Sărbătoarea de Sânziene (fragment din ECHIPAJUL)

Aşteptasem cu nerăbdare Sânzienele anul acesta, cu atât mai mult cu cât Theodoros îmi lăsase de înţeles că soră-sa n-avea de gând să ne strice serbarea. Rămăsese o sărbătoare locală, a micii comunități din strada Plevnei; de la reînființare, Comunitatea Greacă nu organizase nimic de genul acesta. Poate conducătorii nu-și mai aminteau că părinții lor, pe vremuri, aprindeau focurile sfântului Ioan.

Am depus într-un colţ coroniţa de mai, uscată, după care ne-a ieşit în întâmpinare Hariklia, sora lui Fotis, şi încă o fetiţă, mai mică decât ea, care ţinea în mâini un ulcior, cu mare atenţie. Cele mai mici conduceau ceremonia. Fetiţa cu ulciorul nu avea voie să vorbească, nici să râdă, până nu se termina totul, fiindcă trebuia să fie “mută ca apa”. Ele trecuseră din timp pe la toate fetele cartierului, să ia gajurile. Doar noi le-am dat acum: agrafa în formă de fluture a Lemoniei, Narcisa a pus o insignă în ulcior, iar eu, care mă gândisem îndelung ce gaj aş putea da, adusesem o cruciuliţă din lemn de măslin, provenită de la Ierusalim sau de la Muntele Athos.

Cununile uscate au fost strânse de către Theodoros şi aprinse, în timp ce vocile se reuniseră în cântece vesele. În jurul focului se întinsese hora. Leftheris a sărit primul peste vâlvătaia care cuprindea şi o mulţime de obiecte nefolositoare, trăindu-şi în flăcările de Sânziene ultima clipă de glorie. Dacă săreai de trei ori, însemna că tot anul vei avea noroc.

Mie şi Lemoniei ne era cam frică. La fel ca în fiecare an, până la urmă am îndrăznit, după ce focul se mai domolise. Aveam nevoie de noroc.

Fetița cea mai mică luă un obiect din ulciorul cu gajuri, şi îl strânse în pumnişori, să nu-l vadă nimeni, în timp ce Hariklia îi întreba pe băieţi:

– Cine vrea să recite?

A început Nondas, cu o poezie de Odyseas Elitis , foarte frumoasă, chiar dacă eu nu prea înţelegeam katharevusa .

– A cui e insigna?

– A mea este, aud vocea Narcisei, care, după obicei, a trebuit să i-o ofere lui Nondas, cu o sărutare.

A urmat rândul Antigoniei, căreia i-a recitat Dimos, şi al altora…

– Cine vrea să cânte? întrebă Hariklia la un moment dat. Prea multe poezii!

– Eu, se oferi Leftheris, cu un cântec de multe sute de ani:

Fată din Samos, când vei veni,

Într-o navă cu pânze aurii,

Voi presăra petale de măceş la golf

Şi petale de trandafiri pe nisip.

Fată din Samos cu ochi de stea,

Când n-o chemi vine dragostea,

Spre noi încet se strecoară,

La golful cu măslini și portocale.

Era unul dintre cântecele mele preferate.

– A cui este cruciuliţa aceasta?

Ani întregi mă bucurasem de serbarea de Sânziene din toată inima, indiferent cine îmi dedicase melodia tradiţională. Acum îmi venea să intru în pământ de ruşine la gândul că trebuie să-l sărut în faţa întregului cartier, deşi mă bucuram că alesese tocmai cântecul acela şi se întâmplase să fie pentru mine.

Yannis şi Mihalis ne fluierară, protestând:

– Ştiţi ce pedeapsă se cuvine celor care nu plătesc gajul? Să vă vedem, nu trişaţi!

Era rândul lui Fotis să-şi încerce vocea, cu o melodie haiducească:

Lămâiţă parfumată,

Nu-ţi mai răspândi aroma aşa,

Că mă prinde noaptea-n drum.

Şi dacă mă prinde noaptea,

Trebuie să aştept să răsară luna…

Lemoni îi oferi agrafa – fluturaş.

– Prea de tot! mormăi eu cu voce tare, fără să-mi dau seama.

Mă mirase coincidenţa că pentru Lemoni fusese un cântec despre o lămâiţă. Drept răspuns, Asteriţa, care era lângă mine şi mă auzise, îmi dădu un cot discret:

– Discutăm altădată, numai noi două!

Mă făcuse curioasă. Am pândit ocazia să vorbesc cu ea, aflând astfel secretul Sânzienelor din sursă sigură, fiindcă, acum câţiva ani, fusese ea în locul Harikliei: se putea trişa la gajuri, cu complicitatea celor mici. De obicei, o săptămână întreagă conducătoarele procesiunii aveau “foalele tobă” de prăjituri şi ciocolată, de la cei interesaţi în astfel de aranjamente. Treaba lor era să reţină ce gaj dă o anumită fată, şi să convină cu băiatul care le… solicitase colaborarea un semn prin care să-i dea de ştire că au în pumn gajul respectiv. În cazul de faţă, Fotis, avându-şi sora şi verişoara în echipă, fără îndoială că fusese primul să-şi exprime preferinţele.

– Se întâmplă şi altfel, câteodată, râse Asteriţa, în timp ce îmi povestea. Când eşti mică, nu ai curajul să refuzi pe nimeni, dar uneori nu-i poţi servi pe toţi. Uneori vin la tine, fără să ştie unul de celălalt, doi băieţi pentru aceeaşi fată. Atunci ştii sigur că după serbare vei avea parte de o bătaie bună. Iar scuza că “te-ai încurcat” nu prea ţine…

(#fragment de #roman#Echipajul de #MarinaCosta)

6 thoughts on “Sărbătoarea de Sânziene (fragment din ECHIPAJUL)

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.