Menestreli itineranți

 

După cum mă cunoașteți deja, vă așteptați să vă povestesc despre mariachis sau alte versiuni locale mai din sud, de limbă spaniolă și cultură latino. Desigur! Nu vă pot dezamăgi, claro que si!

Ceea ce și fac astăzi, sub semnul unei melodii din țara lor pe care au cântat-o menestrelii itineranți despre care vă scriu acum, fiindcă mi-a fost rușine să-i filmez, deși alții au făcut-o. Nici măcar nu i-am întrebat cum îi cheamă, deși am vorbit cu ei…

A fost odată ca niciodată o zi de început de martie, pe vremea când în România erau doar 3 cazuri de coronavirus, dintre care unul deja vindecat. O zi când lumea se plimba prin parcul Cișmigiu și înfloriseră ghiocei, toporași, gălbioare și brândușe acolo, spre deliciul citadinilor, altfel lipsiți de asemenea noutăți botanice.

Stăteam pe o bancă, împreună cu mama, având în fața noastră pajiștea înflorită sau, mai aproape, pe băncile de partea cealaltă a aleii, doi tineri care cântau, unul la chitară, unul la o tobiță deosebită. Nu de sistem african sau din Orientul Mijlociu, cum mai văzusem, ci una care părea să fi fost făcută din același tip de material ca o tamburină (și cam de aceleași dimensiuni și stil, doar că fără accesoriile zăngănitoare și cu ambele extremități acoperite). O priveliște destul de obișnuită în Cișmigiu. Mi-aș dori să am atâția bani câți tineri cu vreun instrument muzical, mai comun sau mai deosebit, am văzut în parc, în decursul anilor!

Chitaristul, brunețel, cu părul ondulat. părea să aibă între 18 și 20 de ani. Era frumușel. S-ar fi potrivit să fie unul dintre mariachis din poveștile mele. Toboșarul, tuns foarte scurt, cu fața de același alb-roz ca și mine, avea o figură comună, însă ochii albaștri-verzui erau vii, strălucitori. Aveau în fața lor un recipient în care lumea pusese câte un leu, câte cinci lei – din nou, nimic neobișnuit aici. Eu am pus 10 lei, fiindcă m-am gândit că erau doi și cântau frumos, o melodie salsa la modă.

I-am crezut români, până când i-am auzit vorbind între ei în spaniolă. Învinsă de curiozitate (sau, mai curând, dornică de a folosi o limbă care îmi place mult, uitată, în ultima vreme, din lipsă de ocazii pentru conversație) i-am întrebat, în primul rând, din ce țară sunt. Erau columbieni.

Alta în locul meu ar fi făcut gafa de a asimila Columbia cu el diablo verde, și ar fi spus Medellin, dacă nu cumva ar fi rostit vreun nume de personaj principal al unor filme inspirate din realitatea acestui oraș, la fel cum multă lume, când aude de România, spune Dracula sau Ceaușescu. Iritată de asemenea dovezi de cunoaștere a unor elemente specifice ale țării, le-am spus, în schimb, că Gabriel Garcia Marquez este scriitorul meu preferat. Și al meu! a răspuns toboșarul, care m-a întrebat, la rândul lui, câți ani am studiat spaniola. Am vorbit și despre telenovelele marca Estudios Caracol, văzute în tinerețe, despre Rudy Rodriguez și Simon Bolivar, venezuelean, dar eliberator și al Columbiei.

Erau în România de o lună. Ca mulți alți sud-americani (ba și nord-americani, acum vreo 15 – 20 de ani, când bântuiam Europa cu trenul, în excursii organizate de sindicat, ne întâlneam prin trenuri și cu studenți din SUA, aflați în vacanța de vară prin Europa, cu sacul de dormit în spate, și când rămâneau fără bani spălau vase într-un bar dintr-un oraș până strângeau suficient să-și continue călătoria) porniseră într-un tur al Europei. Îmi povestiseră că le fusese destul de greu să se obișnuiască cu frigul. Deși Columbia are climă montană, cu zăpadă, ei veneau mai de la căldură, în special chitaristul, dintr-un port la mare. Spuneau că le este greu că în Europa toate prețurile sunt mai mari decât la ei în Columbia. Îi cred…

La un moment dat, un student la conservator s-a apropiat, s-a așezat pe banca de lângă a lor și și-a scos vioara. A prins melodia pe care o cântau ei și au început să cânte împreună, după care au stat de vorbă în engleză. Au mai cântat o melodie împreună, apoi studentul i-a cerut chitara cu împrumut, cântând, în engleză, un Negro spiritual pe ea. Au făcut poze toți trei (nu m-au rugat pe mine să le fac, ceea ce înseamnă că le-au și ieșit pozele, eu le scot mișcate!), după care studentul și-a împachetat vioara și a plecat spre facultate.

*****

Nu pot să nu mă gândesc ce or face acum, dacă mai sunt în București, dacă i-a prins aici carantina și închiderea granițelor, sau dacă, Doamne ferește, au ajuns în vreo țară cu număr și mai mare de îmbolnăviri.

*****

Și fiindcă titlul este MENESTRELI ITINERANȚI, nu ar trebui să fie vorba numai de ei, ci și de peruanii care cântau la mare, imitând formațiile deja cunoscute în București, La Raza și Sin Fronteras, ultima și cea mai veche amintită și în finalul romanului meu PRIETENII DREPTĂȚII. Întotdeauna m-am oprit să vorbesc cu ei, să cumpăr un CD sau o casetă (mai demult) ori un obiect de artizanat, dacă vindeau și din acestea. Cei care aveau instrumente specifice primeau întrebări referitoare la acestea. Așa am învățat despre quena și zampona și despre tipurile de chitări…

Am cunoscut, acum 20 de ani, în avion spre Bruxelles, un ecuadorian cu trăsături incașe, numit Juan-Antonio. Am vorbit cu el tot drumul (cam o oră, pentru mine zborul fusese cu schimbare de avion în alt oraș european, o fi fost Munchen, o fi fost Amsterdam, cine mai știe, pe el l-am avut vecin de scaun în această a doua parte a călătoriei). Pe vremea aceea vorbeam spaniola mai fluent, aveam consultanți PHARE spanioli… El cânta la zampona si mi-a povestit destule de la el din țară.

Mă întreb acum, despre toți ca ei, prizonieri în câte un oraș al Europei astăzi închise. ce or fi făcând? Cum s-or fi descurcând în momentele când glasul instrumentelor tace?

2 thoughts on “Menestreli itineranți

  1. Da, stiu si eu acest tip de cantareti, am avut ocazia sa ii vad mai ales pe peruanii de care pomeneai. Intr-adevar, sunt vremuri grele pentru a calatori astfel, sper si eu ca acolo unde sunt, sa fie bine. Frumoasa piesa aleasa, Juanes un cantaret columbian deosebit.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.