Cronică la ALTE VÂLTORI ALE VIEȚII

Ciclicitatea istoriei în metaforele epicului

de Ana Dobre

(Revista Argeș nr. 8 (446) august 2019, pag. 18)Alte valtori ale vietii

 

Cu noul roman, Alte vâltori ale vieții, Prefață de Victor Atanasiu, Editura Betta, București, 2019, Marina Costa adaugă un epilog romanului Vieți în vâltoare (2017), un fel de amplu deznodământ, pentru a urmări, pe o perioadă lungă de timp, 1804-1849, modul în care Roxana și Luigi au trecut, înfruntându-le, peste alte vâltori ale vieții.

Prozatoarea are predilecție pentru acest cuvânt, vâltoare, care revine, ca un laitmotiv, de trei ori pe parcursul acțiunii, în contexte diferite: „…ne-au povestit despre vâltorile vieții prin care trecuseră” (p.116); „Vâltorile vieții au fost nemiloase” (p.244) și, în final, „Aceasta, însă, era povestea altor vâltori, ale vieții nepoților noștri” (p.251). Finalul este, așadar, deschis, lăsând posibilitatea continuării, prelungind nararea evenimentelor, cel puțin, până în secolul al XXlea, sau solicitând colaborarea cititorului.

Înfățișându-și personajele în/din momentul intrării responsabile în viață, prin căsătorie, după consumarea crizei așezării în viață, urmată de constituirea unui cămin, angajate într-o luptă susținută, nu atât pentru proprietatea asupra pământului, cât pentru viitorul copiilor lor, Marina Costa dovedește aceeași plăcere adolescentină pentru povestirea unor peripeții care țin cititorul cu sufletul la gură, ca și plăcerea de a repovesti istoria, de a fabula în marginea adevărului istoric, de a-l coborî la un nivel de înțelegere acceptabil, pe ideea ciclicității.

Ingredientele sunt aceleași din romanul anterior. Atracția deosebită pentru lumea nouă, în descendența, poate, a unor lecturi epicuriene din Karl May, James Fenimore Cooper, Harriet Beecher Stowe, în faza civilizării unui teritoriu, a unui construct tolerant de viață, o duce pe Marina Costa la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, pe fundalul războaielor napoleoniene în Europa, continuând apoi până către 1850, incluzând, prin ecouri epistolare, luptele pentru unificarea Italiei și revoluția pașoptistă, fără a ajunge și în Țările Române, locurile de unde plecaseră, cândva, părinții Roxanei. Din acest tablou, nu lipsesc, desigur, luptele intercoloniale, dar și între colonizatori și băștinași, pentru putere, supremație, dar și pentru realizarea visului de a deveni american. Marina Costa povestește din perspectiva prezentului, este istoria filtrată prin modul de înțelegere și interpretare ale unui cetățean de la confruntarea secolelor și mileniilor.

Reverberațiile unor lecturi de adolescență se resimt peste tot, ceea ce relevă în Marina Costa o eternă adolescentă, cu o mare facilitate de a povesti evenimente și de a integra informația istorică în ficțiune. Ficționalizarea istoriei și istoricitatea ficțiunii, așadar. Cu prezentarea unor evenimente istorice, în limita adevărului istoric, autoarea având o adevărată voluptate a datelor, evenimente care au marcat istoria Europei și, mai ales, pe cea a SUA, istoria este adusă în vizorul naratorului, pusă sub lupa măritoare a unui mod personal de a o povesti pentru a o interpreta epic.

Totuși, nu evenimentul istoric ca atare reprezintă prioritatea prozatoarei, cât modul în care istoria mare poate încorpora, orienta sau deturna destine. Personaje reale – Giuseppe Mazzini, de exemplu, apar alături de de cele ficționale pentru un plus de realism documentarist, fără a influența în vreun fel destinul personajelor de ficțiune.

Viziunea epică relevă ciclicitatea vieții, prin succesiunea generațiilor, fapt evident la începutul capitolului 18, Carbonarii, de exemplu: „După vremea nunților, a venit vremea luptelor pentru o cauză dreaptă, a despărțirilor și a întoarcerii celor mai viteji fii în patria părinților”, ca și prin repetabilitatea unor evenimente de unde se poate decela dimensiunea educativă a istoriei.

Structurarea acțiunii pe 22 de capitole, cu titluri semnificative, prin capacitatea de a sintetiza evenimentele narate, evidențiază o construcție epică gândită riguros. Marina Costa alege perspectiva obiectivă, într-o povestire preponderent liniară, evenimentele înșirându-se ca mărgelele pe ață, din unghiul unui narrator profund implicat. Este povestea narată de Roxana Accorsi, într-un moment de bilanț al evenimentelor, către sfârșitul vieții, când este posibilă și rememorarea și meditația asupra recerii și petrecerii în timp a generațiilor. Există această sugestie a rememorării, de unde un anume aer de nostalgie, dat de melancholia conștientizării trecerii. Totuși, scriitura nu capătă valoare memorialistică, nici melodramatică, narațiunea menținându-se în limitele unei obiectivități subiectivate, evenimentele exterioare fiind filtrate de/prin conștiința personajului care narează.

Unele întâmplări sunt repovestite, altele reflectate din colportări de fapte, altele narate din perspectiva unor personaje-reflector, altele se constituie prin dialog, altele epistolar, prin schimbul de scrisori care leagă două continente – Europa și America. Scrisorile trimise de Marcantonio și de Celia din Europa condensează evenimente istorice importante pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ca modalitate stilistică de narare, acest stil epistolar are farmecul lui, relativizând și subiectivizând, mod ingenios de a vedea istoria printr-o conștiință, Marcantonio fiind martorul acestei istorii. La nivelul narațiunii, însă, povestea suferă prin discrepanța dintre timpul real și timpul epic, lăsând impresia sufocării prin cumul de evenimente.

Marina Costa este o scriitoare care aspiră spre o literatură universalistă, dezinteresându-se aproape în totalitate de orice element de naționalitate, excepție făcând Roxana, unul dintre puținele personaje cu rădăcini românești, căreia i se adaugă alte personaje care provin din același mediu. Aceasta este, însă, o excepție, nu o regulă în romanul ei. Roxana este mai mult un cetățean universal, aflându-și dreptul la o viață liberă și independentă, profesând valori morale de o generalitate universală – toleranță, onoare,

întrajutorare, nediscriminare, prin care își devansează epoca. E un fel de sufragetă avant la lettre. Este, poate, și acesta un mod de a milita pentru valori etice prin literatură. Eticismul Marinei Costa își face loc în poveste ca un suprapersonaj.

2 thoughts on “Cronică la ALTE VÂLTORI ALE VIEȚII

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.