NaNoWriMo la jumătate

Day 15 writing badge.jpg

Au fost 15 zile de scris neîntrerupt, într-adevăr, la ÎNGERUL CU SABIE, deși fără spor. Abia am depășit 10.000 de cuvinte, ceea ce înseamnă cu siguranță că nu voi câștiga anul acesta concursul. Ei, și ce? Am reușit să scriu în fiecare zi, fie și 200 cuvinte, dacă nu s-a putut mai mult. În alți ani, se va putea, fără stress și greutăți de genul care șterg inspirația din minte. Și, cu siguranță, întotdeauna termin ceea ce am început, chiar dacă mai târziu decât ar fi trebuit.

M-am oprit, temporar, din roman pentru a corecta, în zilele de 16-17, pentru bun de tipar, ediția a doua din ECHIPAJUL, astfel încât să am câteva volume expuse la GAUDEAMUS, la standul Uniunii Ellene. (Da, sunt acolo!)

Da, știți că de anul acesta sunt și coordonator local NaNoWriMo. Am reușit să ne întâlnim de două ori până acum, câțiva care încearcă pentru prima dată și cu mine.

În prima duminică a lunii, am fost cinci magnifici, la ceainăria Bohemia Tea House. E treaba lor să spună dacă le-a plăcut sau nu – că, între timp, una dintre ele, Simona, s-a hotărât să se retragă, până la anul, considerându-se nepregătită pentru o astfel de încercare.

NaNofive magnificent 2019-11-03

Da, după cum vedeți, există și un sultan printre cadâne!

Aceasta a fost trusa inițială oferită participanților – calendarul, un mini-extemporal hazliu de 5 minute, care să ne încălzească atmosfera, un volum de proză scurtă – cine scrie și perseverează, poate ajunge să și publice!) și, pentru stimularea inspirației, ceai și ciocolată. Totul, cu multă dragoste și cu răbdarea de a răspunde la întrebări de diverse genuri.NaNo goodie bag 2019-11-03

A doua întâlnire, cam matinală, ne-a găsit în număr mai restrâns, însă la fel de entuziaști. Am discutat despre progresul fiecăruia, Mihai ne-a citit o povestire SF amuzantă și ne-am spus părerea, eu i-am invitat pe 24 la Gaudeamus, la lansarea noului meu volum de proză scurtă.

Bucharest Nano Pauls 2019-11-10

Sperăm să ne întâlnim din nou la începutul lunii decembrie, în număr mai mare, să sărbătorim câștigătorii! Nu voi fi printre ei, nu pot face față, în condițiile actuale, unui ritm creativ susținut.

Vă ofer, totuși, un citat din Îngerul cu Sabie:

Don Guillen, un om de vreo patruzeci de ani, nou venit la bord, avea propriile temeri. Încă nu știa sigur ce să creadă despre echipajul de pirați în care nimerise. Semnase articolele; îi surâdea să aibă o parte și jumătate, dacă expedițiile se dovedeau cu succes. În afara faptului că toți erau egali, ceea ce i se părea curios, și că avea de tratat negri, indieni și albi de toate națiile, inclusiv o femeie, cei care discutaseră cu el, în spaniolă ori franceză, păruseră să nu se deosebească cu mult de ofițerii de cart, cu care își petrecea timpul liber pe navele pe care servise înainte. Gândindu-se drept, regulamentul piraților părea mai blând… dar libertatea putea avea un preț, în ștreang. Riscuri și avantaje… Auzise că pirații erau cruzi, neciopliți, mincinoși, în toate felurile. Ce citise în articolele înțelegerii semnate și ce văzuse după terminarea luptei nu se reflecta așa. Rămânea de văzut dacă se va adapta printre ei.

De la o vreme, grijile îi căpătară nuanțe noi. Ce putere avea navigatorul acesta la bord, de-și convinsese căpitanul să-l lase să ajute la infirmerie? Nici don Alfonso, nici alt căpitan dintre cei mulți sub care navigase în vreo zece ani de când alesese marea, nu ar fi acceptat așa ceva. (E drept, nici piloții sau asistenții acestora nu s-ar fi oferit, nepricepându-se. Acesta, măcar, îi dovedise că putea fi, practic, de ajutor – și apoi, era direct interesat, femeia lui numărându-se printre răniți.)

Cum să-i spună unui iubit atent că aleasa lui va muri în curând? Dacă îl va costa și pe el viața, această îndrăzneală? Mai ales că-i auzise pe ceilalți numindu-l Ange au Sabre, deși tânărul se prezentase, simplu, Angel.

Din păcate, văzuse suficienți răniți cu fierbințeala irlandezei. Rana nu i se vindeca bine. Avea, înăuntru, umori otrăvite. Prinseseră plămânul. Doctorul făcuse tot ce știa ca să echilibreze umorile și s-o scape. Îi lăsase sânge, îi dăduse purgative, degeaba. Starea femeii se înrăutățea. Iubitul ei se încăpățâna să spere, să nege inevitabilul. Putea fi el cel care să-l aducă la realitate?

Ieși puțin pe punte, la aer. Se lăsa amurgul. Spre norocul lui, căpitanul, căruia îi jurase credință de curând, era și el acolo. Îl salută, după care îl întrebă:

– Când ajungem la destinație?

– În funcție de vânt, în două –trei zile ancorăm în Basse Terre. Cum se simt răniții?

– Mă tem că mai pierdem doi zilele astea. Femeia rănită în plămân și băiatul căruia a trebuit să-i tăiem piciorul nu rezistă, șopti el, sperând să fie auzit doar de căpitan. Iar dumneavoastră aflați primul, adăugă. Am făcut tot ce am putut. Dumnezeu are lista lui…

Sol se prinse de balustradă, de parcă vestea tristă ar fi fost gata să-l dărâme. Știa că niciun om nu poate șterge, nici adăuga, pe lista aceea, un nume scris în cer. Dar una era să moară omul pe loc, în luptă, și alta după câteva zile de negocieri cu cea cu coasa. I se părea o moarte urâtă, la fel de urâtă ca cea datorată unei molime.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.