Alți admiratori ai mercenarului

Maracaibo ball

V-am promis fanart despre Chago, mercenarul meu. Ce altceva ați mai dori să aflați despre el? Repet și întrebarea de data trecută – voi ce actor ați vedea în rolul mercenarului meu, Chago Moreno? Dacă cumva îl nimeriți pe cel care va fi prezentat în blogul meu de după Crăciun, veți primi ca premiu o carte de-a mea!

Poate chiar Soarta mercenarului și alte destine, care va apărea în curând, și din care vă ofer un fragment ilustrând scena de mai sus.

Dansul promis se auzi mai repede decât s-ar fi așteptat doña Leonor, întrerupându-i firul gândurilor. Părea destul de nervoasă. Chago nu era sigur ce anume îi spusese Juanmi, însă alesese, la rândul lui, câteva cuvinte cu tâlc, așteptând momentul potrivit să le rostească. În loc să-i amintească de promisiunea smulsă în timpul menuetului, mercenarul hotărî s-o abordeze direct, cu pașii răsunători ai începutului dansului și zâmbetul lui cald, rotindu-se în jurul baroanei și căutându-i privirea.

Sevillana era unul dintre dansurile, foarte grațioase, menite să topească până și un ghețar. Partenerii se apropiau și se depărtau ca porumbeii care-și alegeau perechea. Schimbau locurile, își înconjurau partenera, dansau față în față sau spate în spate, iar capetele și ochii aveau propriile lor povești de spus.

  În primul moment, se uită, surprinsă, la îndrăznețul nou-venit, apoi schiță o urmă de zâmbet, începând răpăiala pașilor mici. Nu era unul dintre dansurile ei preferate, însă își aminti că i-l promisese. Avea în fața ei un bun dansator, ceea ce o ajută să se concentreze și să se lase învăluită de fascinația ritmului vioi… până când ochii ei îi întâlniră pe ai lui. Flacăra lor o pătrunse până în adâncul sufletului.

Pașii grațioși ai sevillanei, atât de elegantă și plină de pasiune în același timp, puneau în evidență frumusețea feminină, încingând imaginația lui Chago. Își scutură capul cu o mișcare mândră, în ritmul dansului, iar privirea strălucind de patimi mute i se duelă cu a partenerei, în încercarea de a transmite doruri ce încă nu se puteau întrupa în vorbe.

Petrecuse suficient timp în Spania, în cercuri nobile, ca tânăr ofițer și ca gardă a lui don Manuel Benavides Davila, fiul marchizului de Villafranca, pentru a ști diferența dintre sevillana bolera, dansată la evenimentele sociale ale nobilimii, și sevillana flamenca, vedeta târgurilor populare din Andaluzia. Cu toate acestea, hotărî acum să împrumute cu îndrăzneală câteva mișcări din sevillana flamenca, pentru desăvârșirea planurilor de seducție. De altfel, pentru cei care comentau de pe margini, nu ar fi fost o greșeală gravă, ci o cutezanță mică, potrivită personajului întruchipat: un hidalgo andaluz, nou îmbogățit și fără maniere rafinate.

Când erau aproape unul de celălalt, pe aceeași linie laterală, înainte de a se întoarce spate în spate, brațele li se atinseră în legănarea specifică pentru sevillana flamenca, iar privirile li se întâlniră din nou. Doña Leonor clipi, puțin supărată pe acest țărănoi cu ceva farmec, bun dansator, însă necioplit, lipsit de finețea de la curte. Se vedea că învățase să danseze la hramu-rile din zona unde se născuse, nu printre nobili. Chiar dacă nu era cine pretindea să fie, așa cum sugera mesajul soției lui, era mult prea obraznic. Baroanei nu-i plăcea senzația aceea amețitoare pe care o avusese când brațele li se întâlniseră, chiar dacă fusese surprinzător de plăcută.

 Auzindu-i vocea șoptită, se încruntă, cre-zând că urma o declarație nerușinată, după abordarea aceasta directă. Era gata să o respingă tranșant, certându-l pentru tot ce făcuse ori spusese și nu se cuvenea, indiferent cine era cu adevărat. Toată lumea știa cum era baronul, însă aceasta nu însemna că ea ar fi putut fi considerată o pradă ușoară pentru orice galant cuceritor. Cu toate acestea, vorbele lui rostiră ceva total diferit și decent, despre răzbunare și protecție:

  – Cel întunecat vă rămâne în preajmă, să vă ocrotească, în timp ce Mierloiul va cânta în noaptea aceasta cele mai frumoase triluri, spre încântarea dumneavoastră, șopti el exact când erau unul lângă celălalt. Sper să mă bucur de compania dumneavoastră pentru o parte a acestei seri frumoase, adăugă apoi, pe un ton convin-gător.

Ochii ei albaștri se măriră datorită surprizei. Răzbunarea înțelegea ce înseamnă. Clocotise prea mult timp în ea până găsise curajul să ia măsuri. Știa că El Mirlo fusese ales de Franco și că va fi însoțit de altcineva. Se bucura să afle că acela era El Moreno, despre care oamenii din Maracaibo auziseră, în ultimii trei ani, diferite zvonuri. Cu toate acestea, când declarase că era acolo ca s-o apere, gândul acesta era, în același timp, încurajator și de neconceput.

Dacă acest nou-venit era într-adevăr El Moreno, se explica pasiunea lui pentru sevillana flamenca, lipsa de maniere nobile, și însemna că … El Mirlo era o femeie? Auzise că existau femei mercenari, dar până acum nu ar fi crezut că o femeie putea fi în stare să ucidă cu o armă, nu cu vrăji și otrăvuri, feminine prin natura lor.

7 thoughts on “Alți admiratori ai mercenarului

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.