supă!

– Eu ți-am adus o sticlă de vin de Bordeaux și îți voi spune o mulțime de povești, dacă mă primești în curtea ta. Nu mă face tocană, te rog! rosti Paulette.

– Eu îți ofer brânză franțuzească, gustoasă, deosebită. Îți voi da rețete s-o pui în plăcinte și alte specialități, dacă asta ne ține, pe mine și pe surorile mele, departe de cratițele și oalele tale, afirmă Pierrette. Toate trei îți promitem, în plus, ouă gustoase, dacă ne ții în curte, nu în bucătărie!

– Sper că nu ai găini Sussex în curte, adăugă Corinne. Or fi englezii aliații noștri, în teorie, dar tot nu poți avea încredere în ei.

Carmen voia să-i răspundă că mai auzise aceste vorbe, dar nimeni nu ar trebui să urască pe altcineva pentru că era de alt neam. Ea era cel mai bun exemplu: spaniolă, mulatră, măritată cu un francez care o iubea, în ciuda prevederilor legilor segregării rasiale, de care auzise.

Nu apucă, fiindcă un uliu apăru pe cer, din senin, cu intenția de a lua în gheare una dintre găini. Carmen o apără, pierzând în schimb bagheta proaspătă, prada de război a răpitorului. Gheara lui o însemnă la încheietura mâinii.

O durea încheietura. Se luptă să scape din încleștarea lui… și deschise ochii. Era în patul ei. Zbătându-se în vis, încheietura se izbise de capul patului și o durea. Pe fereastră se iveau, timide, zorile.

Acum era sigură că va cumpăra cele trei găini albe, franțuzești, chiar dacă acestea nu vor purta niciodată bonete de dantelă, nici mărgele. Le va păstra pentru ouă. Le va numi ca pe cele din vis – Corinne, Paulette și Pierrette. Iar pentru cina festivă, o să aducă specialitatea gătită de Cathy în ziua aceea, în loc să încerce ea feluri de mâncare franțuzești.

Recomandări de lectură pentru adolescenți (1)

Multumesc pentru recomandare, Ana Sylvi!

adropofinspiration

girl-coat-black-books-reading-royalty-free-thumbnailsursa: pxfuel.com

Este vacanță, o perioadă în care adolescenților li se recomandă fel de fel de lecturi. Nu toți însă sunt dispuși să se arunce în brațele lecturii, mai ales când vine vorba de cele recomandate la școală. Departe de mine să îndemn la neluarea în seamă a acestor recomandări, însă, înainte de orice, să nu uităm că nu sunt toți copiii la fel.

Unii au început lectura mai devreme, fiind pasionați. Alții citesc benzi desenate sau romane grafice. Alții nu citesc mai deloc, poate doar vreo revistă, ocazional. E dificil să alcătuiești o listă suficient de atractivă pentru toată lumea. Voi încerca să aduc câte cinci sugestii din când în când, care să cuprindă atât literatură română contemporană, cât și literatură străină. Clasicii sunt foarte recomandați la școală, mă voi rezuma  la poeți, care sunt adeseori trecuți cu vederea.

Drept urmare:

Seria Vicontele Verenței Pierdute, de Laura S…

View original post 712 more words

Nina Marcu

Inca o prietena draga a stat de vorba cu Naty, marea promotoare a literaturii romanesti contemporane. S-o cunoastem cu totii pe Nina Marcu!

La o „ceașcă” de carte cu Naty Budu-Grati

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

Cred că sunt mai multe. Mult mai multe. Foarte multe. Momente importante, zic. Dacă stau să mă gândesc bine, aproape mereu e câte un moment important. Cu magie de prestidigitator, viaţa le strecoară pe astea vitale printre alea insignifiante. Dar, s-o luăm după tipicul interviurilor pe care, din drag de literatură şi de cuvântul scris, le realizezi tu, Naty.
Născută … M-am născut la ţară, într-o comună de la porţi de Bărăgan, Adâncata se numeşte. Într-o toamnă brumată şi rece, de şi ursitorile, când au ajuns, s-au băgat, înfrigurate, la gura sobei. Da, m-am născut la ţară. Am crescut şi am trăit la ţară. Nu numai că nu am ascuns vreodată asta, nu numai că nu mi-am renegat niciodată rădăcinile, dar m-am şi fălit, pe oriunde am fost şi pe oriunde m-a dus viaţa, cu faptul că sunt…

View original post 3,662 more words

Bianca Timsa Stoicescu

S-o cunoastem cu totii pe prietena mea Bianca Timsa-Stoicescu, scriitoare pentru copii si povestitoare inegalabila!

La o „ceașcă” de carte cu Naty Budu-Grati

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

Născută ... în județul Sibiu, dar de la 4 ani am ajuns la Slatina, unde am stat până la 21 de ani. De aceea spun că sunt din Oltenia, nu din Ardeal, deși ador Ardealul. Mi-ar plăcea să am mai multe caracteristici ale celor între care am trăit în primii ani de viață.
Frați/surori… Am o soră, cu doi ani mai mică.
În copilărie mă vedeam…scriitoare. Lucru care îi scotea din sărite pe părinții mei care erau realiști și considerau că nu am cum să trăiesc din așa ceva și trebuie să mă pun cu burta pe carte. În același timp, sora mea știa că va trăi în SUA, deși de data aceasta toată lumea râdea în hohote pentru că nu se putea ieși din țară, la vremea aceea. Când copiii își păstrează visul, le demonstrează…

View original post 2,049 more words

24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – tradiții elene (II)

Vi se pare cumva cunoscut din Echipajul? Ba si din Alte valtori ale vietii, dupa ce au venit si cei din Eptanez si li s-au amestecat traditiile…

Iubim Grecia

Spuneam în articolul trecut dedicat sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul că poporul elen a păstrat o serie de tradiții care fac referire atât la Sfintele Scripturi, cât și la viața de zi cu zi. Focurile lui Sânt-Ioan sunt un ritual de purificare și primenire a omului în prag de vară, marcându-se în acest mod solstițiul de vară, mijlocul anului agrar și perioada în care soarele se află la apogeul activității sale.

Divinația la eleni

oracolul-din-delphi-centrul-lumii-spirituale Sursa foto: http://www.e-pedia.ro

Firea umană, dornică de a afla ce-i rezervă viitorul și niciodată împăcată cu trecerea ireversibilă a timpului, a făcut ca, de-a lungul veacurilor, să își dezvolte o serie de practici prin care să poată ”păcăli” Zeii și să le întrezărească planurile pe care ei le aveau cu muritorii. Iar poporul elen nu a făcut niciodată excepție de la acest lucru. Dacă ne amintim doar de importanța Oracolului de la Delphi, considerat ”buricul Pământului”…

View original post 567 more words

BRĂILA CHIREI CHIRALINA

Astralis

(publicată în revista ASTRALIS nr. 6/2020)

 

“Orice fericire își are latura ei tristă; viața chiar o plătim cu moartea. Pentru aceea, trebuie s-o trăim. Trăiți-o, copii, trăiți-o după gusturile voastre și în așa fel ca să nu regretați nimic în ziua judecății din urmă.”

 (Panait Istrati – “Chira Chiralina”)

 

 

Credincios acestui îndemn, Panait Istrati însuși a trăit în felul său propriu fiecare clipă, dăruind personajelor principale ale operelor sale aceeași frenezie de a bea paharul vieții până la ultima picătură, râzând sau plângând, dar purtându-se astfel încât să nu regrete nimic din cele făptuite. Tristețile le lăsa, cu resemnarea balcanică și orientală, pe seama sorții, de care nimeni nu se poate feri.

Farmecul etern al Brăilei și cel al prieteniei ne leagă pe amândoi, la distanță de multe decenii, fiindcă în luna aprilie 2020 se împlinesc 85 de ani de la trecerea în neființă a scriitorului Panait Istrati, în vârstă de jumătate de veac, la data de 16 aprilie 1935, în București. Am pornit pe urmele povestitorului brăilean prin cetatea pe care a iubit-o, căutând umbra lui și a personajelor îndrăgite, în diferite anotimpuri ale anului și ale vârstei. Pe una dintre aceste eroine, legendara Chira, simbol al Brăilei, am pornit s-o caut pe firul baladei ce răsună tot mai des la festivalurile de folclor locale:

Doi frați ai Chirei,

Hoții Brăilei,

Șerpii Dunării…

            Ascult cântecele vechi din orașul cu salcâmi și cu castani, lăsându-mă cuprinsă de vraja baladelor haiducești. Regret că ani la rând Dunărea mi s-a refuzat, ținându-mă departe de ea, ca o iubită capricioasă. Dar mai trăiesc oare, ea și orașul pe care îl leagănă? Mai este cel pe care îl cunosc și îl iubesc, micul picior de Paris?

Sunt singură în orașul înflorit. Soarele îmi zâmbește printre norișori albi, oglindiți în Dunărea albastră. Numai sufletul orașului rămâne, din păcate, cenușiu… Sunt singură în cetatea care a fost fierbinte. A fost…

Sufletele oamenilor nu se mai înseninează, nu vibrează, ca pe vremea Chirei sau ca pe vremea lui Panait Istrati. S-au dus căpitanii de odinioară, adunați să depene amintiri într-o tavernă – fie ea sau nu a lui kir Leonida – un Mihail sau un Codin debordând de sentimente și trăire. Oamenii contemporani, moderni, au rămas suflete moarte, prizoniere ale unui oraș tăcut. Zadarnic îngân un cântec vechi; nu are puterea de a descânta, de a-i învia sufletul mort.

Oare fantoma unuia dintre haiducii de odinioară, Cosma, Ilie, Groza sau Irimia a răpit viața cetății care a învins atâtea restriști ale istoriei, raiaua vizirului Ibrahim? Nu, ei s-au dus odată cu legendele și cu orașul de odinioară, iubit de Panait Istrati.

În castelul ei de pe fundul Dunării, Chira s-a refugiat ca într-o fortăreață, ducând cu ea amintirea Brăilei vechi, pe care o păstrează cu strășnicie, ca pe cea mai scumpă dintre comori. În răstimpuri, se ridică printre sălcii, crăiasă lipsită de supuși, întrebându-i pe pescărușii ce o înconjoară cu strigăte vesele unde-i sunt adoratorii ei credincioși, marinarii geci mândri, toți căpitani, pescarii lipoveni, întinzându-și năvoadele ca să prindă în ele armăsarii nărăvași înotători ai Dunării.

E o lume apusă, de port forfotind la întretăierea căilor de ape ale Balcanilor, pe care o iubesc la fel ca și Chira, păzitoarea comorilor trecutului. Timpul este singurul vinovat că lumea vie a portului nu mai există. Timpul a luat-o înaintea orașului, înaintea noastră, dărâmând totul în calea lui. Doar Dunărea i se poate încă împotrivi – ea, marea iubire a lui Panait Istrati, care și-a sorbit inspirația din potirul cetății cu salcâmi și cu castani.

Dragomir și Chira erau copii când au descoperit vraja fluviului sortit să devină armă a destinului care-i va despărți:

Dunărea mă atrăgea cu o putere covârșitoare. Aveam unsprezece ani trecuți și nu cunoșteam încă bărcile acelea ale căror vâslași cântă cu duioșie, furați de unda apei. Pe vremea aceea, portul nu avea cheu și puteai înainta în apă zece și chiar douăzeci de pași până ca ea să-ți ajungă la piept.

Îmbinând povestirea istratiană cu balada dunăreană, cei doi copii au fost răpiți pe fluviu și despărțiți, Chira fiind vândută ca roabă în haremul unui pașă crud. Poate că Dragomir ar fi regăsit-o cândva, dacă ea, demnă nepoată a unor haiduci contrabandiști, ar fi putut trăi în prizonieratul haremului, lipsită de libertate și de dragoste. Dar tocmai pentru că ea era Chira – nume potrivit ales, în grecește însemnând doamnă, nobilă, stăpână – nu se putea mulțumi cu o colivie aurită și pustie. Zvăpăiata dansatoare neasemuit de frumoasă nu putea fi ea însăși lipsită de libertate și de cortegiul de adoratori de odinioară, așa că, urmând exemplul mamei ei, a ales moartea. Poate chiar Dunării i-a oferit inima ei.

Cel ce se dăruie fără să drămuiască, în orice moment al vieții sale, în tot ce face, iubește sau urăște, aceea este cea mai mare minune ce ne este sortită a fi întâlnită pe acest pământ,” spunea Panait Istrati, în scrisoarea sa către Romain Rolland. Aceeași încredințare o dăruiește tuturor personajelor sale, năvalnice și pătimașe, care-și marchează prin zbucium și devotament existența pe lume și în paginile cărților. Spre deosebire de alți scriitori, Panait Istrati a trecut în eternitatea literaturii oameni reali, pe care i-a cunoscut cândva sau ale căror aventuri le-a auzit, povestite în peregrinările sale.

Unul dintre acești oameni, care urmează același principiu, de a lăsa fărâme de suflet în tot ceea ce face, este Chira, o inocentă frumusețe voluptuoasă care, conform sfatului mamei, nu face altceva decât să fie ea însăși. Acesta poate fi motivul pentru care efemera ei viață s-a contopit cu cea a orașului în care s-a născut și a crescut, devenindu-i emblemă și știmă a comorilor, așa cum a văzut-o poetul Mihu Dragomir, alt brăilean cu suflet mare.

În altă variantă a legendei, cei care nu-i puteau ști povestea întreagă, din zvonuri și din jale pentru tinerețea și frumusețea ei, dăruite apei pentru o soartă nedreaptă, au creat balada cântată de pescari de-a lungul Dunării, de aproape un veac și jumătate, în care se spune, însă, că frații ei ar fi vândut-o, una dintre victime devenind astfel călău în viziunea populară. Păcat! Bietul Dragomir a pătimit destule, căutând-o zadarnic, peste țări și mări…

A fost nevoie de pana meșteră a lui Panait Istrati, rudă de departe cu cele două victime ale vicleniei otomane, ce a ascultat destăinuirea lui Stavru, să îi poarte spre nemurire literară, glorificând, în același timp, încă o dată, fosta raia a vizirului Ibrahim, care le-a dat viață tuturor. Brăila și Chira vor rămâne față în față, pe vecie, într-o eră mitologică și într-un spațiu a cărui dimensiune nu există în legendele noastre.

Cel puțin eu, chiar și pe cheiul Dunării, nu am reușit să găsesc nicio prezență care să le amintească de ea adolescenților brăileni de acum. Doar clădiri moderne, vapoare și macarale portuare, străjuite de indiferența trecătorilor grăbiți. Marele oraș industrial în curs de descompunere, care-și pierde personalitatea, nu mai seamănă de câteva decenii bune cu Brăila Chirei Chiralina. Amintirea lui Panait Istrati, însă, reînvie tot mai puternică în cetatea care l-a văzut născându-se. Și asta contează cel mai mult, acum, la 85 de ani de la trecerea lui în neființă.

Every Swordsman Cheats

Nicholas C. Rossis

When writing fantasy, we often have to describe fight scenes. Swordfights, in particular, make for great descriptions. But we often forget one crucial aspect of fighting: when it comes to life or death, everyone cheats. Even the good guys, as Martin Lloyd points out on Quora.

Miyamoto Musashi

Miyamoto Musashi | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's booksSource: Vagabond fandoom

Miyamoto Musashi is one of history’s most celebrated swordsmen. But he was not the quintessential samurai. He was the quintessential anti-samurai. Where samurai went right, he went left. Musashi was famous for a unique style of double-bladed swordsmanship (it wasn’t unique if other samurai were doing it) and winning his duels through trickery (which other samurai fell for).

Musashi’s philosophy was essentially a “strategist” beats a “sword fencer”, so he probably cheated on principle to prove it.

Before he entered his first duel, his father started apologizing to the guy Musashi was supposed to fight. Musashi surprise-attacked him…

View original post 581 more words