What is your NaNoWriMo horoscope?

NaNo-2018-sig

 

I am an Aries and this is mine. Yes, NaNoWriMo has started and I am trying to keep afloat, to keep writing.

Aries (March 21 – April 19)
Bold and determined, you dive right into every ambitious challenge—including NaNoWriMo. Sometimes you plan, but you prefer to charge forward into the month armed with nothing more than your pen. You may be tempted to throw the occasional writing-related temper tantrum, but remember: the first draft is supposed to be a mess. Just breathe deep and channel that fearless Aries within. You got this.

Prompt: Something explodes (literally or metaphorically) in your next scene.

Does being fired from work after 16 years seniority constitute such an explosion? It will be written!

A mai trecut un Camp NaNoWriMo

Nanod

…Și l-am câștigat! Numai că povestea nu este terminată. Mai am de lucru. Iar romanul Echipajul, la care am lucrat în timpul Camp NaNo din aprilie, a ajuns pe masa editorului deja!

Recunosc că luna aceasta am folosit toate instrumentele oferite de Camp NaNo… cele pe care NaNoWriMo din noiembrie nu le oferă. Am înțeles, de asemenea, că în noiembrie nu mai am nici o șansă să câștig… ceea ce nu înseamnă că nu voi mai participa. Voi folosi toate instrumentele pe care le am la dispoziție, fără să mă aștept la altceva decât la bucuria de a termina luna cu câteva zeci de mii de cuvinte în plus. Câte vor fi, fiindcă sigur, la ritmul actual de viață, nu pot scrie 1800 pe zi toată luna.

Romanul se numește Farmecul mării. Se petrece la granița dintre secolele XVIII și XIX, în Imperiul Otoman (care includea, pe vremea aceea, Grecia) și apoi în Africa, într-o expediție pornită pe aceleași baze ca a lui Mungo Park, dar în alt colț de continent. Pentru moment, vă ofer o cerere în căsătorie… cu totul originală, din roman. Nu că ar fi singurul care nu știe cum să înceapă, și cum să spună ce are pe suflet… Mai am, în alte romane, cereri ciudate!

Deodată, ca din cer, lângă mine a apărut Marco. Nu-i auzisem paşii, aş fi putut crede că înflorise acolo, la izvorul din munte, ca un bujor sălbatic. Mă privea lung, parcă voia să îmi spună ceva şi nu ştia de unde să înceapă.
– Marina, eu ştiu încă din Poli că tu lucrezi foarte frumos, dantelele şi broderiile tale parcă prind viaţă. Într-o bună zi o să mă însor, şi te-aş ruga să lucrezi trusoul necesar, când ai timp…
Mi se părea că n-aud bine. Asta departe de a fi tot glumă! Vocea lui părea serioasă, şi cu toate că spusele lui nu se potriveau tradiţiei de aici şi celei de care auzisem eu în Thirra, ca veneţian, putea să nu ştie anumite lucruri. M-am sprijinit de un copac, căci mi se făcuse negru în faţa ochilor, şi abia am găsit puterea să răspund exact ceea ce ar fi vrut el să audă:
– Da, o să lucrez, dar e nevoie să-ţi cunosc logodnica întâi, să vorbim, să ştiu ce are şi ce-i mai lipseşte. Din ce sat este?
– Atunci, să vorbim: ce ai şi ce-ţi mai lipseşte?
Abia acum am înţeles cu adevărat ce voia să spună, şi parcă tot nu-mi venea să cred ce auzeam. Fără îndoială că şi în ţara lui erau tradiţii oarecare, şi că nici pe acelea nu le respectase, că nu îndrăznea să mă întrebe de teamă să nu fie respins, dar nici nu mai putuse să tacă.
Mi s-a răsturnat cerul dinaintea ochilor, de bucurie. Parcă păşeam pe stele şi mă uitam în sus la florile multicolore, parcă şi timpul se oprise în loc… Şi ce se cuvenea oare să-i spun?

 

July2018

A mai trecut un Camp NaNoWriMo

Diploma Nano-s

A mai trecut un Camp NaNoWriMo. Și, după cum se vede, am câștigat.

Mă bucur că am fost (până acum – mai sunt câteva ore și cele care nu și-au actualizat la timp succesele o pot face încă) 6 căștigătoare în cabina românească a taberei. 3 se pare că ar fi câștigat numai experiența de a-și doza eforturile (cu rezerva unor răsturnări de situație de ultim moment, așa cum am menționat mai sus). Exact ce câștigasem eu anul trecut pe vremea aceasta, când nu reușisem decât vreo 6000 cuvinte toată luna. Și acest gen de câștig contează pentru viitor!

Pentru cei care încă nu știu ce înseamnă acronimul de mai sus, am dat link-ul. Iar pentru cei care știu, însă nu suficient, explic că numai în luna noiembrie participanții trebuie să scrie un număr fix de minimum 50.000 cuvinte. În perioada celor două tabere, Camp NaNo Aprilie și Camp NaNo Iulie, participanții își pot stabili singuri țelul, în număr de cuvinte, de pagini sau ore de documentare ori editare.

Atât anul trecut în iulie, cât și anul acesta în aprilie, am lucrat la editarea unor manuscrise mai vechi, iar acest lucru a funcționat, ajutându-mă să termin ce mi-am propus. Cel început anul trecut, PRIETENII DREPTĂȚII, a apărut anul acesta, fiind lansat de curând.

Pentru Camp NaNo Iulie de anul acesta, intenționez proză scurtă. O schimbare de ritm nu strică.

În avanpremieră, un citat din romanul ECHIPAJUL, care va apărea în toamna aceasta:

        În după-amiaza aceea, un băiat de vreo cincisprezece ani ne-a “depus” pe malul celălalt, cu promisiunea că la ora şase vine să ne ia. O vreme am stat la plajă, am jucat cărţi, am făcut baie, apoi soarele s-a supărat pe noi, ascunzându-se în spatele unui nor des. Noroc că nu era negru.

– Hai să facem o expediţie! am propus eu. Liziera de copaci e mică; să vedem ce este mai încolo.

            Umbra răcoroasă a copacilor ne făcea să visăm ţări îndepărtate. Ne credeam exploratorii unor ţinuturi necunoscute.

            – Uite un tigru prin jungla noastră! spuse Narcisa.

            Ce-o fi văzut la bietul pisoi flămând, rătăcit cine ştie cum pe insulă?

            Copacii ascundeau un lan de porumb, din care am cules câţiva ştiuleţi. Când ne-am întors pe plajă, nici urmă de barcă la locul stabilit. Pe nisip, cineva scrisese trei cuvinte “ciudate”, cu litere mari de tipar: “DRACUL DUPĂ VOI!”

            Mihaela, singura care avea ceas, constată:

            – E şase şi zece. Acum ce facem?

            – Dormim aici, mârâi eu supărată, în timp ce căutam în zadar o soluţie.

            – Izolaţi pe o insulă pustie! Ca în cărţile de aventuri ale lui Jules Verne!

            – Lasă glumele, Virgiluş! Or să se supere, or să se sperie toţi ai noştri.

            Lemoni începu să scâncească. Îi era frică.

            – Taci, miorlăito, că trebuie să găsim noi o idee! o repezi frate-său. Uită-te mai bine în larg, la moşul acela care pescuieşte. Strigă-l, Em, că tu eşti mai mare, şi expediția la porumb a fost ideea ta.

 

A început sezonul NaNoWriMo! Primul fragment

Nano Cover

Așa arată coperta mea de NaNoWriMo. Cea de pe site NaNoWriMo, că nu sunt sigură că va arăta la fel și cea finală, tipărită. Și vă ofer o prezentare a personajelor negative, într-un fragment din capitolul intitulat chiar “Stăpânii orașului“:

– Nu că noi am muri după ilustra familie Chouteau… dar domnului Lippard îi sunt principalii rivali în comerţ! Hai s-o luăm cu începutul… în timpul Marii Strămutări  un negustor francez, Pierre Laclède, care primise licenţă de la Nouvelle Orleans ca să facă negoţ cu indienii pe fluviu în sus, a trecut pe aici împreună cu fiul lui vitreg, René Auguste Chouteau, i-a plăcut cum arată locul şi s-a gândit să construiască un post comercial. În februarie anul următor, când s-a redeschis navigaţia pe fluviu, l-a trimis pe băiat, care avea treisprezece ani, cu o barjă în care erau treizeci de oameni, toţi buni neseriaşi, spunându-i să coboare în locul unde marcaseră ei copacii pentru aşezare, să taie copacii şi să facă mai întâi un post comercial şi depozitele potrivite, apoi şi case… Vreo şase săptămâni mai tîrziu a venit şi Laclède, împreună cu mama băiatului, care nu-i putea fi soţie legiuită fiindcă soţul ei o părăsise şi se întorsese în Franţa, cu toate că patru dintre fraţii mai mici ai lui René Auguste îl aveau ca tată pe Laclède.

Mă rog, nu erau nici primii, nici ultimii care păţeau aşa ceva, în condiţiile în care biserica catolică nu admite divorţul.

– Cât stătuse la fort să-şi vadă de afaceri, Pierre Laclède aflase că partea de la est de fluviu a Louisianei fusese cedată englezilor, iar regele George proclamase că pământurile acelea erau teritoriu indian, şi că toţi locuitorii trebuiau fie să plece, fie să obţină permis de şedere de la britanici… în schimbul jurământului de credinţă, desigur! Ce poate fi mai umilitor pentru un francez – fie el creol sau acadian – decât să jure credinţă “gâturilor roşii”? Cu atât mai mult cu cât primii acadieni începuseră să vină deja, în aceleaşi condiţii, după “marea strămutare” care începuse în 1755… Aşa că mulţi au trecut fluviul pentru a se aşeza în Noua Franţă, după ce ţărmul celălalt devenise Noua Anglie… Ceea ce a contribuit la transformarea rapidă în orăşel a satului visat de Pierre Laclède! Acesta a fost norocul lui atunci – şi chiar şi câţiva ani mai târziu, când Louisiana s-a transformat în Noua Spanie, tot era mai bine decât sub englezi! Altfel, ar fi rămas un simplu post comercial cu câteva căsuţe în jur…

– Bun, familiei Lippard nu le place de familia Chouteau că sunt rivali în afaceri; dar ţie? l-am zgândărit eu.

– Pe lângă faptul că înarmează triburile războinice, osage, sauk şi fox, care atacă vânătorii şi negustorii cu armele cumpărate de la ei, nu le pot suporta ifosele de întemeietori şi minciunile! Până acum ţi-am povestit ceea ce ştie toată lumea… Da, au venit, au construit postul comercial, şi după aceea au venit şi restul coloniştilor francezi, disperaţi de stăpânirea britanică de pe celălalt mal al fluviului. Datorită lui a înflorit aşezarea şi s-a transformat în orăşel; dar să nu se mai laude că au găsit pustiu pe malul acesta al râului, că noi, o parte dintre acadieni, eram deja aici! scrâşni el, şi l-am înţeles pe deplin. Că atât René Auguste, cât şi fratele lui vitreg Jean Pierre, ai lui Laclède, au preluat afacerea bătrânului, în timpul Revoluţiei Americane, când l-a găsit moartea pe drumuri… De comerţul lui cu blănuri se alesese praful când Spania a anulat permisele, acum cultiva grâu şi cânepă pe câmpurile din jurul oraşului, parteneriatul lui de afaceri cu plantatorul din Nouvelle Orleans se terminase când acesta fusese închis pe zeci de ani în urma revoltei anti-spaniole din capitală… Au preferat să facă contrabandă de arme cu indienii, s-au îmbogăţit… Lor le-a venit ideea ca Saint Louis să fie unul dintre “punctele de întâlnire” pentru negoţul cu blănuri… Iar ofiţerii spanioli închideau ochii la ei mai mult decât la bătrân… Nu mai este nici un secret că tot ce mişcă în Saint Louis ei organizează!

Din nou despre NaNoWriMo

nanobee

Nu s-a terminat încă luna. Chiar dacă astăzi este ultima zi, și, fiind ocupată cu NaNoWriMo  nu am avut timp pentru scris în blog (nu vă lăsați păcăliți de rebloguri și posturi programate de dinainte pentru noiembrie – că și pentru decembrie am câteva gata programate), pe Facebook, unde am atât pagina de scriitor cât și un grup NaNoWriMo București, am mai scris din când în când, iar acum voi da rezumate de acolo.

owlynano

15.11.: Nu mi-a mers prea bine pana acum incercarea mea de a cuceri NaNoWriMo. Se poate sa pierd la numar de cuvinte, avand in vedere probleme de sanatate si de serviciu care nu m-au lasat sa scriu cam multe zile (si se mai poate sa se intample), dar cu siguranta nu voi pierde prin abandon. Voi continua . Si week-end-urile ma vor ajuta, sper, sa mai castig din “scorul” pe care il am de recuperat.

Inspiratia? ” Caminante, no hay camino” de Joan Manuel Serrat, dupa versurile lui Antonio Machado: Calatorule, nu exista drum, cararea o fac pasii tai!

21.11.:Owly ma inspira ca de obicei. Sunt tot in urma, dar am trecut de jumatate (am deja 25.600 cuvinte) si mai am o sansa sa castig NaNoWriMo anul acesta, in ciuda tuturor dificultatilor…

26.11.: Aproape 40.000 de cuvinte – și încă au mai rămas destule zile din NaNoWriMo ca să am încredere că pot să termin cu succes!

Un personaj de-al meu ajunge în pelerinaj la Santa Virgen de la Regla, în Cuba. Iată un fragment (și statuia descrisă):

virgen20de20regla

            Intră în schitul modest cu smerenie, făcându-și semnul crucii. Interiorul nu era scăldat în aur, ca în Havana și în alte părți. Semăna mai mult cu bisericile de pe insulele copilăriei lui, deși erau, desigur, și diferențe importante. Nici statuia Sfintei Fecioare ocrotitoare a marinarilor, așezată pe tronul celest, nu era ostentativă, înălțimea ei nedepășind un cot și jumătate . Era făcută din lemn de cedru, dintr-o singură bucată, figura neagră a madonei cu coroană și aureolă abia văzându-se dintre faldurile albastre ale rochiei cu broderii de dantelă albă și mantiei din același material. Pruncul pe care îl ținea în brațe, în picioare, pe pulpa stângă, avea chipul de culoare deschisă, spre deosebire de al ei, făcându-l să se gândească la o mulatră cu un prunc carteron cum văzuse destule prin colonii.
Îngenunche în fața ei și se rugă fierbinte:
“Preasfântă Fecioară a Regulii, robul tău Andrea se roagă pentru odihna sufletului Fionei, moartă nespovedită și fără lumânare, de moarte violentă, Dumnezeu să o ierte. Să mă ierte și pe mine, prin mila Ta, dacă am contribuit cu nechibzuința mea, făcându-mă vinovat de moartea ei. De asemenea, mă rog pentru sănătate, prosperitate, pentru vindecarea sufletului meu chinuit, pentru puterea de a accepta moartea Fionei și de a-mi continua viața spre împlinirea rostului vieții mele… un rost despre care încă nu știu care este. Ajută-mă, ocrotește-mă și arată-mi ce trebuie să fac în continuare, cum să Te cinstesc și care este voința lui Dumnezeu pentru mine, căci numai prin Tine toți aflăm leac și alinare.”