BRĂILA CHIREI CHIRALINA

Astralis

(publicată în revista ASTRALIS nr. 6/2020)

 

“Orice fericire își are latura ei tristă; viața chiar o plătim cu moartea. Pentru aceea, trebuie s-o trăim. Trăiți-o, copii, trăiți-o după gusturile voastre și în așa fel ca să nu regretați nimic în ziua judecății din urmă.”

 (Panait Istrati – “Chira Chiralina”)

 

 

Credincios acestui îndemn, Panait Istrati însuși a trăit în felul său propriu fiecare clipă, dăruind personajelor principale ale operelor sale aceeași frenezie de a bea paharul vieții până la ultima picătură, râzând sau plângând, dar purtându-se astfel încât să nu regrete nimic din cele făptuite. Tristețile le lăsa, cu resemnarea balcanică și orientală, pe seama sorții, de care nimeni nu se poate feri.

Farmecul etern al Brăilei și cel al prieteniei ne leagă pe amândoi, la distanță de multe decenii, fiindcă în luna aprilie 2020 se împlinesc 85 de ani de la trecerea în neființă a scriitorului Panait Istrati, în vârstă de jumătate de veac, la data de 16 aprilie 1935, în București. Am pornit pe urmele povestitorului brăilean prin cetatea pe care a iubit-o, căutând umbra lui și a personajelor îndrăgite, în diferite anotimpuri ale anului și ale vârstei. Pe una dintre aceste eroine, legendara Chira, simbol al Brăilei, am pornit s-o caut pe firul baladei ce răsună tot mai des la festivalurile de folclor locale:

Doi frați ai Chirei,

Hoții Brăilei,

Șerpii Dunării…

            Ascult cântecele vechi din orașul cu salcâmi și cu castani, lăsându-mă cuprinsă de vraja baladelor haiducești. Regret că ani la rând Dunărea mi s-a refuzat, ținându-mă departe de ea, ca o iubită capricioasă. Dar mai trăiesc oare, ea și orașul pe care îl leagănă? Mai este cel pe care îl cunosc și îl iubesc, micul picior de Paris?

Sunt singură în orașul înflorit. Soarele îmi zâmbește printre norișori albi, oglindiți în Dunărea albastră. Numai sufletul orașului rămâne, din păcate, cenușiu… Sunt singură în cetatea care a fost fierbinte. A fost…

Sufletele oamenilor nu se mai înseninează, nu vibrează, ca pe vremea Chirei sau ca pe vremea lui Panait Istrati. S-au dus căpitanii de odinioară, adunați să depene amintiri într-o tavernă – fie ea sau nu a lui kir Leonida – un Mihail sau un Codin debordând de sentimente și trăire. Oamenii contemporani, moderni, au rămas suflete moarte, prizoniere ale unui oraș tăcut. Zadarnic îngân un cântec vechi; nu are puterea de a descânta, de a-i învia sufletul mort.

Oare fantoma unuia dintre haiducii de odinioară, Cosma, Ilie, Groza sau Irimia a răpit viața cetății care a învins atâtea restriști ale istoriei, raiaua vizirului Ibrahim? Nu, ei s-au dus odată cu legendele și cu orașul de odinioară, iubit de Panait Istrati.

În castelul ei de pe fundul Dunării, Chira s-a refugiat ca într-o fortăreață, ducând cu ea amintirea Brăilei vechi, pe care o păstrează cu strășnicie, ca pe cea mai scumpă dintre comori. În răstimpuri, se ridică printre sălcii, crăiasă lipsită de supuși, întrebându-i pe pescărușii ce o înconjoară cu strigăte vesele unde-i sunt adoratorii ei credincioși, marinarii geci mândri, toți căpitani, pescarii lipoveni, întinzându-și năvoadele ca să prindă în ele armăsarii nărăvași înotători ai Dunării.

E o lume apusă, de port forfotind la întretăierea căilor de ape ale Balcanilor, pe care o iubesc la fel ca și Chira, păzitoarea comorilor trecutului. Timpul este singurul vinovat că lumea vie a portului nu mai există. Timpul a luat-o înaintea orașului, înaintea noastră, dărâmând totul în calea lui. Doar Dunărea i se poate încă împotrivi – ea, marea iubire a lui Panait Istrati, care și-a sorbit inspirația din potirul cetății cu salcâmi și cu castani.

Dragomir și Chira erau copii când au descoperit vraja fluviului sortit să devină armă a destinului care-i va despărți:

Dunărea mă atrăgea cu o putere covârșitoare. Aveam unsprezece ani trecuți și nu cunoșteam încă bărcile acelea ale căror vâslași cântă cu duioșie, furați de unda apei. Pe vremea aceea, portul nu avea cheu și puteai înainta în apă zece și chiar douăzeci de pași până ca ea să-ți ajungă la piept.

Îmbinând povestirea istratiană cu balada dunăreană, cei doi copii au fost răpiți pe fluviu și despărțiți, Chira fiind vândută ca roabă în haremul unui pașă crud. Poate că Dragomir ar fi regăsit-o cândva, dacă ea, demnă nepoată a unor haiduci contrabandiști, ar fi putut trăi în prizonieratul haremului, lipsită de libertate și de dragoste. Dar tocmai pentru că ea era Chira – nume potrivit ales, în grecește însemnând doamnă, nobilă, stăpână – nu se putea mulțumi cu o colivie aurită și pustie. Zvăpăiata dansatoare neasemuit de frumoasă nu putea fi ea însăși lipsită de libertate și de cortegiul de adoratori de odinioară, așa că, urmând exemplul mamei ei, a ales moartea. Poate chiar Dunării i-a oferit inima ei.

Cel ce se dăruie fără să drămuiască, în orice moment al vieții sale, în tot ce face, iubește sau urăște, aceea este cea mai mare minune ce ne este sortită a fi întâlnită pe acest pământ,” spunea Panait Istrati, în scrisoarea sa către Romain Rolland. Aceeași încredințare o dăruiește tuturor personajelor sale, năvalnice și pătimașe, care-și marchează prin zbucium și devotament existența pe lume și în paginile cărților. Spre deosebire de alți scriitori, Panait Istrati a trecut în eternitatea literaturii oameni reali, pe care i-a cunoscut cândva sau ale căror aventuri le-a auzit, povestite în peregrinările sale.

Unul dintre acești oameni, care urmează același principiu, de a lăsa fărâme de suflet în tot ceea ce face, este Chira, o inocentă frumusețe voluptuoasă care, conform sfatului mamei, nu face altceva decât să fie ea însăși. Acesta poate fi motivul pentru care efemera ei viață s-a contopit cu cea a orașului în care s-a născut și a crescut, devenindu-i emblemă și știmă a comorilor, așa cum a văzut-o poetul Mihu Dragomir, alt brăilean cu suflet mare.

În altă variantă a legendei, cei care nu-i puteau ști povestea întreagă, din zvonuri și din jale pentru tinerețea și frumusețea ei, dăruite apei pentru o soartă nedreaptă, au creat balada cântată de pescari de-a lungul Dunării, de aproape un veac și jumătate, în care se spune, însă, că frații ei ar fi vândut-o, una dintre victime devenind astfel călău în viziunea populară. Păcat! Bietul Dragomir a pătimit destule, căutând-o zadarnic, peste țări și mări…

A fost nevoie de pana meșteră a lui Panait Istrati, rudă de departe cu cele două victime ale vicleniei otomane, ce a ascultat destăinuirea lui Stavru, să îi poarte spre nemurire literară, glorificând, în același timp, încă o dată, fosta raia a vizirului Ibrahim, care le-a dat viață tuturor. Brăila și Chira vor rămâne față în față, pe vecie, într-o eră mitologică și într-un spațiu a cărui dimensiune nu există în legendele noastre.

Cel puțin eu, chiar și pe cheiul Dunării, nu am reușit să găsesc nicio prezență care să le amintească de ea adolescenților brăileni de acum. Doar clădiri moderne, vapoare și macarale portuare, străjuite de indiferența trecătorilor grăbiți. Marele oraș industrial în curs de descompunere, care-și pierde personalitatea, nu mai seamănă de câteva decenii bune cu Brăila Chirei Chiralina. Amintirea lui Panait Istrati, însă, reînvie tot mai puternică în cetatea care l-a văzut născându-se. Și asta contează cel mai mult, acum, la 85 de ani de la trecerea lui în neființă.

3 thoughts on “BRĂILA CHIREI CHIRALINA

  1. Panait Istrati e aparte in literatura noastra. Am citit Chira de cînd eram mică, si asta numai (atunci) pentru ca asa o chema si pe strabunica mea. Era, inca de atunci, un nume extrem de rar si, in afara de Chira lui Panait si strabunica mea, o a treia nu am cunoscut…

    Liked by 1 person

  2. Am citit si eu cartea si balada, mai ales pentru ca pe sora mea a numit-o mama, Chiralina, dupa Panait Istrati. Intr-adevar, un nume deosebit, rar si o poveste aparte.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.