Cinci inele de aur

(publicată în Antologia de… Pandemie, Editura Amanda Edit 2020)

Cinci inele de aur, înlănțuite, cinci continente aflate astăzi sub semnul pandemiei, luptă împotriva aceluiași dușman nevăzut, cu coroană princiară.

Nesiguranța ne înconjoară. Sunt atâtea lucruri pe care nu le știm despre acest virus. Cum a apărut, dacă este într-adevăr de vină chinezul acela, care n-a fiert suficient supa de liliac, cât mai durează, în câte valuri, dacă se va găsi vreodată un leac sau un vaccin, când și cum rezistă virusul și ce-i vine de hac, cum de s-a răspândit cu atâta viteză în toată lumea.

Va trebui ca specialiștii să studieze și să afle cât mai multe răspunsuri!

Trăim vremuri unice, cum nu au mai fost de când umblau doctorii mascați prin orașele aflate în carantină, încercând să combată alte molime decât cea de astăzi. Atunci, când superstițiile înfloreau și medicina nu se dezvoltase, era de așteptat să se întâmple așa. Acum, altfel de măști, fără mantie neagră cu glugă, ci cu combinezon transparent, sunt simbolul noii epidemii.

            Carantina nu este nouă, deși, de fiecare dată, s-a manifestat în stil propriu. Goarne, tobe și clopote au anunțat-o de mii de ani, ori de câte ori spectrul galben al bolii s-a asociat cu doamna aceea în negru, pornind la secerat vieți. Unii i-au plătit tributul. Alții s-au izolat și au încercat să se concentreze asupra creației, ca antidot al morții și rețetă pentru a trăi veșnic în inimile cititorilor.

            Giovanni Boccaccio a așternut pe hârtie Decameronul într-o astfel de perioadă. Shakespeare a scris Regele Lear, Macbeth, Antoniu și Cleopatra în condiții de carantină, când ciuma făcea ravagii în Londra. Nu știu ce o fi făcut Gabriel Garcia Marquez când a creat Dragostea în vremea holerei și ce l-o fi inspirat, dar este una dintre capodoperele literaturii universale. Noi ce reușim să realizăm în aceste luni de izolare? Pentru unii, grija zilei de mâine, lacrima pentru cei dragi bolnavi, amuțește muza. Aceasta se oprește la alți creatori, fermecându-i cu darurile sale.

Măștile, fețele încrețite de oboseală și griji ale slujitorilor lui Hipocrat și ale apărătorilor legii și ordinii, mirosul de clor și dezinfectant, străzile pustii, parcurile închise vor rămâne în memoria noastră pentru mulți ani, constituind portretul acestor vremuri. Câți dintre noi vor reuși să le redea memoriei posterității, așa cum au făcut-o, pentru secolele anterioare, scriitorii menționați?

În zilele noastre, Toma Necredinciosul spune că nu există virusul și totul este o conspirație. Atunci, de ce or fi murit, în toată lumea, din decembrie încoace, peste trei sute de mii de oameni, și au suferit peste patru milioane și jumătate, în două sute de țări și teritorii? De vătămătură, cum se zicea la țară, acum o sută și ceva de ani? E ușor să fii Toma Necredinciosul, când nimeni din jurul tău nu a făcut noua pneumonie…

Prietena mea din Franța, medic dedicat pacienților ei, a fost printre bolnavii care s-au vindecat și s-a întors să-și facă datoria. Altă doctoriță din Franța tremura, continuând să salveze vieți în timp ce își vedea colegii și pacienții pierzând lupta cu dușmanul nevăzut. În Spania, copiii și bătrânii nu au avut voie să iasă deloc din casă timp de 50 de zile.

Noi ne-am plâns de o carantină cu reguli puțin mai blânde, care ne-au permis să avem mai puține decese la numărul de locuitori și, respectiv, la numărul de bolnavi decât alte țări. Dar se știe că nimeni nu poate împăca pe toată lumea… Inconștienți, riscând inutil, au fost întotdeauna în lume.

Cinci inele de aur, înlănțuite, pe un steag alb, olimpic, pentru prima oară în timp de pace, s-au ascuns în sipete. Unde virusul își face de cap, sportul trebuie să tacă. La fel tac și evenimentele literare, și muzicale, și de tot felul. Iar cele umane, personale, își limitează participanții care se pot bucura sau întrista alături de protagoniști.

Ne va schimba și pe noi această perioadă de izolare, lupta împotriva virusului, când fiecare trecător din apropierea noastră poate fi un potențial purtător, gata să ne infecteze. Fiecare suprafață poate fi o trambulină de pe care inamicul nevăzut să ne asedieze și să ne cucerească.

            Important ar fi să învățăm ceva din această catastrofă medicală. Să fim atenți, cu toții, ce mâncăm și cât poluăm. Să căutăm să lăsăm natura să trăiască, pentru a nu se răzbuna pe noi. Fiindcă, în urma izolării, apele s-au limpezit, animale, păsări și pești au reapărut, natura își cere drepturile. Ea nu poate fi izolată în carantină, ca oamenii.

            Cele cinci inele de aur ale continentelor vor dăinui, indiferent cu ce număr de locuitori din regnele uman și animal. Ține de noi să luăm măsurile necesare pentru a dăinui, ca specie și ca popor! Iar adaptarea la noile provocări ale vieții este absolut necesară în acest scop.

One thought on “Cinci inele de aur

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.