Nuntă însângerată

Convorbiri

(publicată în revista CONVORBIRI LITERAR-ARTISTICE, nr. 12/2019)

 

Orășelul, un ac în carul cu fân al Imperiului Otoman, era împodobit de sărbătoare în lunea aceea de început de vară. Tânărul primar, cel mai înalt rang pe care o raia ortodoxă îl putea obține, se însura. Hora tradițională umplea pajiștea. Veniseră oameni din destule sate și orășele din jur să petreacă împreună cu rudele lor de aici.

Dimitri, un bărbat de vreo treizeci de ani, suficient de bogat cât să-și fi cumpărat funcția de la autoritățile turcești, era apreciat în comunitate. Putea să fi luat pe oricare dintre fetele satului. Dar, în locul uneia care abia atinsese anii ieșirii la horă, cum își alegeau majoritatea, el pusese ochii pe Maria, o mireasă mai în vârstă decât altele. Avea să împlinească, în curând, douăzeci și cinci de ani. Destui o considerau fată bătrână, în ciuda zestrei bune, a onoarei ireproșabile și a familiei bune din care provenea.

În zorii adolescenței, ea fusese logodită cu altul, care plecase în străinătate, să adune bani de nuntă. Se întâmpla adesea pe acolo ca tinerii să-și caute norocul sub stele îndepărtate, întorcându-se cu averea necesară întemeierii unei familii. Alții rămâneau departe, cu voia lor sau pentru că nu reușiseră să învingă sărăcia. Unii se stingeau prin străini, uciși de boli, de tâlhari sau de condițiile de muncă.

De logodnicul Mariei nu se mai știa nimic. Părinții ei așteptaseră, după datină, șapte ani, întoarcerea lui. Pe urmă, îl acceptaseră pe Dimitri ca ginere. Putea ea să se împotrivească alegerii? În niciun caz. Tot satul ar fi condamnat-o. Se resemnase. Cel puțin, nu-i va mai spune nimeni fată bătrână. Va fi soția primarului, cu o gospodărie înfloritoare de condus.

În vremurile acelea, în zonă, o nuntă, cu toate obiceiurile care trebuiau împlinite, dura o săptămână întreagă – de miercuri până miercuri. Miercurea se frământa coca pentru colacii de nuntă. Ambele perechi de socri puneau monede de aur și argint în aluat. Joia, familia mirelui venea la mireasă. Se făcea schimb de daruri și plecau cu zestrea miresei. Vineri, mireasa petrecea cu familia ei, mirele cu ai lui și cu nașii. Era cusută flamura de nuntă, primind în vârfuri trei mere roșii, simbolul fecioriei. Nimeni nu se îndoia că Maria își așteptase, castă, mirele – fie el primul logodnic, Ghiorghi, sau cel sortit, până la urmă, să-i fie soț, Dimitri.

Sâmbăta mirele era ras de cavalerii de onoare, iar mireasa era ajutată de domnișoarele ei de onoare să se pregătească pentru părăsirea casei părintești. Își luau rămas bun de la feciorie, știind că, de mâine, vor fi numărați printre oamenii căsătoriți.

Ceremonia religioasă avea loc duminică. Nașii de cununie veneau să ia mireasa. Se întindea masa și până la ora slujbei, se petrecea la casa miresei. Aveau loc noi schimburi de daruri, se juca hora miresei. Mireasa primea o monedă de aur, s-o poarte la gât, apoi se cânta versiunea locală de “Ia-ți, mireasă, ziua bună.”

După taina cununiei, toți s-au dus la casa mirelui. Maria făcu semnul crucii pe pragul ușii, cu două pâini la subțiori și cu un ulcior cu apă în mâna stângă, astfel încât viața de femeie măritată să-i fie îmbelșugată, cu voia Domnului. Intră în casă, alături de Dimitri. Soacra mare îi primi cu un ștergar alb, învelindu-i pe amândoi în el și trăgându-i înăuntru. Din acea clipă, Maria făcea parte din familia primarului.

Deși măritată legal și religios încă de duminică, deci, încredințată familiei mirelui, în noaptea de duminică spre luni nora era onorată ca mireasă, nu încă nevastă pe deplin. Își petrecea vremea cu soacra și cumnatele, pentru a întări legăturile cu noua familie. Abia marți dimineață se juca rachiul roșu.

Acum era luni după amiază. Petrecerea de la casa primarului era în toi. Curtea era prea mică pentru câți musafiri veniseră. Au mutat hora pe o pajiște din apropiere. Flamura albă de nuntă, cu merele roșii în vârf, flutura în capul horei, în mâna miresei. Era frumoasă. Toată lumea o admira. Bârfitoarele se mirau ce noroc dăduse peste ea.

Din depărtare venea un călăreț. Asculta și el cântecele de nuntă. Nimeni nu-l recunoscuse. Se apropie și descălecă. Văzu mirele și mireasa.

– Să vă trăiască perechea, să aibe mulți copii și să procopsească! Bucurați-vă de nuntă, cu sănătate! I-am adus un dar miresei, că-i sunt văr de departe.

Maria, auzind vocea, se grăbi spre el, cu inima bătând să-i spargă pieptul. Se împlinise, cu anii, însă era vocea iubitului din adolescență, care-i apărea în vis de atâția ani. Ghiorghi, logodnicul ei demult pierdut, cel pe care l-ar fi așteptat o viață, dacă tatăl ei nu ar fi insistat s-o mărite cu primarul, sosise prea târziu. Încă mai păstra ceva din trăsăturile flăcăiandrului de odinioară, cel de-o seamă cu ea, deși oboseala și lipsurile lăsaseră urme pe chipul lui. Se vedea că munca prin străini nu-i fusese ușoară.

– Mă recunoști? o întrebă el, cu lacrimi în glas. Ai tot dreptul să mă fi uitat, sau să mă disprețuiești, fiindcă am lipsit aproape nouă ani. Dumnezeu știe că nu am putut ajunge mai repede la tine. Am fost prins în războiul iscat pe meleagurile acelea. Nimeni nu a avut voie să părăsească țara până la proclamarea păcii. Ia-ți inelul înapoi și trăiește în pace cu noul tău soț! Vă doresc o viață lungă, fericită!

Inima îi era grea de tristețe, nu de resentimente. El știa cum se petreceau lucrurile. Părinții hotărau nunțile copiilor. Nu era vina ei că nu îl așteptase; așa le fusese soarta. Maria nu-i fusese menită lui; altfel, Ghiorghi s-ar fi putut întoarce când promisese.

Mireasa, însă, nu voia să știe de nimic altceva. Nu-i păsa că era deja măritată legal și parte a noii familii, nici că toată lumea era martoră scenei. Îi sări în brațe, fericită:

– Ghiorghi, ce bine că te-ai întors! Nimeni nu m-a crezut când le-am spus că vei veni înapoi la mine!

Aceasta era o jignire pe care mirele n-o putea îndura. Ca primar, avea dreptul să poarte armă, pentru a asigura respectarea legilor printre ai lui. Doar că nu putea intra în conflict cu un musulman. Așa că luă pușca – aflată la îndemână, din moment ce începutul horei fusese marcat de o salvă de bucurie, în aer – o încărcă și îl ținti pe Ghiorghi. Cu atenția concentrată la Maria, acesta nu-l văzuse. Simți arsura crâncenă și se prăbuși la picioarele ei.

– Nu voiam să trăiesc fără ea, așa că mi-ai făcut un bine. Viață lungă împreună să aveți! spuse el, cu ultima răsuflare.

Se stinse privind-o pe Maria în ochi. Aceasta, plângând în hohote, protestă:

– Ghiorghi, cum poți să crezi că aș putea trăi vreo clipă împreună cu cel care te-a ucis? Blestemat să fie omul mânjit cu sânge pe mâini. Luați-l de lângă mine! Eu nu m-aș mărita cu altcineva decât cu mortul. La mănăstire e locul meu, să mă rog pentru iertarea păcatelor tuturor celor care mi-au înecat viața într-un val de sânge.

Nuntașii s-au răspândit care-ncotro, îngroziți. Au spus povestea nunții însângerate de atâtea ori, încât a devenit cântec, răspândit de la o stână la alta, și de la un foc de tabără al caravanelor de negustori la altul. Lacrimile miresei călugărite se pare că au fost izvorul unei fântâni cu apă sărată ca ele, spre amintirea tristului eveniment.

One thought on “Nuntă însângerată

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.