Interviu cu Marina Costa, autoarea cărții “Echipajul”

WhatsApp Image 2020-02-03 at 13.59.42
Pentru cei care mă cunosc mai puțin, doamna Emanuela Istrate din echipa Booknation mi-a luat un interviu recent:

E.I.Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

M.C. Bună! Am aproape 52 de ani, născută în zodia Berbecului, anul de grație al Decrețeilor. Locuiesc în București de o viață și sunt, de profesie, economist. Am lucrat 25 de ani în domeniul managementului de proiecte europene și, în urma reorganizării, am avut norocul să pot ieși la pensie anticipată. Am un soț care mă sprijinește cu tot ce poate în cariera literară și o mamă de aproape 91 de ani, căreia m-am dedicat în ultimul an.

Am debutat editorial în anul 2016, la editura Betta, cu romanul istoric de aventuri intitulat Pribegii mărilor, care se petrece în vremea vikingilor. Au urmat șase alte romane, două volume de proză scurtă și un volum de poezii.

Am obținut premiul I la concursul național de proză scurtă “Nicolae Velea” 2018, cu textul intitulat “Floare de foc”, și premiul special “Fănuș Neagu” la concursul național de proză scurtă “Nicolae Velea” 2019, cu textul intitulat “Viață pentru viață”. Cele două volume de proză scurtă mi-au fost editate ca premiu.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

M.C. Am avut pasiunea de a crea povești, încă de la grădiniță, după cum spune mama. De scris, mostra cea mai… timpurie a fost scrisă în vacanța de iarnă a clasei întâi. Era o povestioară despre o vrăjitoare care a zburat deasupra unui om și l-a prefăcut în iepure. După aceea, din clasa a doua, a început să-mi placă să mă laude învățătoarea că fac propoziții frumoase la gramatică, întotdeauna legate între ele într-o povestioară, și să-mi ajungă compunerile și poeziile la Gazeta de perete a clasei.

Prima încercare de roman, western, a fost scrisă în clasa a șasea, pe două caiete de matematică de 100 file, fiindcă din acelea avusesem în casă când m-am apucat de scris.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

M.C. Nicio scriere de-a mea nu este lipsită de o documentare adâncă, țesându-mi ficțiunea pe fundal istoric și printre ițele istoriei, care o fac posibilă în circumstanțele unice ale vremii respective. În loc de scrie ceea ce știi, adică din experiență directă, eu zic să știi (să înveți) ceea ce scrii – și asta înseamnă documentare. Ficțiunea și imaginația se întrepătrund cu documentarea. Eu zic că scriu despre personaje care ar fi putut exista, fără să fie menționate în cronici, în umbra celor menționate în cronici. Uneori, însăși documentarea îmi dă idei noi. Aflu un detaliu care consider că merită împărtășit cu cititorii și îl incorporez în poveste.

Nu s-ar putea altfel, având în vedere că este vorba, în primul rând, de ficțiune istorică (fie ea western, sau din vremea vikingilor, din America precolumbiană sau colonială, din Italia răvășită de campanile napoleoniene sau de revoluțiile ulterioare, de Imperiul Otoman și Africa încă prea puțin explorată la vremea aceea). Chiar și romanele contemporane, pentru adolescenți, se întâmplă pe alte meleaguri sau, dacă în România, printre minorități cu tradiții proprii, și m-am documentat pentru aceasta.

E tot dovadă de patriotism, chiar dacă am subiecte din alte țări, să le scriu în limba română, pentru ca și tineretul nostru să-și formeze cultura generală, în timp ce se distrează urmărind aventurile personajelor romanelor, așa cum ne-am format-o noi, din lecturi.

M-am documentat – pe vremuri, citind toate cărțile pe care mi le puteau oferi vreo 4 biblioteci publice. După ce am început să transcriu pe calculator povestirile care meritau, se inventase internetul și am re-verificat informațiile, adâncindu-le. Faptul că citesc fluent în engleză, franceză și spaniolă ajută. Am citit și romane, și memorii, și manuale de scrimă, și ziare și documente de tot felul. Am studiat hărți detaliate, să înțeleg tot ce se întâmplă, unde se întâmplă, nu doar google maps și satellite view. Am văzut pe youtube de la imagini din locuri unde nu am putut ajunge vreodată, la cântece și dansuri din locurile și timpurile descrise, lupte de tauri, turniruri și dueluri…

E.I. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?

M.C. Bănuiesc că “Haiawatha, căpetenia pieilor roșii“, repovestire pentru copii după Longfellow. Până s-o citesc eu, însă, mi-o citise mama de obosise…  Oricum, aceasta a fost prima carte mare. Cred că înaintea ei o fi fost una dintre povestioarele lui Octav Pancu Iași, fiindcă acelea erau mai mici – o colecție de 6 sau 8 cărticele individuale de povești, ilustrate, cât o palmă și cu vreo 10-12 pagini. Am avut o serie cu Octav Pancu Iași și o serie cu Emil Gârleanu – “Din lumea celor care nu cuvântă”. Înainte să le citesc, le învățasem pe dinafară… Nu mai sunt sigură dacă pe ele le-am citit primele.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

M.C. Doresc să-mi transport cititorii într-un alt timp și pe alte țărmuri, personajele mele călăuzindu-i în drumul prin istorie și dezvăluindu-le crâmpeie deosebite din lumea lor. Scriu pentru adolescenți în primul rând, și pentru cei care au fost odată adolescenți, păstrându-și sufletul tânăr, sau nostalgic. Pentru cei care se uită la filme de capă și spadă sau western, ori la Liceenii și West Side Story. Pentru cei cărora le-a plăcut să citească romanele de aventuri ale lui Michel Zevaco, Alexandre Dumas, Raffael Sabbatini, Walter Scott, Karl May, și au nevoie de o după amiază de evadare din prizonieratul realității cotidiene în alte orizonturi geografice și temporale.

Criticul literar Ana Dobre mă caracteriza, într-o recenzie: “Marina Costa se încăpățânează să rămână în universul ficțiunii pentru adolescenți, având un apetit insațiabil pentru poveste, o deschidere pentru aventură, pentru invenția epică, o mare curiozitate de a sonda și investiga spații necunoscute, cu exotismul lor implicit sau doar incitant. Există în zestrea ei epică și inocența naratorului arhaic, căreia i se adaugă plăcerea enormă de a povesti, calități exersate în tot ce a publicat până acum.”

Mi s-a mai spus să nu mai caut subiectele în istoria universală, ci să scriu despre România… dar sunt destui scriitori care aleg teme din țară și le abordează mult mai bine decât mine. În mintea mea sunt alte povești care vor să se aștearna pe hârtie, despre locuri și timpuri îndepărtate, care mă fascinează. Locuri unde nu multora dintre noi le este dat să ajungă – și sigur că în adâncurile istoriei nimeni nu poate călători decât cu gândul. Atunci, de ce nu și cu ajutorul meu? Eu cred că nimeni nu poate scrie poveștile din mintea mea; altele, mai bune sau nu, total diferite sau oarecum similare, dar altele, pentru că vocea fiecărui scriitor este diferită.

Criticul literar Aureliu Goci a spus, la lansarea uneia dintre cărțile mele, că “în universul epic contemporan autoarea nu se întâlnește cu nimeni pe aceeași traiectorie. Universul său adună lucruri foarte contrastante, interesându-se de lucruri și evenimente care nu mai interesează pe nimeni”. Poate avea dreptate, poate doar parțial. Dacă pe noi ne interesa ce scriau Ioan Dan, Nicolae Frânculescu, Radu Theodoru sau Radu Tudoran, alți scriitori români care abordau genul istoric de aventuri, în paralel cu ceea ce scriau clasicii literaturii universale de aventuri, de ce nu i-ar interesa și pe adolescenții de acum?

Cred în valorile morale, și de aceea cărțile mele se bazează pe aceste valori, evidențiind, în general, problemele cu care se confruntă adolescenții în orice vremuri: alegeri dificile, anturaje bune și rele, relații interetnice, prietenie, onoare, dreptate, prima dragoste, iubiri interzise, efectele gloriei la vârsta adolescenței… Cred în farmecul istoriei, nu ca materie de studiu și de examene, ci descoperită prin intermediul lecturilor care să ne ducă în alte vremuri și locuri, să încercăm să înțelegem cum trăiau oamenii de atunci, cum vedeau viața și societatea din jurul lor. Iar din această excursie, preț de o duminică ploioasă, ne putem întoarce seara în confortul secolului nostru modern, tehnologizat.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

M.C. Ascult muzică, citesc. Uneori, anul trecut, am mai dat în mintea copiilor să colorez. Nu planșe mari, că nu am răbdare.

Tot în categoria scrisului intră și poveștile interactive în limba engleză (roleplaying games) pe care le scriu, împreună cu alți pasionați, din 2009. Însă anul acesta îmi voi închide site-ul. Povestea noastră interactivă a ajuns deja în etapa epilogurilor. Unele pasiuni fac loc altora. Aștept să văd ce îmi va aduce viitorul.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

M.C. Nu chiar. Încerc să scriu în fiecare zi, însă nu-mi iese întotdeauna. Anii trecuți obișnuiam, când era vreme frumoasă, să îmi scot laptopul la aer și să scriu în parc. Aveam productivitate mai mare. Dacă vedeați o femeie cu un laptop care are steagul piraților pe capac, scriind la Buturugă, în Cișmigiu, într-o după amiază, aceea eram eu. Din iulie anul trecut, însă, nu am mai reușit să fac lucrul acesta, datorită unor schimbări importante în viața mea.

E.I. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?

Am avut un loc de muncă, de unde am ieșit la pensie după 30 de ani de activitate. Scrisul este marea mea pasiune, care m-a ajutat să trec prin episoadele mai bune și mai puțin bune ale vieții. Când îl voi simți ca pe un loc de muncă, renunț, fiindcă înseamnă că s-a stins flacăra din sufletul meu.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

Activitatea mea poate fi urmărită pe pagina de Facebook

https://www.facebook.com/Marina-Costa-779203492216758/ și pe blogul https://solpicador.wordpress.com/

Cărțile îmi pot fi cumpărate de pe site-ul https://bibliocarti.com/

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

M.C. Citiți și literatură contemporană românească! Chiar dacă în general nu vă omorâți după un anumit gen literar, mai dați o șansă unei cărți sau alteia din acel gen. S-ar putea să găsiți excepția care să vă placă. Mie mi s-a întâmplat, în genuri literare în care nu m-am așteptat să îmi găsesc preferințe, excepția care confirmă regula.

3 thoughts on “Interviu cu Marina Costa, autoarea cărții “Echipajul”

  1. Ador interviurile că doar așa pot descoperi omul din spatele scritorului, în cazul dumneavoastră. Îmi place cum vorbiți despre Dunăre și, într-una din zilele când voi găsi acel timp pierdut (că doar nu era Proust singurul care-l căuta) 🙂 sper să reușesc să cumpăr și să citesc ce ați scris. Până atunci vă doresc mult spor!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.