Recomandare de carte – EHMEYA de Issabela Cotelin

O VIAȚĂ DE OM SUBLIMATĂ ÎNTR-O FLOARE

            După jurnalul adolescentin intitulat Macii sunt întotdeauna roșii (Editura File de Lumină, București 2020) și un buchet asortat de versuri și proză, publicate în reviste și antologii literare, Issabela Cotelin ne oferă un bildungsroman, Ehmeya, al maturizării unei fete și a grupului ei de prieteni din copilărie. O carte încântătoare, care se citește cu plăcere.

            Autoarea folosește un limbaj curat, accesibil, fără exces de figuri de stil și prețiozități inutile, dar și fără naturalismul atât de la modă în ultima vreme în literatura contemporană. Personajele sunt creionate vivid și divers, cu abilități psihologice evidente. Ne putem regăsi, fie pe noi înșine, fie pe unii dintre prietenii noștri din tinerețe în vreuna dintre tipologiile de personaje evidențiate în acest roman.

Lara, personajul principal, crește, se confruntă cu decizii, dezamăgiri și tristeți pe care i le urmărim. Face slalom printre sentimentele ei și ale altora, își găsește de lucru, drumul în viață, casa și familia tradițională cu un soț harnic, doi copii și socrii aferenți…

Ce anume dă numele exotic al romanului, cu aparențe științifico-fantastice care ar înșela cititorul, la o trecere în revistă, fugară, a unor titluri? O floare, care își face apariția în momentele cheie ale cărții, reprezentând metafora vieții personajului principal.

– E mică și delicată. Se spune că înflorește o singură dată în viața ei, apoi se stinge încet, lăsându-și puii să crească la rândul lor. Sunt scoși de pe tulpină și puși în alte ghivece. E o floare deosebită. I se zice Ehmeya, mai popular, căci cine mai știe azi latina…

            Ehmeya este un roman care fură cititorul, purtându-l, cu grație și interes, printr-o lume asemănătoare cu realitatea cotidiană din jurul nostru, rostită sau nerostită. Citindu-l, studenții sau tinerii adulți vor descoperi că prima parte a romanului le va fi extrem de familiară, iar a doua va dezvălui posibile căi de evoluție în viață pentru persoanele din anturajul propriu, de care, odată cunoscute, să se poată feri, în măsura în care îți poți evita destinul. Adulții vor avea nostalgia vremurilor trecute, când totul era mult mai simplu, grijile mai mici și îndrăznelile, uneori, cu mai puține urmări permanente.

            Îi urez Issabelei Cotelin mult succes pe drumul afirmării literare, iar pe cititori îi las să descopere poveștile de viață din spatele titlului misterios.

10 thoughts on “Recomandare de carte – EHMEYA de Issabela Cotelin

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.