Interviurile Cronicarului – El Moreno și El Mirlo din SOARTA MERCENARULUI ȘI ALTE DESTINE

The ScribeSongbird and El Moreno

Cronicarul a fost văzut în Maracaibo, la crâșma lui Franco, unde se adună de obicei mercenarii. Anasylvi și Marius l-au trimis să stea de vorbă cu un bărbat brunet, nu prea înalt, cu piele măslinie, arsă de soare, păr ondulat și ochii căprui, calzi. Îmbrăcămintea îi era simplă, de culoare întunecată.

S-au așezat la o masă și, când a auzit despre interviu, mercenarul l-a rugat pe unul dintre băieții care serveau în cârciumă să le aducă o oală cu vin, apoi să li se alăture. Băiatul, de vreo șaisprezece ani, era înalt, slab, cu pielea albă, înainte s-o fi ars soarele tropical, cu părul negru, lung, împletit, după moda africană, în zeci de codițe.

Spuneți-mi ceva despre voi. Cine sunteți și ce rol aveți în volumul SOARTA MERCENARULUI ȘI ALTE DESTINE?

Cel mai în vârstă dintre ei răspunse primul:

 – Suntem frați de arme. Am lucrat împreună în nuvela DANSUL MORȚII, DANSUL SEDUCȚIEI. Eu sunt Chago Zamorra, zis El Moreno. Am avut și alte nume, pe unde am fost… El este Juanmi, prietenul meu. I se spune El Mirlo în lumea noastră de mercenari. Dacă vă interesează, am douăzeci și nouă de ani.

– Eu sunt Juan Mirto Valera, cunoscut și ca El Mirlo. Am șaisprezece ani și lucrez ca ospătar în crâșma Turnul de apărare, spuse celălalt.

Nu putea să-și divulge vârsta adevărată. Optsprezece ani avusese când pusese un ocean între el și scenele Veneției, însă, dacă ar fi recunoscut că are deja douăzeci și doi de ani acum, imaginea vizibilă tuturor nu se potrivea cu realitatea știută numai de el. Ar fi dat naștere altui șir de întrebări, cum de părea atât de tânăr. În realitate, cei ca el îmbătrâneau foarte târziu, păstrându-și o viață aerul adolescentin.

Spuneți-mi ceva despre familiile voastre și care a fost cea mai frumoasă amintire legată de ai voștri. 

– Tatăl meu, militar de carieră, a venit din Spania să caute o viață mai bună în Nueva Granada, spuse Chago. A găsit-o pe mama, la o misiune, și, spre deosebire de alți spanioli, care au făcut copii cu indiene și metise, dar s-au căsătorit cu spaniole de-ale lor, el a luat-o cu cununie, când a fost lăsat la vatră. În orașul în care s-au stabilit, Nueva Valencia del Rey, el a fost șeful gărzilor, în slujba primarului, pentru asigurarea ordinii în oraș. Am fost primul lor copil. Mai am în viață o soră și un frate. Pepita este mai mică decât mine cu aproape doi ani și este măritată cu un morar, Juanba. Au 5 copii deja. Probabil, vor mai apărea și alții. Îmi place să fiu unchi. E o bucurie pentru mine să ajung acasă și să-i văd pe toți cei mici în jurul meu, așteptând poveștile mele. Pentru studiile celor doi băieți mai mari, Juancho și Sancho, pun eu bani deoparte. Cumnatul meu are două fete de înzestrat, și încă un băiat căruia să-i facă un viitor. Fratele meu, Josema, cu patru ani mai mic decât mine, este preot. A construit o misiune, în junglă, printre indieni. Am avut și alți frați, dar au murit, în aceeași epidemie care mi-a luat părinții, când aveam aproape șaptesprezece ani. Am fost o familie unită. Îmi amintesc cu drag de serile când tata ne învăța, pe mine și pe frații mei, să cântăm la chitară. Învățase și Pepita, odată cu noi.

– Și eu provin dintr-o familie numeroasă, continuă Juanmi. Tatăl meu este negustor, în Spania. Am fost nouă copii acasă, patru băieți și cinci fete. Sunt al patrulea copil. Cred că amintirile cele mai frumoase legate de familie sunt când eram mic și mă jucam cu frații mei într-o grădină mare… și când au venit cu toții să asiste la spectacolul meu de absolvire a Conservatorului, fiindcă am fost dat de-acasă la vârsta de opt ani. Venise un teatru venețian de operă în turneu și căuta tinere talente. Cineva le-a spus de mine, că mă remarcasem cântând în biserică încă dinainte de prima comuniune, și au venit să mă asculte. I-au ascultat și pe frații mei, dar numai pe mine m-au vrut. Le-au primis părinților că, după ce voi studia la Veneția, voi ajunge cunoscut în toată lumea. Voi cânta chiar și la Vatican, pentru Sfântul Părinte, și că eu sunt darul pe care cei cu mulți copii se cuvine să-l facă bisericii. De atunci, mi-am văzut rar familia, dar corespondez cu ei regulat, chiar și acum, și știu tot ce fac ei, și cu cine s-au căsătorit surorile mele, câți copii are fiecare…

Care vă este marele vis, scopul în viață?

Oftară amândoi la unison. Ca de obicei, Chago rosti primul:

– Visele tinereții se spulberă sub povara circumstanțelor vieții. Nimic din ce am visat, odinioară, fiecare dintre noi, nu se poate realiza, iar ca mercenari, singurul scop este să rămâi în viață – cât se poate, fiindcă într-o zi, ceasul rău îți poate scoate în cale un adversar mai priceput, sau o surpriză menită să-ți distragă atenția exact în clipa de care are nevoie adversarul ca să te ucidă. E adevărat, mai am un vis – să fac dreptate. De aceea îmi aleg contractele pe care le accept. Nu primesc orice misiune! Nu voi accepta niciodată să ucid o femeie sau un copil, de exemplu. Ori un om pe care îl consider nevinovat, doar pentru că altcineva vrea să-i ia ce-i aparține. Au încercat unii să mă păcălească, și au sfârșit ei uciși, nu cei pe care fusesem plătit să-i mătur din calea lor.

La rândul lui, Juanmi clătină din cap, aprobator.

– Am visat să cânt la Vatican, în fața Papei. Și? La ce bun visele, dacă mi-am pierdut vocea, în urma complicațiilor unei răceli grave? Nu mai sunt bun decât pentru scene mărunte, și nu am vrut așa ceva. A trebuit să plec departe de cei care îl cunoscuseră pe Mirto, solistul din Veneția, ce promitea deja să devină faimos. Am vrut să mor, nemaivăzând alt rost pentru mine, odată lipsit de strălucirea scenei. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Franco! A fost pe aceeași corabie cu mine, și m-a însuflețit, deschizându-mi porțile altei profesii palpitante. Dar Chago are dreptate. Noi, cei de acum, nu ne putem dori altceva decât să cadă celălalt răpus, nu noi.

Cum vă petreceți timpul liber?

– Cântând! răspunseră, din nou, amândoi la unison. De aceea ne-am și împrietenit! Facem echipă bună împreună, și cu muzica, și ca frați de arme. Ne place să și citim, când reușim să punem mâna pe o carte nouă.

De ce v-ați ales profesia aceasta și ce vă place la ea? Ce nu vă place?

 – Ne place libertatea, se grăbi Juanmi. Și banii! E o meserie în care se plătește bine, că și riscurile sunt pe măsură. Nu-mi place când sunt mințit de cel ce mă plătește. Îmi ascunde informații vitale, și pot fi în pericol, luat prin surprindere. De fapt, îmi place și riscul, și faptul că este o altfel de competiție cu mine însumi, să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot. În această privință, se aseamănă cu viața de scenă. Și este tot ce mi-a rămas. Altceva nu știu să fac. L-am întâlnit pe Franco la timp ca să mă învețe tot ce știe el. Și pe Chago, pentru lecții suplimentare, îi făcu el cu ochiul, complice, prietenului lui.

– Și eu pot spune că am ales-o fiindcă nu știu să fac altceva. Am fost militar. Datorită unor circumstanțe, nu mă puteam întoarce în serviciul Coroanei Spaniole. Alternativa ar fi fost să devin un mic funcționar al primăriei… sau ceva de genul acesta. Prea plictisitor. Oricine a fost câțiva ani la școală poate face așa ceva. Trebuie, însă, o mână fermă, în care să nu-ți tremure spada, pentru ceea ce fac eu. Îmi place că am putut să mă răzbun pe pirații care m-au luat în robie. I-am predat pe toți justiției și am luat recompensa promisă de guvernator. Îmi place că am ocazia să călătoresc peste tot, să cunosc oameni noi, să învăț lucruri noi, pe unde mă duc. Și că, așa cum am spus, îmi pot permite să-mi aleg singur misiunile. Am salvat destui oameni, femei, copii care se roagă pentru sănătatea mea. Nu-mi place să ucid. De aceea o fac doar în luptă dreaptă, și numai când cred că celălalt își merită sfârșitul. Prefer misiuni în care să găsesc, să salvez, nu să ucid – deși asta se poate întâmpla în cadrul aventurii.

Care vă sunt armele preferate?

Chago își arătă sabia de Toledo de la brâu, cu ornamentații pe mâner și pe teacă.

– Lame, de orice fel. Am învățat de la tata să mă bat și cu cuțitul sevillan de temut, navaja. Am unul în buzunar, pentru că uneori este mai bun decât sabia.

 – Mie îmi place arbaleta, replică Juanmi. Sunt un țintaș bun. Am o colecție de arbalete de diferite dimensiuni, de la cea tip pistol, micuță, folosită de venețieni împreună cu săgeți otrăvite, la cea mare, care străbate mai mare distanță decât glonțul din flintă. Sunt necesare alte calități fizice pentru un arcaș decât pentru un spadasin. Fiecare dintre noi folosește ce-l avantajează mai mult.

Cine vă este cel mai bun prieten? Ați avut altul mai apropiat?

– Am avut doi prieteni buni în Veneția, la Conservator, zâmbi Juanmi. Cu unul corespondez, din când în când. Celălalt a murit în iarna când m-am îmbolnăvit și eu. Aici, în Maracaibo, îi am pe Franco și pe Chago.

Chago zâmbi și el, auzindu-și numele. Ținea la Juanmi.

– Un mercenar se poate împrieteni cu frații de arme, dar îi vede sporadic, când misiunile îi aduc împreună. Da, Juanmi îmi este cel mai bun prieten acum. Ar mai fi și El Duro, un fost mercenar, mai bătrân decât Franco, de la care încă mai am de învățat. Locuiește cu mine, în Maracaibo, și când sunt plecat, are grijă de casă și de cal. În armată, mi-a fost prieten Diego. Era cu câțiva ani mai mare decât mine, și îmi fusese mentor în primele luni. În Spania, m-am împrietenit cu nobilul pe care îl apăram, dar pe urmă a trebuit să plec. Fiecare cu soarta lui, cu rostul lui în viață. Unele prietenii nu pot dura datorită distanței.

La ce obiect țineți cel mai mult, și de ce?

Chago scoase de sub cămașă cruciulița de la gât, de formă specifică.

– E crucea Sfântului Iacob, ocrotitorul meu. Am fost în pelerinaj la Santiago de Compostela și am primit-o acolo.

Juanmi arătă spre eșarfa de la gât:

– Pe aceasta am primit-o de la un prieten, rămas în Veneția.

Cum arată pentru voi locul ideal unde ați putea să vă retrageți când puneți capăt aventurilor voastre?

Juanmi clătină din cap cu scepticism. Nu se aștepta la retragere. Se aștepta să sfârșească, la un moment dat, la fel de violent ca alți frați de arme. Spuse, totuși:

– S-ar putea să deschid o școală de muzică. Încă nu știu dacă aici sau în alt oraș din colonii. Nu Havana, totuși! se scutură el.

Era clar că nu-i purta cele mai frumoase amintiri capitalei Noii Spanii. Chago știa motivul. El răspunse repede:

– Nu m-am gândit încă unde m-aș retrage, știu însă că vreau s-o fac, în câțiva ani. Poate mă duc acasă, la Nueva Valencia del Rey, să știu că sunt lângă sora și nepoții mei. 

Juanmi, cu care personalitate te identifici mai mult, de bărbat sau de femeie? Doar ai jucat, nu o dată, desăvârșit, roluri feminine!

Juanmi se uită în jur, nervos, și tonul i se schimbă imediat. Ce întrebare ciudată! Oare misteriosul cronicar o fi ghicit adevărul? Faptul că a învățat într-unul dintre Conservatoarele Veneției nu însemna neapărat că era cel în care fusese de fapt. Așa că, poate nu ghicise… Se grăbi să răspundă:

– Sigur că de bărbat! Eu sunt Juanmi. Restul sunt simple roluri. Am studiat și roluri masculine, și roluri feminine la conservator. Mai ales în primii ani, când nu mi se schimbase încă vocea, au fost exclusiv voci feminine, de soprană și, apoi, mezzosoprană.

Era și El Mirlo un simplu rol? Greu de spus. Răspunsul fusese sincer, doar că, celor ca el, vocea nu li se schimba cu vârsta, și rămăsese la stadiul de mezzosoprană. Numai că, după răceala aceea blestemată, una care nu mai putea urca suficient pentru partiturile existente.

Chago, cât de mult te identifici cu strămoșii tăi pe linie maternă?

Eu sunt un om al amestecurilor, chiar dacă pe chipul meu, acest lucru se vede mai puțin decât pe chipurile fratelui și surorii mele. Suntem oamenii locului, din Nueva Granada, punte între două lumi, și trebuie să nu uităm acest lucru.

 Fratele meu mai mic, Josema, n-a uitat. El se roagă pentru iertarea păcatelor mele și predică la o misiune în junglă, unde chiar are grijă de indienii din jur. Este o misiune la fel ca cea despre care ne povestea mama. Ea se născuse acolo, din indieni creștinați.

 Eu m-am născut și am crescut în orașul Nueva Valencia del Rey, nu la misiune, printre guajiros. Deci, așa cum sunt pe jumătate indian, mă identific cu ei doar pe jumătate, fiindcă nu am crescut într-un trib și nu știu ceea ce știu ei. Poate să nu-ți vină să crezi, dar îi respect.

 Am căutat să-i apăr pe guajiros și pe peonii metiși cât am putut. Au fost situații când nu am putut. În armată trebuie să respecți ordinul ca să nu ajungi la Curtea Marțială. Ai jurat credință. Și în aceste circumstanțe am fost trimis într-o misiune de pacificare a unor indieni răsculați. Cum se întâmplă de obicei – atunci eram prea tânăr ca să știu asta, nici optsprezece ani nu împlinisem încă – misiunea a degenerat într-una de pedepsire fără discriminare, a tuturor indienilor, vinovați și nevinovați, și a preoților care au încercat să explice adevărul și să-i apere. Tot timpul încercasem să calmez spiritele încinse, să militez pentru cât mai puțină violență. Dar nu am fost ascultat, ci dimpotrivă. Și imediat când am putut, mi-am cerut transferul în Spania. În Colonii, oriunde m-ar fi trimis în altă parte, la un moment dat aș fi putut să fiu în aceeași situație. Nu mai puteam suporta încă o astfel de misiune.

Chago, ce apreciezi la femei? Care îți este secretul cu care le cucerești atât de repede?

Eu sunt eu însumi, nu mă prefac. Nu cred că am secrete în această privință. Poate unora le place să fie curtate cum cei din jur n-o fac, cu cântece și purtări galante și cu respectul pe care-l merită. Unora le plac bărbații duri, misterioși, periculoși. Le place o aventură de-o noapte sau de cinci nopți, dar fără nicio promisiune. Asta pot eu să ofer: cântec, dans, pasiune, câteva clipe de tandrețe între două misiuni în care mă confrunt cu moartea. Nimic mai mult.

 Ce apreciez la femei? Nimeni nu a mai pus această întrebare. Sinceritatea, în primul rând. În meseria noastră, nu-ți poți permite o Dalila. E plină istoria de ele. Pentru o noapte, merge frumusețea și generozitatea. Pentru mai multe, ar trebui să fie în stare să poarte și o conversație.

Pe nesimțite, ulcica se golise. Juanmi era cel care umpluse paharele tuturor, în liniște, când era nevoie.

Cum credeți că s-ar descurca autoarea în locul vostru?

Izbucniră amândoi în hohote de râs:

– N-ar supraviețui un an în Colonii, în vremea noastră… chiar fără să întâlnească în calea ei vreun om pus pe rele, dintre cei pe care îi place să-i aștearnă în calea noastră. Poate, doar să aibă norocul de a fi vreo nobilă, cu o grămadă de sclavi în jurul ei, să muncească ei din greu pentru tot ce are ea. Dar la cât e de bolnăvicioasă, cum să treacă sezonul ploios fără hapurile colorate pe care le ia, și de care nu se știa atunci?

– Chiar și așa, completă Juanmi, n-aș vedea-o pe tocurile înalte care se poartă la seratele nobililor, și nici nu cred că le-ar face față prea diplomatic tuturor proștilor plicticoși care ar înconjura-o. Credeți-mă, eu mă descurc mai bine în astfel de roluri!

Ce știți despre povestea din spatele cărții?

– Proza e scurtă, povestea ei este lungă! explică Chago. Noi am fost, în primul rând, personajele unui joc interactiv în limba engleză, pe un forum. Forma inițială a nuvelei DANSUL MORȚII, DANSUL SEDUCȚIEI datează din 2010. Alte elemente, de prin 2013. Numai că toate poveștile mele au fost rescrise/ readaptate pentru versiunea în limba română, care nu este chiar povestea de pe site. Cât despre Juanmi, fiind joc interactiv, sub un alt nume și cu alte detalii, acesta era personajul unei partenere de scris, Brandis, din SUA. Pe al ei îl chema Micah și era poreclit The Songbird. De aceea, mai sus, în imagine, ne vedeți așa cum ne-au văzut autoarele pe site: Fernando Colunga în PASION în rolul lui Chago și Bill Kaulitz din formația Tokio Hotel în rolul fratelui de arme.

 Cele două autoare au plănuit povestea care face subiectul nuvelei, însă când să fie scrisă interactiv, Brandis s-a retras temporar din joc, pentru vreun an, după un singur post, pe motive de sănătate. Cu aprobarea ei, Marina a terminat singură povestea, scriind pentru toate personajele. Lui Brandis i-a plăcut rezultatul. Însă versiunea în limba română a fost rescrisă, astfel încât Juanmi să nu fie identic cu Micah și să nu existe nimic din ce nu-i aparține Marinei de pe site. De aceea și poveștile din carte sunt diferite de cele de pe site, care implică și personaje ale altora!

Dacă v-a plăcut interviul, Cronicarul vă așteaptă să-i sugerați și alte personaje ale diferitelor cărți, și câteva întrebări pentru ele!

Colecția de proză scurtă intitulată SOARTA MERCENARULUI ȘI ALTE DESTINE poate fi comandată pe website Bibliocarti .

Freamăt la Capșa lui Camil

Doina Popescu-Braila este o scriitoare pe care o admir, si ale carei carti le recomand cu caldura!

Doina Popescu Brăila

Freamăt la CAPȘA[1]

Fragment din romanul ”Terente-Zodia zmeilor”

Ca să poți trece senin prin viață, ai nevoie de chiloți de tablă, să-și rupă dinții cei ce te mușcă de fund dar, mai ales, să mai atenuezi câte un șut în dos primit de la soartă.

De peste patru ani ziarele din țară ori din lume își sporeau câștigurile pe spatele banditului lipovean numit regele bălților ori voievod peste stufărișuri.

Aceeași sete de senzațional și aceleași hiene de presă acționau la fel, pe toate meridianele. The New York Times, Daily Mail, Corierre della sera ori ziarele pariziene, ori de câte ori le scădea tirajul, trimiteau reporteri în România, îndeosebi la Brăila, să afle picanterii la fața locului, să-și incite abonații cu isprăvile teribile ale faimosului bandit român, acest nou Rasputin care uimise lumea prin îndrăzneala și virilitatea lui.

La Capșa, în aerul străveziu de țigară, amestecat…

View original post 5,789 more words

MARINA COSTA: ECHIPAJUL – RECENZIE

Inca o recenzie pentru ECHIPAJUL! Multumesc foarte mult, Oana!

Crâmpeie de suflet

Zilele acestea m-am plimbat printr-o Brăilă cu iz de poveste, printr-o Brăilă atemporală, în care diferențele interetnice pot fi înlocuite cu înțelegere și toleranță și în care aventura se ițește la tot pasul. Am ajuns într-o Brăilă cu iz ludic și plină de culoare, populată cu eroi care au darul de a transforma ura în iubire și lipsa de compasiune în milă și fapte bune. Am călătorit pe Dunăre, m-am scăldat în apele ei tulburi și am făcut parte preț de câteva ore dintr-un echipaj atipic, format din tineri deosebiți, care mi-au amintit foarte tare de „Cireșarii” lui Constantin Chiriță pe care i-am iubit în copilărie. Și, da, m-am îndrăgostit, căci am descoperit o scriitură simplă, dar plină de dialoguri dinamice și extrem de fluidă, care s-a așternut prin fața ochilor mei asemeni apelor pe care navighează personajele sale. În plus, am parcurs cu ochii minții și cu sufletul pagini…

View original post 1,146 more words

GREEK MYTHOLOGY BOOK TAG

Leapșă luată de la Dede – ca multe altele de altfel…

⚡ ZEUS: GOD OF THE SKY AND THUNDER, KING OF THE GODS ⚡

favorite book

shsaazqcc484

Am multe preferate, dar Toate pânzele sus de Radu Tudoran a fost tot timpul preferata mea și mi-a sădit dragostea de corăbii cu pânze – și, de ce nu, de a deveni scriitoare.

 

🌊 POSEIDON: GOD OF THE SEA AND EARTHQUAKES 🌊

a book that drowned you in feels

inima-neagra-de-eric-van-lustbader

Inimă Neagră de Eric van Lustbader m-a impresionat în mod deosebit. Am plâns mult… Da, este un roman de acțiune, și dacă povestea de dragoste este interesantă, o altă filosofie de viață din această carte m-a urmărit și m-a determinat să învăț… anumite lucruri. (Pașnice, nu vă gândiți la… subiectul principal al cărții, viața printre asasini!)

 

😈 HADES: GOD OF THE UNDERWORLD 😈

favorite book with a dark/ominous plot

Regii blestemati

Regii blestemați  de Maurice Druon. Violentă, întunecată dar interesantă. Realistă, fiindcă istoria a fost sângeroasă.

 

👪 HERA: GODDESS OF MARRIAGE AND FAMILY 👨‍👨‍👧

cutest fictional couple

Ninja

Unele cărți au fost nominalizate la alte categorii… așa că aș alege Nicholas Linnear și Justine din seria NINJA de Eric van Lustbader.

 

🦉 ATHENA: GODDESS OF WISDOM, HANDICRAFT, AND STRATEGIC WARFARE 🦉

favorite intelligent heroine

Jane_Eyre

Jane Eyre de Charlotte Bronte

 

🌏 GAEA: MOTHER EARTH 🌏

favorite world building book

Book Cover: Lord of the Rings

Tot ce este semnat Tolkien Silmarillon, Stăpânul Inelelor, O poveste cu un hobbit.

💕 APHRODITE: GODDESS OF LOVE AND BEAUTY 💕

most gorgeous cover

Wilbur Smith Pasari de prada

Pentru mine, frumusețile după care mă extaziez au ori pânze, ori lame ascuțite, așa că… Păsări de pradă, de Wilbur Smith.

 

⚔️ ARES: GOD OF WAR AND BLOODSHED ⚔️

most violent book you’ve read

Au fost, mai demult, câteva cu al doilea război mondial și evadări din lagărele de exterminare. Nu mai țin minte care dintre ele a fost cea mai violentă. Oricum le-am visat! 😦

 

🔥 HEPHAESTUS: GOD OF BLACKSMITHS AND FIRE 🔥

hottest book you’ve ever read

Vreuna de Sandra Brown – dar a fost demult, nu mai țin minte titluri

 

🌙 ARTEMIS: GODDESS OF THE HUNT, THE MOON, AND VIRGINITY 🌙

a heroine who doesn’t need a man to save her

Jean Auel

Ayla din THE EARTH CHILDREN Series de Jean M. Auel

 

✨ APOLLO: GOD OF LIGHT AND HEALING ✨

a book that’s an exception to a genre you don’t usually like

23140288_827014784148161_694527212_n.jpg

Eu și vampirii? Urban fantasy? Niciodată… până la Seria NEMURITOR a Oanei Arion! ❤

 

🕵️ HERMES: MESSENGER GOD OF THIEVES AND COMMERCE 🕵️

a book that stole your heart

Numai una? O mulțime! Hai să spunem că….

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Seria CAVALERII de Ioan Dan. Și cărțile nu sunt în ordine în poză…

 

🏡 HESTIA: GODDESS OF THE HEART AND HOME 🏡

a book you go back to for comfort

Floris

Seria Floris de Jacqueline de Monsigny. (Cărțile nu sunt în ordine în poză). E ușoară, historical romance, după părerea mea mai lejeră cu partea istorică, dar… de odihnă, merge. Nu citesc toată seria odată, pun mâna pe câte un volum când sunt într-o pasă proastă. Are și momente umoristice, și aventură, și dragoste, și locuri îndepărtate, și mă mai scoate din pasa proastă.

 

🌱 DEMETER: GODDESS OF FERTILITY AND AGRICULTURE 🌱

favorite bookish setting

Tai-pan

Hai să spunem că Hong-Kongul lui Tai-Pan de James Clavell. Ar fi multe altele, de asemenea.

 

🎉 DIONYSUS: GOD OF WINE AND CELEBRATION 🎉

book you are most anticipating in the next year

Aștept două la Editura UP – una fantasy de Monica Ramirez, una de Oana Arion, spin-off la seria NEMURITOR.

 

🧙 HECATE: GODDESS OF WITCHCRAFT, MAGIC, AND GHOSTS 🧙

favorite magical book

Isabel Allende

Casa Spiritelor de Isabel Allende. Și alte cărți ale ei, plus alte câteva, toate latino-americane (Mexic, Columbia 😉 )

 

😠 NEMESIS: GODDESS OF DIVINE RETRIBUTION 😠

favorite revenge story

old-surehand-de-karl-may-4-volume

Old Surehand de Karl May (Tahua Emily Bender/ Colma Puși fiind personajul meu preferat – dacă se mai miră cineva de ce Emilia a devenit unul dintre numele de fată preferate, încă de când aveam 12 ani…)

Dacă sunt doritori ce vor să trateze cu zeii, vă poftesc să o faceți, cu mențiunea de a spune de unde ați preluat tag-ul. Iar cei care nu au un blog, vă aștept comentariile la această postare. ^^

 

How I Read Book Tag

 

IMG_20190323_115248

Anasylvi m-a pus la treabă de data asta.

How do you find out about new books to read?/ Cum afli despre noi lecturi interesante?

De peste tot: recenzii pe bloguri de carte sau Goodreads, de la prieteni, de la evenimente literare, din librării, uitându-mă pe spatele cărților.

How did you get into reading?/ Cum ai ajuns să citești?

Am învățat să citesc înainte de clasa I. Și mama mi-a citit până am putut singură. Așa că… citesc cu plăcere.

(Mărturisesc că am avut o problemă, mai recent, cu cititul. Adică… până mi-am făcut ochelari de citit și pentru cărți, că ochelarii mei de citit erau calibrați exclusiv pentru calculator, și cartea trebuia să mi-o bag în ochi fără ochelari. Caz observat și în poză, deși se pare că de data aceasta paparazzi nu m-au prins chiar înghițind cartea, cum mi-a zis cineva cu altă ocazie).  Așa că sunt fericita posesoare a trei perechi de ochelari, de purtat pe rând, și fiecare lentilă e o combinație de 2 în 1 sau 3 în 1…

How has your taste in books changed as you’ve gotten older?/ Cum s-a schimbat gustul în materie de lectură pe măsură ce au trecut anii?

Nu s-a prea schimbat. Tot nu am predilecții filosofice sau prea triste. Romanele istorice și de aventuri mi-au plăcut dintotdeauna, cărțile de călătorii, poeziile și altele. Doar timpul de citit s-a diminuat.

How often do you buy books?/ Cât de des cumperi cărți?

Nu prea des, că s-a umplut garsoniera de cărți și cd-uri/ dvd-uri, de nu mai am unde să le pun. Totuși, nu mă pot abține citind o recomandare de carte prea bună… sau când mă duc la lansarea de carte a cuiva drag.

How did you get into Booktubing (Bookblogging)? Cum ai ajuns să faci Booktubing (Bookblogging)?

Nu fac. Mi-e greu să fac recenzii/ prezentări de carte, deși mi-aș dori, fiindcă multe merită promovate. Sunt mulți scriitori contemporani, buni, unii cu mai multe premii literare, dar de care cititorii nu au auzit, fiindcă publică la edituri mici și distribuția de carte nu prea merge în România. Dacă adăugăm că unii sunt din provincie… cu atât mai puțin sunt cunoscuți în afara zonei lor.

Dar și în școală m-am luptat cu comentariile literare (și le făceam înconjurată de 5 cărți de istorie literară diferite, dar atunci nu se considera plagiat, profesorii recomandau elevilor, pentru treaptă și bac, să citească toate cărțile de comentarii disponibile și să-și creeze propria variantă pe baza lor). Prefer să scriu poveștile din mintea mea, pentru alții, decât să mă străduiesc să ghicesc ce a vrut să spună autorul…

Cum am ajuns să scriu? Poveștile din mintea mea au vrut afară, să le afle și alții, încă din clasa I. Așa că… am scris la fel de natural cum am început să și citesc.

How do you react when you don’t like the end of a book?/ Cum reacționezi când nu îți place sfârșitul unei cărți?

Sunt dezamăgită și încerc să-mi imaginez alt final.

How often do you take a “sneak peek” at the end of a book to see if there is a happy ending?/ Cât de des arunci o privire la finalul unei cărți să vezi dacă e fericit?

Destul de des.

Who are you going to tag?/ Cui îi dai tag?

Tag pentru leapșă, nu dau niciodată. Cine vrea, o preia și specifică sursa.

A Master’s Self Doubt

Worth considering…

Nicholas C. Rossis

Once again, it was my friend, Krystallia, who alerted me to the awesome creativity of Melissa Ng (pronounced “Eng”), creator of Lumecluster–“where dreamers find courage.”

When I saw Melissa’s amazing designs, I knew I had to share.

But when I read her post, 2018 Year in Review: On almost giving up, I decided to do more than share her tale. I’d like to share mine, too.

Introducing Melissa

Melissa Ng | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's books Image: Lumecluster.com

Melissa Ng | From the blog of Nicholas C. Rossis, author of science fiction, the Pearseus epic fantasy series and children's booksMelissa Ng is the creative genius behind the Dreamer theme and style. She created Lumecluster.com to be a place where Dreamers can find the courage to push the boundaries of their imagination and overcome their fears and insecurities.

As a New York-based self-taught artist who started 3D printing in 2014, she combined a background in media and public relations with her experience as a small-business owner to create art.

Within less than a year in the 3D printing arena…

View original post 947 more words