Poezii de… pandemie

(Publicate în Antologie de… Pandemie, Editura AmandaEdit, 2020)

2020, Veneția

Pentru prima oară

în istoria multimilenară

carnavalul a amuțit

înainte de a fi îngropat.

Îi va bântui pe participanți

până la anul

sau toată viața?

În Piața San Marco,

acum pustie,

porumbeii se întreabă

unde sunt oamenii?

Porumbeilor le este foame.

În apele liniștite,

lebede și delfini prosperă.

Spitalele se umplu,

virusul mușcă adânc,

clopotele bat

pentru înmormântări tăcute

și parcă zărești umbrele

doctorilor mascați de odinioară.

Pe cine au condamnat

de data aceasta?

Hristos în carantină

Bat clopotele

în biserici pustii.

Până și Învierea Domnului

a intrat în carantină.

Fiii rătăcitori

își amintesc de credință

rostind “Doamne, ajută-ne!

Ține-ne sănătoși!”

Pericolul este peste tot,

dar și ocrotirea divină.

Ni se recomandă să crească

flacăra credinței în inimi,

acolo să se reclădească

Biserica Domnului,

ca în vremea primilor creștini,

departe de aurul și argintul odoarelor.

Iartă-ne, Doamne,

că mult ți-am greșit…

Sextină de mai

Anotimpuri

(publicată în Antologia ANOTIMPURI, Editura Betta, 2020)

SEXTINĂ DE MAI

Din nou ne-a-nvăluit frumoasa lună mai,

Cu parfum de iasomie, liliac și iris,

cu sentimente mocnite ce răbufnesc și dor

Când privești primăvara în singurătate.

Cu prietenele de odinioară doar în vis

Culegi flori și îngâni o melodie.

De această dată, ce tristă melodie

Îți răsună-n suflet la început de mai,

Știind că bucuria este un vis

La fel de fragil cum e corola unui iris

Îndulcitor de lacrimi și singurătate,

De-al cărui parfum mediteranean ți-e dor.

Și cum se poate să nu-ți fie dor

De-o rază de soare și de-o melodie

Când inima se sfarmă de singurătate

Și-i vremea iubirii, vesela lună mai?

Să-ți treacă oful, parfumul unui iris

Îl sorbi, cufundându-te într-o lume de vis.

Totu-i posibil pe tărâmul din vis,

Unde împărtășit este orice dor

Și multicolore sunt florile de iris

Ce îngână a dragostei melodie

Sub cerul luminos de mai,

Fără să se teamă de singurătate.

Dar cu-atât mai apăsătoare singurătate

Simți când te trezești din călătoria de vis,

Văzând că înflorita lună mai

Nu-ți oferă decât regrete și dor,

Purtate pe aripi de nostalgică melodie

Care elogiază un buchet vioriu de iris.

N-are nicio vină strălucitorul iris

Că astăzi în soarta ta e scris singurătate

Și îți alini cu o veche melodie

Sosită dintr-o țară însorită, de vis,

Suferința unui nestins dor

Ce-a înviat în prima zi de mai.

Frumoasa melodie te poartă pe aripi de vis,

Privești un iris prevestitor de singurătate

Și razele de soare te dor cumplit în zori de mai.

Anotimpurile vieții

Anotimpuri

(publicată în Antologia ANOTIMPURI, Editura Betta, 2020)

ANOTIMPURILE VIEȚII

Anul prunc doarme

învelit în plăpumioară albă.

Iarna îl ocrotește

și vântul îi murmură

un cântec de leagăn.

Să crească mare,

să rodească…

Tu n-ai venit pe lume la fel?

Sânge iute de clorofilă

curge prin vene de arbori și flori

iar puii animalelor și-ai oamenilor

se joacă, zglobii, descoperind lumea.

Viața nouă a primăverii

înflorește multicolor, renăscând,

omagiată de păsări cu triluri măiestre

și dansuri îndrăznețe.

Vara îi crește pe toți,

cu brațe de raze solare.

Marea se unduiește ademenitoare

ursind iubiri de vacanță, sub stele,

cu serenadele greierilor.

Sânzienele horesc și-i descântă

grânele să rodească,

tineri să nuntească.

Toamna își oferă cu dărnicie recoltele

în toate culorile pietrelor prețioase

și gusturile, gospodinelor harnice

apoi pălește, se scutură, plânge

ca o bunică singuratică

după ce a dăruit nepoților

toată averea unui suflet.

Ursul sătul se ascunde în peșteră.

Martinel presimte urgia iernii

și, încăpățânat, o refuză,

protestând împotriva frigului,

în felul său somnoros,

prin luni de hibernare.

Aș face la fel ca tine, Martinică!

Ne deșteptăm amândoi, peste o vreme,

odată cu înverzirea pământului?

Vine din nou iarna.

Sângele verde al copacilor îngheață,

văduvi de frunze și daruri.

Anul apune și el,

ca viața omului.

Ce păcat că alba iarnă a vieții

e fără de întoarcere!

Nu-i e dată o nouă primăvară…

Marea Vlăhiei

Ohrid

(publicată în volumul DRUMURI ȘI DORURI)

Harta mașinii

s-a isprăvit demult.

Șoferul ghicește drumul bun,

înaintând prin ținuturi de legendă

în după-amiaza de toamnă.

Deodată, în fața noastră,

albastru necuprins.

Albastru de cer și albastru de ape,

împletindu-se sub lumina portocalie

a soarelui ce se pregătește de apus,

sub straja Balcanilor.

Turmele de oi

coboară la iernat

în sunet de clopot.

E Marea Vlăhiei, Lacul Ohrid,

străjuit de case albe

cu acoperiș roșu.

Orașul cu același nume,

Ierusalimul Balcanilor,

le-a fost cetate regilor.

În mintea mea se aud

cântecele adolescenței

și acestea nu sună deloc

în limba țării de astăzi.

Poate în cea a regilor Petru și Asan,

vorbită cândva în cetate

și la stânele din jur.

VINDECAREA -Kathleen O´Meara – (1839-1888)

Fiindca se potriveste vremurilor noastre…

Într-un gând, Eliza…

Edward Hopper
ROOM IN BROOKLYN, 1932

Și oamenii au rămas acasă
și au citit cărți și au ascultat,
Si s-au odihnit și au făcut exerciții
și au făcut artă și s-au jucat
și au învățat noi moduri de a fi
și s-au oprit
și au ascultat mai atent

cineva medita
cineva se ruga
cineva dansa
cineva și-a întâlnit umbra
iar oamenii au început să gândească altfel
Si oamenii s-au vindecat.

Edward Hopper

Și în lipsa oamenilor care trăiau
în mod stupid,
periculos,
fără sens și fără inimă,
Pământul începu să se vindece
iar când pericolul se sfarsi,
iar oamenii se regăsiră,
se întristara pentru morți
și au facut noi alegeri
și au visat la noi orizonturi
și au creat noi moduri de a trăi
și au vindecat complet pământul
la fel cum ei fusesera vindecați.

Edward Hopper

View original post

Grecia

25

Pentru că astăzi nu mai avem slujbe la Biserica greacă, petreceri în restaurante grecești, serbarea copiilor la Uniunea Ellenă, vă ofer o poezie de-a mea, împreună cu două imagini ale zilei de astăzi: Binecuvântarea drapelului Eteriei, pe 25 martie 1821, de către episcopul Ghermanos din Patras, în sfântă zi de Buna Vestire, și, la final, Marseilleza revoluției grecești, pe versurile poetului Rigas Velestinlis Fereos. Am ales varianta cu subtitrare în engleză…

Azi, multe inimi flutură alb-albastru în liniște, în case, doar muzica grecească din cd-uri, laptopuri sau casetofoane se poate înălța spre cer…

25 germanos_patras

Grecia

(publicată în volumul de poezii DRUMURI ȘI DORURI)

 

Inima fierbinte a Elladei

s-a transformat în cântec trist

între mare și cer.

Lacrima chiparoșilor a învățat melodia,

trimițând-o, pe aripile vântului, spre noi.

Aici istoria ne privește

cu ochii miilor de pietre

martore efemerului uman,

și parcă aștepți ca din spatele unei coloane

să învieze vechii zei,

la ceasul când o nouă Afrodita

apare din spuma mării.

 

Stânca fermecată

Gibraltar

(publicată în volumul de poezii DRUMURI ȘI DORURI)

 

Disputată de secole

între multe popoare

ai fost a lui Hercule,

apoi a șeicului Tarik,

pornit în căutarea

unor țărmuri mai fertile

în Al-Andalus.

Câteva sute de ani mai târziu,

urmașii lui făceau calea-întoarsă,

pierzându-și papucii

sub gheara Leului Castilian.

Ai râs de ei până când vedetele de război

ale Marinei Britanice

te-au privit prin guri de tun

în numeroase asedii.

Te-au jucat la zaruri regii lumii

și Spania te-a pierdut.

Te regretă, te cântă,

și, cu trecerea vremii,

ți-ai găsit răzbunarea perfectă.

Valentine

holiday sweet conversation hearts

Photo by Jill Wellington on Pexels.com

HAPPY VALENTINE’S DAY!

Pentru cei care spun că Valentine’s Day este de origine americană, eu vă spun că prima valentină rămasă în cronici a fost scrisă, în versuri, de către Charles d’Orleans și adresată soției lui, cât timp el era la închisoare. Iar eu am aflat despre această sărbătoare, prima oară, din romanul Frumoasa din Perth, de Sir Walter Scott, perfect britanic (sau un pic scoțian) și din secolul al XVIII-lea.

Despre taina poeziilor numite valentine, nu chiar acrostihuri dar tot din familia respectivă (nu vă dau eu cheia, să vedem cine știe), am aflat vreo opt ani mai târziu, din volumul de poezii al unuia dintre poeții mei preferați, care a mai scris și așa ceva, prin tinerețe – Edgar Allan Poe. Și am avut ambiția să încerc, la rândul meu, când am fost îndrăgostită sau, de vreo două ori, pur și simplu ca omagiu adus unui prieten, fără implicații sentimentale.

Vă ofer în continuare, câteva dedicate celui care mi-a devenit soț acum 17 ani și un pic.

Pentru cei care sunt împotrivă ca românii să împrumute și sărbători ne-românești, îmi pare rău pentru ei, fiindcă viața le este mai săracă cu o sărbătoare, două, trei. Eu cred că orice sărbătoare merită să fie adoptată, cu condiția să nu le uiți pe ale tale, naționale. O sărbătoare este un prilej de a ieși din rutina cotidiană, de a-ți înveseli ziua (sau săptămâna, cu o zi puțin altfel). Și fac ceea ce spun altora: întâmplător, soțul meu și cu mine  avem mult mai multe sărbători în calendarul personal decât cei din jur. Sărbătorim Sfântul Valentin, dar și Dragobetele și Mărțișorul, și Anul Nou chinezesc, în unii ani chiar și Anul Nou al pomilor (un premiu pentru cine știe despre ce este vorba, fără să recurgă la Google!).

Darul serbării Sfântului Valentin,

Magia iubirii, mereu am visat,

Să nu mai știu ce-i al singurătății chin.

Și fiindcă te iubesc cu adevărat

Eu precum trubadurii am vrut să devin:

Versul și inima ție ți-am închinat.

***

Dragostea nu poate să-mi ascundă

Valentina ce spre tine se înalță.

Tu nu ești lângă mine-n ziua sfântă.

Deși știu că-i zadarnică orice speranță,

Toate poeziile mele numele-ți cântă

Și sufletu-mi de amintiri se-agață.

white black and red person carrying heart illustration in brown envelope

Photo by freestocks.org on Pexels.com

 

 

Cavalerul Negru

tata colaj

Sandu Pelz, 01.01.1923 – 09.12.2015

Odihnească în pace!

 

Cavalerul Negru

își adună oamenii,

unul câte unul.

Cu toții îi suntem supuși,

nu-i cale de scăpare.

Îi trebuie și tineri, și bătrâni,

prunci fără nume și maturi.

Cavalerul Negru

străbate țările pe calul lui murg

și în urma lui se adună oștile

care-l urmează.

Întâi a fost rândul Ei,

mult prea devreme.

M-am bucurat că o cunoscusem,

că avusesem timpul nostru împreună.

Mi-ai fost alături, m-ai înțeles, m-ai ajutat.

Am ajuns, ani mai târziu,

cu o pietricică la cimitir,

alături de tine și de toată familia,

așa cum se cuvenea.

Nu am putut mai devreme,

cu toate că m-am gândit la Ea.

Pentru Ea am putut rosti și rugăciunea

odată cu ceilalți.

Cavalerul Negru

a sunat din nou adunarea, astăzi.

A fost rândul tău, tată,

să-i urmezi chemarea.

O viață deosebită, o viață împlinită,

în profesie și în familie, s-a curmat.

Iar eu am descoperit, în jale,

că te iubesc mai mult decât credeam.

Cavalerul Negru

și-a făcut doar datoria milenară.

Eu nu mi-am făcut-o pe a mea –

până și rugăciunea mi s-a refuzat.

Într-o bună zi, totuși,

voi ajunge să pun o piatră

luată din Cișmigiu

pe mormântul tău.

Voi sta din nou de vorbă cu tine

să-ți spun cât te-am iubit.

Marea Unire

De sarbatoare, o poezie publicata in volumul DRUMURI SI DORURI.

Marina Costa

centenar dulce2

Marea Unire

De multe sute de ani se șoptea

că frații trebuie să fie împreună.

Dușmanii ne-au preferat mereu despărțiți,

să-i ascultăm supuși.

A curs mult sânge vitejesc

până a topit, pe rând,

frontiere absurde.

Steagurile au înflorit în inimi,

cântecele au înflorit pe buze

și s-a strigat FRĂȚIE,

întâi peste o apă,

apoi peste altele și peste munți.

Prima horă s-a jucat la Milcov.

Alta, în Dobrogea.

Una la Chișinău, și a urmat

un noiembrie înflorit în Cernăuți.

A venit vremea Horei Mari de la Alba Iulia,

aproape perfectă,

jucată în amintirea celor jertfiți

în atâtea războaie pentru împlinirea unirii.

În Unire stă puterea…

Când se-adună frate cu frate…

Noi de ce vrem să schimbăm

dansul popular atotcuprinzător al străbunilor

pe unul de multe perechi?

View original post