Când nu vezi nicio soluție…

N-ați văzut prea multe articole personale pe blogul meu, în care să-mi spun ofurile. Din când în când, mai răbufnesc. Nu știu, acum, nici măcar dacă aș căuta un sfat sau doar pe cineva care a trecut prin ceva asemănător (sau are studii de specialitate – psihologie, cursuri de îngrijire bătrâni sau mai știu eu ce) să mă înțeleagă. Fiindcă dacă-i spun soțului, câteodată, el răspunde doar: Sorry! sau Nu știu ce să spun, fiindcă nu s-a confruntat niciodată cu așa ceva și chiar nu știe mai mult decât mine cum ar trebui procedat…

M-am mutat cu mama de la sfârșitul lui iulie. 90 de ani și jumătate, AVC tranzitoriu, tensiune oscilantă, nu are voie să facă efort, sunt cu ochii pe ea, etc.

  1. O problemă este că nu ar trebui s-o las singură deloc, și asta nu se prea poate, fiindcă dacă eu plec din casă, nu are cine să stea cu ea. La modul ideal, ar trebui să existe vreo vecină, din bloc sau din blocurile de alături, pensionară de 60-70 de ani, intelectuală, pe care s-o pot lăsa cu ea când mai plec. O doamnă de companie, care să-i poată vorbi despre cărți, filme, sau s-o stimuleze pe ea să comunice, să povestească din copilărie sau din tinerețe. Eventual să-i dea pastilele la oră fixă și să-i încălzească masa (în cel mai rău caz, de obicei eu am grijă să ajung la masă, cu pastilele de dinainte de masă e altceva, i le mai las și îi spun că o sun când să înceapă să le ia, dar de fiecare dată am  probleme cu ea când o sun, în loc să mă asculte, mă întreabă când vin, de ce să nu le ia după ce vin eu, nu le găsește deși îi spun unde sunt, etc.) La modul practic, nu cunosc pe nimeni care să corespundă celor de mai sus, așa că o las singură, de câteva ori pe săptămână, de la jumătate de oră până la 2-3 ore.

Nu pot s-o iau peste tot după mine. Am luat-o la evenimentele literare la care a vrut să meargă (că duminică nu mai vrea, așa că voi renunța eu la filmare/ poze la festivitatea de premiere și vine soțul să stea cu ea – sper să fie bine, că nu prea se plac…) Cine o vede și discută cu ea zice că e sănătoasă tun, cu ei nu face ca acasă. A insistat să meargă cu mine la bancă, la mici cumpărături, la ridicat rezultate de la analize. La cumpărăturile unde am o plasă mai grea, nu pot, că obosește, și poate oricând să-și piardă echilibrul, așa că prefer, când o am pe ea de braț, să nu am plase grele, să mă pot concentra pe ea.

Dar și dacă o las singură, stau cu grijă, că ori face pozne, ori s-a întâmplat să cadă și să-și facă zbenghi în frunte, ori îmi pune întrebări ciudate când vin acasă… Uită, și mă întreabă ba unde am dormit azi noapte (lângă ea fusesem, desigur!), ba dacă mai sunt măritată, ba alte ciudățenii. Cred că e stresată că rămâne singură și de aceea se întâmplă din astea mai des după ce stă o oră sau mai mult doar ea cu gândurile ei.

Când o las singură, schimbă locul tuturor lucrurilor, pe urmă nu mai știe unde le-a pus și se plânge că i le-au furat, că intră hoții în casă (unde să intre, cu toate geamurile închise de frică să nu intre pe geam – la etajul 2 din 10! – și cu ușă metalică anti-efracție… dar nu, eu mint, țin cu hoții, îi apăr, că nu există uși anti-efracție)… Hoți visează și noaptea, de se trezește țipând IEȘIȚI DE AICI! și dând cu pumnii în stânga și în dreapta (iar eu dorm lângă ea). Da, ne batem cu zmeii din coșmaruri în fiecare noapte, și de obicei când o trezesc crede că sunt adevărate coșmarurile, iar dimineața nu mai ține minte și se jură că nu are coșmaruri, ci totul este adevărat. (I-a dat doctorul un calmant ușor, e mai bine decât înainte, dar tot mă epuizează).

Nu știu cum să găsesc pe cineva să stea cu ea, și nu știu nici dacă s-ar accepta una pe alta, mama fiind dificilă și suspicioasă. Aș putea auzi că o acuză de furt pe cea care ar sta cu ea, și așa mai departe.  Dar și tot timpul numai noi două, și eu să plec cu grijă, nu știu cât mai pot rezista. Uneori simt că clachez… și aici intră problemele de la punctul 3 în special.

2. Are anxietate de separare. Ori de câte ori îi spun că plec undeva, mă întreabă dacă mă mai întorc la ea. (Și dacă plec la dentist sau la cumpărături!) I-am spus întotdeauna că mă întorc, că nu va rămâne niciodată singură mai mult de 2-3 ore și va ști întotdeauna unde sunt și la ce oră mă întorc, dar mereu mă întreabă la fel. Chiar și dacă stă singură în pat, sau a ațipit, și eu scriu în sufragerie sau gătesc în bucătărie (și știe că m-a lăsat scriind sau gătind) la un moment dat vine să mă caute, că a crezut că am plecat, că am părăsit-o ca toți ceilalți (care ceilalți? N-am nicio clonă! Aș vrea să am…)

3. Are momente când uită și o ține pe a ei, că nu i-am dat să mănânce de dimineață, că am zis (ce n-am zis), că n-a mai făcut baie cu spumă și sare de baie de doi ani, că la cap nu se spăla în cadă, ci în lighean (asta a fost acum 40+ ani, nu săptămâna trecută, cum zice ea)… Chiar și momente când nu mă mai recunoaște  Altfel, are o logică proprie și coerentă, doar că… nu e aceeași logică a noastră, de parcă ar trăi într-o lume paralelă. Vede aceleași lucruri, le interpretează diferit. Adică are discernământ parțial, doar că nu știi niciodată când e ea și când e altă persoană. Vorbesc cu ea una, cădem de acord, pe urmă nu, eu mint și ea nu a știut/ nu a fost niciodată de acord…

Nu mai știu ce să mă fac în momentele când nu mai știe că sunt fiica ei și nu reușesc să-i demonstrez că eu sunt fiica ei... Nu, fiica ei e alta… Îmi vorbește despre ea la persoana a treia. Adesea spune că suntem mai multe care stăm cu ea, pe rând.. Aș vrea să știu și eu care mi-e clona, să mă ajute cu adevărat! – Uneori nu vrea să își ia pastilele, că se simte mai bine fără ele și eu sunt în cârdășie cu ăia care vor s-o omoare… că mint, că îi dau medicamente care o fac să se simtă mai rău, că vreau să zic lumii că e nebună, când ea e ok și eu am interese ascunse…  Când nu mă recunoaște, sau mă acuză, sau face de ale ei si nu o pot convinge să aibă încredere că eu îi spun adevărul, atunci chiar simt că mor și nu știu cum sa procedez. Și mă întreb, dacă tot nu are încredere în mine, eu ce rost mai am. Că mie mi se pare că doi oameni nu pot conviețui fără încredere, fie ei mamă și fiică sau soț și soție sau chiar și medic/ asistentă și pacient.

Doctorița ei, cealaltă persoană căreia îi mai povestesc câteodată, pe whatsapp, când nu mai pot, în afară de soțul meu, spunea, inițial, că apar și dispar mici lacune secundare unor spasme pe vasele cerebrale. În ultimele zile, când s-au îndesit/ agravat episoadele, spune că este vorba de simptome de demență senilă și că va trebui să le spun geriatrei și psihiatrului când mă duc după rețetă, la început de decembrie, să-i schimbe tratamentul cu ceva mai puternic. Măcar să fie de ajutor!

Dacă m-ar asculta, dacă în loc de Nu mi-ai spus! N-am știut! Minți! ar spune Nu mai țin minte dacă mi-ai spus, sau Nu am înțeles, ar fi altceva. Dacă ar recunoaște că uită și ar avea încredere că-i spun adevărul, s-o ajut să-și refacă memoria. Nu știu cum să mă port cu ea în astfel de momente, cum s-o conving că spun adevărul, că lucrurile sunt cum spun eu….

Deocamdată știu doar că am momente în care simt că clachez, că nu mai pot, că vreau o insulă pustie, să nu mai știu de nimeni și de nimic. Am nevoie de cineva să mă ajute și nu are cine, nu știu cum să găsesc o persoană potrivită și pe care s-o accepte/ asculte (la luat pastile, mai ales), să n-o dea afară ca hoață sau mai știu eu ce… Negăsindu-se nicio soluție, merg mai departe, iar soțul mă ajută și el cât poate (acceptă situația că el stă singur și eu stau cu mama, vine să mă ajute la curățenie, cumpărături, etc.). Dar mă sufoc…

NaNoWriMo la jumătate

Day 15 writing badge.jpg

Au fost 15 zile de scris neîntrerupt, într-adevăr, la ÎNGERUL CU SABIE, deși fără spor. Abia am depășit 10.000 de cuvinte, ceea ce înseamnă cu siguranță că nu voi câștiga anul acesta concursul. Ei, și ce? Am reușit să scriu în fiecare zi, fie și 200 cuvinte, dacă nu s-a putut mai mult. În alți ani, se va putea, fără stress și greutăți de genul care șterg inspirația din minte. Și, cu siguranță, întotdeauna termin ceea ce am început, chiar dacă mai târziu decât ar fi trebuit.

M-am oprit, temporar, din roman pentru a corecta, în zilele de 16-17, pentru bun de tipar, ediția a doua din ECHIPAJUL, astfel încât să am câteva volume expuse la GAUDEAMUS, la standul Uniunii Ellene. (Da, sunt acolo!)

Da, știți că de anul acesta sunt și coordonator local NaNoWriMo. Am reușit să ne întâlnim de două ori până acum, câțiva care încearcă pentru prima dată și cu mine.

În prima duminică a lunii, am fost cinci magnifici, la ceainăria Bohemia Tea House. E treaba lor să spună dacă le-a plăcut sau nu – că, între timp, una dintre ele, Simona, s-a hotărât să se retragă, până la anul, considerându-se nepregătită pentru o astfel de încercare.

NaNofive magnificent 2019-11-03

Da, după cum vedeți, există și un sultan printre cadâne!

Aceasta a fost trusa inițială oferită participanților – calendarul, un mini-extemporal hazliu de 5 minute, care să ne încălzească atmosfera, un volum de proză scurtă – cine scrie și perseverează, poate ajunge să și publice!) și, pentru stimularea inspirației, ceai și ciocolată. Totul, cu multă dragoste și cu răbdarea de a răspunde la întrebări de diverse genuri.NaNo goodie bag 2019-11-03

A doua întâlnire, cam matinală, ne-a găsit în număr mai restrâns, însă la fel de entuziaști. Am discutat despre progresul fiecăruia, Mihai ne-a citit o povestire SF amuzantă și ne-am spus părerea, eu i-am invitat pe 24 la Gaudeamus, la lansarea noului meu volum de proză scurtă.

Bucharest Nano Pauls 2019-11-10

Sperăm să ne întâlnim din nou la începutul lunii decembrie, în număr mai mare, să sărbătorim câștigătorii! Nu voi fi printre ei, nu pot face față, în condițiile actuale, unui ritm creativ susținut.

Vă ofer, totuși, un citat din Îngerul cu Sabie:

Don Guillen, un om de vreo patruzeci de ani, nou venit la bord, avea propriile temeri. Încă nu știa sigur ce să creadă despre echipajul de pirați în care nimerise. Semnase articolele; îi surâdea să aibă o parte și jumătate, dacă expedițiile se dovedeau cu succes. În afara faptului că toți erau egali, ceea ce i se părea curios, și că avea de tratat negri, indieni și albi de toate națiile, inclusiv o femeie, cei care discutaseră cu el, în spaniolă ori franceză, păruseră să nu se deosebească cu mult de ofițerii de cart, cu care își petrecea timpul liber pe navele pe care servise înainte. Gândindu-se drept, regulamentul piraților părea mai blând… dar libertatea putea avea un preț, în ștreang. Riscuri și avantaje… Auzise că pirații erau cruzi, neciopliți, mincinoși, în toate felurile. Ce citise în articolele înțelegerii semnate și ce văzuse după terminarea luptei nu se reflecta așa. Rămânea de văzut dacă se va adapta printre ei.

De la o vreme, grijile îi căpătară nuanțe noi. Ce putere avea navigatorul acesta la bord, de-și convinsese căpitanul să-l lase să ajute la infirmerie? Nici don Alfonso, nici alt căpitan dintre cei mulți sub care navigase în vreo zece ani de când alesese marea, nu ar fi acceptat așa ceva. (E drept, nici piloții sau asistenții acestora nu s-ar fi oferit, nepricepându-se. Acesta, măcar, îi dovedise că putea fi, practic, de ajutor – și apoi, era direct interesat, femeia lui numărându-se printre răniți.)

Cum să-i spună unui iubit atent că aleasa lui va muri în curând? Dacă îl va costa și pe el viața, această îndrăzneală? Mai ales că-i auzise pe ceilalți numindu-l Ange au Sabre, deși tânărul se prezentase, simplu, Angel.

Din păcate, văzuse suficienți răniți cu fierbințeala irlandezei. Rana nu i se vindeca bine. Avea, înăuntru, umori otrăvite. Prinseseră plămânul. Doctorul făcuse tot ce știa ca să echilibreze umorile și s-o scape. Îi lăsase sânge, îi dăduse purgative, degeaba. Starea femeii se înrăutățea. Iubitul ei se încăpățâna să spere, să nege inevitabilul. Putea fi el cel care să-l aducă la realitate?

Ieși puțin pe punte, la aer. Se lăsa amurgul. Spre norocul lui, căpitanul, căruia îi jurase credință de curând, era și el acolo. Îl salută, după care îl întrebă:

– Când ajungem la destinație?

– În funcție de vânt, în două –trei zile ancorăm în Basse Terre. Cum se simt răniții?

– Mă tem că mai pierdem doi zilele astea. Femeia rănită în plămân și băiatul căruia a trebuit să-i tăiem piciorul nu rezistă, șopti el, sperând să fie auzit doar de căpitan. Iar dumneavoastră aflați primul, adăugă. Am făcut tot ce am putut. Dumnezeu are lista lui…

Sol se prinse de balustradă, de parcă vestea tristă ar fi fost gata să-l dărâme. Știa că niciun om nu poate șterge, nici adăuga, pe lista aceea, un nume scris în cer. Dar una era să moară omul pe loc, în luptă, și alta după câteva zile de negocieri cu cea cu coasa. I se părea o moarte urâtă, la fel de urâtă ca cea datorată unei molime.

Marina Costa la GAUDEAMUS 2019

Vă invit la Târgul Internațional de carte GAUDEAMUS 2019, Pavilion B2 ROMEXPO, la lansarea noului volum de proză scurtă, intitulat OCROTIȚI DE SIRENE, editat de Editura Betta, ca urmare a obținerii premiului special FĂNUȘ NEAGU la Concursul literar de proză scurtă NICOLAE VELEA 2019, cu tematica Revoluția din 1989.

WhatsApp Image 2019-11-09 at 15.57.55

Editura BETTA vă invită, la Sala Virgil Magearu, după cum urmează:

Duminică,24.11. 13.30 -15.00: Festivitatea de încheiere a Concursului Național de Proză Scurtă „Nicolae Velea”;   

  – Anunțarea rezultatelor concursului;

– Acordarea premiilor;

– Lansarea antologiei „Rația de libertate”, cuprinzând toate lucrările calificate la Concursul Național de Proză Scurtă Nicolae Velea ;

Prezentarea volumelor editate în contul premiilor (Secretele Otiliei de Ana Dobre-Pelin, Triunghiul Bermudelor de Dan Tipuriță, La porțile vieții de Geni Duță; Exod în lacrima lui Dumnezeu de Oana Anca Oprea, Don Quijote pleacă la război de Tudor Cicu, Ocrotiți de sirene de Marina Costa  ș.a. )

–  Festivitatea de premiere a laureaților.

Orele 15.00-16.00- Sala M.Sântimbreanu

– Lansarea revistei ARENA LITERARĂ și  a cărților editate în contul premiilor la concurs (care n-au mai avut loc de la 13.30-15.00)

De asemenea, cărțile mele pot fi achiziționate de la următoarele standuri:

Vă aștept cu drag!

Farmecul mării de Marina Costa

Multumesc mult, Geo, pentru recomandarea romanului meu FARMECUL MARII!

Just reading my books

Titlul: Farmecul mării

Autoare: Marina Costa

Editura: Amanda Edit

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 214

”Așadar, cu o copilărie îmbogățită prin romanele lui Jules Verne și prin episoadele filmului serial “Toate pânzele sus”, — după spusele autoarei —, care i-au deschis apetitul pentru crearea propriei lumi ficționale, Marina Costa se distinge deja printre romancieri, stabilindu-se, bine poziționată de altfel, pe linia romanelor de aventuri. De aceea, așteptăm cu sufletul la gură o nouă carte, care ne ține cu respirația tăiată, dar și cu bucuria alegerii unor finaluri pline de iubire și speranță.” — drd. Mihaela – Mariana Cazimirovici

Autoarea Marina Costa și cărțile sale mi-au fost recomandate de prietena mea Ana, care a știut să-mi stârnească interesul.

Vara aceasta a fost momentul perfect să încep una dintre creațiile domniei sale, ce au ca temă comună marea.

Farmecul mării m-a impresionat și datorită coperții deosebite, o pictură superbă a…

View original post 555 more words

Viața pe note muzicale

Interesant. Intr-o buna zi, il fac si eu!

adropofinspiration

De la DianaIllusion’s Street vine această super idee, să pună întrebările unui tag literar pe muzică. Știți că la mine muzica este mereu în topul preferințelor, deci nu am putut să rezist.

Ești femeie sau bărbat?

Descriere:

Ce simt/cred persoanele care te cunosc?

Descrie relația ta precedentă! 

Descrie relația ta actuală!

Unde ai vrea să fii acum?

Cum te simți?

Cum ai descrie viața ta?

Ce ai cere dacă ți s-ar îndeplini o singură dorință?

Dă un sfat prietenilor!– si nu numai lor

View original post

“Without music, life would be a mistake” Friedrich Nietzsche

Si inca doua…

Sweet Nothings

Ma bucur sa descopar tot timpul muzica frumoasa. Sau frumoasa pentru mine. Cred din tot sufletul ca daca ne uneste ceva pe toti e muzica. Iar muzica nu are gen, nu are rasa. Pentru mine e speciala pentru ca am crescut intr-o familie muzicala si m-a “afectat” un pic mai mult. Simt muzica, simt versurile, simt ritmurile. Poate nu ca cel care o studiaza dar imi trece prin inima. Daca imi place, acolo ramane vesnic. De ceva vreme am dat peste ceva minunat care mi-a reamintit  cat de frumoasa e muzica populara a tuturor, dar mai ales din aceasta zona a Europei. E si veche si plina de dulceata, de suferinta, de rezistenta, de frumusete, de iubire, ceva pentru care nu cred ca se pot gasi cuvinte suficiente si potrivite pentru a o descrie. Pur si simplu este in inima. Este emotie.

Ceea ce urmeaza este foarte original si m-a…

View original post 44 more words

Oana, fata vacii – basm

O poveste superba

condeiblog

cow-3401674_960_720

A fost odată demult, tare demult. Dar chiar și atunci era o vorbă și mai veche ce te învăța că nu trebuie să-ți faci griji când ai un copil neastâmpărat. El negreșit va ajunge un om cuminte, numai să crească puțin, să se facă mare. La asta se gândea tânara femeie ce spăla rufe într-o albie de lemn, în fața casei sale. Albia era pusă peste niște taburete răsturnate cu picioarele în sus, ca să stea neclintită. Din când în când își arunca ochii spre fetița ei zvăpăiată care alergând după fluturi, înnebunise toate găinile care îi ședeau ca proastele în cale. De nenumărate ori i-a spus să le lase în pace, însă fetița îi răspundea că ea nu are nimic cu găinile, ci numai cu fluturii. Oftând, mama s-a dus să întindă pe culme cămașa bărbatului ei.

-Mamă, de ce tot speli și întinzi cămașa asta a tatei? Că…

View original post 3,795 more words

Luna Octombrie în folclorul elen (II) – Ritualuri de fertilitate

Se stie ca eu admir traditiile vechi….

Iubim Grecia

Spuneam în episodul trecut, dedicat obiceiului Perperounei, că luna Octombrie era, în folclorul elen, momentul în care se săvârșeau ritualuri pentru ploaie și fertilitate, acum punându-se bazele recoltei viitoare și hranei din anul următor. Pe lângă invocarea ploii cu ajutorul fetițelor îmbrăcate în straie de frunze, țăranii Elladei mai recurgeau la anumite gesturi simbolice prin care să provoace ploaia cea rodnică. Astfel, dacă pe drumul lor întâlneau o broască țestoasă, oamenii o întorceau pe spate, așezându-i un bolovan de pământ pe burtă. Dând din picioare ca să revină la poziția ei normală, țestoasa părea că se roagă la Dumnezeu să dea ploaia care să înmoaie bolovanul și ea să poată reveni la poziția firească. În alte regiuni, oamenii mai obișuinau să prindă șerpi pe care omorau și-i atârnau de crengile copacilor, ca să poată fi văzuți de păsări. Când acestea coborau din zborul lor ca să înhațe șerpii, oamenii…

View original post 500 more words

Muschetar sau mușchetar?

Aveam o problemă… La mine rămân muschetari, de la muscheta pe care o folosesc!

Sa vorbim corect românește - poveștile limbii române

Greșeala la zi

Voi relua discuția de ieri despre etimologia populară. Este vorba despre o situație când o variantă, declarată incorectă, este mai târziu acceptată.

Substantivul muschetar a fost multă vreme pronunțat și mușchetar (prin etimologie populară , de la ”mușchi tari” și nu de la”muschetă”).

Din 2005 DOOM 2 stabilește că ambele variante sunt corecte.

Așadar, ne-am luat de-o grijă:cel puțin în acest caz (nu e singurul), nu mai putem greși.

Respectarea normelor FACE BINE LA LIMBĂ!

                                                  Gabriela Moraru

View original post