Book Tag: Am / N-am

white ceramic teacup with saucer near two books above gray floral textile

Photo by Thought Catalog on Pexels.com

Leapșă luată de la Dede. Doar că eu n-am graficele ei… Ca de obicei, de la mine poate s-o ia oricine, cu precizarea sursei.

1. Am/ N-am citit o carte de Roald Dahl.

NU am citit nicio carte de Roald Dahl.

2. Am/ N-am citit cărți 14+.

AM citit destule cărți 14+. Cred că doar vreo 2-3 18+ totuși, în toată viața mea, fiindcă nu îmi plac.

3. Am/N-am citit o carte pe care am judecat-o după coperta acesteia.

NU judec cărțile după coperți când le aleg. Dar după ce o citesc poate mă gândesc ce-o fi fost în mintea graficianului, care sigur nu a citit cartea…

4. Am/N-am citit o carte în altă limbă decât engleză și română.

AM citit destule și în franceză și spaniolă, câteva în greacă… ba chiar și una în italiană și una în catalană. (Nu vorbesc aceste două ultime limbi, însă pot să înțeleg ce este scris, mai ales când este vorba de proză scurtă, cum mi s-a întâmplat mie, și textele sunt interesante).

5. Am/N-am citit un roman grafic.

NU am citit un roman întreg. Mi-au plăcut, ca benzi desenate, Piff și Rahan (mai ales Rahan!) și am citit romane foto în foileton, prin reviste, dar niciodată tot romanul.

6. Am/N-am vărsat apă pe o carte.

NU am vărsat apă pe o carte. Cafea pe actele de la serviciu… mă rog… și mai cunosc niște tastaturi care au băut cola sau cafea… și o imprimantă care a băut un pahar de Fanta…

7. Am/N-am împrumutat cărți de la bibliotecă.

AM împrumutat cărți de la multe biblioteci.

8. Am/N-am fost la Cărturești Carusel.

AM fost o dată la Cărturești Carusel și nu m-a impresionat. Prefer de o mie de ori Cărturești Verona, unde am fost de multe ori.

9. Am/N-am o carte peste 600 de pagini.

AM destule cărți peste 600 de pagini. Aș pomeni vreo patru volume de Wilbur Smith – Marius Andrei mi le-a recomandat și mă cunoaște bine! – primul fiind Păsări de pradă.  Aș mai pomeni Inimă vrăjită de Romain Rolland – și asta mi-a plăcut foarte mult – iar dacă trecem la Vicontele de Bragelonne, de Alexandre Dumas, la Mizerabilii lui Victor Hugo, la Winnetou de Karl May…

10. Am/N-am cumpărat o carte dintr-un anticariat.

AM cumpărat destul de multe cărți din anticariat… mai ales cele franțuzești, dar nu numai.

 

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.