Russalka, crăiasa Dunării

WhatsApp Image 2020-01-31 at 10.46.10

(publicată în volumul de proză scurtă OCROTIȚI DE SIRENE,

care poate fi comandat la: https://bibliocarti.com/ocrotiti-de-sirene-marina-costa/)

 

 Într-un sat de pescari săraci, ca mai toate din Delta Dunării, trăiau doi fraţi: Costea şi Vanea. Ar fi vrut să facă ceva, să se termine cu sărăcia. Într-o seară, staros-tele pescarilor, viitorul socru al lui Vanea, le-a spus, clătinându-şi barba albă:

– Ca să goneşti sărăcia, trebuie să-ţi împleteşti talianul din firul fermecat al Crăiesei Dunării!

– Şi cum se ajunge la ea?

– Întâi trebuie să omori balaurul care o păzeşte. In-trând în palat, să nu te laşi vrăjit de frumuseţea ei, să n-o lași să te îmbrățișeze, ci să-i smulgi firul de păr roşu. Din el poţi împleti la nesfârşit taliane trainice, pe care Dunărea nu le va rupe, şi care vor atrage peştii.

S-au sfătuit Costea şi Vanea toată noaptea.

– Ca frate mai mare, se cuvine să plec eu primul, spuse Costea. Dacă prinzi în năvod un peşte roşu ca sângele, atunci înseamnă că am pățit ceva. Să pornești să mă cauți! Altfel, stai acasă, vezi de pescuit și de gospodărie.

Costea a mers mult timp cu lotca printre ostroave, până când i-a răsărit în faţă capul de foc al balaurului.  Și-a legat lotca bine, să n-o ia curentul și să-l aștepte la întoarcere, apoi s-a luptat cu lighioana spurcată o zi şi o noapte. La răsăritul soarelui, Costea a răpus balaurul, s-a spălat de sânge şi a intrat în palatul crăiesei Dunării.

Aceasta i-a ieşit în întâmpinare:

– Îți mulțumesc mult că ai ucis balaurul ce mă ținea prizonieră. Cum te cheamă? Eu sunt Rusalka. Aș vrea să te răsplătesc cum se cuvine.

Costea, văzând-o, a uitat pentru ce plecase din sat. Frumusețea ei deosebită îl robise. I-a primit îmbrățișarea. A sărutat-o şi a rămas împreună cu ea, în palatul de pe fundul Dunării.

A trecut o zi, au trecut două… Într-a şaptea, Vanea a prins doar un peşte alb şi altul roşu. A zis Vanea atunci:

– Fratele meu trăieşte, dar a dat de greu. Trebuie să plec să-l ajut!

Şi-a luat rămas bun de la Marusea, logodnica lui, apoi s-a pregătit de drum. La despărţire, fata i-a legat la gât năframa ei, să-i poarte noroc.

Drumul i-a fost la fel de greu ca şi lui Costea. Doar paznicul palatului fusese ucis. Într-a treia zi a dat peste lotca lui Costea. Pe urmă a ocolit leşul balaurului, a smuls din el cuțitul fratelui lui și a intrat în palat. Crăiasa i-a ieşit în întâmpinare, la fel ca lui Costea, vrând să-l îmbrățișeze. Văzând-o, Vanea şi-a spus:

– Ar fi frumoasă, dar are părul aproape alb de bălai ce-i. Marusea îl are ca mierea veche, şi ochii albaştri senini. Tot logodnica mea-i mai mândră decât Crăiasa Dunării!

S-a ferit de îmbrățișare, îngenunchind la picioarele ei în schimb. În timp ce-i rostea crăiesei cele mai alese vorbe de supunere, căuta, în mulțimea firelor de păr blond, lăsate libere pe spate, ce-i învăluiau trupul până la coapse, firul roșu, fermecat. A tras de el, smulgându-l. Odată cu el, puterea Rusalkăi se risipise. Crăiasa Dunării țipă și căzu leșinată.

Vanea o lăsă acolo și își căută fratele. Îl găsi în sala cea mare a castelului, jucând un joc ciudat cu alți flăcăi, prizonieri acolo.

– Am venit, cum ți-am promis, când mi-ai trimis peștele roșu. Rusalka e leșinată. Hai să fugim, până nu-și revine și nu caută să ne oprească!

Costea i se împotrivi:

– Eu nu plec de aici, frăţioare! O iubesc pe Crăiasa Dunării. Vreau să-i rămân alături, indiferent câte puteri  i-ai lăsat. Întoarce-te în sat cu firul roșu, adu peștele în mreje și roagă-te și pentru mine duminica, în biserică.

Ce era să facă Vanea atunci? A trebuit să se întoarcă singur în sat, însă, la despărțire, şi-a dezlegat năframa şi a prins-o la gâtul lui Costea:

– Ori de câte ori vei vedea năframa fiicei starostelui, să-ţi aminteşti că eşti pescar din moşi-strămoşi. Să-i ocroteşti pe-ai tăi, dacă Rusalka are alte intenții!

L-a îmbrățișat, s-a suit în lotcă și dus a fost, oferind pescarilor firul fermecat. Marusea a împletit taliane puter-ice din el, şi astfel sărăcia a fost alungată din satul acela.

Când se apropie furtuna, o pasăre ţipă la mal, avertizându-i pe pescari să nu iasă cu bărcile. Lipovenii spun că e sufletul lui Costea. Au botezat-o “vestitorul”. Ceilalți dunăreni ştiu, la rândul lor, că pasărea aceasta a fost odată fiu de pescar, şi o numesc “pescăruş”.

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.