A mai trecut un Camp NaNoWriMo

Nanod

…Și l-am câștigat! Numai că povestea nu este terminată. Mai am de lucru. Iar romanul Echipajul, la care am lucrat în timpul Camp NaNo din aprilie, a ajuns pe masa editorului deja!

Recunosc că luna aceasta am folosit toate instrumentele oferite de Camp NaNo… cele pe care NaNoWriMo din noiembrie nu le oferă. Am înțeles, de asemenea, că în noiembrie nu mai am nici o șansă să câștig… ceea ce nu înseamnă că nu voi mai participa. Voi folosi toate instrumentele pe care le am la dispoziție, fără să mă aștept la altceva decât la bucuria de a termina luna cu câteva zeci de mii de cuvinte în plus. Câte vor fi, fiindcă sigur, la ritmul actual de viață, nu pot scrie 1800 pe zi toată luna.

Romanul se numește Farmecul mării. Se petrece la granița dintre secolele XVIII și XIX, în Imperiul Otoman (care includea, pe vremea aceea, Grecia) și apoi în Africa, într-o expediție pornită pe aceleași baze ca a lui Mungo Park, dar în alt colț de continent. Pentru moment, vă ofer o cerere în căsătorie… cu totul originală, din roman. Nu că ar fi singurul care nu știe cum să înceapă, și cum să spună ce are pe suflet… Mai am, în alte romane, cereri ciudate!

Deodată, ca din cer, lângă mine a apărut Marco. Nu-i auzisem paşii, aş fi putut crede că înflorise acolo, la izvorul din munte, ca un bujor sălbatic. Mă privea lung, parcă voia să îmi spună ceva şi nu ştia de unde să înceapă.
– Marina, eu ştiu încă din Poli că tu lucrezi foarte frumos, dantelele şi broderiile tale parcă prind viaţă. Într-o bună zi o să mă însor, şi te-aş ruga să lucrezi trusoul necesar, când ai timp…
Mi se părea că n-aud bine. Asta departe de a fi tot glumă! Vocea lui părea serioasă, şi cu toate că spusele lui nu se potriveau tradiţiei de aici şi celei de care auzisem eu în Thirra, ca veneţian, putea să nu ştie anumite lucruri. M-am sprijinit de un copac, căci mi se făcuse negru în faţa ochilor, şi abia am găsit puterea să răspund exact ceea ce ar fi vrut el să audă:
– Da, o să lucrez, dar e nevoie să-ţi cunosc logodnica întâi, să vorbim, să ştiu ce are şi ce-i mai lipseşte. Din ce sat este?
– Atunci, să vorbim: ce ai şi ce-ţi mai lipseşte?
Abia acum am înţeles cu adevărat ce voia să spună, şi parcă tot nu-mi venea să cred ce auzeam. Fără îndoială că şi în ţara lui erau tradiţii oarecare, şi că nici pe acelea nu le respectase, că nu îndrăznea să mă întrebe de teamă să nu fie respins, dar nici nu mai putuse să tacă.
Mi s-a răsturnat cerul dinaintea ochilor, de bucurie. Parcă păşeam pe stele şi mă uitam în sus la florile multicolore, parcă şi timpul se oprise în loc… Şi ce se cuvenea oare să-i spun?

 

July2018

One thought on “A mai trecut un Camp NaNoWriMo

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.