Recomandări de carte – Colți lungi – uniunea triburilor de Alex Cuc

Alex Cuc – „Colţi-Lungi. Uniunea triburilor”

Editura All, 2016 – 384 pag.

ISBN 978-606-783-036-1

Eu, în general, nu fac recenzii. Consider că nu mă pricep, și că alții pot vorbi mult mai frumos despre cărțile care mi-au plăcut și mie. Totuși, din când în când, câte o recomandare de carte îmi voi permite să fac. Majoritatea cărți românești, fiindcă trebuie să promovăm autorii mai puțin cunoscuți.

„Colţi-Lungi. Uniunea triburilor” este un roman de acțiune, cu tentă fantasy – romanul de debut al scriitorului Alex Cuc. Ca orice roman de debut, nu poate fi perfect. Scriitorul mai are de învățat. (Spun același lucru și despre romanul meu de debut. Și, la fel, spun că exact din acest motiv există, la unele cărți, ediția a doua, revizuită și adăugită). Însă o idee banală, un mesaj ecologic transmis planetei în ceasul al doisprezecelea, este redată în mod inventiv într-un roman bine documentat, în care tenta fantasy este dată de aspectele supranaturale ce țin de mitologia triburilor din Amazonia și de faptul că nu s-a întâmplat (și este puțin probabilă) o victorie a triburilor unite împotriva civilizației globale contemporane. În rest, are ingredientele unui conflict între bine și rău, cu urmăriri, crime și suspense – tot ce are nevoie un roman de acțiune, comercial. (Și eu nu spun cuvântul comercial cu disprețul unor anumiți scriitori și critici literari. Dimpotrivă, consider că fiecare gen literar își are cititorii lui și locul lui în panteonul literar).

O jurnalistă americană, Sarah Reed, în căutarea afirmării, dorește să scrie despre ultimele triburi vânătoare de capete, iar ghidul se nimerește să fie Colți-Lungi, cunoscut între albi cu benignul nume de John Smith, care o salvează dintr-o situație delicată.

În realitate, Colți-Lungi este Marea Căpetenie a tribului Jagudo, unul din ultimele triburi de vânători de capete din jungla Amazoniană. Ales de zeitatea lor supremă, Dha’bata, să le fie căpetenie, acesta a cunoscut binefacerile unui izvor al tinereții fără bătrânețe. Arată a avea 19-20 de ani, însă are, de fapt, 500. Cu experiența acestui număr impresionant de secole, el a ales să cunoască drumul omului alb (al burților-de-șopârlă, cum numise tribul lui cavalerii înzăuați ce căutau El Dorado) ca să știe cum să lupte împotriva lui. Nu este un simplu sălbatic al pădurilor, deși este cel mai bun vânător de capete, fiindcă s-a familiarizat, pe lângă armele tradiționale ale tribului său, și cu altele. A studiat la Harvard, are mai multe masterate, citește știrile pe internet și este fan AC/DC. Totuși, nu este nemuritor. Poate fi ucis de glonț, de tăiș sau în altă formă de luptă. Iar Kurupuri, zeitatea care întruchipează forța răului, este decis să îl nimicească.

Personajul feminin, nedecis, care ezită între a fi de partea protagonistului și a antagonistului, este mai puțin dezvoltat, iar conflictul are uneori scene de o violență epică, și altele mai greoaie, iar ultimele zeci de pagini cuprind mai multe răsturnări de situație un pic confuze. De aceea am spus că autorul mai are de învățat, însă, pe global, mi-a plăcut.

Am citit-o pe nerăsuflate și… aștept continuarea! Fiindcă sfârșitul este scris în așa fel, încât permite o continuare. Este o povestire moralizatoare, care curge lin și se citește ușor. Bine documentată, te transpune în mediu cu detalii cinematografice. Felicitări autorului pentru aceste realizări!

Criminal Mischief: Episode #22: Common Medical Errors in Fiction

Not to make the same mistakes…

The Crime Fiction Writer's Blog

Criminal Mischief: Episode #22: Common Medical Errors in Fiction

LISTEN: https://soundcloud.com/authorsontheair/criminal-mischief-episode-22-common-medical-errors-in-fiction

PAST SHOWS: http://www.dplylemd.com/criminal-mischief.html

SHOW NOTES: http://www.dplylemd.com/criminal-mischief-notes/22-comon-medical-errors-in.html

Too often, fiction writers commit medical malpractice in their stories. Unfortunately, these mistakes can sink an otherwise well-written story. The ones I repetitively see include:

Bang, Bang, You’re Dead: Not so fast. No one dies instantly. Well, almost no one. Instant death can occur with heart attacks, strokes, extremely abnormal heart rhythms, cyanide, and a few other “metabolic” poisons. But trauma, such as gunshot wounds (GSWs) and blows to the head, rarely cause sudden death. Yet, how often has a single shot felled a villain? Bang, dead. For that to occur, the bullet would have to severely damage the brain, the heart, or the cervical (neck) portion of the spinal cord. A shot to the chest or abdomen leads to a lot of screaming and moaning, but death comes from bleeding and that takes…

View original post 838 more words

Cronică la Alte vâltori ale vieții de Eliza Roha

Incontestabila bucurie de a scrie

de Eliza Roha

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(publicată în revista “Arena Literară” nr. 13/2019 și în cartea “Prin labirintul cărților” )

Alte vâltori ale vieții se definește drept un roman al dragostei de viață, de libertate, al dreptății, al curățeniei sufletești, al moralei impecabile, al muncii, al păcii și înțelegerii între oameni, indiferent de neam, de rasă, de cultură. Roxana, personajul principal al cărții, prin graiul căreia prozatoarea Marina Costa ne povestește întâmplări dintr-o perioadă istorică marcată de răfuieli armate și neînțelegeri, 1802-1848, dar și de
stabilitate și dorință de pace și bună conviețuire, petrecute într-o așezare din Lumea Nouă, botezată Noua Veneție, din apropierea orașului Saint Louis, constituie
pentru oricare generație de cititori un exemplu pozitiv al femeii, un reper al calităților de necontestat.

O carte frumoasă, cu subtitluri ca borne ale desfășurării acțiunii corect gradate, echilibrate, mesajul, umanist, îndemnând la idealuri de nobilă atitudine, cum
ar fi prietenia, întrajutorarea, cinstea și hărnicia, respectul reciproc, indiferent de etnie ori culoarea pielii, zestre elementară pentru a ne găsi locul oriunde în lume, o lume fără hotare, a bunătății, păcii și armoniei.

Personajul principal ar fi de la prima vedere povestitoarea. În realitate, cu fiecare pagină citită, se consolidează un personauj colectiv, o mână de oameni fugiți din calea armatelor jefuitoare ale Europei și călătorind peste Atlantic în căutarea unui loc prietenos, în care să poată supraviețui. Nicidecum ubi bene, ibi patria, un altul fiind mesajul acestei pribegii, chiar interpretat drept o admonestare istorică, din partea unei scriitoare, pentru agresorii de orice fel, autori ai unor politici strâmbe, de susținere a bunăstării într-o anumită zonă geografică și umană, nu prin muncă cinstită, ci prin represiuni militare și administrative, adică prin exploatarea și distrugerea altora. Membrii comunității respective sunt persoane inteligente, ușor adaptabile, prietenoase și foarte harnice.

Dotată cu o putere deosebită de asimilare de date, informații, de natură istorică, sociologică, a științelor naturii, faună, floră, climă și sol și din alte multe domenii, Marina Costa reușește să creeze universuri umane credibile de care cititorul se simte atras, de parcă ar fi martor direct, trăind împreună și emoționant evenimentele povestite. Cu abilitate și darul evident al imaginației, pe baza unor date de ordin istoric, autoarea ne înfățișează cinematografic o estimare a situației din timpurile respective.

În rândul populațiilor pașnice ale Europei, aflate la mâna unor aventurieri puși pe căpătuială prin forța armelor, prin jafuri și crime, având ca efect încetinirea progresului istoric, au loc exoduri masive, fuga din calea năvălitorilor – trupe franceze, austriece, rusești -, fiind la ordinea zilei. În sfârșit, când timpul obosește belicoasele porniri, supraviețuitorii, statorniciți după neamuri, încep să se replieze în orașe-cetăți, stătulețe,
regate, să se organizeze administrativ și militar în scopul apărării hotarelor. Odată scăpată de nebunia războaielor, istoria își pornește motoarele pe drumul firesc. În fond, dezvoltarea umană, condiționată de o diversitate de factori, ne face istoria. O multitudine de informații îmbogățesc cadrul în care freamătă viața cu meandrele ei. Diferite obiceiuri și tradiții, manifestate ritualic de sărbători păgâne ori religioase ori cu ocazia unor evenimente din viața comunității, nunți, botezuri dar și înmormântări, specifice comunităților adunate în vatra aceleiași așezări, se împletesc, glisând pe aceeași coordonată a preocupărilor.

Exemplific: ”(…) Atât tradiția franceză, cât și cea friulană cuprindeau aprinderea de focuri în cinstea Sfântului Ioan. În jurul lor se cânta și se dansa, apoi se sărea peste flăcări, pentru
noroc și sănătate în anul următor. Se formau lanțuri de lumini dintr-un sat până în celălalt. În cazul nostru, doar fluviul punea hotar lanțului de foc: cele din Saint Louis se întindeau până la levee, după care urmau câteva la noi în sat, prelungindu-se în Cahokia și mai încolo. Să se vadă Lumina Lumii, anunțată de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul! (…)”

Valuri de coloniști, de sorginte europeană, cu diferite interese, prejudecăți și obiceiuri, comportamente ori mod de a gândi, religii, în special catolici și protestanți, înmulțeau populația noilor așezări, înflorind locul, sporind bunăstarea sau, după caz, provocând
scandaluri, violențe, reglări de conturi ca urmare a dorinței de suveranitate a unora, nemărturisite invidii și complicități. Acum se scrie istoria orașului, se hotărăsc reguli de comportare, ierarhii, limite și denumiri teritoriale etc. Orașul se organizează, se înființează consiliul orășenesc cu reprezentanți ai familiilor stabilite acolo, deși erau evidente diferențele de stiluri de viață, de gândire a organizării administrativ-teritoriale,
după țările din care proveneau, fiecare dorind să-și impună supremația.

”(…) Saint Louis fusese capitala Louisianei Superioare; celelalte așezări din împrejurimi
erau și ele leagăn de civilizație franceză. Nu se comparau cu ținuturile sălbatice de pe Missouri și Osage unde plecau, de vreo două ori pe an, bărbații noștri pentru a se întoarce cu mustangi frumoși și blănuri prețuite în Europa. În loc să încerce să se adapteze la ceea ce exista aici, fiecare încerca să-i transforme după ideile lor pe localnici…//Noi n-am urât și n-am disprețuit pe nimeni – nici măcar pe vecinii noștri austrieci, în ciuda resentimentelor naționale moștenite după evenimentele din Europa – însă cei veniți dinspre est, da. Veneau cu idei democratice privind drepturile femeilor și abolirea sclaviei, aduceau religia protestantă, în intoleranța ei față de băutură și distracții, condamnând jocul de cărți,
biliardul și tradiționalele baluri creole.(…)”

Apar conflicte grave. Mai vechii îmbogățiți ai așezărilor învecinate vor să-și mărească averile gonindu-i pe noii coloniști după ce aceștia, cu incalculabile eforturi, desțeleniseră terenurile, înfloriseră grădini și livezi. O modalitate sigură era focul ațâțat în prerie, dus de vânturi peste gospodăriile oamenilor. 16 decembrie 1811. Un soare roșu în amiaza mare anunță un lanț de cutremure devastatoare ce aveau să distrugă, timp de vreo doi ani, localități întregi. Speriate, familii cu copii își vând proprietățile pentru o căruță cu cai în dorința de a se îndepărta de locurile blestemate. Urmează ani de inundații, sate strămutate, apoi ani de foamete, boli, molime, înavuțirea unora – familia Chouteau – și sărăcirea majorității locuitorilor, de războaie între englezi și americani în care sunt antrenate și triburi băștinașe de indieni, de haos, jafuri, crime și alte nemernicii, epidemii. Localnicii ajung să ofere de bunăvoie din recolte agresorilor, doar ca să fie lăsați în pace. Se formează primele gărzi cetățenești pentru apărarea așezărilor coloniștilor.

Oamenii de bună credință, autohtoni și coloniști, fac schimburi culturale, se întrajutorează, învață unii de la alții să supraviețuiască, indienii cooperanți se emancipează vădind interes pentru ”tainele omului alb”. În ciuda acestor evenimente, viața merge mai departe. Copiii primei generații ajung la maturitate, preiau frâiele conducerii comunităților, au loc nunți, botezuri, speranțele de mai bine înviorează comunitatea, tensiuni între anglofoni și francofoni dar și prietenii marchează în egală măsură populația. Se vorbește în limbile cunoscute de fiecare: venețiană, toscană,
germană, franceză, engleză.

Roxana, ca institutoare în satul în care s-a statornicit, cunoaște în amănunt viața coloniștilor cât și a aborigenilor, contribuind decisiv la înălțarea unor generații de tineri pregătiți pentru viață ca educație și instrucție, cultură generală indispensabilă vremurilor și condițiilor respective. Fină observatoare, descrie feluritele înfățișări ale noilor compatrioți, europeni sau indigeni, de la pieptănături și ținute vestimentare la cele mai subtile modalități de exprimare și relaționare.

Un episod emoționant este plecarea tinerilor în Europa, împreună cu familiile, printre care și al fiului cel mare al Roxanei, să lupte pentru idealurile carbonarilor, o mișcare democratică având drept principii libertatea, egalitatea, fraternitatea, unirea republicilor surori, eliberarea de sub dominația străină, în special austriacă. Forma epistolară ia locul narațiunii. Cartea se încheie cu tragica moarte a fiului, împușcat de soldați austrieci. Romanul, atotcuprinzător, clocotind de viață, de informație istorică, în același timp desfășurându-se cinematografic, captează interesul cititorului, trăiește
evenimentele odată cu personajele implicate, apoi, când acesta întoarce ultima filă a cărții, îl îndeamnă la meditație.

Și atunci, ca și în zilele noastre, rămâne aceeași întrebare, încotro omenire?, dezvăluind cu sinceritate și curaj politica duplicitară, nedemnă a agresorului, oricare ar fi acela, de la nivel individual la nivel statal, inferior ca spirit și moralitate omului echilibrat, cinstit și harnic de oriunde în lume. Aurite palate și bogății inclusiv culturale concentrate în mâna unor puteri prin agresiune și furt poartă stigmatul unor înfiorătoare crime și nedreptăți. Atâta forță armată întoarsă în pașnice activități lucrative ar fi reușit cu mult mai mult decât prin metodele malversive. Umanoizi fără conștiință, versus spirite luminoase.

Și cu această carte, cu această povestire feminină, sfătoasă, prietenoasă, scriitoarea Marina Costa își consolidează originala operă istoricromanescă, de interes pentru cititori, indiferent de vârstă și pregătire, dovedind o incontestabilă bucurie de a scrie, îmbogățind literatura.

(Marina Costa, Alte vâltori ale vieții, roman, Ed. Betta, 2019)

”Ți-am spus, mamă, dragă mamă..” – Tsakonikos

Iubim Grecia

”Ți-am spus, mamă, dragă mamă,

ți-am spus să mă căsătorești,

ți-am spus să mă căsătorești

ca să fiu și eu nevastă.

Dar sub niciun chip,

Nu mă da vreunui bătrân,

Nu mă da vreunui bătrân,

Fiindcă o să-ți pară rău.

Pentru că mereu bătrânii

Caută motiv de ceartă,

Caută motiv de ceartă

Și tot ce mai au sunt vorbe.”

Cântec bătrânesc transmis de-a lungul secolelor, cu versuri simple ce redau candoarea sufletului unei fete aflate la vârsta măritișului, ”Sou eipa, mana…” (Σου είπα, μάνα..) este păstrătorul unui dans legendar care nu mai are nevoie de nicio prezentare: tsakonikos. Greoi, maiestuos, trimițând cu gândul la sacralitate, tsakonikos este dansul care încheie festivitățile, ceremoniile, creând emoție și uimire în rândul celor care îl privesc. De regulă, pentru un efect deosebit, are nevoie de un număr de cel puțin cincisprezece dansatori care, conform unor reguli nescrise, trebuie să-l execute cu sfială, smerenie, atenție…

View original post 460 more words

Playlist pentru PRIETENII DREPTĂȚII

Am început, cu ECHIPAJUL, să pun pe blog playlists pentru cărțile mele. Până acum au circulat, în general, pe e-mail sau pe FB. Îmi pare rău că fac parte din specia Homo Anti-technicus și nu știu să fac linkurile youtube să vă apară ca imagine, cum apar la alți bloggeri. Eu vă pot oferi doar link de dat click pe el să ascultați… Și fragmentele corespunzătoare unde este tradusă firimitura de cântec sau menționată. De asemenea, nu vă supărați pe mine dacă eu menționez în text un tenor și cântă o soprană – nu întotdeauna am găsit pe youtube interpretul pe care îl doream!

Blues-ul negrilor de luptă împotriva nedreptăților

”În adâncul inimii

Eu sper şi cred

Că vom învinge într-o zi!

Vrem să fim liberi mereu

Şi să ne dăm mâna…

Vom trăi cu toţii în pace şi

  Vom învinge într-o zi!”

  Agustina de Sonora – și cum e cu ridicatul în slăvi, la sfârșit…

Cântecul celor cincisprezece ani (doar ca pe youtube in versiunea găsită, nu e adaptat pentru aceasta aniversare):

“Să sărbătorim împreună, domnilor,

Această zi cu deosebită plăcere,

Şi fie ca sfântul patron să-ţi ocrotească

Veşnic inima credincioasă!

                Trăieşte fericită în lume,

                Cu mintea netulburată!

Îţi vom pune cunună de lauri pe frunte

Şi perle şi scoici din ocean.

Dumnezeu binecuvântează această zi norocoasă

Şi pe cea pe care o ador

Astăzi îngerii cântă în cor

Pentru cei cincisprezece ani ce-mplineşti.

                Stelele se îmbracă de gală

Şi luna se umple de încântare

La această frumoasă aniversare

Dumnezeu binecuvântează această zi de plăceri.

N-a rămas decât o amintire

Din copilăria ce te părăseşte.

Îţi serbăm a cincisprezecea aniversare,

Prietenii tăi, părinţii şi eu!”

Dansul pălăriei, de la care a pornit povestea lor de dragoste.

EL JARABE TAPATÍO – EN VIVO – 1989

Dedicația de pe partitura misterioasă – Nat “King” Cole | las chiapanecas

O prefer cu accent american, cântată de Nat King Cole, pentru că celelalte versiuni arată mai mult dansul de fete decât cântecul vocal în sine (sau au doar o frantura din cantecul vocal, si nu cea potrivita).

„Am rupt o garoafă şi am plecat în munţi,

Pe drumul din sus de fermă.

Calul meu credincios m-a dus ca vântul

Să ajung mai repede lângă tine.

  Frumoasă floare de aprilie,

Poftim această garoafă

Pe care ţi-o dedic cu toată pasiunea.

Nu mă refuza, că taina iubirii mele

Este pe buzele tale!”

Și dedicațiile Emiliei, una declarată – Quien sera de Celia Cruz

„Cine o fi cel care mă iubeşte? Cine o fi, cine o fi?

Cine o fi cel care-mi dăruieşte iubirea sa? Cine o fi, cine o fi?

 Nu ştiu dacă într-o bună zi îl voi putea întâlni

Nu ştiu, nu ştiu…

Nu ştiu dacă voi mai iubi vreodată…”

și una nedeclarată – Clavelitos a Saritei Montiel, să-l facă pe misteriosul admirator să se dea de gol.

Garofiţe, cui dăruiesc garofiţe?

Garofiţe, pe care le dăruiesc cu ochii închişi

Şi le port la pieptul meu, la un preţ modest,

Roşii, încondeiate şi multicolore.

Dacă mă iubeşti, dragul meu,

  Îţi voi oferi o garofiţă frumoasă

Şi vei vedea că vom pleca de mână,

Şi vom rămâne împreună într-un colţ…

Dacă mă iubeşti, mândrul meu de la munte,

Eu te iubesc mai mult pe tine,

Şi toate garofiţele din lume vor fi pentru tine!”

În versiunea inițială a romanului, Jose îi răspunsese (în seara primului sărut, după ce i se povestise odiseea dedicației misterioase) cu altă dedicație cu garoafe, însă, desigur, am șters multe cântece din versiunea finală – ceea ce nu înseamnă că nu vi-l pot oferi aici, pe blog:

„Garofiţe, garofiţe ale inimii mele,

Îţi aduc garofiţe de culoarea căpşunilor.

Dacă vreodată nu voi mai reuşi să-ţi aduc garofiţe

Să nu crezi că nu te mai iubesc,

Ci doar că nu am reuşit să le culeg atunci.

Alaltăseară la miezul nopţii

Ţi-am văzut gura ca o vişină

Şi nu există în tot Santa Cruz

Altă guriţă mai frumoasă.

Şi apoi, văzând garoafa pe care o purtai în păr

Am crezut că văd un norişor de pe cer…

Fetiţo, dă-mi garoafa gurii tale!

Pentru asta nu trebuie să te ruşinezi!

Eu îţi voi da un clopoţel, ţi-l promit, fetiţă,

Dacă îmi dai mierea din guriţă!”

Melodia aminteşte în realitate de Santa Cruz, o localitate din Mexic, însă oraşul Nogales din Arizona este situat în comitatul Santa Cruz, ceea ce dă nuanţa dedicaţiei.

Javier Solis Novillero – este cantecul cu care se deschid corridele.

 „Într-o duminică după amiază a ieşit în arenă

Să-şi liniştească emoţiile de novillero.

Toreador viteaz, desfăşoară mantia

Fără teamă de moarte.

Fecioara Maria te are în grijă,

Vălul ei sfânt de Manila te acoperă.

Băiete, la fel te bazezi

Pe o parare energică, elegantă, şi pe banderillas.

Toreadorule, cine ştie dacă preţul triumfului

Nu-l vei plăti cu viaţa şi sângele tău!”

Pedro Infante – Mañanitas Tapatias – una dintre serenadele de sărbătoare ale mariachis – nu cea clasică, mai bine cunoscută. Eu am luat varianta pentru cele trei flori de aprilie:

Acestea sunt serenadele

Pe care le cânta şi regele David,

Şi de ziua voastră de naştere

Vă cântăm aşa:

Treziţi-vă, prietene, treziţi-vă,

Iată că s-a făcut dimineaţă,

Deja păsările cântă

Şi luna s-a dus la culcare!

În ziua când v-aţi născut voi

S-au născut toate florile

În dimineaţa când aţi venit pe lume

Cântau privighetorile.

Au zburat patru hulubi în toate oraşele –

Vă felicităm astăzi de ziua voastră,

Venim să vă salutăm astăzi cu flori şi muzică

Şi vă cântăm cu toată formaţia de ziua voastră.

Treziți-vă, prietene, treziți-vă,

A trecut timpul somnului,

Cocoşii au cântat veseli!

Zorile se arată, a apărut lumina zilei.

Aş vrea să fiu Sfântul Ioan sau Sfântul Petru

 Să vin să vă salut cu muzica celestă –

Zorile se arată, a apărut lumina zilei,

Treziți-vă de dimineaţă, iată că zorile vin!

Dintre stelele de pe cer

Am vrea să vă coborâm două,

Una să vă salutăm

Şi una să ne luăm rămas bun.

Uite că zorile se-aprind,

Lumina noii zile ne-a văzut,

Treziţi-vă, prietene,

Că s-a făcut dimineaţă!”

Chotis norteño (una dintre variante, nu cea din Sonora, din păcate)

Así se baila el chotiz en la Constancia, Durango

Astea sunt duelurile de coplas care m-au inspirat la duel cu los Gavilanes del Norte, de genul care incep pe scena si se pot termina la spital

https://youtu.be/kHEhw0DTwnw

https://youtu.be/Oem0lqMAt2g

https://youtu.be/rtenDdudRDE

Mai era unul care a fost sters in ultimii 7-8 ani, de cand il vazusem eu, tot dintr-un film cu Pedro Infante si Jorge Negrete. Ajunsesera trei rivali sa ii cante serenade aceleiasi fete, care saraca, daca a vazut ca s-au adunat toti trei sub fereastra ei sa se bata in coplas (mai intai, ca ce urma dupa…) a refuzat sa aleaga pe vreunul, si in loc sa iasa la fereastra, isi facea bagajul sa fuga undeva sa nu mai stie de niciunul). Acesta este inceputul, dar versiunea asta nu arata mult, cea care trebuia, a fost stearsa.

Dansul săbiilor (machete de fapt) al lui Rodrigo cu Beto la serbare – Jarabe Nayarita

Cântecul cu care Jose și-a cerut iertare –

Această iubire plină de pasiune

Este nerăbdătoare să se întoarcă.

…Ne-am despărţit de-o vreme,

Dar a venit clipa să recunosc

Că am pierdut.

Tu aveai multă dreptate

Şi îmi iau inima în seamă.

Mor dacă nu mă întorc la tine!

Şi să mă întorc, să mă întorc

În braţele tale încă o dată,

 Voi ajunge oriunde ai fi tu

Fiindcă ştiu să pierd

Şi vreau să mă întorc la tine!”

 

Cântecele de logodnă- cel cu inelul

“Logodnica mea îmi este zbuciumul,

Zi şi noapte nu mai ştiu ce simt,

Chipul ei atât de frumos mă face să sufăr.

Logodnica mea, clopoţel de aur şi argint,

Tu eşti cea care trebuie să-mi fie soţie.

Te iubesc mult, chip de floare albă.

Voi cânta cu bucurie când te voi duce la altar –

Că în afară de tine n-am iubit pe nimeni,

Logodnica mea…”

Și cel de la petrecere:

“Suntem logodiţi,

Ne leagă aceeaşi dragoste profundă,

Câştigând cu aceasta ce-i mai frumos pe lume!

Ne iubim, ne sărutăm ca doi logodnici…

Şi câteodată chiar ne certăm fără motiv.

Suntem logodiţi,

Împărtăşim un sentiment curat,

La fel ca ceilalţi, căutăm

clipa cea mai neaşteptată

să discutăm, să visăm,

să ne dăm sărutarea cea mai dulce,

Să ne amintim ce culoare au cireşele…

Fără alte comentarii –

Suntem logodiţi…”

Cântecul de adio al lui Rodrigo

Rămas bun, băieţi, prieteni de-o viaţă,

Eu mă retrag şi mă resemnez:

Împotriva destinului nimeni nu învinge!

Îmi amintesc de fata la care am ţinut:

 Mai frumoasă ca o zână era

 Şi ce beată de iubire îmi bătea inima!

Dar destinul mi-a răpit-o

 Cufundându-mă în tristeţe…

Cântecul surpriză de la petrecerea de împăcare între găști, s-ar putea spune că e imnul Prietenilor dreptății – Circle of Friends ~ Point of Grace ~ lyric video

“Am fost făcuţi să iubim şi să fim iubiţi,

Dar preţul cerut de lumea aceasta este prea scump

Am petrecut prea mulţi ani doar încercând să mă adaptez –

Acum mi-am găsit locul în acest cerc de prieteni.

Într-un cerc de prieteni avem acelaşi tată,

Într-un cerc de prieteni ne rugăm cu toţii

Ca fiecare suflet orfan să ştie şi să caute

Să intre în acest cerc de prieteni.

 Dacă plângi, voi plânge împreună cu tine,

 Dacă de bucurie ţi-e cântul, vocile noastre te urmează.

Dar orice ai simţi, nu este nevoie să te prefaci –

Aşa merg lucrurile în acest cerc de prieteni.

Într-un cerc de prieteni avem acelaşi tată,

Într-un cerc de prieteni ne rugăm cu toţii

Să ne reîntâlnim, oricâte curbe are drumul.

Nu voi pierde acest cerc de prieteni –

Printre popoare şi triburi de orice limbă avem fraţi şi surori…

Să sărbătorim această prietenie, pe prietenii noştri…

Nu va mai trece mult timp

Până când toţi vor înţelege şi vor intra

În acest cerc de prieteni, să le fie adăpost!”

Dedicația de la petrecerea de adio – Moliendo Cafe

O suferinţă din dragoste, o tristeţe

 Se pierde în noapte, când macini cafeaua.

 Durerea şi amărăciunea râşniţa ţi-o cântă –

Se pierd în noapte, când macini cafeaua…

Și, de bonus, câteva dintre cântecele cajune din Louisiana, pe care le asculta Emilia cu Alex Dutran – ca să auziți cum chinuie unii franceza, în dialectul lor… Mardi Gras, Je suis orphelin, J’ai passe devant ta porte, și ultimul, cu instrumente specifice, Y a du train a la maison – nu mă întrebați ce înseamnă, trebuie să fie vreo expresie locală… La cum chinuie ei franceza, orice e posibil.

 

Târg de carte pe 22 iunie 2019, la care particip

Da, voi participa cu cărțile expuse mai sus (fiindcă cele publicate în 2016 și 2017 s-au epuizat). Romanelor Prietenii dreptății și Echipajul și colecției de proză scurtă intitulată Soarta mercenarului și alte destine, publicată recent, ca premiu pentru ocuparea locului I la Concursul literar de proză scurtă Nicolae Velea 2018 li se alătură romanele nou apărute Alte vâltori ale vieții și Farmecul mării.

Mă găsiți la târg, la 15A Wine Bar & Shop Bistro, între orele 11:30 – 17:30, în data de 22 iunie 2019. Dau autografe, răspund la întrebări, rămân în contact cu cititorii!

The Astrological Book Tag

Încă o leapșă luată de berbecul din fața voastră de la Dede. Nu o adaptez în mod deosebit în familie, fiindcă la multe întrebări n-aș putea răspunde. Unde pot, o fac după 3 stele.

Aries

Name a book you’ve read that was full of fire, desire, and passion.

Numește o carte plină de foc, dorință și pasiune pe care ai citit-o.

Cam toate ale Amandei Quick. Aș menționa Dorința.

* * *

Dintr-ale mele, chiar dacă nu se încadrează întrutotul, singura care s-ar potrivi ar fi nuvela Dansul morții, dansul seducției, din volumul Soarta mercenarului și alte destine.

Taurus

Name a book you’ve read that was beautifully written.

Numește o carte frumos scrisă.

Tăcerile sau viața unei femei de Marie Chaix. Dar cred că aici ar intra majoritatea ale lui Gabriel Garcia Marquez și Isabel Allende.

Gemini

Name a book you’ve read that featured twins.

Numește o carte care are ca personaje gemeni.

Din cărțile copilăriei, Secretul celor două Lotte (sau Dubla Lotte, depinde de traducere) de Erich Kastner. Pe urmă, Omul cu masca de fier de Alexandre Dumas. Mai erau câteva, dar nu-mi amintesc titlurile exact.

* * *

Sunt gemeni în Vieți în vâltoare și continuarea Alte vâltori ale vieții (Andre și Roger), sunt în Echipajul și continuarea A doua cursă (Ina și Mihai). În Prietenii dreptății sunt Andy și Virgil. Mi se pare că și în Pribegii mărilor Sigurd și Niels sunt gemeni, dar nu mai sunt sigură.

Cancer

Name a book you read that was a real tear-jerker.

Numește o carte care te-a făcut să plângi rău.

Scrisoare de la o necunoscută de Stefan Zweig. Au mai fost și altele, eu plâng la filme și la cărți. Al meu soț spune că îi depun șoriceii reclamație că-i înec.

* * *

Mai am obiceiul să plâng puțin (sau aproape să plâng) de mila unor personaje. Fanele mi-au spus că au plâns, câte unele, pe ici, pe colo, la Echipajul, la Prietenii dreptății sau la Soarta mercenarului și alte destine.

Leo

Name a book you’ve read that featured courageous characters.

Numește o carte cu personaje curajoase.

Cei trei mușchetari de Alexandre Dumas.

* * *

Ale mele, fiind de aventuri, toate au și ceva personaje curajoase.

Virgo

Name a book you’ve read that was pure perfection.

Numește o carte care a fost perfectă pentru tine.

Nu cred că există cărți perfecte. Totuși, dacă mă străduiesc, aș menționa Toate pânzele sus de Radu Tudoran (cartea de căpătâi a copilăriei mele) și câteva ale Isabelei Allende (Fiica norocului, Zorro, etc.).

Libra

Name a book you’ve read that was neither good nor bad.

Numește o carte care n-a fost nici bună, nici rea.

Adun hateri dacă menționez seria Harry Potter de JK Rowling? Mi-a plăcut, dar nu m-a impresionat. Se adaugă Emily Bronte, La răscruce de vânturi, cărțile lui Jane Austen și Honore de Balzac... Știu, sunt vestiți și plac. Dar mie nu mi se potrivesc.

Scorpio

Name a book you’ve read that was dark and mysterious.

Numește o carte întunecată și misterioasă pe care ai citit-o.

Zece negri mititei de Agatha Christie, Rebecca de Daphne du Maurier și Femeia în alb de Wilkie Collins. În general, mă cam feresc de cărți întunecate.

Sagittarius

Name a book you’ve read that was full of adventure.

Numește o carte de aventuri.

Preferată dintotdeauna? Winnetou de Karl May.

* * *

Ale mele toate au componenta principală de aventuri.

Capricorn

Name a book you’ve read that made you think.

Numește o carte care ți-a dat de gândit.

Au fost multe. Deși nu intenționată în acest sens, fiind o carte de acțiune, menționez totuși Inimă Neagră de Eric van Lustbader, care m-a făcut să mă gândesc la cele două jumătăți diferite care mă alcătuiesc, să fiu conștientă de riscurile ignoranței și să mă hotărăsc s-o cunosc și s-o hrănesc și pe cealaltă. (Nu, a mea nu este de asasin, nu vă speriați!)

Aquarius

Name a book you’ve read that was really quirky.

Numește o carte care ți s-a părut foarte ciudată.

Como agua para chocolate, de Laura Esquivel. Știu că este realism magic, deci un pic ciudat, dar toată povestea cu Tita, Rosaura, fantoma mamei și Pedro a fost… de-a dreptul stranie.

* * *

Dintr-ale mele, chiar dacă nu se încadrează întrutotul, singura care s-ar potrivi ar fi nuvela Drum în istorie, din volumul Soarta mercenarului și alte destine.

Pisces

Name a book you’ve read that was very imaginative.

Numește o carte care a fost plină de imaginație.

Toată seria lui Tolkien, de la Hobbit la Sillmarillion. O lume măiestrit imaginată!

 

Cine dorește s-o preia, să specifice sursa!

Playlist pentru VIEȚI ÎN VÂLTOARE și ALTE VÂLTORI ALE VIEȚII

 

Am început, cu ECHIPAJUL, să pun pe blog playlists pentru cărțile mele. Până acum au circulat, în general, pe e-mail sau pe FB. Îmi pare rău că fac parte din specia Homo Anti-technicus și nu știu să fac linkurile youtube să vă apară ca imagine, cum apar la alți bloggeri. Eu vă pot oferi doar link de dat click pe el să ascultați… Și fragmentele corespunzătoare unde este tradusă firimitura de cântec sau menționată. De asemenea, nu vă supărați pe mine dacă eu menționez în text un tenor și cântă o soprană – nu întotdeauna am găsit pe youtube interpretul pe care îl doream!

Cel mai rau imi pare ca nu e pe youtube cantecul mandrului genovez…

Cântecul fetei de pe malul mării: (da, e Filip Merca de la “Mondial” de pe vremuri).

https://youtu.be/lr3otZagBbs

“- Ce stai, fată, lângă mare,

Tristă ca o sălcioară?

– Mă gândesc dacă în valuri

  Mi-oi afla liniştea, oare…

  – Cum să te-nece, mândră fată?

  Albă-roşie de coral, ca trestia-naltă…

   – Pe logodnicul ce-i dus departe

Mândra de trei ani tot aşteaptă…”

Cantecul Ianulei (una dintre versiuni, ca versuri, ca sunt mai multe, ca la majoritatea cantecelor populare).  https://youtu.be/Nk_-vqKhVFw

„Trei feciori din Volos

Au furat-o pe Ianula cea dulce.

…Spune, pe cine iubeşti,

Ianula cea dulce?

Pe cel mai mic dintre voi,

pe aromân îl iubesc,

Cu el o să mă mărit.”

Versiunea greceasca este imnul orasului Volos (la radio Volos si in gara, si versurile sunt mai apropiate de cele alese de mine in poveste): https://youtu.be/U1bgwGlG8ow

 

Monferrina piemonteza: SU e GIU per l’ITALIA. PIEMONTE. LA MONFERRINA.

„O, frumoasă Maria Catlina,

Priveşte puţin cum începe dansul.

Mai frumos dansează ţărăncuţele

Decât doamnele din Torino!

Ce faci, Maria Catlina,

Aşezată pe scăunel?

…Alege băiatul care-ţi place,

Ia-l la dans şi dă-i o sărutare!

Ca să danseze monferrina

A venit un ofiţer…

Pe rumena Maria Catlina

A adus-o până la urmă la dans

„Eşti frumoasă, eşti bună, eşti dulce –

Încă o dată roteşte-te,

Din nou pe sub stâlpii porţii,

Şi încă o piruetă pe malul râului,

Încă o dată şi opreşte-te!

„Vino, tu, vecine,

Fă-mi o plecăciune şi ia-mă de mână,

Voi dansa cu tine şi vei primi un sărut!”

O versiune de dans mai aproape de cel natural (ca sunt si versiuni de scena prea coregrafiate, mai ales ale italienilor din America de Sud, care nu prea mai seamana cu originalul): https://youtu.be/KsFWWHA_1QY

Cantecul de leagan aromân: https://youtu.be/xHhGay9Elms

“Nani, nu te speria, dormi!

Mama îţi va da tot ce vrei –

Şi o pajişte de livadă,

Să te joci cu mama-n iarbă.

Înger bun, vino, înger bun,

 Intră-n casă şi adu somn!

Să-ţi aducă nana luna

Şi nanul tău soarele,

Stelele, una câte una,

Să le –nşiri ca pe mărgele…”

Dansurile friulanilor si venetienilor: vinca,  quadriglia, stajare, furlana.

Dedicatia lui Andre pentru Celia

Spre fântâna limpede

Am pornit să mă plimb.

Apa era atât de frumoasă

Că m-am scăldat în ea.

Te iubesc de mult timp

Şi nu te voi uita niciodată!”

 

Cântecul saboților dedicatia ei catre el:

„Trecând prin Lorena, cu saboţii mei,

Am întâlnit trei căpitani,

Cu saboţii mei de lemn.

Au râs de mine că-s ţărancă, cu saboţii mei,

Dar le-am răspuns că nu-i chiar aşa,

Cu saboţii mei de lemn.

Fiindcă fiul regelui mă iubeşte, cu saboţii mei,

Şi mi-a dat un dar de Anul Nou,

Cu saboţii mei de lemn.

Un buchet de măghiran, cu saboţii mei,

Ce l-am răsădit pe câmp,

Cu saboţii mei de lemn.

Dacă înfloreşte, voi fi regină, cu saboţii mei!

Dacă se usucă, de necaz voi muri şi eu,

Cu saboţii mei de lemn.”

Ce cantece frantuzesti mentionase Roxana ca stie din razboi – Ah Ça ira

 

“Ah! Are să meargă, are să meargă!

Trebuie să cântăm cu bucurie!

Ah! Are să meargă, are să meargă!

Toată lumea îşi va aminti de marea sărbătoare!”

și  La Carmagnole:

„Să dansăm Carmagnole, trăiască melodia ei!

                                    Să dansăm Carmagnole, trăiască sunetul tunurilor!”

Din cele dansate la nunta:

La Bastringue (intr-o interpretare mai deosebita, in potpourri – Celine Dion cu toti fratii ei): https://youtu.be/IT_XfTf2Hvk  și dansul: La Bastringue – French Canada

si La Chappeloise (sau Champloise), depinde de zona: https://youtu.be/0o5TBDryY9E

Rezumatul tragic al epopeei acadienilor , menționat la cedarea Louisianei (doar că în versiunea mea – licența scriitoarei, de aceea nu am menționat mult din el în carte – îl cântau în franceză, nu în engleză):

„De obârşie sunt acadian

  Şi moştenesc limba strămoşilor mei

                Care se vorbea în cele mai frumoase

Dintre satele noastre vechi!

Din ce se cheamă acum Noua Scoţie

 Ne-au gonit „gâturile roşii”

                        Botezându-le Insula Prinţului Edward şi Noul Brunswick

Şi ne-au depărtat de măreţia

Pe care ochii noştri n-o mai pot vedea.

                                    Suferinţele şi mizeriile părinţilor noştri

                                    Îndurate în noua lor patrie, acolo şi aici,

                                    Pentru a o clădi şi a o face să înflorească, unită,

                                    Le moştenim şi nimeni nu ne va răpi dreptul

                                    De a ne numi acadieni şi de a ne simţi francezi!”

S-a terminat războiul, sufletele ni s-au frânt

Dealurile fumegau când oamenii se retrăgeau.

Stăteam pe stânci, privind vapoarele

Scufundându-se încet spre orizont.

Ei au semnat un tratat, şi apoi casele ne-au fost răpite,

A trebuit să-i părăsim pe cei dragi.

Nu le păsa că încercam să ne creştem copiii acolo –

Am sfârşit prin a fi noi înşine duşmanii

Pentru tot ce nu a mers bine pe câmpiile lui Avraam…

Răgălii acadiene, duse de ape, pală de vânt nomad,

Ei spun că ţinutul zăpezilor îmi este casă.

Răceala Canadei luându-ne locul –

Ce mai fel de a călători! Vai, ce mod de a pleca!

Dacă ai şti, Acadia mea dragă, cât de dor mi-e de tine!

Zăpada ta, Acadia, străluceşte în lacrimi la soare…

Atunci unii s-au întors în patria strămoşilor,

I-a exilat acolo conducerea înaltă –

Iar alţii au rămas să termine ce începuseră,

Nu s-au putut despărţi nicicând, aşa erau făcuţi…

Noi aveam neamuri care locuiau în sud,

Ceva mai de demult erau în acele ţinuturi,

Trimiteau veşti că viaţa acolo e mult mai frumoasă –

Aşa că sus inimile, copii, şi veniţi la vale!

Răgălii acadiene, duse de ape, pală de vânt nomad…

Era frig crâncen când ziua a devenit ameninţătoare,

Hainele îmi erau ude, eram muiat până la os,

Fusesem la pescuit printre gheţuri –

De prea multe ori repetaseră porunca

Să-i facă pe oameni să-şi părăsească

Singurele cămine pe care le-au ştiut vreodată.

Aşa că ne-au trimis, pe corăbii, spre Saint Pierre –

Nimic de declarat, tot ce aveam se dusese pe copcă,

Sfărâmat de-a lungul coastei…

Dar cel mai tare au durut vorbele oamenilor –

“Mai bine aţi pleca mai departe!”

Răgălii acadiene, duse de ape, pală de vânt nomad…

…Veşnică vară, cu aer încărcat de nemulţumire –

Guvernul acesta ne-a încărcat pe nave în lanţuri.

Aici nu este ţinutul meu, unde am ajuns!

Anotimpul acesta înăbuşitor nu-mi aparţine!

Nu găsesc nici un motiv bun ca să rămân…

Am lucrat pe câmpurile de trestie, în sus de Nouvelle Orléans,

Erau verzi tot timpul, după care, semn rău,

A venit inundaţia, arătându-mi încotro să pornesc iar.

Am iarna în sânge, aşa că m-am îndreptat spre nord!

Răgălii acadiene, duse de ape, pală de vânt nomad…

Dacă ai şti, Acadia mea dragă, cât de dor mi-e de tine!

Zăpada ta, Acadia, străluceşte în lacrimi la soare…”

Și alt cântec al acadienilor ajunsi in Louisiana la Marea strămutare.

Cântecul libertății negrilor fugari –

Când soarele revine

urmează căușul ce dă apă!

Când prima prepeliță cântă,

urmează căușul ce dă apă.

Bătrânul te așteaptă,

dacă urmezi căușul ce dă apă,

să te poarte spre libertate.

Urmează căușul ce dă apă!

Malul râului este un drum foarte bun,

Copacii morți îți vor arăta drumul.

Stângul, dreptul, să călătorim,

Urmând căușul ce dă apă.

Râul se sfârșește între două dealuri,

Urmează căușul ce dă apă.

Mai este un râu de partea cealaltă,

Urmează căușul ce dă apă.

Fictional boyfriend tag – în familie

Tag luat de la Dede fiindcă mi s-a părut interesant, și adaptat, după obiceiul meu, după ce l-am făcut pe cel din literatura universală, pentru cărțile mele – deci, versiunea în familie.

…Deși, dacă mă gândesc bine, fanii ar trebui să-mi dea clasificările mai bine decât le dau eu… Că eu, uneori, oscilez între 2 care se potrivesc.

 

The Most Romantic Boyfriend

Ezit între doi. Ar fi, în primul rând, Luigi Accorsi din Vieți în vâltoare. Dar cred că se încadrează și Tezcatlipoca din Pribegii mărilor, chiar dacă el știa că timpul îi era limitat…

The Dark & Moody Bad Boy with a Good Side

Alessandro Savieri/ Alexandru Zavergi din Vieți în vâltoare. Hai, că n-a fost chiar personaj negativ, doar un pic de anti-erou… Și a murit vitejește!

The Paranormal Boyfriend 

Mă rog, nu chiar paranormal, că nu am așa ceva… dar unul cu care să mă înțeleg prin puterea gândului (aș vrea eu, ca Marina!) deși… Marina nu l-a iubit și cred că ar fi prea rece și pentru mine: Sigurd Olavsson din Pribegii mărilor. Asta se poate explica, în realitate, prin intuiție, o asemănare parțială a modului de gândire, etc.

(Mai era unul la fel în poveștile mele, zise Oracolul de la Tenochtitlan, 🙂 dar se încadrează la altă categorie, mai potrivită…)

The Boyfriend you Want to Tame 

L-a îmblânzit alta, de mic! 🙂  Ogana (Marmotă – numele de copil. Numele primit ca războinic nu îl știm) – sau, mă rog, domnul profesor Angel Blue, licențiat în drept, din Alte vâltori ale vieții.

The Boy you Friend-Zoned

La categoria aceasta s-ar încadra cel mai bine Rodrigo Valera din Prietenii dreptății. Îmi este frățior de zodie și am suficient din ambiția Emiliei încât să se fi întâmplat ceea ce prezisese Louise:

“Știu şi că n-ai vrea să-ţi duci vreodată viaţa alături de Rodrigo. Sunteţi născuţi în aceeaşi zodie şi v-aţi lua în coarne după câteva zile, din prea multă asemănare. Nu ar exista în lumea asta destulă glorie, suficient public să vă admire pe amândoi, iar ciocnirile de orgolii s-ar ţine lanţ. Aţi ajunge să vi se pară că unul dintre voi îl întunecă pe celălalt şi, indiferent că domeniile în care străluciţi sunt diferite, tot rivali aţi ajunge, într-o permanentă competiţie unul cu celălalt, spre aceeaşi perfecţiune care să vă aducă aprecierea unanimă. Asta nu vă împiedică să fiţi prieteni buni, tocmai fiindcă vă înţelegeţi. Aveţi aceleaşi visuri şi ambiţii mari. Cereţi prea multe de la viaţă şi de la voi înşivă. Într-o lume de basm, în care totul ar fi posibil, tu ai vrea să te dai peste cap şi să te transformi în Rodrigo, să trăieşti viaţa lui şi succesul lui, nu să fii cu el.”

Your Soulmate

M-am gândit bine până să mă hotărăsc. Aș zice Jose Luis Duarte Echevarria din Prietenii dreptății. Deși nici Leftheris din Echipajul nu este departe…

The Boyfriend you would Elope with 

Andrea din Farmecul mării. Dar a făcut-o alta, înaintea mea…

The Boyfriend you would Venture Anywhere with 

Andre Gagnon din Vieți în vâltoare. Vânător cu capcane, călăuză… de cine să mă tem lângă el? (Nu că i-ar strica să aducă, întăriri, și pe frate-său geamăn, pentru expediție…)

The Boyfriend you want to be Stranded on a Deserted Island with 

Serioja din Echipajul. N-am fugit eu cu el, s-a întâmplat să rămânem izolați pe o insulă pustie… și știe să pescuiască și să se apere, așa că am supraviețui.

The most Badass Boyfriend

Chago Zamorra, zis El Moreno din Soarta mercenarului și alte destine. 

Cine vrea, preia leapșa și specifică sursa. 

Cărțile mele sunt disponibile pentru a fi comandate online după cum urmează:

• Echipajul
• Farmecul mării
• Prietenii dreptății
• Alte vâltori ale vieții
• Soarta mercenarului și alte destine

Fictional boyfriend tag

Tag luat de la Dede fiindcă mi s-a părut interesant. Și dacă azi îl fac pe cel din literatura universală, mâine fiți cu ochii după frățiorul lui în familie! Că preferințe masculine se găsesc întotdeauna! (Ar mai fi multe pe listă… dar eu rămân la cei ale căror nume mi le amintesc… Am o problemă și cu titlurile cărților, uneori, așa că…)

The Most Romantic Boyfriend

M-am gândit mult până să mă hotărăsc. Marius din Mizerabilii de Victor Hugo, care a iubit-o cu devotament pe Cosette, și Gilbert Blythe din Anne of Green Gables de Lucy Maud Montgomery.  Dacă nu ați citit seria cu acest titlu, vă reamintiți personajele din serialul de duminica The road to Avonlea. Este același.

The Dark & Moody Bad Boy with a Good Side

Peter Blood din Odiseea Căpitanului Blood de Raphael Sabbattini.

The Paranormal Boyfriend

Tocmai fiindcă de obicei nu citesc paranormal urban fantasy, am puțini pe listă… și cel mai cel este Arrio din Seria Nemuritor a Oanei Arion.

 

 

 

 

 

The Boyfriend you Want to Tame 

Dirk Struan din Tai-Pan de James Clavell. Sau Winnetou din cartea cu același nume a lui Karl May.

The Boy you Friend-Zoned

Cardinalul Ralph de Bricassart din Pasărea Spin de Coleen McCullough. Sorry, dar haina aceea impune o relație de altă natură decât a ales-o Meg…

Your Soulmate

Faramir din Stăpânul Inelelor de Tolkien. (Îmi place prea mult, cred că aș accepta chiar și să-l împart cu Eowyn). 🙂

The Boyfriend you would Elope with 

Căpitanul Antonio Corelli din romanul Mandolina căpitanului Corelli de Louis de Bernieres. (Am impresia că în românește au tradus-o O idilă a căpitanului Corelli).

The Boyfriend you would Venture Anywhere with 

Sandokan din seria Lumea lui Sandokan de Emilio Salgari

The Boyfriend you want to be Stranded on a Deserted Island with 

Adrien de Villeneuve-Caramey din seria Floris de  Jacqueline Monsigny.

The most Bad Ass Boyfriend

Cavalerul Jean de Pardaillan din seria Pardaillan de Michel Zevaco.

Cine vrea, preia leapșa și specifică sursa.