Casa cu livadă

Venise vremea să se așeze la casa lui, să-și facă un rost. Era logodit cu Fiona. Nu aveau să locuiască la han sau pe corabie o viață întreagă. Și apoi, partea lui din pradă trebuia investită. Andrea nu făcea parte din categoria piraților care cheltuiau totul, pe băutură, femei și jocuri de noroc. Tatăl lui, chibzuit căpitan de corabie de mărfuri, îl învățase altfel.

Dădu de veste hangiței și proprietarilor prăvăliilor cărora le era client, că îl interesa să cumpere o căsuță pe malul mării. Reacția nu se lăsă așteptată mult.

– A murit socrul unui vecin. Omul n-are moștenitori, să le lase casa aceea. O vinde. Hai să vorbești cu el! îi spuse hangița într-o bună zi.

Andrea a urmat-o, curios să vadă imobilul de vânzare și să audă prețul.

Casa era exact cum o visase: din lemn solid, ridicată de la sol, cu etaj, în stil colonial franțuzesc. La parter erau trei camere, fiecare cu intrare separată de pe cerdacul de lemn care o înconjura, fără hol interior. Avea un fel de mansardă largă, mai înaltă decât altele, datorită acoperișului povârnit, care forma etajul. Când vor avea copii, gândi el, mansarda putea fi împărțită în trei sau patru camere, cu pereți de lemn.

Bucătăria era în spatele casei, într-o curte spațioasă, care se termina cu o mică livadă, găzduind șapte mangotieri și nouă portocali. Era suficient loc în curte pentru cultivat câteva straturi cu flori sau legume, dacă îi surâdea Fionei.

O luase la un preț rezonabil. Abia aștepta să i-o prezinte logodnicei și, în discuția aceea, să stabilească data nunții și să vadă ce altceva mai avea de făcut fiecare între timp.

– În sfârșit suntem proprietari de casă, stabiliți definitiv în Basse Terre! rosti el, zâmbind, cu contractul de cumpărare în mână, în aceeași după-amiază. Acum, rămâne să alegi când vrei să-mi fii mireasă și să mă ajuți să organizăm nunta.

Atât Fiona, cât și el crescuseră pe corăbiile părinților, acestea fiindu-le singurele case. Făcuse un pas important, legându-se de pământul Tortugăi.

– Vreau să văd casa! îi sări ea de gât, bucuroasă.

Voia să continue să navigheze, alături de el, când vor renunța la piraterie și vor avea goeleta lor, așa cum o visa Andrea, să transporte mărfuri de la o insulă la alta. Aceasta nu excludea confortul de a fi proprietarii unei case, stăpâna care hotărăște cum s-o administreze.

Entuziasmul i se risipi când văzu ce curte mare avea casa, după părerea ei. Ba încă și o livadă! Nu orice livadă – nu putea suferi fructele de mango și nu murea nici după portocale. Portocalele erau acceptabile pe masă, nu în curtea ei. Nu știa ce să le facă.

– Andrea, la ce te-ai gândit când ai cumpărat livada asta pentru noi – adică pentru mine, să am grijă de ea cât ești tu pe mare? izbucni ea. M-ai văzut vreodată mâncând mango? Nu-mi plac! Nici nu știu cum să am grijă de pomi. Nimeni din neamul meu n-a avut pământ!

Nu-i trecuse prin cap să se consulte cu ea în prealabil. Crezuse că surpriza o va face fericită. Doar de când lumea, bărbații luau hotărârile, femeile le acceptau. Când colo, se pare că avea motive să regrete lipsa unor cuvinte menite să le întărească relația.

– Am luat casa la un preț bun, cu tot ce o înconjoară. O livadă este mai ușor de cultivat decât un câmp agricol. Dacă am fi semănat grâne sau legume, ne-ar fi trebuit mai multe cunoștințe. Putem învăța de la vecini cum să îngrijim livada, iar la vremea recoltei, cine îți cere să guști din ea, dacă nu-ți place? Fructele pot fi vândute, în piață sau corăbiilor gata de plecare, proaspete sau preparate în dulceață, sirop… Hanul unde locuim acum îți poate fi unul dintre clienții fideli. Iar când vom avea corabia noastră, voi încărca fructe numai de aici.

Fiona nu luase în considerare posibilitățile de afaceri descrise de el. Dacă se gândea bine, s-ar fi putut obișnui să fie stăpâna unei case cu livadă. Poate Carmen o va învăța cum să învioreze curtea cu niște flori. Iar peste câțiva ani, când vor avea copii, poate va crește o capră și câteva găini, însă acestea erau vise despre care nu era sigură că se vor împlini vreodată.

– Bine, m-ai convins! Ce mai urmează? O potârniche într-un păr? râse Fiona, îmbrățișându-l, cu gândul la colindul englezesc de Crăciun despre darurile logodnicului.

– Unde ai văzut tu peri în Tortuga? O potârniche într-un portocal! Nu că ar fi știut el cum arată o potârniche, sau dacă trăiau astfel de păsări în Antile. El era un om

4 thoughts on “Casa cu livadă

    • Nu, ca atata este scena cu pricina. E, de fapt, de pe site, ca in carte, in Ingerul cu sabie, nu va ajunge sa se casatoreasca cu Fiona, iar a doua iubire va avea deja casa ei. (Nu dau spoilere)

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.