Vieți în vâltoare – Alte vâltori ale vieții – {recenzie}

Inca o recenzie marca Marius Andrei – multumesc foarte mult! ❤ De data aceasta, la trilogia Vieti in valtoare!

Analogii - Antologii

Vieți în vâltoare Ținuturi însângerate
Vieți în vâltoare Lumea Nouă
Alte vâltori ale vieții

de
Marina Costa

Editura Betta

Romanele scriitoarei Marina Costa pot fi citite atât de adolescenți, cât și de adulți, așa cum cărțile lui Jules Verne sau ale lui Mark Twain pot fi savurate la orice vârstă, activând pentru fiecare grad de maturitate o anumită componentă a poveștilor pe care le desfășoară.

Toate încântă prin aventuri spectaculoase, în timp ce înfiripă detaliat și profund atmosfera culturalo-istorică unde acestea au loc.

Te simți, savurându-le, ca și cum ai privi concomitent un film de acțiune și unul documentar, valența lor fiind, în aceeași măsură, distractivă și educativă.

Poate cea mai complexă saga a autoarei este constituită din volumele seriei Vieți în vâltoare.
În număr de trei, ele au fost lansate în două etape, mai întâi fiind publicate Ținuturi însângerate și Lumea Nouă, în 2017…

View original post 1,175 more words

Despre lucruri

As vrea sa inteleaga multi lucrul acesta. Daca il spun, in ochii unora par nerecunoscatoare.

Sweet Nothings

De multe ori auzim vorba aceasta, ca lucrurile sunt facute pentru a fi folosite, iar oamenii sunt facuti pentru a fi iubiti. Doar ca s-a intors roata si lucrurile sunt iubite mai mult iar oamenii sunt folositi ca niste lucruri. Imi vine sa zic carpe. Asa se simt oricum si nu cred ca exista om pe lumea asta care sa nu se fi simtit la un moment dat carpa. Sau care nu a facut pe cineva sa se simta carpa. E atat de umilitor si dureros sentimentul incat simti ca ti se rupe inima in doua. Sa nu uitam sa iubim oamenii. Cat despre lucruri…

Revenind la lucruri, chiar vreau sa le folosesc. Pe toate. Nu vreau sa le tin a le folosi o data pe an sau mai grav, o data in viata. Nu vreau sa ma uit la ele si sa se strice de stat doar pentru ca…

View original post 256 more words

Meditatii in urma experientelor de la cabinet: Depresia

Mi se pare foarte interesant. Ma regasesc si pe mine in anumite parti, si pe mama in cele mai multe…

Ecologia Comunicarii

Depresia e un fir de fum, usor si aproape nevazut, ca un mic suierat soptit in ureche…. lasa-te dus/a in deznadejde, nu mai fa efort, nu continua, renunta, uita ca ai avut putere candva si visuri, mai stai putin, mai amana un pic, mai e si maine o zi…

Depresia e un fir de ata rupt care se tot agata si, pe cale, desira tesatura increderii in puterile proprii: nu vezi ca nu iese aprobarea, adeverinta, proiectul?… renunta… totul e in zadar, renunta… 

Depresia e o usa care se inchide catre exterior si pastreaza o racoare de ceata sticloasa in interior: nu mai ai carbuni, nu te mai ambala, renuta…. e rece si baga-te sub plapuma, nu da telefon, nu iesi din casa, renunta… nu mai cauta, nu cere ajutor, e in zadar, renunta…

Depresia e ca iarba somnului, te adoarme incet, incet: mai vezi un episod, mai adormi la…

View original post 423 more words

CC book tag

Asta s-ar potrivi, cand reusesc s-o fac, si adaptata in familie…

Praf de stele

De data asta, mi-am zis că a sosit timpul să stau să încropesc un tag nou legat de cărțile mele preferate scrise de autorii mei preferați. Dacă ați trecut pe la cele două tag-uri dedicate seriei Nemuritor de Oana Arion (aici) și seriei Alina Marinescu de Monica Ramirez (aici), știți deja despre ce vorbesc. Că tot veni vorba, dacă nu le-ați făcut, vă invit să dați curs provocărilor.

Astăzi a venit rândul cărților scrise de Corina Cîndea, o autoare romantică foarte dragă mie. Poveștile sale mă binedispun întotdeauna și, ori de câte ori gândul mi se abate spre acestea, mi-aduc aminte de ele cu zâmbetul pe buze. Unde mai găsești laolaltă vrăjitoare, extratereștrii și coincidențe stranii, cereri de căsătorie pe vasul de toaletă din restaurante, saci de cartofi pe post de rochii, paturi rupte și pupat de uși și alte evenimente cel puțin la fel de…

View original post 612 more words

Mix Book Tag

Intai dau share. Pe urma imi gasesc timp sa accept provocarea.

Praf de stele

Am dat peste acest tag drăguț la AnaSylvi la finele anului trecut și, pentru că nu-l mai făcusem până acum, l-am preluat încântată. Doar ce v-am avertizat că am de gând să fac exces și anul ăsta de ele. :))

Ce carte urăști să iubești?

Opal, cel de-al treilea volum al seriei Lux de Jennifer L. Armentrout. Un volum enervant. Personajele mult prea încăpățânate, în special Katy. Dorind să nu stea cu mâinile în sân și simțindu-se vinovată pentru ce s-a întâmplat data trecută, se aruncă în mijlocul pericolului, fără să gândească. Și, bineînțeles că lucrurile nu se termină cu bine, atunci când face asta.

Ia personajul masculin preferat și personajul feminin preferat și pune-i împreună. Ce cuplu nou-format avem?

Arrio Raul & Alina Marinescu.O explozie de pericol și contraste!

Ce personaj ai lua cu tine în călătorie și ce lecție i-ai da?

Ar fi mai multe personaje lângă…

View original post 444 more words

Interviurile Cronicarului – Sigurd Olavsson, PRIBEGII MĂRILOR

David Wenham as FaramirThe Scribe

Cronicarul a fost văzut pe malul Oceanului Atlantic, într-o așezare a totonacilor, în zona ce se va numi mai târziu Veracruz, Mexic. Dede și Anasylvi  l-au trimis să stea de vorbă cu un bărbat de treizeci și ceva de ani, cu păr șaten deschis, ondulat, nesigur dacă să dea în nuanțe blonde sau roșcate, și ochi căprui luminoși, de chihlimbar. Are la cingătoare o sabie de o formă deosebită. Părul îi este prins cu o fâșie de piele de șarpe, și în el se văd podoabele de pene care îl arată că este căpetenia totonacilor.

  1. Spune-mi ceva despre tine. Cine ești, unde ești acum, ce rol ai în romanul PRIBEGII MĂRILOR?

Sunt Sigurd Olavsson Vittfarne, hersir al lui Harald Rholfsson și căpitan al corăbiei “Svartbak”. Sunt conducătorul norvegienilor exilați, care și-au găsit o nouă patrie de cealaltă parte a mărilor calde și marea căpetenie a totonacilor. Trebuie să admit că în roman am un rol secundar. Dar și personajele secundare sunt importante!

  1. Spune-mi ceva despre familia ta – ce crezi despre ai tăi, în ce relații ești sau ai fost cu ei și care a fost cea mai frumoasă amintire legată de ei. 

Tatăl meu, Olav Larssen, a fost fiul jarl-ului din ostrovul Fröj. Pe mama mea o chema Grainne și a fost o sclavă luată din Irlanda. Am un frate geamăn, numit Njall, care a rămas într-un oraș clădit în întregime pe ape. În limba lor, se numește Veneția. M-am înțeles foarte bine cu ei toți, doar că mama și tata au murit demult, iar fratele meu e departe. Aici sunt cu vărul meu, Lars Ulfsson, și cu nepotul meu, Harald Rholfsson. Pe soția mea o cheamă Xihuiquenitzin și este sora regelui din Teotihuacán. Ne înțelegem bine. Avem trei fiice și un fiu. Fiecare dintre ei are nume și în limba locală și într-a noastră.

Amintiri au fost multe, doar am o viață bogată în spate. Cu tata, când ne învăța runele și meșteșugul armelor. Cu Njall, toată copilăria în care am fost nedespărțiți. Cu Harald, când l-am luat în brațe prima oară, și el a întins mânuțele spre amuletele mele. Cu Lars, atâtea, atât din copilăria lui, cât și ca tânăr războinic aici, în noua patrie. Cu soția mea… cred că momentul logodnei și cel când mi-a dăruit fiul.

  1. Ce regreți cel mai mult? 

 Că n-am răpit-o pe Evanthia la plecarea din Constantinopole, chiar din biserica unde ne-am întâlnit. Ea mi-a fost prima iubire.

  1. Ce ți-a plăcut cel mai mult la ea? Când ai știut că ești îndrăgostit?

Un băiat de șaisprezece, șaptesprezece ani și o fată de cincisprezece – e atât de greu să se îndrăgostească, chiar și când ea este fiica arhontelui, iar el, un oștean în garda palatului? Era frumoasă, era bună, avea o voce caldă, și cânta toată ziua, împreună cu însoțitoarele ei… Am știut că sunt îndrăgostit când a fost plecată, pentru o vreme, la mătușa ei, și am descoperit că zilele în care n-o vedeam, măcar o privire furișă, erau lipsite de strălucire. Cam atunci i-am dedicat un cântec, în limba mea, și vorbele de dor s-au aliniat ușor.

  1. Ai iubit marea, dar mai mult ai iubit-o pe Evanthia. Marea a jucat oare rolul unui substitut pentru iubirea pierdută sau a fost mai mult de-atât?

A fost mai mult de atât. Iubeam marea și înainte de a fi cunoscut-o pe Evanthia. Marea îmi dădea posibilitatea de a-mi demonstra priceperea de navigator și de războinic, de a acumula bogății și a-mi clădi un nume, o faimă. Oricum, însă, știu prea bine că, după părerea tatălui ei, niciodată n-aș fi fost destul de bun, destul de faimos, destul de nobil pentru a mă căsători cu ea…

  1. La ce lucru pe care îl ai ții cel mai mult, și de ce?

Un medalion primit de la Evanthia, în clipa despărțirii definitive. Atunci când ar fi trebuit s-o iau și pe ea cu mine, dar n-a vrut, i-a fost teamă… E chipul ei pictat înăuntru. Tot ce îmi amintește de ea. Dar aproape la fel de importantă este ehecailacocozcatl, bijuteria spirală a vântului, dintr-o anumită scoică rară, pe care am primit-o când am fost ales căpetenie. A aparținut dușmanului meu, Xolotl, pe care am reușit să-l ucid în luptă.

  1. Marina a fost singura fată care a reușit să-ți dărâme zidurile și să-ți fie cu adevărat prietenă. Cu ea ai avut o conexiune mai specială decât cu ceilalți. Într-o altă viață, crezi că ar putea exista o altfel de legătură între voi doi?

Ar fi putut exista o altfel de legătură între noi doar dacă aș fi cunoscut-o pe ea prima, înaintea Evanthiei. Și nici atunci nu știu dacă era posibil, fiindcă ea a reușit să-mi dărâme zidurile comportându-se ca un băiat, ca un frate mai mic, nu ca o fată. Tocmai asta am apreciat la ea – ceea ce este între noi, nicio altă femeie nu ne poate lua. Poate numai vărul meu, Lars, un bărbat – dar el întotdeauna a vrut să fie alături de noi doi, nu în locul unuia dintre noi.

  1. Ce-ți place să faci atunci când iei o pauză de la luptat și de la navigat?

Cânt la rotta, compun noi cântece sau îi învăț pe tineri să cânte. Nu numai pe fiul meu, ci și pe toți ceilalți. Și Harald tot de la mine știe. Îi învăț și runele. Trebuie să știe și despre țara de unde au venit, nu numai despre cea în care s-au născut. O petrecere, înconjurat de prieteni, prinde bine uneori, de asemenea.

  1. Care-ți este dorința cea mai mare?

 Am vreo trei, la fel de mari:

  • să fie întotdeauna pace între totonaci și vikingi
  • să nu mai existe sacrificii umane (eu le-am interzis, oricum – și deja se știe ce ar păți cel care mi-ar nesocoti porunca!) și…
  • să las o urmă a trecerii mele prin lume. Nu numai urmași – cu asta mi-am făcut datoria. Dar poate unul dintre ei va compune o saga sau un cântec și despre mine…

 10. Ce zeu este protectorul tău?

Greu de dat un singur zeu – aș răspunde că eu sunt deosebit, și am trei zei ocrotitori. În primul rând Odin, zeul războiului, al poeziei și al înțelepciunii. El a dat oamenilor cântecele care au putere magică și runele, pentru a le păstra în memoria oamenilor. Fiul lui, Bragi, îi ocrotește pe toți skalzii, printre care mă număr și eu. El le-a dat să bea miedul poeziei, și pe cupa lui Bragi se fac jurăminte. De asemenea, în calitatea mea de marinar și căpitan de corabie, îi jertfesc lui Aesir (sau Gymir – unii, interpretând Edda, afirmă că ar fi același zeu, dar eu l-am numit întotdeauna Aesir) și m-am bucurat întotdeauna de ocrotirea sa. Am scăpat și din naufragiu, nu?

  1. De ce anume ești mândru? 

De felul cum au evoluat oamenii noii mele patrii. Nu știau multe lucruri până să ne cunoască, însă și noi am avut de învățat de la ei destule, fiindcă ceea ce știam noi, oamenii nordului, nu întotdeauna se potrivea specificului acestor locuri calde.

Au învățat că negustoria este mai bună decât războiul. Au învățat meșteșuguri și arte noi. Au făurit alianțe cu alte popoare, și acest lucru este important.

  1. Ce ne poți spune despre povestea din spatele cărții?

PRIBEGII MĂRILOR a fost scrisă, într-o primă versiune, când autoarea era în anul 2 de facultate, în 1988, documentându-se cu tot ce aveau mai multe biblioteci despre vikingi, bizantini și popoarele precolumbiene din Mexic. Atunci, cuprindea un caiet dictando de 48 file, la care mai fuseseră cusute file suplimentare. Autoarea a vrut să descopere o nouă eră, despre care se scrisese mai puțin, dat fiind că erau în vogă romanele istorice de aventuri a căror acţiune se derula între anii 1400-1800. Întotdeauna ea a urmat principiul de a scrie ceea ce și-ar fi dorit să citească.

A fost transcrisă pe calculator în anul 2002, completată și verificat unele date pe internet, fiindcă, odată cu trecerea deceniilor, posibilitățile de documentare se extinseseră. În faza aceea, când nu se întrevedea publicarea, fusese printată și legată în spirale, cu o dedicație în versuri, ca felicitare și cadou de ziua logodnicului ei.

El a citit până l-a luat somnul. A doua zi, a plecat la serviciu, și mama lui a găsit manuscrisul. L-a citit, curioasă… Nu înțelesese cine l-a scris, ci credea că fusese tradus din greacă, pe baza finalului cărții. Când a venit el acasă, l-a luat la întrebări:

“Ce-i cu povestea asta frumoasă? De unde a luat-o? Că am citit toată ziua, până am terminat-o. Mi-a dat ciorba în foc și am uitat de telenovelă!”

“Chiar ea a scris-o!”

“Scrie frumos, ar trebui să publice!”

…Au mai trecut 14 ani până să fie publicat, fiind romanul de debut. Când scriitoarei i-a fost prezentat un editor, a avut îndrăzneala să-l roage să se uite pe un roman de-al ei, să-i spună dacă e ceva de capul lui sau nu. Și l-a ales, dintre cele 5 transcrise pe calculator, pe acesta, considerându-l cel mai bun, de dimensiune medie. (Fiindcă, după părerea ei subiectivă, care, ulterior, nu pare să coincidă cu a cititorilor, ei i s-a părut întotdeauna a fi cel mai bun, dar și cel mai lung, Prietenii dreptății). Editorul a citit când a avut timp, și a fost entuziasmat să-l publice. Semnalul editorial a fost dat la Bookfest 2016, iar lansarea oficială a avut loc pe 23 iunie 2016. Eu, Sigurd Olavsson, aș spune că a fost într-un ceas bun, în ajunul Focurilor de vară…

Acum se pregătește o ediție a doua, revizuită. Va apărea la toamnă sau la iarnă. (Și da, în prima versiune pe Njall, fratele meu geamăn, îl chema Niels. Fusese luat dintr-o listă de nume norvegiene/ vikinge de pe net… numai că, între timp, autoarea a aflat de la o norvegiană că înainte de creștinare numele suna Njall, nu Niels. Și Lars e tot nume de după creștinare, însă acela are explicație în text, bunicul nostru și străbunicul nostru, pe vremea regelui Olaf Digre, căruia alții i-au spus după aceea cel Sfânt, fuseseră creștinați mai cu convingerea, mai cu sabia.. Ceea ce nu l-a împiedicat, pe urmașul celui creștinat aproape de bună voie 😉 să se întoarcă la credința veche și să se exileze pe insula Froj, fără să-și schimbe numele…)

 Dacă v-a plăcut interviul, Cronicarul vă așteaptă să-i sugerați și alte personaje ale diferitelor cărți, și câteva întrebări pentru ele! Precum vedeți, și personajele secundare sunt importante!

Luna Septembrie în folclorul elen (II) – Înmormântarea lui Gustărică

Iubim Grecia

În episodul trecut spuneam că Ziua Înălțării Sfintei Cruci, de pe data de 14 septembrie, reprezintă un reper important în viața cotidiană a elenilor, ei fixându-și evenimentele importante din anul următor și în funcție de această dată. Pentru că acum se recoltează ultimele roade ale verii, pepenii, meiul, susanul și se încheie convențiile pentru următorul an agricol, după Ziua Crucii oile și caprele sunt lăsate libere pe pășuni pentru a se îndestula cu tot ce a rămas în urma muncii oamenilor. Tot acum se dau înapoi proprietarilor toate terenurile luate în arendă, se plătesc impozitele și se fac nunți.
În Sifnos, Ziua Sintei Cruci se mai numește și ”Crucea Hoțului” pentru că acum se ard toate barăcile și bordeiele în care viticultorii au stat ca să-și păzească viile de hoți. Este un semn că misiunea lor s-a încheiat, viticultorii și-au adunat recoltele, iar în urma lor vin copiii care adună…

View original post 513 more words

Wrap-up #13 | iunie 2019

Si o recenzie la Pribegii marilor, marca Dede – multumesc mult!

Praf de stele

Spuneam data trecută că mai am timp suficient pentru recuperare. Zic să nu mă mai credeți pe cuvânt, atunci când afirm astfel de chestii, pentru că numai recuperare n-am făcut în cele zece zile rămase. Cred că iunie a fost cea mai săracă lună de până acum. De la cele cinci cărți amărâte ale lui mai, am ajuns la patru. Măcar am avut o scuză, hai poate două, dar asta n-ar fi trebuit să mă oprească. Din contră, cred că ar fi trebuit să mă întărâte să citesc mai mult. Dar asta este, sper să-mi revin. :))

Esti-prea-frumoasa-de-Julia-Quinn-horz

Ești prea frumoasă (Splendid #3) – Julia Quinn

5/5

“…tînărul constată cu surprindere că nici nu voia să fie la Londra. De fapt, nu voia să fie în nici o altă parte în afară de acolo unde era deja.”

Acest ultim volum, ce încheie o trilogie care m-a cucerit încă…

View original post 1,104 more words

Fanart Pribegii mărilor

Azalea Doll Divine este un site unde îmbraci păpuși, în diferite costume de epocă (sau de fandom, că avem și Harry Potter, și Star Wars, etc.). Dacă te amuză, îți construiești păpușa preferată din nuanțe și lungimi de păr, culori de ochi, de piele, rochii, etc.

Asta a făcut o prietenă, acum mulți ani, când știa că am scris o poveste cu vikingi, creându-mi personajele:

Marina

Marina Kateriniotissa este personajul principal (da, pe vremuri aveam ceva probleme cu geografia, nu mă gândisem că locul din care este are importanță, din punct de vedere geografic, pentru povestire. În sătucul din vârful munților Pind, de unde mă gândisem la 19 ani că ar fi ea, nu aveau cum să ajungă francii vreodată, însă pe țărmul mării, la poalele Olimpului, nu foarte departe de Salonic, da).

PeAstrid

După cum se vede, aceasta este domnița Astrid, devenită, prin căsătorie, regină a Danemarcei. Are în mână sabia primită la cununie, pe care a jurat credință soțului ei și pe care o va dărui fiului cel mare. Sabia se numește Glumr (cea cu fața întunecată).

Jurământul nupțial a sunat așa: Atâta vreme cât soarele străluceşte, cât inelul este rotund şi lumea dăinuieşte, jur să-ţi fiu soţie credincioasă, să te respect şi să te urmez. Poporul tău va fi şi al meu. Sabia pe care se odihneşte mâna mea să mă rănească şi tăişul ei să se întoarcă împotriva mea dacă mă dovedesc sperjură. Fie ca Odin, tatăl tuturor şi părintele făgăduinţelor solemne, să asculte jurământul căsătoriei noastre, fie ca Freya să-mi păstreze credinţa şi fie ca Saga să ne sape în amintire acest legământ!

Erna

Aceasta este doamna Erna, soția, apoi văduva lui Rholf, Jarlul din Froj. Are în mână sabia primită la cununie, pe care a jurat credință soțului ei și pe care o va dărui fiului cel mare. Sabia se numește Swarur (cea care răspunde la chemarea la luptă). Îmbrăcămintea ei este potrivită pentru o femeie viking, însă deosebită de a cumnatei, fiindcă ea este islandeză.

Lirolay

Tlazohtixochitl este soția căpeteniei de pace a totonacilor, cu care Marina se va împrieteni în noua patrie. Tigrul din poză ar trebui să fie, eventual, jaguar american, însă așa era modelul, nu am avut ce-i face. Costum amerindian și fundal asiatic – și clădirea îmi pare mai curând  templul din Angkor Wat decât unul aztec…

Poate fi și aceasta o invitație ca eventualii fani cu talent la transpunerea în imagini (nu am zis talent la desen, că ce s-a întâmplat mai sus, pe calculator, nu e desen, ci doar îmbrăcat păpuși, dar tot e de efect) să-mi trimită versiunea lor după personajele preferate din cărțile mele, pe Facebook sau pe e-mail.

Tag de vacanță

photography of body of water

Photo by Guillaume Meurice on Pexels.com

Luat de la Dorina Dănilă. Mi se pare potrivit pentru vară, mai ales că eu nu plec în vacanță, decât pe aripile visului și scrisului…

1. O carte al cărui titlu ne duce cu gândul la vacanță

Ocolul Mării Negre în 80 de zile de Sabina Fati – te gândești la vacanță când auzi și nu știi că este, de fapt, un reportaj deosebit prin Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România, în vremea unei lovituri de stat… Ceea ce o face și mai interesantă!

2. O carte a cărei copertă ne duce cu gândul la vacanță

Don’t cry, just fly de Georgiana Pasquali Vâju. Îți aduce marea în suflet.

3. O carte care ne propune o călătorie

Livada de mango de Robyn Bayley ne duce din Marea Britanie în Guatemala și apoi pe malul pacific al Mexicului, în Nayarit.

4. O carte a cărei acțiune se petrece la malul unei ape (mare, ocean, lac)

Mandolina căpitanului Corelli de Louis de Bernieres – se petrece în Kefallonia, și marea este aproape. Alții au tradus-o O idilă a căpitanului Corelli.

5. O carte a cărei acțiune se petrece la munte

Seria Inca de Antoine B. Daniel – mai munți decât Anzii cu Cuzco și Macchu Picchu? Dragoste, lupte, istorie, și Inca Atahualpa altfel decât îl știm…

6. O carte care ne poartă într-un oraș turistic european

Filiera grecească de Bogdan Hrib. De la Paralia Katerini, la Viena, Paris și București, investigațiile lui Stelian Munteanu pornesc pe urmele unor diamante și ale unei crime… Aș menționa, de asemenea, Viață dublă la Veneția de Monica Ramirez. O călătorie în lagune și în istorie, însoțită de suspans și tentative de crimă, pentru a descoperi secretele unei bijuterii și ale unui tablou din secolul al șaisprezecelea.

7. O carte care ne poartă într-o cunoscută destinație turistică din lume

Fiica norocului de Isabel Allende, care ne poartă într-un San Francisco – atunci, încă pulsând de febra aurului.

8. O carte a cărei acțiune se petrece pe o insulă

 Imperiul pierdut de Clive Cussler ne poartă, pentru o parte din volum, în Zanzibar, și pentru o altă parte, pe insulele mai puțin cunoscute ale Indoneziei, pentru a dezlega misterul unei nave scufundate prin 1870.

9. O carte care ne „cazează” la un han sau la o pensiune (poate fi și un hotel, nu?)

Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Un han misterios, deținut de mătușa și unchiul personajului principal, Mary, se dovedește a fi cuib de tâlhari. Adăugăm ingredientelor o poveste de dragoste cu un hoț de cai și aventuri cât cuprinde, în stilul propriu al autoarei.

10. O carte care ne poartă într-o zonă pitorească de la noi din țară

Europolis de Jean Bart, pe vremea când Sulina era Porto Franco. Sau Fiul lui Monte Cristo, de Theodor Constantin, despre Brăila mea dragă în vremea celui de-al doilea război mondial.

Cine dorește s-o preia, să specifice sursa!