Un nou sezon NaNoWriMo

Se pare că la noi, în România,  NaNoWriMo este încă puţin cunoscută, puţin promovată şi, spre deosebire de alte ţări, aici instituţiile care ar trebui să sprijinească cultura – biblioteci, şcoli, muzee literare, etc. – nu se implică deloc. (Şi, pentru cei care cred cum credeam eu acum câţiva ani, nu este un concurs rezervat numai scriitorilor de limbă engleză. Poţi să scrii în orice limbă, în orice ţară, a devenit demult internaţional).

Dacă acum câţiva ani eram printre cei – nu puţini – împotriva acestui concurs şi convinsă că niciodată nu voi lua parte, anul trecut am făcut-o şi chiar am câştigat. Aceasta mă transformă într-o promotoare a NaNoWriMo, în totală opoziţie faţă de cum vedeam lucrurile cu doi, trei ani înainte. Transformarea scrisului din activitate solitară în activitate colectivă contează foarte mult în creşterea productivităţii fiecărui scriitor aspirant, a motivaţiei şi a succesului final. Experienţa socială NaNoWriMo, corelată cu mobilizarea de tip “sesiune”, duce la progrese importante.

Aş fi scris şi fără acest concurs? Desigur, însă într-un timp mai lung, îndoindu-mă de mine mai mult şi fără să am pe cine să întreb când mă blocam undeva sau nu eram sigură de un element anume. Mobilizarea aceasta colectivă mă ajută, la fel de mult ca termenul care mă ambiţionează. (Nu spune nimeni că la sfârşitul lunii va exista un roman finalizat şi perfect. Nu, doar o primă versiune, care va fi supusă unor editări succesive. Este un element pe care unii nu îl înţeleg, şi această neînţelegere este exploatată de cei care sunt împotriva concursului, fiindcă ar crea romane proaste şi pentru că presiunea unui termen şi a unui număr de cuvinte/zi nu este pentru oricine.)

Rezultatul activităţii de anul trecut este un început de roman numit Preţul libertăţii”, o trilogie din care am 70% din primul volum (“Îngerul cu sabie”) scris anul trecut. Acesta va fi continuat în timpul sesiunilor Camp NaNoWriMo din 2018. Volumele doi şi trei se vor intitula Fraţi de cruce şi, respectiv, Surori regăsite”. Am deja o parte din ideile pentru ele. Şi eu întotdeauna termin ceea ce încep.

Anul acesta voi continua Vieți în vâltoare”, cu un al treilea volum care va putea fi citit şi individual, intitulat Alte vâltori ale vieţii. Un roman western, situat în zona Saint Louis în perioada 1804-1830, o perioadă foarte darnică în vâltori ale istoriei.

Iar grupul NaNoWriMo din Bucureşti s-a întărit. La întâlnirea de debut, desfăşurată duminică, 29.10.2017, la Bohemia Tea House, am fost zece graţii dornice de a răspunde provocării productivităţii literare în diferite domenii, de la fantezie la fan-fiction şi până la poveşti pentru copii.

10 Nano cucuiete

Zece persoane de diferite vârste şi profesii, care nu s-ar fi întâlnit niciodată altfel, deşi au scrisul ca pasiune comună.  Unele dintre noi nu au avut în jurul lor până acum pe nimeni care să le înţeleagă pasiunea pentru scris, să le motiveze şi să le poată ajuta. Mă bucur că ne-am întâlnit, sub coordonarea Ralucăi, şi anul acesta!

Vă urez succes tuturor şi, anul acesta, sperăm să câştige mai mult de cinci din grup!

 

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.