“Prietenii dreptății” va vedea lumina tiparului

Vol2 Bullfight in Mexico Frederic Remington

Tocmai am dat BUN DE TIPAR unui nou roman pentru tineret. Mă aștept să fie puțin controversat, dat fiind că, printre temele de bază, universale la vârsta adolescenței, cum sunt prima iubire, gelozia, prietenia, onoarea, alegerile bune și rele, o dragoste interzisă, războaie de cartier, prețul scump al faimei și succesului juniorilor, în sport sau muzică, în balanță cu presiunea și așteptările unei performanțe înalte, la care unii pot rezista, iar alții nu, alegerea unei cariere, sinuciderea și cei lăsați în urmă, romanul explorează lumea, exotică pentru noi, a luptelor de tauri.

Am ales, ca un prim fragment, o parte din interviul pe care personajul principal i-l ia tânărului toreador, în capitolul 11, intitulat „Ambiții mari”:

– Omul care obţine un succes important n-ar trebui să se uite la atitudinea mulţimii, ci să se agite doar pentru satisfacţia lui de a fi îndeplinit ceva așa cum trebuie. O treabă bine făcută, în orice domeniu, cere curaj, dârzenie. Cel care izbândeşte le are, altfel nu ar fi printre învingători. În urcuşul spre culmile reuşitei există eşecuri în drumul fiecăruia. Totul este ca perseverenţa să le dea la o parte. O să-ţi aduc o casetă cu Joan Manuel Serrat, un cântăreţ spaniol care are nişte cântece cu totul deosebite. Preferatul meu este cel pe versuri de Antonio Machado – „Călătorul”. Cred că se potriveşte pentru toţi cei ca noi, care urmează un ideal şi doresc să lase ceva în urma lor.

– Îl ştiu pe catalanul acela. A fost în turneu în Mexic și Statele Unite. Mi se potriveşte întrucâtva. Însă publicul dă marca succesului în arenă. Îi admiră doar pe cei îndrăzneţi, pe cei care riscă. Viaţa întreagă este un risc. Atât cel care câştigă, cât şi cel care nu a avut noroc în ziua aceea sunt criticaţi deopotrivă, din motive diferite. Eu trebuie să merg mai departe, fiindcă succesul înseamnă să obţii ceea ce majoritatea celorlalţi cred că nu se poate obţine. Sunt momente când comunicarea mea cu animalul cu care lucrez se transformă într-un dans magic, într-o pasiune totală. Respirăm împreună, devenim o singură făptură, parcă până şi vieţile ni se întrepătrund. Este o experienţă care te schimbă total. N-o pot asemăna decât cu un dans din ţinutul strămoşilor mei, indienii huichol: dansul soarelui. Dansatorii prind aripi, se înalţă şi parcă ies din trupurile lor. Viaţa şi moartea se unesc pentru acele câteva minute magice. Realitatea devine alta și nu mai poţi trăi în afara arenei. Parcă zilele în care nu lupt nici nu există pentru mine în calendar, decât dacă reuşesc s-o văd pe Louise. Ea este singura care îmi dă putere, uneori, să trec peste toate greutăţile, să îmi înving propriile stângăcii şi tot ea mă consolează în zilele când dau greş.

Ştiam asta. De câteva ori, fusesem amândouă – cu sau fără José, după cum avea timp – joia seara, să vedem vreun festival în care lupta şi Rodrigo. Louise începuse să înţeleagă ce se petrecea în arenă şi comenta cu noi, deși în vocea ei nu s-ar fi auzit niciodată patima discuţiilor dintre Rodrigo, José, Esteban şi Enrique. Și eu eram mai moderată decât ei, chiar dacă mă pasiona mai mult decât pe Louise.

– Nu treci prin viaţă doar ca să câştigi un ban, să respiri, să faci umbră pământului, ci pentru a aduce vieţii ceva în plus: o realizare, o speranţă, o viziune de ansamblu… ceva! exclamă el în continuare, după un oftat. Aşa cum spune preotul, Dumnezeu ţi-a dat viaţă ca să faci lumea mai frumoasă cu o nuanţă şi nu poţi uita această misiune, pe care fiecare dintre noi trebuie s-o realizeze în domeniul la care se pricepe cel mai bine. Dacă tu n-ai fi simţit la fel, nu am fi avut ocazia să ne cunoaştem. N-ai fi venit atunci pe Frisco Street pentru a împiedica o nedreptate. Încerc, din toate eforturile, să îmi aduc contribuţia pentru care am fost menit. Nicăieri în lumea noastră nu este uşor, nici ieftin să devii un profesionist în lupta de tauri. Spania este singurul loc în care lupta de tauri a mai rămas ceea ce a fost odinioară. Mexicul a decăzut mult în această privinţă. Sponsorii din Mexic privesc o zi de festival ca fiind o ocazie de a creşte vânzările de bere, pe când în Spania corrida a rămas un ritual serios, în care performanţele taurilor sunt egale ca importanţă cu ale toreadorilor. Aici, şcoli bune sunt la Puebla şi Ciudad de Mexico. Intră cine are bani mulţi, de obicei fiii celor care au crescătorii de tauri sau fiii toreadorilor cunoscuţi. În unele cazuri, un tânăr novillero de succes, sărac, este remarcat de sindicat, care investeşte în viitorul lui şi primeşte cea mai mare parte din încasările acestuia timp de mulţi ani. Acesta este un parteneriat riscant, la care eu nu m-aş fi încumetat. În lumea noastră contează acum extrem de mult dacă toreadorul aspirant are relaţii sus-puse, dacă provine dintr-o familie bogată care îi susţine cariera. Aceia au alte şanse, începând cu şcoala, dar şi după aceea. Un novillero lipsit de experienţă, ori se prăbuşeşte, ori trebuie să lupte împotriva unor tauri care îi depăşesc cunoştinţele, învăţând de la ei, pe parcurs. Unul ca mine, sărac, care caută oportunităţi cu disperare, oricât de talentat zic unii că aş fi, trebuie să facă eforturi triple pentru a-şi făuri o carieră de succes.

Se presupune că lansarea va avea loc, cândva, prin luna martie…

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.