Profesiune de credință – Interviul lui Argus

Set 4 carti

Argus merge cu întrebări pe la mai mulți scriitori. Am fost și eu pe traseul lui, și pe lângă apariția răspunsurilor mele în revista ARENA LITERARĂ nr. 13/2019, împreună cu ale altora, le transmit și fanilor de pe blog:

Arena literara

PENTRU CE SCRIEȚI?

Scriu pentru că nu pot altfel. M-ar sufoca preaplinul poveștilor din mintea mea, care vor afară, pe hârtie. Încă din clasa întâi am scris povești, și dintr-a treia poezii. Prima povestioară pe care o țin minte (am redescoperit-o în clasa a opta, la zugrăvit) fusese scrisă în iarna clasei întâi. Era despre o vrăjitoare care a zburat deasupra unui om, transformându-l în iepure. Mai târziu, compunerile și poeziile mele au fost afișate la gazeta de perete. Le scriam de plăcere, și în afara temelor școlare. Alții se jucau cu păpuși sau mașinuțe. Deși aveam destule jucării, îmi făcea mai multă plăcere să mă joc cu cuvintele, în scris.

Primul “roman” l-am scris în clasa a șasea. Era western, în două volume: două caiete de 100 file, scrise lăbărțat, așa că oricum nu avea nici dimensiunea unui roman, nici prea multă logică în firul poveștii (însă inspirația de la Karl May și Nicolae Frânculescu se vedea). Am fost lăudată pentru răbdarea de a scrie și a termina un roman, a fost citit de toate prietenele mele pe sub bancă, în ore plicticoase… A urmat altul, și altul, circulând la fel, în manuscris. Mai am o parte dintre caietele acelea, nu chiar toate. Majoritatea nu sunt verosimile, sau au probleme de logică, fiindcă sub șaisprezece ani, logica omului este direct proporțională cu experiența de viață.

Câteva dintre poveștile mele de atunci, însă, au putut fi recuperate, corectate, îmbunătățite, transcrise pe calculator, dezvoltate… și rezultatul final l-au constituit cele cinci romane publicate până în prezent. Proza scurtă publicată, romanul la care lucrez, precum și seria pe care o am în gând pentru sfârșitul anului acestuia și pentru anul viitor, sunt total noi. Doar cele cinci menționate au fost scrise, într-o formă inițială, în adolescență.

Intermitent, am scris și poezii, însă nu cred că acestea mă reprezintă pe deplin, ci proza. Încă din clasa a cincea am fost membru al cenaclului „Pasiuni” al Liceului de Filologie-Istorie „Iulia Hasdeu”, condus de scriitorul Marcel Petrişor. Dânsul credea în talentul meu. A încercat în van s-o convingă pe mama să mă lase să urmez liceul tot acolo. S-a supărat pe noi. Din spiritul practic al vremurilor acelora, ca să nu devin “profesoară de engleză la Cucuieții din deal, cu jumătate de normă în agricultură”, am fost trimisă la Liceul Economic și, apoi, la ASE – la seral, pentru evitarea temutei repartiții. În liceu și facultate, am continuat să scriu.

Când m-am îndrăgostit, am scris lungi scrisori de dragoste, trimise sau nu. În anii grei de facultate (cu program integral de muncă și la birou), când oboseala a închis izvorul aventurilor imaginare, am scris altfel, ceva jumătate jurnal, jumătate eseu, scrieri de-ale mele, sub motto-uri citate din alți scriitori. Dacă nu scriam, mă sufocau prea multe gânduri și sentimente. M-aș fi transformat într-un roboțel contabil. Pentru mine, scrisul înseamnă viață.

PENTRU CINE SCRIEȚI?

Scriu pentru adolescenți în primul rând, și pentru cei care au fost odată adolescenți, păstrându-și sufletul tânăr, sau nostalgic. Pentru cei care se uită la filme de capă și spadă sau western, ori la Liceenii și West Side Story. Pentru cei cărora le-a plăcut să citească romanele de aventuri ale lui Michel Zevaco, Alexandre Dumas, Raffael Sabbatini, Walter Scott, Karl May, și au nevoie de o după amiază de evadare din prizonieratul realității cotidiene în alte orizonturi geografice și temporale.

Mi s-a mai spus să nu mai caut subiectele în istoria universală, ci să scriu despre România… dar sunt destui scriitori care aleg teme din țară și le abordează mult mai bine decât mine. În mintea mea sunt alte povești care vor să se aștearna pe hârtie, despre locuri și timpuri îndepărtate, care mă fascinează. Locuri unde nu multora dintre noi le este dat să ajungă – și sigur că în adâncurile istoriei nimeni nu poate călători decât cu gândul. Atunci, de ce nu și cu ajutorul meu? Eu cred că nimeni nu poate scrie poveștile din mintea mea; altele, mai bune sau nu, total diferite sau oarecum similare, dar altele, pentru că vocea fiecărui scriitor este diferită.

Se spune să scrii cărțile pe care ți-ai dori să le citești! Eu cam asta fac… Am citit, în tinerețe, câteva astfel de cărți pentru adolescenți, petrecute în istoria altor țări, de autori români. Cred că, deși au existat în trecut, nu au mai rămas, în prezent, mulți scriitori români de romane de aventuri, pentru tineret, care să-și poarte cititorii spre alte meleaguri exotice și momente istorice necunoscute.

CREDEȚI ÎN CEEA CE SCRIEȚI?

Da, cred. Cred în valorile morale, și de aceea cărțile mele se bazează pe aceste valori, evidențiind, în general, problemele cu care se confruntă adolescenții în orice vremuri: alegeri dificile, anturaje bune și rele, relații interetnice, prietenie, onoare, dreptate, prima dragoste, iubiri interzise, efectele gloriei la vârsta adolescenței… Cred în farmecul istoriei, nu ca materie de studiu și de examene, ci descoperită prin intermediul lecturilor care să ne ducă în alte vremuri și locuri, să încercăm să înțelegem cum trăiau oamenii de atunci, cum vedeau viața și societatea din jurul lor. Iar din această excursie, preț de o duminică ploioasă, ne putem întoarce seara în confortul secolului nostru modern, tehnologizat.

Nicio scriere de-a mea nu este lipsită de o documentare adâncă, țesându-mi ficțiunea pe fundal istoric și printre ițele istoriei, care o fac posibilă în circumstanțele unice ale vremii respective. În loc de scrie ceea ce știi, adică din experiență directă, eu zic să știi (să înveți) ceea ce scrii – și asta înseamnă documentare). E tot dovadă de patriotism, chiar dacă am subiecte din alte țări, să le scriu în limba română, pentru ca și tineretul nostru să-și formeze cultura generală, în timp ce se distrează urmărind aventurile personajelor romanelor, așa cum ne-am format-o noi, din lecturi.

 

7 thoughts on “Profesiune de credință – Interviul lui Argus

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.