Când dă omul în mintea copiilor…

Adică, eu mă recunosc în această categorie! Și astăzi vă voi demonstra… În primul rând, să vă prezint plușurile mele. Am o adevărată colecție. Cine mă vede, ar zice că am fost un copil fără jucării și mă înconjor de ele acum (sau că am dat în mintea copiilor). Adevărul este că am avut câteva plușuri când eram mică, dar atunci nu le prea băgam în seamă. Aveam mai mult păpuși și alte jucării. Unele le stricam. Altele s-au păstrat. Dar am avut multe jucării. Am încă majoritatea păpușilor mari, deși unele nu mai sunt în stare perfectă. (Care jucărie chinuită mai mulți ani de un copil mai este? Unele au fost machiate cu carioci, altora li s-a făcut injecție chiar și cu ac adevărat de siringă, uneia i se ține o mână în sârmă… dar sunt acolo, la mama!)

Plușurile îmi plac mai mult de când sunt mare. Altora le plac bibelouri de porțelan. Mie nu la fel de mult…  (Notă: nu toate plușurile îmi aparțin. Unele mi-au aparținut, dar între timp și-au mai găsit proprietari sub 12 ani…)

Acesta este Dragodan, un dragonel cam beat. După cum se vede, arată superb lângă sticla de rom alb, de parcă el ar fi golit aproape jumătate, singur. În realitate avusese alt motiv să ajungă prin bucătărie, fusese rezemat de tabletă și căzuse singur în poziția care a meritat fotografiată.

Pe leuț îl cheamă Clarence – pentru dinozaurii ca mine, care își mai amintesc, vag, din copilărie un film numit Daktari. Era într-un parc safari prin Africa, și pe leu așa îl chema. Văcuța din mijloc nu poate fi decât Fulga, de la reclamă. Stă în fund, de parcă s-ar rezema de o cutie de lapte… Iar papagalul sportiv de lângă ea este Habib. Un astfel de papagal este menționat și în romanul meu “Farmecul mării“, doar că acela era a love bird, papagal mic din specia amorezilor sau păsărilor-pereche, care nu supraviețuiesc singuri.

Toată gașca arată de parcă ar consola-o pe Fulga sau ar sărbători-o.

Faceți cunoștință cu Mărțișor, călărit de Ruby,  cu Oachi și Monkey. Nu mi-a lipsit imaginația, dar Monkey chiar își are numele tatuat pe lăbuță, așa că… Pe husky l-am primit de la soțul meu de un 1 Martie, și are un cercel de mărțișor, ca urmare, numele este potrivit. Ruby o cheamă pe Scufița Roșie în filmul acela cu poveștile reîncarnate în vremea noastră. Am uitat cum se cheamă filmul, era serial. Le-am întrebat pe prietenele mele de pe FB și mi-au spus că o cheamă Ruby pe Scufiță.

Numele de Oachi se trage dintr-un film pentru copii, Maria Mirabela. Oachi de acolo era desen animat. Un broscoi foarte simpatic. De acesta m-am îndrăgostit în fața castelului Peleș, când eram la un curs la Sinaia. Am trecut în jos, spre mănăstire, l-am văzut și mi-a rămas inima la el. Când am urcat înapoi, mi-am sunat soțul și i-am spus “Ce-ai zice dacă nevastă-ta a dat în mintea copiilor și vrea să-și cumpere o broască de pluș?” “E starea ei naturală – go for it!”. Așa că l-am luat…

Aici sunt Judy (maimuța din Daktari) și Pegas. Se spune că orice scriitor ar trebui să-și aibă Pegasul lui, nu? Sau vreo muză… Eu l-am preferat pe el.

Mai sus îi vedeți pe Paco, pe Teddy și pe Ginger, pe un raft de bibliotecă. Mai am și alte plușuri care nu au fost suficient de fotogenice să vi se arate (adică erau pe rafturi prea sus, sau era prea greu să stea în poză). S-ar putea să le prezint într-un post ulterior, la vreo curățenie generală.

Mai am prietene în aceeași minte… De exemplu, din această grămadă veselă de mai jos, în care eu am adorat omiduța gri (de cele adevărate, mici, verzi și scârboase mi-e frică), al meu este doar Paco, șoricelul în culorile sarapeului mexican. L-am menționat și în romanul “Prietenii dreptății“, pentru că i se potrivea să fie acolo. L-am primit de la colegii de serviciu, la o aniversare. Pe cercel (care nu se vede în poză, dar este acolo) are semnăturile lor. Inclusiv două celebrități politice ulterioare și-au depus o semnătură pe cercelul lui Paco pe vremea când împărțeam biroul din Ministerul Transporturilor…

Grămada ordonată, ca la rugby sau la ședință, se datorează faptului că în noiembrie 2018, la reuniunile grupului NaNoWriMo București, am avut convenția să vină fiecare cu o jucărie de pluș, după care le-am pozat.

Aici eram cu maimuța Biancăi, fiindcă maimuța (conform zodiacului chinezesc) la maimuță (de pluș) trage…

Iar mai jos sunt toate darurile primite de la Secret Santa de membrele grupului NaNoWriMo București. Ariceii și ratonelul sunt ai Biancăi, prietena mea, betta reader pentru majoritatea romanelor mele și mai mare pasionată de plușuri decât mine. Ginger man și cartea mea i le-am oferit eu Lilianei, iar eu am primit carioci și semnele de carte și păpușile de colorat (o altă dovadă că sunt în mintea copiilor).

Și, pentru că scriu acest post la o zi după St. Patrick’s Day, să vă prezint și leprechaunul meu, Shamrock Sean. Da, cineva a spus că cel mai bine îi stă lângă o sticlă de whisky marca Smuggler… A fost adus din Irlanda, special pentru mine, de un fost coleg din domeniul fondurilor europene, un irlandez care, de obicei, îmi aducea casete și cd-uri cu muzică irlandeză. Barry s-a străduit să mă și învețe să citesc în Gaelic, dar aceea nu-i limbă de învățat… (au mai încercat și alții, catalană, flamandă, nu s-a lipit, sorry! Poate după vreo lună, două, la fața locului, s-ar fi lipit…)

 

Va urma… o ediție cu păpuși și una cu minunile primite de la o fană…