Prietenii dreptății- Cererea în căsătorie

vihuela y guitarron

(scenă inedită, care nu apare în versiunea finală, publicată)

Cu ajutorul Ambasadei Mexicului, „Los Nuevos Mariachis” a făcut rost până în toamnă de instrumentele specifice şi chiar de costume de spectacol, şi au debutat la Balul Bobocilor din Politehnică. Îmi amintesc şi acum cât de fericit a fost când a primit viola, pe care cei din Venezuela au recunoscut-o a semăna cu un instrument de-al lor „doar că are o coardă în plus”, iar mie cum mi-a dat o lacrimă furişă când l-am ajutat să despacheteze şi basul – pentru că, în sufletul meu, nu puteam asocia un guitarrón decât cu amintirea lui Rodrigo…

Înţelegerea dintre ei a fost să cânte muzică din repertoriul fiecărei ţări reprezentate – Mexic, Venezuela, Costa Rica şi Nicaragua – şi o melodie în româneşte, fiind aleasă, desigur, cea a Mariei Tănase. Şi au avut succes la public… Iar eu, în limita puţinului timp disponibil, puteam să asist nu numai la concerte, ci şi la repetiţii când voiam, că aici nu funcţionau legile cărora li se supuneau „Los Mariachis del Palo Verde”!

Iată-i, în seara din ajun de Sfântul Valentin (că în seara următoare aveau concert la Casa Studenţilor, şi eram şi eu invitată), pe toţi şapte trubaduri rebegiţi, între patru blocuri de opt etaje din cartierul Berceni, cântând, în zăpadă, sub o fereastră… Doar că până să apară prinţesa destinatară la geam, a apărut bătrâna ei gazdă şi vecinii din toate patru blocurile!

„În această noapte senină,

Când luna străluceşte mai tare,

Băieţii din formaţia studenţească

Au venit să-ţi facă o serenadă.

            Ascultă bine cântecele lor,

            Că este de tine îndrăgostit

            Unul din grupul de studenţi

Opriţi în poarta ta!

Sub fereastra ta cântă formaţia,

Ascultă ce spune inima mea!

Sub balconul tău se ţes vise de dor,

Cântecele noastre sunt sărutări

Pentru urechile tale.”

Nu ştiam cântecul acesta, probabil era adus de Tito din Venezuela, el povestea odată că acolo au moştenit direct din Spania medievală tradiţia serenadelor studenţeşti, „las estudiantinas”…

Sigur că, atunci când am înţeles că se cântă în spaniolă, m-am grăbit să ies în balcon, ştiind că era pentru mine!

„Tamburine şi chitări

Pentru frumoasa studentă din inima mea.

Când trece formaţia de studenţi, cântând cu înflăcărare,

Pe străzile din Valencia se deschid toate balcoanele

Şi după ce s-au oprit să intoneze acest cântec,

Unul dintre studenţi îţi oferă inima lui.

După serenada aceasta pe care ţi-o cânt

Amintirea acestei seri trebuie să-ţi rămână în suflet,

În aşteptarea zilei când, îmbrăcată în alb,

Te voi duce la altar…”

            Surpriza nu se terminase cu asta! În timp ce cântau, aşezaţi parcă în formă de V, ca păsările migratoare când zboară spre ţările calde, avându-l în mijlocul lor pe José, s-au dat la o parte la ultima strofă – iar în spatele lor, în zăpadă, José scrisese cu vopsea: „Vrei să fii soţia mea?”.

La terminarea ultimului acord al dedicaţiei, în aplauzele vecinilor, apariţia mi-a fost salutată de acordurile „Marşului nupţial”. La orice mă aşteptam, dar la asta nu!

Gazda mea, impresionată de gestul lor, nu a avut nimic împotrivă să-i invit să urce, să fac prezentările şi să le fac un ceai fierbinte.

– Mai ţineţi de vocile acelea, că vă trebuie şi mâine, la concert!

– Ştim că ne trebuie, şi le ungem cu ceai şi prăjituri de la tine, să se îndulcească! răspunse glumeţ Guayo, cel din Costa Rica. Dar trebuia să ne ajutăm prietenul, că doar o dată în viaţă vine să-ţi ceară mâna, nu? Şi la câte emoţii avea… ne-a fost teamă să nu se răzgândească şi să ia calea întoarsă! îl pufni râsul, iar ceilalţi se amuzară şi ei.

– Mă rog, eu n-aş zice că-i „doar o dată în viaţă”, fiindcă inelul de logodnă îl am deja pe deget… Aşa că nu avea de ce să-şi facă griji că n-aş apărea la balcon sau că l-aş refuza…

– Până e gata ceaiul, ne daţi voie să mai cântăm ceva? o întrebă José pe gazda mea.

– Desigur, răspunse ea, îmi place cum sună. Mai auzisem ceva casete asemănătoare, de la Emilia… În tinereţea mea, la ţară, de unde erau părinţii mei, în perioada sărbătorilor de iarnă erau colinde speciale pentru fetele de măritat. Cetele de băieţi veneau, cântau, erau bine primiţi…

Nu mă ascunsesem de ea că sunt logodită cu José, chiar dacă nu îl cunoscuse până acum decât din povestiri, şi nu avusese ce să reproşeze vreodată purtării mele. Ştiind că este prietenă cu tanti Cornelia, şi că tot ce fac sau spun ar putea ajunge la mătuşă-mea în vreo scrisoare, aveam grijă să nu fac de ruşine buna creştere primită de la părinţi şi de la rudele din America.

Prima melodie pe care mi-au dedicat-o fără să aibă drept spectatori tot cartierul a fost, cum mă aşteptam, „Las Chiapanecas”, doar fusese prima lui scrisoare de dragoste:

       „Frumoasă floare de aprilie,

Ia această garoafă

Pe care ţi-o dedic cu toată pasiunea.

Nu mă refuza, că taina iubirii mele

Este pe buzele tale!”

Cum şi în cazul acesta trebuia să-i dau un răspuns, îmi povesti după aceea, pe scurt, ce-i spusese don Armando, în timp ce bătrâna profesoară se lăsa fermecată de cântecele celorlalţi.

Bineînţeles că nu ştiam că era nevoie de aprobare specială ca să mă căsătoresc cu un cetăţean străin, dar el se interesase despre tot ce ne trebuia, şi din întâmplare copii legalizate după actele necesare aveam amândoi, doar ne trebuiseră şi la facultate, şi avusesem prevederea de a legaliza mai multe exemplare.

– Sigur că vreau să îmi petrec toată viaţa alături de tine, chiar dacă deocamdată nu mă simt pregătită să-mi asum răspunderi de soţie… dar am înţeles că va mai dura oricum. Din moment ce avem tot ce ne trebuie, nimic nu ne împiedică să depunem cererea chiar mâine, şi fie ca Sfântul Valentin, ocrotitorul îndrăgostiţilor, să se îndure şi de noi!

– Dragostea noastră o ocrotesc chiar toţi sfinţii, altfel n-ar fi reuşit să învingă toate obstacolele! Cât despre responsabilităţi… unii nu sunt pregătiţi niciodată, şi cred că le vom face faţă, împreună, aşa cum vin… Oricum aici nu ne avem decât unul pe celălalt…

Chotis din nordul Mexicului nu ştiau ei să cânte, dar o melodie din Costa Rica se potrivea dansată în stilul acesta, singurul acceptabil într-un apartament de bloc, şi sigur că îşi plănuiseră repertoriul dinainte, aşa că am fost invitată la dans…

După ce au băut ceaiul şi au gustat din prăjituri, Tito, care era în anul trei deja şi ştia româneşte cel mai bine dintre ei, i-a dedicat gazdei ultima melodie.

Când a auzit cum suna în interpretarea instrumentelor lor şi a vocilor cu accent spaniol, care reţinuseră totuşi toate strofele, „Aseară vântul bătea”, a zâmbit!

-Bravo vouă, băieţi! Dacă aş fi avut şi eu elevi ca voi…

Au pornit înapoi tot cu cântec, spre deliciul vecinilor, care în alte ocazii ar fi aruncat diverse obiecte contondente sau… lichide spre alţii ca ei, dar de data aceasta se mulţumiseră să aplaude. Nici o mirare că acesta urma să fie subiectul fierbinte de discuţie al întregului cartier o săptămână de-acum încolo!

„Stelele de pe cer vor să te privească,

Luna vrea să-ţi dăruiască toată strălucirea ei,

Şi pe stradă răsună cântecele noastre,

Ducând spre inimi visurile noastre de dor.

Vocile noastre se vor stinge în lumina ei tăcută,

Acum că urmele cântecelor noastre ţi s-au imprimat în inimă.

Mantiile noastre zboară împreună cu panglicile

Care ar vrea încă să rămână aici.

Băieţii care au venit să-ţi facă serenada,

Din păcate, trebuie să plece.

În această noapte cu lună, zvonul serenadelor

Este doar glasul dorului meu!”

După ce am depus cererea şi am sărbătorit cu plăcintă dobrogeană şi bere, am discutat ce îşi doreşte fiecare dintre noi pentru nuntă – şi i-am spulberat îndoiala că aş fi putut refuza onoarea de a-l avea ca naş pe don Armando, care făcuse atâtea pentru noi.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.