O MISIUNE RATATĂ

Convorbiri

(Publicată în nr. 6/2018 al revistei CONVORBIRI LITERAR – ARTISTICE)

 

Zilele îi păreau luni prizonierului din spatele barelor de oțel, captiv în același timp înăuntrul propriei sale minți, unde timpul trecea numai între două torturi. Chago făcea tot posibilul să reziste, să nu înnebunească.

Cadența cizmelor venind spre el de-a lungul coridorului nu-l făcură nici să se miște, nici să-și schimbe direcția privirii absente. Ce altceva să facă? Astăzi fusese la interogatoriu. Cine și de ce mai venea acum? Erau formalitățile gata pentru judecată? Sau se întorsese afurisitul de preot care încercase să-i smulgă spovedania de pe urmă… dar nu orice fel de spovedanie. Numai faptul că el era făptașul crimelor de care fusese acuzat, și că se căia pentru ele. Chago nu ar fi recunoscut niciodată așa ceva, fiindcă era nevinovat.

Scârțâitul ușii abia descuiate, deschizându-se îi forță ochii să se îndrepte spre noul venit. Privirea îi era plină de ură. Lanțurile care îi strângeau încheieturile mâinilor și picioarelor erau necesare pentru a-l sprijini, deoarece prizonierul era prea slăbit să încerce ceva împotriva omului din fața ochilor lui. Era un personaj din trecutul lui zbuciumat, pe care îl crezuse mort. Ochii întunecați care aveau odată flăcări vii în ei, acum se holbau, surprinși, la piratul care îi era dușman de-o viață, cu o scânteie vagă.

– Cât de frumos arăți acolo! spuse nou-venitul cu dispreț. Exact cum arăta echipajul meu înainte de a fi spânzurați cu toții.

Bill Adder așteptase cu nerăbdare această întâlnire. Setea de răzbunare îi fusese puțin ogoită de priveliștea jalnică a celui pe care îl ura, înlănțuit în fund de închisoare, așteptând osânda.

Chago ridicase capul, recunoscându-l pe contramaistrul de pe “Norocul Diavolului”, omul care îl biciuise de atâtea ori, și pe care fusese convins că îl ucisese acum doi ani, împreună cu căpitanul lui, care îl luase în robie pe vremuri. Pirații aveau o recompensă pe capetele lor, într-adevăr, însă pentru el fusese o răzbunare personală să-i vâneze. Îi omorâse pe cei trei comandanți, ceilalți pirați fiind predați justiției. Era răsplata dreaptă pentru lunile de iad îndurate de Chago ca sclav pe corabia lor.

– De ce te-a scuipat Iadul înapoi? șopti Chago.

Dacă s-ar fi gândit bine, și-ar fi amintit că, lovit de sabie, Bill Adder căzuse în apă. El fusese singurul care nu fusese livrat autorităților, viu sau mort. Dacă nu murise de sabie, se înecase. Ori, cum dovedea prezentul, nu chiar…

– Sunt prea bun să mă primească, rânji omul disprețuitor. Chiar și mâna sigură a lui El Moreno poate da greș când mintea este prea plină de ură. L-ai ucis pe căpitan; pe mine n-ai reușit. Sunt o pisică sălbatică. Am prea multe vieți. Așa că îi ajut s-o ia pe a ta în loc.

Într-adevăr, prăbușirea în apă fusese deliberată și riscantă. Puteau să-l aștepte rechini acolo, fiind deja rănit grav. Preferase totuși această moarte, decât să fie expus pe zidurile orașului, spânzurat, cu un mesaj deasupra capului: “Cine face ca mine, ca mine să pățească!” Acesta era sfârșitul obișnuit al piraților în mâinile justiției. Nici măcar un mormânt.

Avusese noroc să-l salveze un pescar și să-l ducă în sălașul lor. Acolo a sedus o tânără văduvă, care a avut grijă de el până s-a vindecat. A rămas în satul acela prăpădit cât a avut nevoie. La un moment dat, legile schimbându-se, Bill Adder a solicitat regelui grațierea, transformându-se în vânător de pirați. Nu a fost nici primul, nici ultimul pirat trecut de partea legii. I-a prins bine să lucreze pentru Coroană și pentru propriul său profit totodată. Viața de pirat îi apusese pentru totdeauna, nu însă și dorința de răzbunare împotriva lui Chago. În special pe vreme rea, rana de sabie îl durea cumplit. Nu-l lăsa să uite.

– Te simți mai bine dacă afli că am fost pe urmele tale încă de când ai debarcat pe continent? Te-am recunoscut de la prima vedere. Dușmanii nu pot fi uitați ușor. Ne vedem la tribunal, El Moreno. Vom afla acolo cine râde la urmă!

Chago a continuat să se holbeze la el până când fiecare vorbă și-a făcut loc, prin mintea încețoșată de torturi, prinzând sens. A fost nevoie de ceva timp, creierul fiind prea obosit de lipsa de hrană și de apă, dar s-au aliniat, până la urmă. A înțeles că vechiul lui dușman era în spatele revoltătoarei înscenări.

– Tu i-ai omorât pe oamenii din teatrul acela! De ce?

– Unul dintre ei avea o recompensă bună pe capul lui. Ceilalți știau prea multe. În plus, mi-am împlinit scopul de a te face să guști din funia justiției pe care i-ai oferit-o echipajului meu.

Tot ce se întâmplase în orașul blestemat avea acum alt sens, deși Chago nu îndrăzni să își întrebe dușmanul cine anume îi pusese lui dovezile false. Îl durea prea mult să știe că trebuia să fi fost unul dintre oamenii lui. Un Iuda printre ei.

Cel puțin putea să se prefacă indiferent, să nu-i ofere dușmanului de moarte satisfacția de a fi primit un răspuns. Păstrase tăcerea în timpul torturilor. Putea s-o facă și acum.

2 thoughts on “O MISIUNE RATATĂ

  1. Pingback: URL

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.