Recomandare de carte – Casa spiritelor de Isabel Allende

Versiunea mea, primită prin 1997

Casa spiritelor

de Isabel Allende

Președintele chilian Salvador Allende, mort în urma loviturii de stat a lui Augusto Pinochet, în 1973 (încă sunt controverse dacă a fost omorât, cum se știa inițial, sau dacă s-a sinucis, cum s-a afirmat în ultimii ani) s-a adresat poporului, în ultimele sale minute de viață, la radio, în timp ce forțele militare deja pătrunseseră în palat, spunând: “Voi plăti cu viața mea loialitatea poporului. Istoria este a noastră și popoarele o făuresc. Mai devreme sau mai târziu, se vor deschide din nou marile bulevarde pentru a trece omul liber, să construiască o societate mai bună.

Provocarea din vorbele unchiului a fost împlinită și șlefuită de nepoata sa, Isabel Allende, în romanul de debut, intitulat “Casa spiritelor”, publicat în anul 1982. Acesta reconstruiește istoria dramatică a trei sferturi de veac din viața politico-socială din Chile prin intermediul unei saga de familie. Cunoaștem, astfel, patru generații ale familiei Trueba, începând cu Esteban Trueba, un miner harnic, dar brutal, care prosperă, ajungând stăpânul moșiei Cele trei Marii și un om de vază al zonei. Acesta supraviețuiește până la adânci bătrâneți valurilor istoriei, prezența și evoluția sa constituind baza romanului.

Ca orice moșie sud-americană, bogăția Celor trei Marii se bazează pe munca peonilor, țărani aflați într-o stare de semi-iobăgie la începutul secolului douăzeci. Romanul redă schimbările sociale petrecute peste decenii, întrepătrunse cu întâmplările personale ale membrilor familiei: progresul tehnic, emanciparea femeii și obținerea dreptului de vot pentru acestea, spiritismul și magia, răspândirea ideilor socialiste și anarhiste, transformarea și adaptarea obiceiurilor la evoluția societății, apoi cruzimea loviturii militare.

Toate acestea afectează direct, dramatic și violent familia Trueba. Patriarhul conservator al familiei îmbătrânește și, odată cu el, viziunea asupra lumii bazată pe dominare, răzbunare și codul onoarei. După ce soarta desparte bunicul orgolios și tiranic de nepoata iubită, pe baricade politice opuse, în confruntare directă, acesta trebuie să se resemneze și să accepte principiile revoluționare care înfloresc în sânul familiei și al țării, principii împotriva cărora luptase o viață întreagă. El este cel care o salvează pe Alba din închisoare, cu ajutorul celor care îi rămăseseră credincioși, dovedind că sângele apă nu se face și legăturile de familie sunt mai puternice decât pasiunile politice aprinse.

Istoria este urmărită pe linia feminină: prin ochii Ferulei, sora mai mare a lui Esteban, devotată întrutotul familiei, a Nivei, apărătoare a drepturilor femeii și mamă a cincisprezece copii, dintre care fetele Rosa și Clara devin, pe rând, soțiile lui Esteban Trueba, a Blancăi, fiica lui și a Clarei, pentru a ajunge la Alba, fiica Blancăi, nepoata lui Esteban Trueba – foarte probabil, la finalul romanului, și ea însărcinată cu o fată, care va duce mai departe istoria zbuciumată a familiei.

Am avut deosebita bucurie de a citi exact această primă ediție, prin 1985, impresionându-mă profund. Aveam 21 de ani la revoluția din 1989, și, când mulțimile strigau în fața ochilor mei (am văzut unele scene personal, altele la televizor), în mintea mea, singura comparație putea fi “Casa spiritelor”, gândindu-mă cu teamă: Se întâmplă ca în Chile! Știam că acolo urmase o baie de sânge și sute de mii de oameni dispăruți fără urmă…

Am recitit cartea, vreo doisprezece ani mai târziu, când am primit propriul meu exemplar de la un prieten de corespondență din… Mexic. Deja Isabel Allende era vestită atunci…

Conacul Celor trei Marii este Casa spiritelor, deoarece Clara, cea de-a doua soție a lui Esteban Trueba, are darul clarviziunii, iar fiii ei, Jaime și Nicolas, o moștenesc, fiecare în felul lor. Această casă cunoaște conflictul dintre autoritate și libertate, la nivel micro, țara cu vitregiile sale istorice reprezentând nivelul macro, dintre contradicții și amintiri, moarte, violență și reconciliere – fiindcă atât într-o familie, cât și într-o țară afectate de vicisitudini, reconcilierea este elementul cel mai important.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.