Month: February 2026

Romeo și… Iuliana

Mențiune la Concursul Național de Proză Scurtă Nicolae Velea 2025

Trenul străbătea distanțele cu un fâșâit ușor. Iuliana privea peisaje urbane și rurale alunecând prin fața ei, fără să le vadă cu adevărat. La pieptul ei, în cangur, Lucia adormise. Femeia încerca să se liniștească, dar își simțea inima bătând la fel de tare ca clopotul bisericii Santa Anastasia în zi de sărbătoare. Peste aproape trei ore, va fi la Trieste… și, dacă lucrurile mergeau bine, va fi și în sufletul ei sărbătoare!

Dacă nu… sigur nu va mai avea multe zile. Luca se va înfuria cu siguranță că a încercat să evadeze din prizonieratul conjugal și era în stare de orice, pentru că i se împotrivise.

Se întâmplase prea repede ca să apuce să reflecteze pe îndelete la toată situația. Soțul ei declarase că fusese un accident, însă odată ajunse la spital, după ce le-a fost acordat primul ajutor, fusese întrebată separat cum se răniseră, ea și fetița.

Încă în șoc și încremenită de frica soțului, care îi repetase de atâtea ori că dacă ar îndrăzni să-l reclame la poliție, nu ar câștiga nimic, îi confirmase povestea.

Ea era o străină, o româncă venită la Verona, la muncă. Soțul ei, Luca Romeo, antreprenor de construcții, strănepot de-al vestitului inginer napolitan Nicola Romeo, cu care se mândrea, era cineva în oraș. Nu s-ar fi uitat poliția în gura ei. Trebuia să fi făcut ea ceva ca să-l provoace, să-l supere… Și toți soții se ceartă uneori.

Nu pierdea ocazia de a-i scoate ochii că o cunoscuse într-o pizzerie de cartier și o făcuse o doamnă, iar ea nici măcar un băiat nu fusese în stare să-i facă, pentru a moșteni firma… Și că trebuia să-i fie recunoscătoare – nu în felul ei, ci în felul în care își dorea el…

Îi controla fiecare mișcare. Nu o lăsa să conducă mașina, să nu poată ieși în oraș. Când avea neapărată nevoie și el era în deplasare – pleca uneori pentru aprovizionare, pentru negocieri de noi lucrări – trebuia să folosească transportul în comun. În ultimele luni, desigur, cu Lucia în cangur. Nu avea cu cine s-o lase acasă.

Unde să plece, chiar dacă se săturase de bătaie și scandaluri? Taică-su și mama vitregă sigur nu ar fi primit-o și nu ar fi ajutat-o cu nimic, ba l-ar fi sunat pe soț să vină să o ia.

* * *

Noroc cu Claudia, o asistentă româncă, suficient de în vârstă ca să-i fi fost mamă. A așteptat până a doua zi, să înceapă tratamentele să-și facă efectul și ea să fi trecut de șocul primelor ore, după care a luat-o la întrebări:

– Pe mine nu mă prostești cu accidentul! Am suferit și eu destule… accidente cu primul soț, până m-am hotărât să plec cât mai departe de el. Tu hotărăști ce faci mai departe, însă gândește-te că, dacă este așa cum cred eu, data viitoare te poate da cu capul de pereți, sau poți să te lovești cine știe cum în cădere, tu sau copilul, de să rămâneți pe viață cu probleme grave de sănătate, ca să nu zic mai rău. Și va fi prea târziu atunci!

Iuliana oftase, retrăind scena în minte, cu toate simțurile – de parcă nu ar fi durut-o oricum fiecare mișcare, fiecare respirație. Una din multele scene de până acum – Luca nu era la primul acces de violență fără motiv asupra ei – dar cea mai gravă.

Din nou, venise de la serviciu nervos, bombănind împotriva tuturor celorlalți care-i făceau viața grea. Pe ea se înfuriase că începuse Lucia să plângă și fusese nevoită să se ocupe de ea, nu de el. O luase din pătuț și o pusese în cangur. Se liniștea – dacă se liniștea – doar simțind căldura mamei, bătăile inimii ei. Luca țipa de fiecare dată că o răsfață prea mult, dar tot lui nu-i conveneau scâncetele ei, de parcă el nu ar fi plâns la vârsta aceea.

Oala murdară pe care ea tocmai o pusese în chiuvetă fusese primul lucru care îi venise lui la îndemână. O aruncase spre fața ei, dar ea se ferise și oala o lovise în cap, mai sus de frunte, cu un zgomot surd. Din instinct de supraviețuire, Iuliana, aflată întâmplător aproape de ușă, o deschisese. Că el încercase să nu o lase să plece sau că o împinsese anume pe scări, greu de precizat. Destul că, după lovitura în față cu oala, venise și grămadă pe scări, cu tot cu cea mică…

O durea lipsa puterii fizice de a se apăra singură – ba încă acum avusese și copilul de protejat, ceea ce nu reușise. Făcuse scut cu trupul ei cât putuse, dar cum s-o apere de treptele colțuroase? Doamne, de nu s-ar fi lovit rău la cap! Ceva avea, fiindcă nu se oprea din plâns. Iar asta îl enervase și mai tare. O izbise cu piciorul. Numai pe Iuliana, sau și pe Lucia? Nu mai știa. Durerea atotînvăluitoare și țipetele fetiței, altceva nu-și amintea.

Nu el chemase salvarea, ci vecina de la etajul de dedesubt. Fusese mai promptă și avusese telefonul la ea când ieșise pe hol, să vadă ce era cu gălăgia, și le văzuse, mamă și fiică, pe jos grămadă, plângând de durere.

– Nu sunt sigură dacă m-a împins pe scări sau a încercat să mă oprească, dar nu a fost primul scandal, îi mărturisi Claudiei. Ai dreptate, mă tem că data viitoare ar putea să… Însă unde să mă duc? Mi-a spus de atâtea ori că dacă îl reclam la poliție, voi pierde copilul, care îi va fi încredințat lui, om respectabil, și voi rămâne pe drumuri.

– Am mai auzit din astea. Din păcate, nu ești nici prima, nici ultima care vine în această situație la spital. Cunosc și din experiența proprie cum e să te căsătorești cu un bărbat atent și iubitor, care după nuntă devine gelos și agresiv. Ai crezut că ești o nouă Giulietta din Verona, care schimbă povestea, fiindcă Romeo o iubește și o ia de soție. Că nu sunteți condamnați la repetarea legendei tragice…

– Da, șopti pacienta. Numai că am rămas tot Iuliana, nu Giulietta, iar Romeo al meu s-a transformat în căpcăun. Și tragedia îl va ocoli oricum… E toată a mea!

– Vă va ocoli și pe voi două, dacă iei măsuri, o încurajă Claudia. Dacă vrei, dau două telefoane și chem, pe de o parte poliția și medicul legist, pentru violență domestică, și pe de altă parte reprezentanta unei fundații care le ajută pe femeile aflate în situația ta. Aseară erai în stare de șoc, cu el alături. Acum îți poți schimba declarația, perfect conștientă.

Iuliana dădu din cap afirmativ. O durea tot trupul, și mai ales coasta ruptă. Din fericire, îi făcuseră radiografie și tomografie și spuseseră că nu afectase organele interne. Va trebui să rabde, numai cu ibuprofen, fiindcă alăpta. Cantitatea mică de medicament care ar fi trecut prin lapte nu-i prindea rău micuței, în situația actuală – dimpotrivă. Și ea avusese noroc: entorsa de la mână i-o rezolvase doctorul din două mișcări, iar examinarea medicală nu descoperise alte probleme decât vânătăile și zgârieturile normale unei căderi. Se ruga să nu se fi lovit la cap într-un mod care să aibă urmări. Și dacă acum se întâmplase așa, altădată…? Da, Claudia avea dreptate. Putea fi mai rău. Scăpaseră ca prin urechile acului, amândouă. Puteau să fi căzut altfel, în rostogolirea pe trepte, și să fi rămas acolo, fără viață. Iar dacă exista cineva care s-o ajute, însemna că nu e chiar singură, pe drumuri…

Îi mulțumi din toată inima asistentei cu chip blând, matern. O soră de suferință, după cum afirmase…

* * *

A dat declarații, a răspuns la întrebările polițistului și ale doamnei de la fundație. Vocea îi tremura, însă nu a ezitat. Paharul răbdării i se revărsase. Până când să îndure fără să crâcnească?

Medicul legist și asistenta i-au numărat vânătăile, le-au măsurat cu o riglă. Au descoperit și urme mai vechi, ceea ce dovedea agresiuni anterioare. Rigla era rece. Era întoarsă pe o parte și pe alta, gemând de durere, în timp ce primea noi întrebări scurte, mai reci decât rigla. Încerca să se concentreze să răspundă sincer. Asistenta nota tot pentru raportul medico-legal.

Continua să fie învârtită de medic pe toate părțile. Au palpat-o și în cap, centimetru cu centimetru. Au simțit cucuiele din cădere – dar le-a simțit și Iuliana, mai dureroase decât înainte.

– Dacă te îndrăgostești de un bărbat, nu înseamnă că este cel potrivit pentru tine, chiar dacă îți face un copil, îi spuse doamna de la fundație, cu accent venețian. Când soțul care ți-a declarat iubire profundă devine agresiv, poți spune că o singură dată s-a întâmplat din cauza stresului, poate a alcoolului, sau a problemelor și a emoțiilor. A fost o greșeală care se poate ierta. Dar când se întâmplă și a doua oară – iar la tine s-a repetat de nenumărate ori – înseamnă că are o fire violentă și o va face din nou. E greu să iei decizia de a ieși dintr-o relație abuzivă, însă când ai un copil, trebuie s-o faci, de dragul lui. Va trece timp până să ți se vindece suferința, totuși îți va trece, iar fetița îți va mulțumi că nu crește într-un astfel de mediu.

– Unde să mă duc? Dacă vine după mine? Are relații peste tot… El e strănepot de om cunoscut… E un Romeo din familia care a fondat Alfa Romeo. Are și bani…

– Îți putem asigura, temporar, adăpost într-o casă pentru victimele violenței domestice. Ai și alternativa de a te întoarce în România. Și acolo poți fi ajutată să începi o viață nouă, departe de cel de care te temi.

Tânăra se gândi puțin. Cu cât punea mai mare distanță între ei, cu atât mai bine.

– Nu am bani de bilet pentru autocar, că el ține toți banii. Și cred că va fi greu, atâta drum, cu copilul, însă, dacă pot obține bani cu împrumut, aș vrea să încerc.

– Pentru repatriere de urgență, te poate ajuta Consulatul României de la Trieste. Până la Trieste, îți cumpăr eu bilet de tren și te duc la gară, de cum te externează.

Vorbiră cu polițistul și medicul legist, să obțină o copie după toate documentele, pentru că va avea nevoie și în România, să se dovedească victimă a violenței domestice. Se înțeleseseră ca poliția să înceapă anchetarea agresorului abia după ce Iuliana reușea să fugă.

Cu doamna de la fundație alături, Iuliana sunase la Trieste, la consulatul României, pe numărul de telefon de urgență. Își spusese problema, iar italianca o confirmase. În ziua următoare, la externare, ea venise cu mașina să o ia.

Luca, anunțat telefonic că ea iese din spital, îi spusese să se descurce singură, că el trebuia să plece la o negociere. Acesta a fost primul semn că Dumnezeu era de partea ei, că era momentul potrivit să fugă de el. Un Romeo care o bate, sau chiar încearcă s-o ucidă pe Giulietta lui… nu trebuia să-i mai stea aproape vreodată!

Trecuse pe acasă, însoțită de doamna cu accent venețian, luase toate actele ei și ale fetei și coborâseră din nou la mașină, îndreptându-se spre gară.

* * *

Trenul ajunse la Trieste. Cu o strâmbătură de durere, Iuliana se ridică, își luă gentuța cu lucrușoarele fetiței și coborî pe peron. Inima îi bătea să îi spargă pieptul. Micuța dormea la pieptul ei. Se mai trezise în tren, Iuliana îi arătase pe geam una, alta…

Privi în jur, încercând să-și dea seama cine o aștepta și dacă venise. Dacă nu cumva fusese uitată, încă o dată, de cineva care îi promisese ajutorul.

O femeie se desprinse de lângă stâlp și se apropie.

– Iuliana Ciobanu? o întrebă, iar tânăra confirmă, aproape în șoaptă.

– Vă conduc la consulat. Am pregătit documentele pentru repatrierea de urgență. Aveți zbor în seara aceasta. Ajungeți la Timișoara la ora 21, dacă nu întârzie decolarea.

Se gândiseră bine să trimită o femeie. Încă aflată în stare de șoc, Iuliana, instinctiv, își pierduse încrederea în bărbați. Dacă tatăl ei și soțul ei o dezamăgiseră (puțin spus!), ce pretenție să aibă de la restul lumii…

– Mulțumesc foarte mult. Să-mi spuneți și ce trebuie să fac, că nu am mers niciodată cu avionul. Am venit cu autocarul în Italia.

– Desigur.

Ajunse la sediu, i-a adus un sandviș și o sticlă de suc. O lăsă să spele, să schimbe și să hrănească fetița, în timp ce funcționara fotocopia actele Iulianei, inclusiv certificatul de ieșire din spital, certificatul de medicină legală și procesul verbal de la poliție.

– După câteva zile în care să-ți revii, întreabă-i pe cei de la fundație cum să depui cerere de divorț și decădere din drepturile părintești, pe baza acestor hârtii, o sfătui femeia. Așa, chiar dacă te-ar descoperi, nu ar putea să-ți ia copilul și nu ar mai avea niciun drept asupra ta.

Funcționara o ajută să scrie o declarație detaliată, în două exemplare. Unul dintre ele, legalizat de consulat, își găsi locul lângă celelalte acte originale, în geanta Iulianei.

– Am vorbit cu cei de la fundație, să vină după tine la aeroport, o asigură ea. Să te uiți după o foaie de hârtie cu numele tău.

* * *

Îi fusese în egală măsură teamă de avion – se închinase la așezarea pe scaun și zborul decursese fără probleme mari, doar cu plânsul Luciei, chiar dacă îi dăduse suzeta – și de ce obstacole necunoscute o așteptau în țară. Personal, nu cunoștea pe nimeni care s-o poată ajuta.

Și totuși, atât doamna consul, cât și doamnele drăguțe de la fundația italiană împotriva violenței domestice o sprijiniseră. O găsi repede pe cea care o aștepta în aeroport.

– Bună! Eu sunt Cristina. Ai toate bagajele?

– Da, geanta asta este tot ce am putut aduna în grabă. O doamnă de la fundația italiană a fost cu mine în apartament, cealaltă aștepta, cu mașina gata să pornească oricând. Teoretic, soțul meu lipsea din oraș toată ziua, dar nu voiam să risc să se întoarcă mai devreme și să dea peste mine pregătindu-mă de plecare. Sigur nu mă poate găsi dacă vine după mine în zilele următoare?

– Sigur. Casa noastră este în Lugoj, într-o zonă liniștită. Dacă nu iei legătură cu rudele tale din România, nu are cum să afle unde ești. Că pe ele le-ar putea întreba…

Nu el, dar tatăl ei, dacă Luca se duce la el, ar fi putut. Așa… era cel mai bine. Era din Moldova; cine să se fi gândit că, la repatriere, alesese Banatul, un loc necunoscut ei?

– Și eu… ce fac de acum încolo? întrebă Iuliana, odată urcată în mașină, desfăcându-și bluza, s-o hrănească din nou pe Lucia.

– Întâi ți se va da o cameră și cele necesare. Te odihnești. Mâine dimineață, cu mintea limpede, vei primi sfaturi juridice, vei face un control medical și vei afla pașii următori, ca să fii sigură că ai scăpat de zmeu! Pe urmă… tu ce ai vrea să faci?

– Sunt tehnician în gastronomie; dacă rezolv cu grija fetei, mi-aș putea găsi de lucru.

– Pentru început, vei lucra chiar la cantina casei noastre. Cât ești la lucru, va sta cu copilul o altă mamă. Așa ești aproape, poți s-o alăptezi în pauze, și, în același timp, vei fi angajată legal. Îți va merge vechimea în muncă.

– Sărut mâna! îngână Iuliana, copleșită.

* * *

Divorțul s-a judecat în regim de urgență. Completul de judecată avea pe masă dosarul dolofan, cuprinzând toate actele doveditoare ale violenței. Iuliana era însoțită de doamna avocat cu care lucra fundația. Acceptase cazul pro bono, ca și pe celelalte din casa lugojană pentru femei victime ale abuzului domestic.

În timp ce judecătoarea răsfoia dosarul, Iuliana simțea cum furia, atâția ani îngropată adânc în sufletul ei, se învolbura și clocotea în ea, la fel ca râul Adige când se revărsa peste maluri. Se rugă, în gând, ca toate femeile din România, din Italia, din lume, abuzate și umilite în toate felurile, să poată riposta, să se apere, să scape de cel pe care îl crezuseră cândva altfel. Iar băieții pe care îi creșteau, să fie educați altfel, să nu fie ca tații lor, să se rupă undeva cercul violenței.

A fost chemată, întrebată… Știa din auzite că, în cazul divorțurilor cu copii, judecătorii aveau tendința să dea amânări, să-l aducă și pe tatăl copiilor… În cazul ei… nu-l cunoșteau pe Luca Romeo, de ce era capabil… Ei nu erau Romeo și Giulietta, cum li se spusese odinioară, la Verona, în glumă; erau Romeo și Iuliana… și trebuiau să rămână, de acum încolo, Iuliana și Lucia, fără Luca Romeo.

Reclamanta parcă nu avea aer. O mână nevăzută – poate chiar cea a soțului abuzator despre care se vorbea – o strângea de gât. Bătăile inimii îi urcau, de la locul lor, până în gât, sugrumându-i vocea. Făcu un efort supraomenesc de a se elibera, iar vorbele ei, pline de disperare, răsunară, clar și tare, în toată sala:

– Doamnă judecătoare! Apărați-ne, pe mine și pe fiica mea, de acest monstru care a vrut să ne omoare, la furie! Ajutați-mă să nu îmi ia copilul de care nu i-a păsat niciodată, și pentru care am mâncat bătaie când s-a dovedit a fi fată, de parcă eu aș fi complotat să nu-i dau un moștenitor băiat! Nimeni nu mă poate obliga să mă împac cu el, deși el va încerca, cu violență, să mă ia înapoi, dacă ar afla unde sunt, spre a mă pedepsi în felul lui. Nici măcar Dumnezeu, în fața căruia ne-am cununat, în biserica din Verona, nu mă poate obliga să mă întorc la el! Prefer să mor acum, decât mai târziu, ucisă de el!

Sub povara emoțiilor puternice, leșină înainte să audă verdictul de desfacere a căsătoriei și decădere a pârâtului din drepturile părintești. Luca Romeo și Iuliana încetaseră să constituie o familie.