24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – tradiții elene (II)

Vi se pare cumva cunoscut din Echipajul? Ba si din Alte valtori ale vietii, dupa ce au venit si cei din Eptanez si li s-au amestecat traditiile…

Iubim Grecia

Spuneam în articolul trecut dedicat sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul că poporul elen a păstrat o serie de tradiții care fac referire atât la Sfintele Scripturi, cât și la viața de zi cu zi. Focurile lui Sânt-Ioan sunt un ritual de purificare și primenire a omului în prag de vară, marcându-se în acest mod solstițiul de vară, mijlocul anului agrar și perioada în care soarele se află la apogeul activității sale.

Divinația la eleni

oracolul-din-delphi-centrul-lumii-spirituale Sursa foto: http://www.e-pedia.ro

Firea umană, dornică de a afla ce-i rezervă viitorul și niciodată împăcată cu trecerea ireversibilă a timpului, a făcut ca, de-a lungul veacurilor, să își dezvolte o serie de practici prin care să poată ”păcăli” Zeii și să le întrezărească planurile pe care ei le aveau cu muritorii. Iar poporul elen nu a făcut niciodată excepție de la acest lucru. Dacă ne amintim doar de importanța Oracolului de la Delphi, considerat ”buricul Pământului”…

View original post 567 more words

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – tradiții elene (I) Focurile Sfântului Ioan

Va suna cunoscut, celor care ati citit Echipajul?

Iubim Grecia

Ultimul mare prooroc al Vechiului Testament

Screenshot_2019-01-07-04-02-55 Sursa foto: pinterest

Mijlocul anului, mai exact solstițiul de vară, aduce în Grecia bucuria uneia dintre cele mai mari sărbători religioase, anume Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Considerat ”cel mai mare om născut din femeie”, Ioan Botezătorul este încă unul din exemplele de copii născuți la bătrânețe cu ajutorul divin. Părinții săi, Zaharia și Elisabeta, ajunși la o vârstă înaintată, se resemnaseră la ideea că nu vor mai avea urmași, dar iată că planurile lui Dumnezeu au fost diferite de cele ale oamenilor, iar Elisabeta a născut un prunc ce avea să schimbe istoria lumii. Rudă cu Mântuitorul, Ioan a venit pe lume tot în urma unei vești aduse tatălui său de Arhanghelul Gavriil care i-a spus că va avea un fiu. Pentru că nu a crezut, bătrânul Zaharia a fost pedepsit cu muțenia până la nașterea copilului, atunci când a putut să pronunțe numele…

View original post 739 more words

”Soultana, fată din Soufli…”. Dansul ”zonaradiko”

Dansuri frumoase, locuri frumoase, povesti frumoase, de suflet ..

Iubim Grecia

Despre bogăția culturală a Traciei încă nu s-a spus totul. Această regiune aflată la răscrucea a trei țări, Grecia, Turcia și Bulgaria, poartă cu mândrie trăsăturile unui creuzet care a dezvoltat o cultură proprie provenită din creștinism și islamism, din obiceiuri grecești, bulgărești, arabe, pomace, găgăuze, armene, din limbi cu rezonanțe diferite, dar din sentimentul apartenenței la o istorie și un spațiu comune.

ÐÅËÅÊÁÍÏÉ ÓÔÏ ÄÅËÔÁ ÔÏÕ ÅÂÑÏÕ ÄÉÁÊÑÉÍÅÔÁÉ Ç ÔÏÕÑÊÉÊÇ ÐÏËÇ ENEZ (ÖÙÔÏÃÑÁÖÉÁ: ÌÁÑÊÏÓ ×ÏÕÆÏÕÑÇÓ / EUROKINISSI) Râul Evros. Sursa foto: http://www.ecozen.gr

Urmașii lui Orfeu din mitologie, tracii au creat o muzică veselă, rafinată, cântată la cimpoi, liră și daouli în regiunile Evros sau Rodopi, dar și la acordeon, în Rumelia. Este de la sine înțeles că dansurile urmează aceleași caracteristici ale muzicii, cucerind prin vioiciunea lor, prin alternanța pașilor lenți cu cei rapizi și cu sărituri, cu bogăția cromatică a costumelor și mișcările sinuoase ale șirului de dansatori, imitând în acest fel drumul labirintic al legendarului Tezeu.

Soufli

Tracia cunoaște câteva repere pe…

View original post 462 more words

A Day with Rusalki – Blurry Photos Miss Cryptid 2020 Contest

Interesting Slavic mermaids…

Discover the Magic of Bulgaria

A Rusalka is a contestant on the Blurry Photos annual Miss Cryptid Contest. We are excited that we were asked to contribute material. You can find this, and more, in our book A Study of Rusalki – Slavic Mermaids of Eastern Europe. Blurry Photos is a great site to check out if you love to “learn something weird.”

You can find the contest and listen to the podcast here: http://www.blurryphotos.org/miss-cryptid-2020-week-3/

The part about Rusalki starts around minute 27.

Blurry Photos - Miss Cryptid Contest 2020 - Week 3 - June 6 Nandi Bear, Rusalka, Euroa Beast Blurry Photos – Miss Cryptid Contest 2020 – Week 3 – June 6
Nandi Bear, Rusalka, Euroa Beast

Mankind’s fascination with the sea has sparked imagination since the first person beheld its mighty waters. Curiosity led people to invent the means to travel across the great oceans and eventually explore beneath them, trying to discover their secrets. Throughout the centuries, millennia in fact, people have created myths and legends about…

View original post 1,943 more words

Paiduşca, bucuria armânilor

Frumos dans!

Turism si cultura in Balcani

Calatorim muzical si coregrafic astazi prin insorita Dobrogea si prin mareata Macedonie si ne amintim de unul din cele mai populare dansuri macedonesti – Paidusca. Originar din sudul Balcanilor, din Macedonia si Tracia, dansul Paidusca sau ,,Pajdusko Horo,, in bulgareste ori ,,Baidouska,, in greceste, este jucat de aromani, de bulgari si de greci, fiecare in stilul sau in functie de localitate, zona. Ca si alte dansuri balcanice si acesta incepe intr-un ritm lent si se incheie foarte miscat. In Romania, mai precis in Dobrogea, Paidusca a fost adusa de aromanii gramosteni proveniti din nordul Greciei si din sudul Bulgariei, fiind acum dansat de majoritatea armanilor indiferent de provenienta si chiar si de unii romani, in felul lor bineinteles. Mai jos urmarim clipuri video cu mai multe variante de Paidusca, insa mentionez dinainte ca preferata mea ramane Paidusca dansata de armanii nostri din Romania.

Paidusca dansata la o nunta din Skopje, …

View original post 22 more words

Married By Morning: A True Story

Another interesting story….

Making History Tart & Titillating

Elizabeth Gunning by Gavin Hamilton 1752-3, commission by Duke of Hamilton

Portrait of Duchess of Hamilton by Gavin Hamilton (1752-53) Commissioned by the Duke of Hamilton

He first sees her at an Opera House masquerade.  She is the shy Gunning sister, demure compared with the spirited and more beautiful Maria, but the Duke of Hamilton is fascinated.  Spurned by his former fiancée Elizabeth Chudleigh eight years prior, the bachelor Hamilton is freshly returned from his second continental tour.  He sets foot in London when the Irish Miss Gunnings are the toast of town.  They are 17 and 18, heralded as THE diamonds of 1752 despite hailing from an impoverished gentry, and soon the Duke of Hamilton will make one of them his duchess.

On the night of February 24, 1752 the dissolute gambler and drunkard, who is known to begin drinking anew as soon as his hangover diminishes, is hours away from the altar.  Gossip would later say he acted upon…

View original post 193 more words

The Duke Buys a Wife

Worth a story…

Making History Tart & Titillating

Once upon a time in December 1744…

20140306-154028.jpg

Selling a Wife by Thomas Rowlandson (1812-14)

An ostler named Jefferyes decides to rid himself of his wife. He ties a halter around her neck and hauls her, like he would any poor beast, to an inn in Newbury called The Pelican.  Inside, the second Duke of Chandos and his companion are dining and notice a commotion taking place in the yard outside.

“Wife for sale” somebody shouts. “He’s leading her around by a halter,” shouts another. “Whoopie,” shouts a third.

“What can this be?” thinks the duke. It’s not everyday he gets to witness the sale and purchase of a female, though wife selling is not an uncommon occurrence. In the days pre-dating divorce, how else is a fellow to ameliorate his unsatisfying experiences at home?  He cannot kill her, or at least he ought not.  No, auctioning her to the highest…

View original post 278 more words

Πρωτομαγιά, Ziua de Întâi Mai (I)

Putin diferit de ce povesteam eu in ECHIPAJUL, dar la fel de frumos.

Iubim Grecia

Este scrisă în adâncul ființei umane bucuria unui nou început, a reînnoirii, a revenirii la viață. Iar atunci când vorbim și de începutul unei luni de vară timpurie, așa cum este luna mai, nu putem decât să facem o trecere în revistă a tradițiilor pe care poporul elen i le-a dedicat de-a lungul timpului.

Ziua de întâi mai, aflată la mijlocul perioadei cuprinse între echinocțiul de primăvară din martie și solstițiul de vară din iunie, are semnificații adânci, păstrate din era pre-creștină, ca parte integrantă a cultului zeiței Demeter. Acum se sărbătoresc renașterea naturii, cerealele câmpului, înflorirea celor mai multe plante.

În nordul Greciei, în special, acolo unde iernile sunt mai aspre, cu zăpezi, ger sau vânt rece, data de întâi mai este sinonimă cu eliberarea de tot ce este neplăcut din perioada de iarnă, cu bucuria revenirii primăverii și a timpului frumos. Tocmai de aceea, acestei zile i-au fost…

View original post 578 more words

BĂNUȚUL FERMECAT

3

(publicată în revista CONTRASTE CULTURALE nr. 1 /2020)

 

Costin zâmbi, văzând că ajunsese primul. Se așeză pe bancă în Grădina Icoanei, lăsând alături coșulețul cu ghiocei, legat cu tradiționalul șnur de mătase, și respiră adânc. Mâinile îi tremurau. Repeta, în gând, ce voia să-i spună Lianei. Fata nu se lăsă așteptată. Sosi imediat. Văzându-l adâncit în gânduri, se strecură în spatele lui și îi puse mâinile mici și reci pe ochi.

– Nu-i nevoie să ghicesc cine este. Chiar la tine mă gândeam. De parcă n-ai fi tot timpul în mintea mea! rosti Costin.

Se sărutară. Liana se așeză pe bancă, alături de el. El îi dădu florile și își continuă firul ideii, privind-o în ochi:

– Anii trecuți, dacă ți-am dăruit inima mea, am avut pentru tine mărțișoare cu inimioare de tot felul. Anul acesta îți ofer unul deosebit, moștenire de familie, fiindcă vreau să formăm împreună o familie. Dacă accepți, este drept să cunoști latura tradițională a familiei mele, cu o parte din istoria ei.

Desfăcu buzunarul de la piept, unde, învelit într-un celofan transparent, era un bănuț găurit, cu un șnur împletit, alb și roșu, lung. Până să i-l dea, Liana deja îi sărise în brațe. Nu așa își închipuise că va fi cerută de soție, însă… de ce nu?

– Primesc și vreau să învăț despre ai tăi.

Știa demult că iubitul ei era pe jumătate aromân. Costin nu ascundea acest lucru. Le povestea prietenilor interesați despre muzica sau tradițiile specifice. Primi mărțișorul, emoționată, apoi studie inscripția de pe monedă, încercând zadarnic s-o descifreze.

– De ce sunt viermișori arăbești? De unde provine?

– Din Imperiul Otoman, care a trecut la scriere latină abia după războaiele balcanice. Moneda din argint de 20 de parale este de pe vremea Sultanului Mahmud, cel împotriva căruia s-a răsculat celebrul Ali Pașa din Ianina.

– Deci, de pe la începutul lui 1800, spuse fata, ținând-o în mână cu drag. Uite, șnurul este din lână, nu din mătase! Și de ce este atât de lung?

– Nu se poartă la mână sau la piept, ci de gât. Dă-mi voie să ți-l pun eu! O stră-străbunică de-a mea a răsucit șnurul, pentru un fiu micuț, fiindcă la noi copiii, și băieți și fete, poartă mărțișor, să fie feriți de rele.

Liana și Costin erau prieteni din anul I de facultate. Verișoara lui îl chemase la Balul Bobocilor din Universitate, cu condiția s-o ia cu el și la al lui, din ASE. Îi prezentase colegele de grupă. El o invitase la dans pe Liana, stătuseră de vorbă… restul era istorie. O istorie numai a lor. În curând terminau ultimul an. Era vremea potrivită s-o ceară de soție.

De dimineață trecuse pe la farmacia unde lucra mama ei, cu un buchet de flori. O întrebase direct, de femeia era să scape flacoanele cu medicamente:

– Sărut mâna, doamna Enescu! Aveți ceva împotrivă dacă astăzi îi cer mâna fiicei dumneavoastră?

Tatăl Lianei murise cu vreo opt ani înainte. Doamna farmacistă o crescuse singură. Costin știa că era comportamentul potrivit, de bărbat responsabil.

– M-am gândit să ne căsătorim vara următoare, după un an de masterat. Am înțeles, de la părinții mei, că, oricum, aranjarea unei nunți ia timp.

Viitoarea soacră îl cunoștea și nu avea nimic împotriva lui. Era un băiat politicos, de familie bună, iar meseria de economist avea căutare.

– Aveți binecuvântarea mea. Duminică, vino cu părinții tăi, la prânz, să ne cunoaștem, să discutăm…

Vorbise cu părinții lui. Pe mamă o întrebase cum anume să-i ceară mâna Lianei. Aceasta zâmbise, sugerându-i:

– Cheam-o și pe Maia aici cu noi! S-ar putea să-ți dea un sfat bun. Că pe mine m-a cerut tatăl tău în remorca tractorului, de față cu toți colegii, râse ea, când ne întorceam de la muncă patriotică, speriat că ne va despărți distanța din nou.

Bunica maternă îl crescuse pe Costin, singurul nepot din țară. Locuia cu ei, de când rămăsese văduvă. Cealaltă fiică se măritase în America și venea, cu copiii, odată la câțiva ani.

– Cine-i fata? E de-a noastră? nu se putu abține Maia să-l întrebe.

– Mamă, o cunoști pe Liana, doar Costin n-a avut altă prietenă toată facultatea! Ce dacă nu-i armână? Acum nu mai este ca pe vremea când m-am măritat eu. În ciuda tuturor,  m-ați lăsat să mă căsătoresc cu cine mi-a plăcut și nu ați regretat. Soțului meu i-au plăcut cântecele și dansurile noastre. Nu ți-e rușine cu el la nunți și petreceri. Costin a învățat limba strămoșească. Poate o atrage și pe Liana cultura aromână. Doar e studentă la filologie!

Maia oftă, clătinând din cap, afirmativ. Fiica cea mare luase armân, dintr-o familie cunoscută, plecat în America, dar copiii lor vorbeau mai mult engleză decât limba străveche. Cea mică se măritase cu un coleg, român, cu rezultatele de care tocmai pomenise. Își amintea, vag, de Liana. Dacă îi plăcea nepotului, poate o fi fată bună, într-adevăr.

– Mai sunt câteva zile până la 1 Martie. Cere-o atunci, și dă-i ca prim semn de logodnă un mărțișor de la mine. Îl am de la bunica mea. E un bănuț fermecat. Aduce noroc.

Liana simți asprimea lânii pe gât. Îi plăcea cum strălucea moneda pe pieptul ei. Nu avea nimeni altcineva un mărțișor atât de vechi, deosebit… plus că era zălog de logodnă, tot ca pe vremuri!

Brusc, ameți. Parcă plutea pe aripa unui vânt care se învârtejea s-o ducă… unde? Se trezi într-o curte de oameni gospodari, într-un cartier sub zidul cetății. Care cetate, nu știa încă. Soarele se ascundea în spatele unor nori groși. Urme de zăpadă, nehotărâtă dacă să se topească sau nu, străluceau pe ici, colo. Într-un colț, un foc de vreascuri ardea mocnit.

O bătrână răsucea lână din două fire, albe și roșii, șoptind, cu ochii închiși, un descântec. Aripa vântului purtă vorbele spre Liana. Mirată, recunoscu vorba cea veche, din cântecele lui Costin și de la cursul opțional de dialectologie:

– Să se sucească în casă tot binele și toate bunătățile! Să se sucească turmele și animalele și toate bunătățile în casă!

Cum de înțelegea atât de bine acum tot ce se vorbea în jurul ei? Și unde să fi fost? Într-un sat din Dobrogea? Parcă totuși nu…

O femeie spre treizeci de ani, care semăna cu mireasa din tabloul de nuntă al părinților lui Costin, ieși din bucătărie, cu o tavă plină cu un fel de prăjituri simple, unse cu miere și nucă. Doi copii, un băiat și o fată, o întâmpinară, veseli.

– Costa, Mușa, luați câte una, după ce săriți peste foc! Să avem o lună martie bună și o primăvară frumoasă! Ești gata de școală, Costa? Îți dau câteva la tine. Nu uita să împarți cu învățătorul și cu prietenii!

Bătrâna terminase lucrul, deschisese ochii și sări prima peste rug, dând exemplu nepoților. Îi așteptă apoi pe fiecare dintre ei, cum termina de sărit, să-i pună la gât firele alb-roșii abia răsucite, de care legase câte o monedă găurită, la fel ca cea primită de Liana:

– Să fie gurile dușmanilor, șerpilor și năpârcilor legate, spuse ea, în timp ce le lega mărțișorul de gât. Să nu se prindă răul de copiii mei și de niciunul de-ai casei!

Copiii îi sărutară mâna. Băiatul luă traista întinsă de mamă și o zbughi spre școală.

În timp ce femeile casei, ajutate de fetiță, pregăteau masa, vârtejul de vânt o înconjură pe Liana din nou. Când își reveni, ziua era însorită și mai caldă. Era în aceeași curte, spre amiază. Băiatul se întorcea de la școală.

– Hai să dăm Marțu la rândunele, Mușa! strigă el, vesel, surioarei mai mari. Ai văzut dacă a înflorit vreun copac?

– A înmugurit părul. La crengile lui ajungem.

Scoaseră amândoi de la gât bănuții. Cu mâini nesigure, legară șnururile de crenguța cea mai de jos, cântând:

Rândunică drăguță,

Dă-mi un strop de sănătate,

Să-mi trăiască mama și tata,

Sora și fratele!

            Liana înțelese că era deja ziua Sfinților Patruzeci de Mucenici. Auzise despre astfel de despărțiri de mărțișor și prin satele românești.

Încă un vârtej și scena se schimbă radical. Curtea era ninsă. Trupe înarmate, cu fesuri sau turbane pe cap, pătrunseseră în cetate, împușcând pe cei care încercau să se împotrivească. Un glonte rătăcit zbură o piatră în curtea cu cele două femei, care fugiră să se ascundă. Mușa zări ceva strălucind unde fusese piatra. Luă mărțișoarele de dedesubt, înainte să le îngroape zăpada. Le puse în buzunarul șorțului, în timp ce le urma. Liana nu știa ce să facă, însă nimeni nu o băga în seamă. Până la urmă, își dădu seama că era nevăzută pentru ceilalți.

Unul dintre soldați îi tăie calea micuței. Din fericire pentru ceilalți, nu apucase să dea de gol ascunzătoarea, la care restul familiei ajunsese. Oricât încercă Mușa să se zbată, să se apere, soldatul îi trosni două palme peste față și, văzând că nu se potolește, un pumn în cap. Fata își pierdu cunoștința și el o luă pe umăr, ca pe un sac. Liana îi urmă spre un castel. Poarta fortificată i se păru impunătoare. Fortăreața proaspăt cucerită, o clădire solidă, cu două etaje și multe ferestre, mișuna de armată turcească. Soldatul se apropie de un ofițer, căruia alt ostaș îi adusese, pe o tavă de argint… capul unui bătrân cu turban și barbă albă. Liana se strâmbă.

– V-am adus o sclavă din mahalaua vlahilor, luminate Hursid Pașa!

Ofițerul se uită la fată. Era prea mică să-i trezească interesul. Sufletul lui se îmbăta de nectarul victoriei, după ce primise capul dușmanului, Ali Pașa. Doi ani de asediu îi costase pe oamenii sultanului Mahmud acest succes. Acum, castelul și haremul rebelului ucis îi aparțineau.

– Vorbește cu un eunuc, s-o dea în grija unei femei din neamul ei, s-o instruiască!

Următorul vârtej o aduse pe Liana, tot în vreme de primăvară, în același castel, în sala mare, unde pașa primea în audiențe. Nu era Hursid Pașa pe tron, ci altul, destul de tânăr. În fața lui, un bărbat îmbrăcat în straie aromâne, suficient de bogate ca să-l arate a om cu stare.

– Îți mulțumesc pentru ajutor. Fără tine aș fi fost mort, îi spunea pașa. Știu că ai nevoie de mâini de lucru în gospodărie, cât ești plecat cu caravanele. Allah ți-a dat o grămadă de feciori, să te ajute la negoț, și nicio fată. Nurorile nu ți-s suficiente. Îți ofer două sclave în dar și o pungă cu mahmudii de aur.

Bătu din palme. Li se înfățișară o femeie de vreo treizeci de ani și Mușa, acum de vreo treisprezece ani. Avea la gât bănuțul fermecat cu șnurul de mărțișor. Omul o recunoscu. Cumpărase lână de la tatăl ei, Dumnezeu să-l odihnească, împreună cu toți cei pierduți în asediul Ianinei!

– Mulțumesc pentru generozitate, luminate pașă. E fata celnicului Costa. Dacă se dovedește de ispravă, o s-o mărit cu fiul meu cel mic.

…În clipa următoare, Liana se trezi în brațele lui Costin:

– Tu chiar ai leșinat de fericire că-mi vei fi soție?

– Nu. Doar am trăit, pentru o clipă, stropul de istorie aromână despre care voiam să învăț. Bănuțul acesta e fermecat: m-a dus în vremea când a fost răsucit mărțișorul! E adevărat că, dacă ai fi trăit la Ianina, în vremea lui, ți s-ar fi spus Costa?

– Așa este, răspunse băiatul, fără să înțeleagă profunzimea revelației Lianei.

Pe pieptul ei, moneda de argint strălucea la fel ca pe al Mușei, acum două sute de ani.

-SFÂRȘIT –

Sousta, dansul Mării Egee (I)

Iubim Grecia

Vioaie, sprințare, stârnite de sunetul viorii și al lăutei, dansurile insulare elene reprezintă o categorie aparte, deosebindu-se de cele provenite de pe partea continentală care sunt fie sobre, greoaie și apăsate, așa cum se dansează în munți, fie legate și iuți, cu mișcări în față și în spate, ca în satele din văi și câmpii.

Marea Egee, prin locuitorii săi, a dat civilizației elene o cultură aparte, reprezentată, din punct de vedere coregrafic, de dansuri precum syrtos, sousta, hasapiko, balos sau tsifteteli. Bogăția genurilor provine tocmai din influențele bizantine, turcești, italiene sau englezești care s-au făcut simțite aici, fiind apoi asimilate în mod involuntar în folclorul muzical și coregrafic local. Ceea ce este demn de amintit este faptul că, în perioada ocupației italiene din anii 1912 – 1945, în insula Rhodos, se organiza anual Concursul de Dans din satul Kremasti, la care participau dansatori veniți nu doar din zonă, ci…

View original post 396 more words